Lumos!

   După ce i-am arătat biroul lui Remus, am plecat în camera mea ca să mă schimb. Acum, stau în fața dulapului și nu știu cu ce să mă îmbrac! Nu mă pot hotărî dacă să-mi iau ceva portocaliu sau verde cu mov. Da, am zis că nu-mi place verdele, dar croiala este superbă! Pfoai, o iau pe cea gri și gata!

   Aleg să mă las naturală și îmi pun o pereche de cercei și niște brățări, printre care și a lui Severus, adică moștenirea de la Salazar Slytherin. Poate controla apa, elementul lui și mai e și din argint împreunat cu aur. 

   Mă mai uit o dată în oglindă să mă asigur că totul este la locul lui și ies din cameră, vrăjind ușa. Cu Peter în libertate, nu vreau să mai risc nimic. Nu vreau să mă trezesc că voi fi iar otrăvită ca acum doi ani. 

   Cobor scările și merg până ajung la intrarea în Marea Sală, care era ticsită de elevi. Am ratat sortarea pentru că mi-a luat ceva să mă pregătesc. Până la urmă, orice vârstă ar avea, unei fete tot îi ia mult să se aranjeze.

   Trec printre mese, până sosesc lângă cea a profesorilor, unde Snape și Remus erau deja acolo. Văzând scaunul dintre cei doi, înjur în barbă. Chiar speram să nu fiu între ei doi, dar se pare să speranța moare și aia.

   Iau o gură mare de aer și expir. O să fie o seară lungă!

   Înconjor masa și mă așez, așteptând discursul lui Dumbledore. Da, pentru prima dată vreau să aud ce are de spus pentru începutul anului!

   Acesta se ridică, iar toate șoaptele încetară. Le zâmbește cald copiilor, și mă uit la ei, sperând să-i întâlnesc privirea lui Harry. Când o facem, îi zâmbesc dulce și dau din cap în semn de „ Nu-ți face griji, totul e în regulă."

   --- Bine-ați venit! le urează Albus cu lumina lumânărilor jucându-i în barbă. Bine-ați venit pentru încă un an la Hogwarts! Vreau să vă spun tuturor câteva lucruri, și, cum unul dintre ele e foarte serios, cred c-ar fi bine să ne ocupăm de el, înainte să cădeți în mrejele mâncării noastre nemaipomenite.

   Își drege glasul și continuă.

   --- După cum v-ați dat seama cu toții după percheziția pe care-au făcut-o în Expresul de Hogwarts, școala noastră îi găzduiește în prezent pe câțiva dintre dementorii de la Azkaban, care au venit trimiși de la Ministerul Afacerilor Magice.

   Se oprește pentru câteva secunde, care mă lasă să-mi amintesc ce s-a întâmplat în tren. Cel mai oribil sentiment pe care un om îl poate trăi, sincer.

   --- Sunt postați la toate intrările în școală, continuă Albus, iar pe durata cât vor sta aici cu noi trebuie să vă pun în vedere că nimeni n-are voie să părăsească școala fără permisiune. Dementorii nu pot fi păcăliți de șiretlicuri sau deghizări - nici măcar de Mantia de Invizibilitate adaugă el pe tonul lui obișnuit, iar eu mă gândesc instant la mantia pe care o are Harry de la James. Prin firea lucrurilor, dementorii nu înțeleg rugămințile sau scuzele. Prin urmare, vă avertizez pe toți până la ultimul să nu le dați motive să vă facă rău. Mă bazez pe prefecți, pe noul șef al elevilor și pe noua șefă a elevelor, că o să aibă grijă ca niciun elev să nu greșească în fața dementorilor.

   Se oprește din nou, apoi se uită în direcția mea. Presimt că ce va urma, mă va afecta direct.

   --- Și o voi înzestra de asemenea și pe profesoara Rovergrood. Știe cum să se apere împotriva lor și nu cred că se va supăra dacă veți apela la ea dacă este necesar.

   Ce v-am spus?! Normal că-i voi ajuta pe copii, dar nu sunt atât de extraordinară cum cred alții. Am pus-o anul ăsta, e clar!

   --- Ca să ne mai înseninăm un pic, vorbește el mai departe, îmi face mare plăcere să le spun bun venit printre noi celor doi profesori care-o să ni se alăture cu începere din acest an. Mai întâi, profesorului Lupin, care a avut amabilitatea să accepte postul de profesor de Apărare contra Magiei Negre.

