Lumos!

   După câteva săptămâni de la începerea noului trimestru, Hermione a revenit fără mustăți, blană, coadă și tot tacâmul. M-am bucurat când am văzut-o înapoi la ore.

   Iar în aceste tot n-am dat de afurisitul ăla de jurnal. Parcă a intrat în pământ! Săraca Yvonne, a căutat de i-au sărit toate capacele și fără succes. Tot sper că-l vom găsi, la fel ca pe bazilisc și intrarea în Camera Secretelor.

   Stau în birou și corectez la câteva teme din anul terminal. Simt cum capul îmi bubuie și mă ridic să deschid puțin fereastra. Nu bine fac câțiva pași, că o durere în piept mă lasă fără aer.

   Încep să tușesc și mă sprijin de perete, ajungând pe podea. Îmi închid ochii și scâncesc de durere, ținându-mă de locul unde este inima. Respir din ce în ce mai greu, pulsul inimii accelerându-se.

   Aud pași pe hol și vreau să țip după ajutor, dar niciun sunet nu-mi părăsește gura.

   --- Cath? Cath! strigă o voce feminină speriată.

   Simt cum capul îmi este pus în poala ei și mă stropește cu apă.

   --- Cath, te rog, revino-ți! Nu-mi face asta, te rog! Rămâi cu mine, rămâi! strigă ea aproape de urechea mea.

   --- Nu mor! Crezi că scapi atât de repede de mine? întreb ridicându-mă în șezut.

   --- Ce s-a întâmplat?

   --- Nimic, doar am alunecat și m-am lovit la cap, mint evitându-i privirea.

   Mă ridic în picioare și caut o oglindă, stând cu spatele la prietena.

   Când găsesc una și-mi privesc reflexia, rămân stupefiată. Irisul meu este roșu, dar nu asta e ceea ce mă șochează. Este faptul că restul nu mai este alb, ci negru. Încerc să mă calmez ca să-mi revin.

   O mână fină pe umărul meu încearcă să mă întoarcă spre posesoarea ei. Silită, mă întorc și îi privesc expresia cum i se schimbă.

   --- Doar ai alunecat? întreabă nervoasă. Cath, ce parte din „fără secrete" n-ai înțeles? De ce ochii tăi sunt așa?

   --- Din cauza demonului, șoptesc recăpătându-mi controlul. Când Voldemort e aproape, acesta încearcă să pună stăpânire pe trupul meu. Este blestemul ăla nenorocit pe care l-a pus asupra mea când mi-a ucis părinții.

   --- Iar el a devenit mai puternic când ai fost Devoratoare sau când ai fost torturată?

   --- În ambele cazuri. Încerc să-l țin sub control, crede-mă, dar uneori, mai ales când sunt slăbită, încearcă să câștige lupta pe care o ducem de mai bine de douăzeci și șapte de ani. E greu, dar nu voi renunța.

   Mă uit în ochii lui Yvonne și văd cum lacrimile pe care încearcă să și le țină, cad pe obrazul ei. Îmi pune o mână după umeri și mă strânge în brațele ei. Îi răspund și las afară un oftat de ușurare. Mă bucur că nu a fugit de ce a aflat.

   --- Acum cum ești? întreabă punând distanță între noi.

   --- Sunt bine. Cred că îmi voi face poțiunea pe care o fac de obicei de lună plină pentru că am poftă de sânge și nu vreau să mușc pe cineva, zic obosită.

   --- Eww, sânge... scârbos! se strâmbă blonda. Oricum, am aflat ceva și nu prea cred că o să-ți placă.

   --- Mai rău decât faptul că Hermione a fost pe jumate pisică?

   --- Da, mai rău. Știu la cine este jurnalul. Este în posesia nepotului tău, spune evitându-mi privirea.

   Rămân tăcută. Vreau să spun ceva, dar nimic nu-mi vine. Am auzit bine? Harry are jurnalul lui Tom? Cel pe care vreau să-l distrug deoarece ne-a cauzat numai probleme?

   --- Ce? e tot ce reușesc să scot pe gură din cauza șocului.