   Printre aplauzele provenite din partea mea, se aud câteva răzlețe și cam fără chef. Doar cei care au fost cu el în compartiment, aplaudă furtunos, printre care și nepotul meu drag. Îi zâmbesc lui Moony cu cea mai mare admirație pe care i-o port în acest moment.

   Mă întorc spre colegul din dreapta mea. Nu-i slăbește nicio clipă din priviri pe Remus și i se putea citi sila fără margini. Pot să-l lovesc cu ceva în cap? Pentru că mă calcă pe nervi în acest moment, sincer! Înțeleg că a fost vina lui Sirius în acea zi, dar n-ar trebui să mai facă asta! Dar ce să-i ceri lui Snape?

   --- Cât despre cea de-a doua numire, continuă Dumbledore, ei bine, vă informez cu părere de rău că profesorul Kettleburn, care preda Îngrijirea Creaturilor Magice, s-a pensionat la sfârșitul anului trecut ca să-și îngrijească mai bine sănătatea. Cu toate acestea, sunt încântat să vă pot spune că locul lui va fi luat de nimeni altul decât Rubeus Hagrid, care a acceptat să preia acest post, pe lângă îndatoririle de paznic și administrator.

   Mă uit uimită la el, cu gura căscată și ochi mari. Da, foarte original! Fața mi se despică într-un zâmbet imens și mă alătur lui Harry, Ron și Hermione care aplaudă furtunos alături de restul mesei Gryffindor.

   Trebuia să-mi dau seama! Dar, cum eu nu mă uit la detalii, nici nu era de așteptat! Sunt atât de fericită că am ocazia să lucrez cu el! Nu știu care va fi modul lui de predare, dar știu că elevii vor avea ce să învețe de la el. Nu cunoaște nimeni creaturile magice mai bine decât el sau decât eu. 

   Am crescut printre ele și pe ele, dar am deja un post pe care îl ador. Acum îl pot vedea pe Hagrid împlinindu-și visul de când am ajuns prima dată aici.

   --- Ei bine, cred că v-am dat toate veștile importante, zice Albus. Să înceapă ospățul!

   Chiar câteva secunde mai târziu, farfuriile se umplu cu toate bunătățile. Chiar nu mă așteptam să mai am parte de o veste bună astăzi, dar se pare că m-am înșelat. Dacă dai la o parte faza cu dementorul, a decurs totul foarte bine.

   --- Chiar mă bucur că Hagrid este alături de noi acum, îi zic lui Remus, punându-mi niște friptură în farfurie.

   --- Da, se pricepe în domeniul postului destul de bine, spune Moony întorcându-și privirea spre mine.

   --- Să nu mai zic că deja cei de la Gryffindor îl adoră ca și persoană. Sper că se va descurca.

   --- Și nu speri și în cazul meu? mă întreabă Remus ridicând o sprânceană.

   --- Ce să sper? Sunt mai mult ca sigură că te vei descurca! Și ești primul profesor extraordinar în domeniul tău. N-am nici o îndoială că nu te vei descurca!

   --- Eu nu aș fi atât de sigur, începe vocea rece din dreapta mea.

   --- Mai tacă-ți fleanca aia, Snape! îl avertizez, ridicând furculița spre el. Sau să-ți spun Miorlăitus?

   --- Să nu îndrăznești! 

   --- Doar provoacă-mă! îi testez eu curajul.

   Nu mai spune nimic și se întoarce către Minerva, spunându-i ceva. De ce nu poate să accepte că Moony este cu noi și să mai tacă?! Și de ce simt un gol în stomac? Parcă ar fi dezamăgire, parcă aș aștepta să se schimbe într-o zi, parcă aș vrea ca prietenul meu să se întoarcă. De ce am toate aceste senzații ciudate? E ca și cum aș simți ceva pentru el.

   Nu. Îmi scutur încet capul și-mi scot ideea asta din minte. Îl iubesc pe Sirius și pe nimeni altcineva în acel fel.

   Îi arunc o ultimă privire și continui conversația cu Remus. Uit ce s-a întâmplat în urmă cu câteva clipe.

   După cină, îl felicit din toată inima pe uriașul nostru și îi spun că dacă are vreo problemă cu noua slujbă, să mă caute deoarece îl voi ajuta. Îl îmbrățișez și merg în camera mea.

   Îmi dau jos rochia care, apropo, este grea, foarte grea și îmi iau ceva mai comod pe mine. Închid fereastra și simt cum mă ia amețeala. Mă sprijin de pervaz și respirația mi se accelerează, apoi imagini îmi apar în fața ochilor, care sunt patru la număr, în cadre diferite.

   În prima sunt eu și Harry, el fiind extrem de furios, cu lacrimi în ochi.

   --- Când aveai de gând să-mi spui?! CÂND?! S-a terminat, Catherine!

   În următoarea, apar cu ceva în mână, ceva ce pare a un inel, cu o piatră neagră în mijloc și o inițială. Am un zâmbet pe chip și obrajii uzi de la plâns.

   În a treia apar cinci animale: un câine mare și negru, un lup care pare a vărcolac mai mult, un șoarece, un phoenix și un șarpe.

   În ultima, îl văd pe Peter, cu frică în privire. Apoi, aud acel râset care îmi îngheață sângele în vene, unul malefic și întunecat, unul de care se tem toți, Voldemort.

   Țip scurt și mă prăbușesc la pământ. Asta a fost o previziune, una pe care nu știu cum s-o interpretez. Până la urmă, voi avea ocazia să mă întâlnesc cu așa-zisul meu prieten din școală. Dar de ce Harry era atât de furios în prima imagine?

   Încep să tremur, iar prin cap îmi trec fel și fel de situații, iar cea mai logică este că a aflat adevărul. Nu știu despre ce anume, dar teama mea se va adeveri. Cred că mai bine m-aș băga cât mai repede la somn, înainte să mai am vreo imagine din viitor.

   Sting lumânarea și mă acopăr. Îmi așez capul pe pernă și mă las purtată de lumea viselor.

   Îmi deschid apoi un ochi și mă încrunt. Nu am adormit sau ce?! Mă ridic și mă uit în jos, unde am fost. Corpul meu tot acolo este, ceea ce înseamnă că unul dintre spirite vrea să-mi vorbească. 

   Ies prin ușă și cobor scările, până la intrarea în castel. Mă uit în jur și aștept ca papa, James sau Lily să apară, dar nici o urmă de ei. Îmi continui drumul afară, spre intrarea în Pădurea Interzisă.

   --- La asta mă gândeam și eu! Catherine, haide, să hoinărim ca două nebune prin pădure!

   Mă întorc imediat spre cea care a vorbit. O șatenă cu vârfuri blonde, înaltă, cu doi ochi căprui sclipitori și un zâmbet care ar fi în stare să topească pe oricine, se uită la mine cu o sprânceană ridicată, bătând din picior.

   --- Știi că n-am toată noaptea, nu? Ce mai aștepți? spune ea rânjind.

   Alerg spre ea și îi sar în brațe. Mă prinde răzând și mă strânge. Dacă vă întrebați, asta face dorul din oameni. Da, pentru că blonda asta nebună îmi lipsește. Marlene McKinnon, fata care mi-a murit în brațe, ucisă de Trevor, un Devorator.

   Mă îndepărtează și îmi șterge lacrimile și zâmbește. Am suferit extrem de mult când am pierdut-o și sufăr că nu mai e alături de mine. Fata asta era o tornadă de sentimente și prostie. Da, făcea pe proasta și se comporta ca una, dar era la fel ca Lily.

   Încăpățânată și ambițioasă, fata asta a fost sortată la Ravenclaw. Alături de ea și Lily, mai era și Alice. Eram toate patru împreună, atunci când nu eram cu James și restul. Și din toate, doar eu am rămas singură.

   --- Știi? Chiar e un lucru bun faptul că poți vorbi cu morții. Putem bârfi fără să ne audă careva! spune ea rupând tăcerea.

   --- Și că ne putem plimba pe unde vrem fără să fim puse în pericol!

   Începe să râdă și mă ia de cot, continuându-ne drumul spre lac de data asta.

   --- Mă bucur să te revăd, vampiroaico! Mi-ai lipsit în ultimii ani, chiar dacă eram cu Lily, James și restul, tot simțeam că formula era incompletă, mărturisește ea.

   --- Și tu îmi lipsești. Și îmi pare atât de rău de ce s-a întâmplat, crede-mă! Numai gândul că n-am putut face nimic să prevăd tragedia...

   --- Prongs avea dreptate, tu chiar mai crezi că este doar vina ta! De câte ori trebuie să-ți mai spunem ca să-ți intre în cap?!

   --- Degeaba faceți asta, tot mă voi considera așa, zic evitându-i privirea.

   --- Iar Harry nu te consideră, chiar dacă i-ai spus că i-ai găsit morți. Nu știe întreg adevărul, dar tot te iubește ca pe mama lui și să nu mai menționăm că ai acceptat rolul.

   --- M-a forțat Lily s-o fac! Nu e că nu aș fi vrut să fiu, dar nu înțeleg de ce consideră mamă, un monstru însetat de sânge! o privesc în ochi, așteptând un răspuns de la ea.