   --- Chestia e că nu a fost de la el la început. L-a găsit în baia lui Myrtle pentru că altcineva l-a aruncat sau voia să scape de el. Cred că acea persoană a fost posedată de Voldemort și și-a dat seama de puterea lui, concluzionează ea.

   --- Să sperăm că nu va fi el următoarea lui victimă. Jurnalul conține o parte din Tom și cred că poate comunica cu cei din exterior. Mi-e teamă că-și va da seama cum se folosește, mărturisesc îngrijorată.

   --- Și ce ai de gând să fac acum? Să văd unde îl ține și să mă asigur că nu-l va folosi?

   --- Da, Yvonne. Ai grijă să nu-și de-a seama cum să vorbească cu Tom. Până îmi voi da seama cum îl voi lua înaintea celui sau celei care l-a aruncat. Am sentimentul că va vrea să scape definitiv de el.

   --- Cum dorești, confirmă ea, lăsându-mă singură.

   Îmi duc o mână la inimă și îi simt bătăile rapide. Trebuie să opresc planul vărului meu. Nu vreau ca vreo nenorocire să se abată asupra noastră din nou.

   Îmi iau bagheta și o duc acolo unde era mâna mea acum câteva momente.

   --- Eu, Catherine Samantha Evans, jur că voi face tot ce-mi stă în putere să apăr castelul și familia. Dacă va fi nevoie, îmi voi da viața pentru ei. Eu, moștenitoarea celor patru fondatori, jur că nu-mi va fi frică.

   Atunci, un lanț de foc trece prin mine. Jurământul Focului, probabil cel mai puternic din lumea mea. Mi-am încredințat viața apărării, iar de această dată nu voi da greș.

   Când îl voi încălca, acel lanț de foc se va strânge în jurul inimii mele, provocând o durere atât de mare, încât voi vrea să părăsesc lumea celor vii.

   Nu regret. Tot ce vreau e ca familia și castelul să fie în siguranță, iar asta se va întâmpla când voi pune mâna pe jurnal și asta se va întâmpla curând.

*******

   Mă trezesc puțin amețită. A trecut ceva timp de când am făcut jurământul, dar nu pot spune că mă simt mai bine. Mă uit în calendar și văd că este paisprezece februarie. O, nu!

   Din câte îmi amintesc, este ziua îndrăgostiților la Încuiați? Parcă așa mi-a spus Lily. Mă bucur că nu o sărbătorim cu mare fast așa cum o fac ei, pentru că în momentul de față n-am starea necesară pentru prostiile astea.

   Cobor repede, deoarece am senzația că voi întârzia și că ceva se va întâmpla. Stau cu capul în nori până când ajung la intrarea în Sala Mare, unde îl găsesc pe Harry stând neclintit.

   Mă încrunt și mă apropii de el. Îi pun o mână pe umăr și-l întorc cu fața către mine. Acesta tresare și se uită la mine cu ochi mari, apoi se relaxează când dă de privirea mea.

   --- Harry, ești bine? Ce s-a întâm..., nu apuc să termin pentru că îmi dau seama de ce era băiatul așa.

   Rămân cu gura căscată și mă încrunt din nou. Toți pereții sunt acoperiți cu flori mari, de un roz intens. Urăsc rozul... Mai rău încă, din tavanul de un albastru pal, cad confetti sub formă de inimioare. Harry se apropie de masa celor de la Gryffindor, eu în spatele lui. Ron stă la masă îngrețoșat, iar pe Hermione o apucă chicotitul.

   --- Ce-i asta? îi întreabă Harry.

   Mă uit scârbită la masa colegilor mei. Lockhart, îmbrăcat într-o robă de un roz intens care se asortează cu ornamentele, face semn cu mâna, cerând să se facă liniște.

   --- De ce nu mă surprinde? le șoptesc copiilor.

   Profesorii din dreapta și stânga lui se uită la el cu fețele împietrite. Săracii de ei! Fac contact vizual cu Minerva care are o fața de genul „Mai bine omoară-mă decât să iau parte la așa ceva!". Să nu mai spun de Snape. Are aceeași expresie pe care o am și eu și e aceea care spune „Îl dau de mâncare lui Fluffy dacă prostia asta nu încetează!".