   --- De când îl asculți pe blondul ăla creator de probleme?! Cath, nu ești un monstru și ești o mamă grozavă chiar de dinainte să apară Harry. Ești în stare să iubești și să oferi iubire, de asta te admirăm cu toții.

   --- Și atunci de ce în acea viziune Harry era furios pe mine? Știe că îi ascund niște lucruri și nu va înceta până nu le va afla. Crezi că... a aflat și mă va urî? o întreb cu glas stins.

   --- Nu sunt sigură, dar probabil a fost șocul mai mare, dar nu cred că a aflat ceva legat de tine. Probabil ceva de Sirius și că nu i-ai zis, altceva nu văd, spune așezându-se pe marginea lacului.

   --- Suntem în pericol? L-am văzut pe Peter și i-am auzit râsul lui Tom. Crezi că va reveni?

   --- Da, dar nu acum. Ești singura care îi poate opri revenirea la putere la momentul potrivit. Avem încredere în tine, cu toții, zice zâmbindu-mi dulce.

   Rămânem tăcute pentru câteva minute, privind cum se luminează de ziuă. Știu că mai este foarte puțin până mă voi trezi, așa că vreau să aflu răspunsul la o întrebare care mă macină de când mi-am descoperit noua putere.

   --- Marlene?

   --- Hm?

   --- Lyra este furioasă pe mine? Lily mi-a spus că a avut grijă de sufletul ei, dar mă întrebam...

   --- Cath, nu trebuie să-ți faci griji în privința asta. Lyra te consideră cea mai curajoasă femeie și este mândră de faptul că puteai fi mama ei. Nu-ți poartă ură, stai liniștită, mă asigură ea, punând o mână pe umărul meu.

   --- Nici dacă știe că nu o pot aduce înapoi? Nu i-am dat viață și nici...

   --- Catherine, este conștientă de asta și nu este supărată pe tine. Ai un suflet prea bun ca să te urască, mă întrerupe ea, uitându-se la răsărit. Cred că e timpul să plec.

   --- Atunci, sper că ne vom revedea, spun cu jumătate de gură.

   --- Curând nu, dar cred că te vei bucura de o altă revedere. Ai grijă de tine Cath, la fel și de ceilalți.

   Cu dispariția ei, mă trezesc și eu. Îmi șterg lacrimile de pe obraz și mă uit pe fereastră. Este lumină afară deja și vreau să fi petrecut mai mult timp în lumea din capul meu. Încă nu-mi vine să cred că pot vorbi cu ei, lucru aparent imposibil pentru un om normal.

   Mă ridic din pat și mă îmbrac. Va fi o zi lungă, plină de ore cu toți elevii din mai mulți ani. Nu știu sigur, dar creierul meu îmi va lua foc curând și nu, nu pentru că sunt moștenitoarea lui Godric.

   Cobor la micul dejun, unde sunt prezenți colegii mei. Dau să mă așez să mănânc, când îl văd pe Hagrid, care îmi face semn să merg la el. Oftez ușor și plec cu el. Știu că azi are prima oră cu elevii din anul trei, adică cu cei de la Gryffindor și Slytherin.

   Bun, sper doar ca Malfoy să nu-i facă probleme. Dacă eram în locul uriașului, știam cum să procedez, dar având în vedere ce s-a întâmplat anul trecut cu blondul ăla, m-aș abține.

   Să revenim la momentul prezent. Știu că are emoții și foarte mari, dar se va descurca. Merg cu el până la marginea pădurii, acolo unde ne așteptau...

   --- Hipogrifi?! 

   --- Exact, ce părere ai? mă întreabă zâmbind larg.

   --- Sunt superbi, Hag! Mai ales cel argintiu din colț!

   --- Te referi la Buckbeak? Da, este frumos de pică! Vrei să faci o tură cu el?

   --- Normal! Îl dezlegi, te rog? Și apropo, mi se pare o idee bună pentru anul trei, serios!

   --- Voiam să te întreb dacă nu e prea mult pentru prima oră, dar mă bucur că tu crezi asta, spune și-l dezleagă pe hipogriful argintiu... sau cenușiu, nu-mi dau seama de diferență! Ai mai avut de a face cu unul?

   --- Am crescut unul și știu cât de mândrii pot fi.

   Fac o plecăciune în fața lui Buckbeak și aștept până când își îndoaie genunchii solzoși din față și se înclină. Mă îndrept încet spre el și întind mâna. Îi mângâi ciocul de câteva ori, iar hipogriful închise ochii leneș, semn că-i place.