   --- La mulți ani de Sfântul Valentin! strigă măscăriciul. Doresc în primul rând să le mulțumesc celor patruzeci și șase de persoane care mi-au trimis felicitări până în acest moment. Da, mi-am luat libertatea de a vă face o mică surpriză tuturor... și ceea ce vedeți încă nu este totul!

   Stai, ce? Sper că glumești!

   Nici nu am timp să reacționez deoarece prin ușile care dau spre holul de la intrare, apar doisprezece pitici cu niște mutre posace. Dar nu arată ca toți piticii, căci blondu zâmbitor îi gătise pe toți cu aripioare aurii și fiecare dintre ei are în mână câte o harpă. Îmi vine să vărs!

   --- Aceștia sunt drăguții de cupidoni, poștașii voștri de astăzi! zâmbi larg tâmpitul. Ei vor umbla prin școală toată ziua și vă vor duce felicitările de Sfântul Valentin cui doriți voi. Și distracția nu se oprește aici. Sunt convins că și colegii mei doresc să intre în atmosfera sărbătorii. Așa că am să-l rugăm pe domnul profesor Snape să ne arate cum se prepară Filtrul Dragostei. Și, dacă tot am ajuns în acest punct, domnul profesor Flitwick știe mai multe despre Vrăjile Ademenitoare decât orice alt vrăjitor pe care l-am întâlnit în viața mea. Mare pișicher!

   --- Nu se va întâmpla asta, Gilderoy! Încetează cu prostia asta! protestez ridicându-mi vocea.

   --- Dar de ce să nu se întâmple? Profesoară Rovergrood, stricați toată distracția! se apără el.

   --- Aceasta este o școală, aici studenții învață și mai ales că avem probleme cu moștenitorul lui Slytherin! Lockhart, înțelege-mă.

   --- Știți, mă gândeam, spune evitându-mi remarca, ai putea învăța studentele jocul de seducție specific ție. 

   Rămân cu gura căscată și simt cum obrajii îmi iau foc. De ce trebuia să-mi deschid gura?

   --- Ce tot vorbești? fac eu pe proasta, dar e, desigur, cea mai proastă decizie. În concluzie, pot să mă dau cu capul de pereți liniștită.

   --- Jocul de seducție al vampirilor, cel cu care își ademenesc prada, explică Lockhart, apropiindu-se de mine. Așa cum toată lumea știe, vampirii se hrănesc cu sânge de om, deci trebuie să facă rost de el. Și trebuie să recunosc, sunteți extrem de frumoasă.

   Se apropie de locul unde stau, iar eu mă ridic, proptindu-mă în fața lui, nervoasă. Sunt cu câțiva centimetri mai scundă decât el, dar nu mă las intimidată în fața unui prost. Îmi încrucișez mâinile la piept și simt cum ochii mi se înroșesc.

   Acesta scoate un trandafir de sub robă și mi-l întinde. Îl privesc în ochi, arcuind o sprânceană. De ce simt nevoia să-l pocnesc? Pentru că FLIRTEAZĂ cu MINE!

   --- Gilderoy, nu pot să accept. Am deja pe cineva, zic păstrându-mi calmul.

   --- Catherine, Catherine, Catherine, minciuna asta nu o să mai funcționeze. Acum, spune-mi, pe acea persoană ai sedus-o și te-ai hrănit din ea? Sau a fost iubire, ceea ce mă face să mă îndoiesc, având în vedere natura ta, spune el cu un zâmbet malefic.

   În sală se lasă liniștea, care e spartă doar de... ecoul inimii mele frânte. 

   Simt mișcare în jurul meu și perechi de mâine pe umerii mei. Mă uit și o văd pe Minerva, care e atât de nervoasă, că buzele ei au devenit doar o linie. Pe cealaltă parte sunt băieții mei, care îl privesc pe nenorocit cu ură.

   --- Profesore, cred că ați mers mult prea departe. Nu vă băgați în viața lui Catherine, spune Fred strângându-mă de braț.

   --- Știu că nu este treaba mea, dar încă nu înțeleg cum de o creatură ca ea ar putea să iubească, confirmă Lockhart.

   --- Faci asta doar pentru că te refuz, Gilderoy? îmi capăt într-un final vocea. Iubirea este atât de puternică, atât de frumoasă, încât chiar aparența, mirajul ei, ne amăgește și ne poate produce aceleași emoții ca ea însăși. Nu are legi, zic încercând să nu plâng.

   --- Fără legi, zici? De asta ai ajuns să iubești un infractor? întreabă cu un zâmbet tâmp pe buze.

   Ajutor! Ajutor! Cineva să vină și să mă ajute să strâng bucățile inimii mele care s-a mărunțit pe podea.

   --- LOCKHART! aud un strigăt, dar nu mai sunt prezentă.

   Dau frâu liber lacrimilor și fug din sală. Și uite așa un tâmpit îți strică ziua!

   --- Am spus ceva greșit? îl aud pe nemernic în spatele meu. Am spus adevărul! A iubit și probabil iubește în continuare un infractor!

   Fug cât de repede pot, fără vreo anumită locație în cap. Tot ce vreau este să scap din locul ăsta cât mai repede posibil.

   Ies din castel și mă îndrept către liziera pădurii. Mă împiedic de câteva ori, dar nu mă opresc. Alerg către malul lacului, unde știu sigur că nu mă va căuta nimeni.

   În drumul meu, nu văd o rădăcină de copac care iese din pământ și mă împiedic de ea, ajungând în genunchi și coate. Încerc să mă calmez, dar durerea simțită este prea mare. Vreau să mă trezesc din ceea ce sper că este un coșmar, dar realitatea este mult prea dură.

   Mă ridic, cumva, și mă uit în jur. Zăresc reflexia apei și pornesc către ea, de data aceasta mai încet, din cauză că sunt julită în genunchi și doare ca dracu.

   Mă descalț și îmi ridic rochia să nu se ude. Mă bag cu picioarele în apă, probabil să sting flacăra din interiorul meu. O flacără a durerii care a continuat și continuă să ardă, oricât de multă apă aș pune peste ea.

   Noi lacrimi fierbinți, lacrimi care nu s-au oprit vreodată să curgă, își fac loc pe obrajii roșii de rușine și plâns. N-am vrut niciodată atât de mult să dispar de pe fața Pământului. Niciodată n-am vrut să-mi fac rău atât de mult, din cauza a tot.

   E atât de greu să uiți cine ești, ce ai făcut și ce ai devenit? Aș vrea... chiar aș vrea ca pentru un moment să uit tot, pe toți și toată suferința pe care o am în sufletul zdrobit și în inima făcută cioburi. Dar... nu pot. Îi am pe copii de care trebuie să am grijă, mai ales de Harry. E fiul meu, fie că vreau, fie că nu. Fiul meu...

   „--- Fii mama lui, Cath. Merită toată atenția ta și crede-mă că te-ar fi iubit la fel de mult dacă noi mai eram alături de el. Ești o mamă extraordinară, o femeie puternică și o vrăjitoare uluitoare. Nu renunța! Vei ieși învingătoare, știu asta."

   „---Te iubesc, scumpo. Și oricât de mare ar fi distanța dintre noi, vei fi mereu în gândul și-n sufletul meu. Visez la ziua când ne vom uni destinele, iar eu te voi striga fericit doamna Black."

   „--- Dacă tu crezi că iubirea poate fi înfrântă, te înșeli. Nici măcar moartea nu o poate opri, crede-mă."

   „--- Am învățat că nu contează cum arăți, cum vorbești, cine e familia ta sau ce ești, atâta timp cât tu știi că poți iubi. Mulțumesc că m-ai învățat să iubesc."

   Cuvintele persoanelor dragi îmi zboară prin minte. Nu voi renunța. Voi lupta pentru familia mea, până când îmi voi ultima suflare.

   Mă întorc la mal și mă așez pe un trunchi de copac, aducându-mi genunchii sub bărbie. Nu mă voi întoarce la castel azi. Sau mai bine spus, mă voi închide în camera mea și nu voi ieși până mâine.