   Îmi pun piciorul pe partea de sus a aripii și îi urc în spinare. Buckbeak se ridică și mă țin ușor de penele din față. Îmi aduce aminte de Zefir, abraxanul de la conac, un cal înaripat, alb la culoare. 

   La un moment dat, aripile lungi se deschid de o parte și de alta a mea și își ia zborul. Îi șoptesc la ureche să se înalțe și mai mult și zboară deasupra terenurilor școlii. Oricât de mult mi-ar plăcea mătura sau aripile mele, senzația trăită acum este de nedescris.

   Buckbeak mai face o tură deasupra padocului, apoi aterizează. Îmi trec o mână prin păr ca să-l aranjez cât-de-cât, deoarece este în toate direcțiile, încât ai spune că m-am ciufulit cu cineva. Cobor cu grijă din spinarea lui și-mi simt picioarele cum ating pământul.

   --- Se vede că ai mai zburat pe un hipogrif! exclamă entuziasmat uriașul nostru.

   --- Da, sunt obișnuită. Aș mai sta, dar îmi încep orele cu cei din casa lui Harry și nu vreau să întârzii!

   --- Desigur! Ne vedem la prânz atunci!

   Aprob din cap și plec înapoi la castel. Cea de-a doua oră trebuie să înceapă curând, iar eu sunt în întârziere. De ce nu mă miră acest lucru? Pentru că mereu întârzii la ore! Trebuie să încep să-mi organizez mai bine timpul, că eu am de pierdut!

   Intru și încep să alerg pe scări până în birou, unde cotrobăi prin dulapuri și iau cărțile și câteva plante, apoi ies val-vârtej. Îmi folosesc super-viteza și ajung în fața clasei. Mă sprijin puțin de perete ca să-mi reglez respirația. Bun, un alt lucru de care trebuie să mă apuc este sportul. Arăt bine, dar asta va fi o corvoadă mai târziu.

   Deschid ușa clasei, urându-le copiilor o dimineață bună și îmi așez lucrurile pe catedră. Mă întorc cu fața la ei și le spun, zâmbind slab:

   --- Îmi cer scuze de întârziere, mereu sunt cu capul în nori.

   Nimeni nu scoate nici o vorbă, de parcă le-ar fi luat cineva glasul. Arată extrem de speriați, lucru care mă face să mă îngrijorez. Mă sprijin cu spatele de masă și îmi încrucișez mâinile la piept.

   --- Dar ce ați pățit? S-a apropiat vreun dementor de voi?

   --- Nu te supăra, Catherine, venim de la prima oră de divinație, unde am citit în frunze de ceai și...

   Izbucnesc în râs. Deci, asta era! Toți își ridică capetele și se uită surprinși la mine. Îmi șterg lacrimile din colțul ochilor și apoi încep să vorbesc:

   --- A, normal! Nu-i nevoie să-mi mai spui nimic, Hermione. Ia s-aud, care dintre voi o să moară anul ăsta?

   Toți mă privesc cu ochii mari.

   --- Eu, zice Harry în cele din urmă.

   --- Aha, înțeleg. Vreau să mă ascultați cu mare atenție copii. Sybill prezice moartea unui elev an de an și nu s-a întâmplat nimic de când sunt în această școală. Ramura prezicerii este destinată doar celor care au previziuni, iar colega mea nu are acest dar, la fel ca mine, mint eu în acest caz.

   --- Și ceașca lui Neville? șoptește Lavender.

   --- Cu toții știm că Neville este mai... stângaci, iar eu nu cred că poate fi ceva ce trebuie prevăzut. Îmi pare rău, dragule, dar cred că ești și tu de acord cu mine, spun puțin stânjenită.

   --- Nu este nici o problemă, mă asigură el dând din cap.

   --- Nu vă faceți griji, bine? Nu o să se întâmple nimic rău atâta timp cât sunt aici.

   Oftez și mă întorc la predat. Nu știu de ce, dar de data asta am senzația că ar trebui să luăm în considerare ce a citit Sybill în ceașca lui Harry. Oare fac o greșeală?

   Ziua trece destul de repede, cu aceleași griji, care devin și mai mari când primesc o scrisoare de la Hagrid cum Draco a fost rănit de Buckbeak. Nici că nu aveam destule pe cap, acum veni și faptul că s-ar putea să-mi pierd colegul, dar și că va fi omorât bietul hipogrif. Grozav!

Guys, două capitole săptămâna asta! Nu pot să cred!!!! În următorul capitol va fi cel cu bogartul. Aveți vreo idee ce s-ar putea întâmpla? Vă las, seară faină!=))

Nox!