   Aud în spatele meu pași. Mă întorc încet și-l zăresc pe singurul prieten de aici. Se apropie de mine și îmi șterge lacrimile cu mâinile lui mari, ca mai apoi să mă cuprindă într-o îmbrățișare de urs.

   --- Nu-l băga în seamă, Cath. Nu ești un monstru incapabil să iubească. Ești o persoană minunată, care a suferit extrem de mult, care a pierdut, dar care nu a renunțat, chiar dacă se gândea să facă asta. Cât despre Sirius, știm amândoi adevărul. Nu vei fi judecată, ascultă la mine. Harry și ceilalți nu te vor privi cu ochi diferiți. Te iubesc prea mult ca s-o facă, zice Hagrid, mângâindu-mă pe cap.

   Nu pot decât să afirm din cap. Nu știu ce am făcut să am în viața mea astfel de persoane, dar mă simt iubită și... acasă.

   După momentele cu semi-uriașul nostru, am plecat înapoi în școală, destinația camera mea. Nu vreau să mă întâlnesc cu tâmpitul ăla azi.

   Închid ușa în urma mea și încep să-mi fac ceva de băut. Yvonne nu s-a întors, deci voi evita întrebările ei... pentru moment.

   Un ciocănit în ușa mă face să tresar puțin. Nu vreau să răspund, dar ceva îmi spune că ar trebui. Ezitând, ajung lângă ea și o deschid puțin. Răsuflu puțin ușurată, doar puțin.

   --- Putem intra, nașă? Dacă nu vrei să vorbești cu noi, nu te vom obliga, crede-ne, spune Ginny cu sinceritate.

   Dau din cap în semn afirmativ și deschid larg ușa. Ginny, Harry, Hermione, Ron, Fred și George îmi invadează intimitatea... bine, eu îi las de bună voie, deci n-ar trebui să mai comentez.

   Cu o mișcare din baghetă, fac să apară câteva scaune în plus. Chiar dacă pot face vrăji fără o bucată de lemn, mă simt mai în largul meu așa.

   --- Vreți ceva de băut sau vreo gustare? Pot să fac niște ceai și am câteva fursecuri. Nu vă faceți griji, sunt mult mai comestibile decât ale lui Hagrid, le fac cu ochiul copiilor.

   Aceștia chicotesc și aprobă.

   --- Deci, ce vă aduce aici? Sper că nu ați intrat în vreo belea, ca după aceea să opresc scrisorile Minervei.

   --- Hei, știm că-ți suntem datori, nu ne mai aminti, zice George cu o undă de amuzament în voce.

   --- Da, am promis că vom încerca să ne mai potolim, dar nu ne putem abține din a-i juca feste lui Filch! protestează Fred.

   --- Aa, nu am spus nimic de el. Puteți să-i faceți ce vreți, atâta timp cât nu sunteți prinși, rectific, zâmbindu-le dulce.

   --- Mai țineți-vă gura băieți! Am venit aici să vedem cum ești Cath, intervine Ron nervos. 

   Atunci se lasă liniștea. Nu am curajul să-i privesc în ochi. Nu pentru că mi-e rușine, ci pentru că am senzația că i-am dezamăgit.

   --- Cath, uită-te la mine, spune calm Harry, iar eu fac ceea ce-mi cere. Să nu crezi vreo clipă că noi te urâm pentru o chestie ca asta.

   --- Hermione, acum îl vei mai privi la fel pe tembelul ăla? întreabă Ron supărat.

   --- Recunosc că nu a trebuit să facă asta. A fost extrem de răutăcios și faptul că te-a rănit mă face să-l pocnesc, mărturisește fata cu un zâmbet trist.

   --- A făcut-o Snape pentru tine, stai liniștită, zice Fred bătând-o pe spate pe creață.

   Când aud ultima frază, mă tai din greșeală cu cuțitul. Am auzit bine? SNAPE l-a POCNIT pe LOCKHART?! Pentru MINE?! Am probleme cu auzul, mai mult ca sigur!

   Fetele observă imediat tăietura și sar ca arse de pe scaun. Mă așează pe unul, iar Hermione aduce esență de frasinel și pune câteva picături. Apoi mă bandajează și îi zâmbesc recunoscătoare.

   Harry se apropie de mine, luându-mi ambele mâini într-ale lui. 

   --- Ce vrei să spui cu asta?

   --- Vreau să spun că, pentru prima dată, îl iubesc pe Snape! Și nu doar eu, ci și restul școlii! zice Fred entuziasmat.

   --- După ce ai fugit plângând, Snape a strigat la Lockhart și după i-a tras un pumn în față. Nu l-am văzut niciodată atât de furios, asta au confirmat și restul echipei de Quidditch. De când sunt în școală, nu l-au văzut în stadiul ăsta vreodată, explică Harry.

   Bun, nu sunt surdă! Și în acest moment chiar vreau să fiu! Din ce în ce mai mult, pe zi ce trece, am dubii în privința lui Miorlăitus. Adică, a iubit-o extrem de mult pe Lily și știu că nu va renunța vreodată la ea.

   Dar... este el capabil să aibă sentimente pentru altcineva? Altă problemă! Urăsc problemele! Le urăsc, urăsc, urăsc!

   --- Ce ar fi să lăsăm subiectul ăsta de-o parte, ce spuneți? propune fina mea. Acum, Cath, în legătură cu ce a spus tâmpitul ăla... e adevărat că ai iubit un infractor?

   Toți se întorc către mine, așteptând un răspuns la o întrebare dificilă. Un infractor? Nu este unul. Este o persoană extrem de bună care își face griji pentru familia lui, dar oare mă mai iubește? Se spune că iubirea adevărată nu moare niciodată... să fie oare și în cazul nostru? În cazul meu, nu a dispărut, este la fel de vie ca acum unsprezece ani. Dar, el?

   --- Nu știu dacă poate fi considerat un infractor. Este adevărat că este închis, dar plătește prețul altcuiva. El n-ar trebui să fie acolo, zic oftând.

   --- Atunci, n-ar trebui să-i bagi în seamă vorbele. Cath, nu știu cum ai fost în trecut, dar sunt sigur de cine ești în prezent. O persoană extrem de bună, dedicată celor dragi. Chiar și doamna și domnul Weasley țin la tine, să nu mai spun de școală. Te iubim pentru ce ești, afirmă nepotul meu.

   --- Harry are dreptate, acum, un pitic voia să vină aici să-ți aducă asta, zice Ron întinzându-mi un bilet. Am zis că e mai bine să ți-l aducem noi.

   Îmi ridic amândouă sprâncenele uimită. Îl iau și-l desfac. Rămân și mai șocată de ceea ce citesc, făcându-mi inima să bată și mai tare. Este un mesaj de la anonimul meu.

   „ Ești extraordinară, fără dubii. Ești frumoasă, înțeleaptă și cu cel mai curat suflet întâlnit vreodată. Lumea te iubește pentru ce ești. Nici pentru ce ai fost sau vei fi. Te iubesc și voi face orice ca să-ți demonstrez că merit o șansă. Nu te demoraliza din cauza unui tâmpit!"

   Cuvintele trezesc altele, spuse în vremuri demult uitate, dar cu același impact asupra mea. Cuvinte care mă fac să mă simt acasă, într-un loc al meu, un loc în care mă simt în siguranță. Un loc la care visam și o fac în continuare. Deoarece am senzația că totul este... doar un vis. 

   Câteva ore mai târziu, îmi fac curajul să cobor după ceva de mâncare. M-am mai liniștit după ce am vorbit cu copii. Gemenii au reușit să mă facă să râd de mi-au dat lacrimile. Să nu mai spun și de ceilalți.

   După ce îmi procur mâncarea de la elfii de casă, care au fost mai mult decât bucuroși să mă ajute, plec spre camera mea. Yvonne le-a scris vampirilor mei despre episodul de azi, deci voi avea de-a face cu două fete nervoase. Vor veni la miezul nopții, ca să nu fim deranjați.

   Merg liniștită, până când aud ceva căzând, sau mai bine spus cineva. Curioasă, îmi întorc piatra de la colier și mă îndrept spre sursă.

   Rămân șocată de ceea ce văd, atât de tare încât era să-mi scap pe jos mâncarea. Snape îl ține de guler pe blondu zâmbitor, trântit de perete. Ce drăcia drăciei se întâmplă aici?

   Mă apropii încet, ajungând până în dreptul lor.

   --- Să te mai apropii o singură dată de ea și ești mort, ai înțeles? întreabă nervos Severus.

   Ce face ce?!

   --- De ce faci asta, Severus? Crezi că mă vei convinge așa? O vreau, e vreo problemă în asta?

   --- Da, este! Ai rănit-o extrem de mult astăzi, iar eu nu voi permite să se repete asta, ai cuvântul meu!

   --- Severus... doar nu ești gelos, nu? Adică ce ar putea să vadă o femeie ca și Catherine ceva la tine? Ai sentimente pentru ea, nu? De aia i-ai trimis scrisoarea aia?

   Vorbesc despre mine? ȘI CE SCRISOARE?!

   Îmi scapă un măr pe jos, spărgând liniștea din hol. Cei doi bărbați se uită spre mine, adică spre locul unde sunt, că nu mă pot vedea. Cât de proastă pot să fiu, îmi explicați și mine? Păi, uite atât de proastă!

   --- Nu te interesează ce fac, Lockhart! Tot ce vreau este să stai cât mai departe de Catherine! încheie Snape discuția și pleacă, fâlfâind din robă.

   Fug de acolo, iar mii de gânduri îmi străbat mintea. Oare Snape și anonimul sunt aceeași persoană?

   Are sentimente pentru mine? Altfel de ce ar face gesturi ca cele de mai devreme? Iar inima mea... nu mai poate să primească lovituri ca acestea.

   Acum, ce? Dezvolt sentimente pentru altă persoană? Argh! Viața de ce trebuie să fie atât de grea? Știu un singur lucru, și acela e că nu voi renunța la Sirius, niciodată!

   Nu conștientizez că ajung în birou, care e ocupat deja.

   --- Înainte să vorbim despre ce s-a întâmplat azi sau de ce am fața asta, vreau să aflu noutățile de la Yvonne, zic repede.

   --- Oricum despre asta voiam să vorbim, dar mai întâi, ai de când să ne spui cum l-ai făcut pe Miorlăitus să se îndrăgostească de tine? întreabă Rayn calm.

   --- Da, să știi că nu vreau să fii cu el, nu că te-am judeca, dar nu te merită. Și mai este și Sirius, zice Kayla evitându-mi privirea.

   --- Am spus că vom vorbi despre asta mai târziu! țip furioasă. Yv, ce ai aflat?

   --- Nu-ți va plăcea, șoptește ea. Băiatul a vorbit cu Riddle și l-a dus în amintirea de acum cincizeci de ani, când Hagrid a fost exmatriculat. Harry crede că uriașul nostru a deschis Camera Secretelor.

   Rămân silențioasă. Mă întorc cu spatele la ei și mă sprijin cu ambele mâine de marginea mesei.

   --- Dar cum de știi că a fost acolo? îl aud pe Rayn întrebând-o.

   --- Pentru că am fost și eu, idiotule! se apară blonda. Am avut una din pietrele lui Catherine de la colier și eram în forma de șarpe. Acum, ce vom face Cath?

   --- Ceva ce n-am mai făcut de când eram Devoratoare.

   Aceștia tac și le simt privirile îngrijorate în spate. Știu ce voi face, știu foarte bine.

   --- Știu la ce te gândești, dar simt nevoia s-o fac, spune Merek.

   --- Ce ai de gând să faci? îl întrerupe Kayt pe șotul ei.

   Mă întorc spre ei și le zâmbesc determinată.

   --- Am de gând să fur jurnalul, iar voi mă veți ajuta.

 Deci n-am crezut că o să termin un capitol în patru zile. MINUNEEEE! Deci... fără deci, ați fi crezut că Snape va mai fi gelos vreodată? Sincer, eu nu:)))) Sper să fie conform așteptărilor voastre. Vă pup și seară faină!

Nox!