Lumos!

   Cine s-ar fi gândit că voi ajunge în starea asta? Sincer, doar eu și cerul care îmi este întotdeauna martor la ce fac.

   Cine s-ar fi gândit că sentimentele materne pot fi mai puternice decât orice rău din lumea asta sau decât însăși moartea?

   Cine ar fi crezut că iubirea pentru cei dragi este cea mai frumoasă magie din lume?

   Cine ar crede că după tot ce mi s-a întâmplat mai sunt încă în viață? Că am o carieră în locul pe care îl consider casă, că am copii care mă iubesc și părinți?

   Cine s-ar fi gândit că am câștigat o familie nouă, după ce am pierdut-o pe cea anterioară?

   Dar, întrebarea este alta. De ce mai trebuie să trăiesc în minciună, neajutorată și lăsată să zacă în întuneric?

   Este simplu. Pentru fericirea lor și pentru a le vedea zâmbetele superbe. Pentru a-i știi în siguranță. Pentru că nu vreau să le văd fețele dezamăgite și privirile pline de ură.

   Pentru că, da. Cum am mai spus, adevărul despre mine este un blestem, ceva de care nu au scăpat mulți. Toate persoanele care au știut întreaga poveste a lui Catherine Evans, adică a mea, au încetat din viață.

   Nu este pentru că nu am încredere în ei, este pentru faptul că viața lor este atât de importantă pentru mine, încât aș face un pact cu moartea pentru a mă lua pe mine în locul lor.

   Mulți spun că am făcut extraordinar de multe sacrificii, că mi-am dedicat întreaga viață pentru protecția familiei.

   Atunci, eu ce sunt?

   Nu pot fi un înger, deoarece partea mea demonică poate scăpa de sub control oricând, pentru că am fost o criminală, cu Semnul Întunericului pe brațul drept din care mai am conturul. Sunt rudă cu Tom, cel care a devenit cel mai de temut vrăjitor.

   Atunci? Sunt demon? Este posibil ca ei să aibă regrete, să iubească, să sufere, să aibă dorința de a proteja ce au mai drag, adică familia?

   Nu mai știu nimic. Mă învârt într-un cerc din care nu mai am scăpare. Un cerc al disperării din care cer ajutor. Ar trebui să-mi aștept iubirea vieții să mă scoată, exact ca în basmele pentru copii?

   Nu prea cred. Nu din cauză că nu este lângă mine, ci pentru că n-am nevoie de cineva pentru a mă scoate din belele. Sunt o femeie care a luptat și o va face în continuare.

   Sunt Catherine Evans și nu, nu-mi va fi frică. Am motive pentru a lupta și nici moartea nu mă va împiedica să-mi salvez familia. 

   O voi învinge. Hai, cu mult curaj, cu sufletul curat și cu iubire, vom putea să ajungem în vârfurile cele mai înalte, să oprim războaiele și să trăim fericiți. Doar când totul se va sfârși, chiar dacă până acolo este cale lungă.

   "Luptă pentru viața ta, fato! Arată lumii cine este Catherine Evans! Vremurile când erai paralizată de frică, griji și sentimente negative trebuie să apună!" spune vocea aia mică și enervantă din capul meu. Îi zic enervantă pentru că știu că are dreptate.

   Am stat prea mult în întuneric, este timpul să mă trezesc. 

   „Trezește-te, luptătoareo!"

   Îmi deschid ochii și sar ca arsă din pat. Respir sacadat și mă uit în jur. Sunt în aripa spitalului și singură. Cum fac de mereu ajung aici?! Probabil pentru faptul că nu-mi fac un plan înainte să acționez.

   Mă uit în jos și-mi văd brațul pus în ghips. Atât de rău m-a mușcat afurisitul ăla de șarpe?! Am zis că-mi voi face o geantă din pielea lui, da' parcă sună tot mai bine o pereche de cizme.

   Oftez și mă gândesc să merg până la baie să mă spăl pe față. Presupun că arăt mai ceva ca o sperietoare de ciori.

   Când ajung în fața oglinzii, mă privesc pentru câteva secunde. Am senzația că ceva nu este cum ar trebui să fie. Dau drumul la apă și mă ajut doar de mâna bună, cealaltă fiind... mda, uneori chiar trebuie să mă mai astâmpăr.

   După ce mă șterg mă mai privesc o dată. Țip scurt, îngrozindu-mă de propria imagine.

   Ochii mei sunt verzi, iar pupila... este... ca a unui șarpe! Speriată, mă dau câțiva pași în spate, lovindu-mă de perete.

   Încep să tremur și mai tare când îmi văd pielea solzoasă de pe picioare și mâini. Îmi dau ochii peste cap și simt cum corpul meu se transformă.

   Camera se mărește, iar eu mă întind pe podea. Încep să sâsâi, limba bifurcată ieșindu-mi din gură. 

   Este un coșmar! Vreau să mă trezesc și să fiu sigură că toate astea se întâmplă în mintea mea!

   Aud o ușă deschizându-se și pași apropiindu-se de baie. Nu pot să las pe cineva să mă vadă așa!

   Mă târăsc până într-un colț mai întunecat și mă încolăcesc acolo, sperând din tot sufletul să nu fie Harry sau oricine altcineva. Chiar n-aș știi ce explicație să-i ofer persoanei respective.

   --- Cath, unde ești? aud o voce feminină. Ești în baie?

   Nu, oricine ai fi, nu intra! 

   Aud pași apropiindu-se de locul în care mă aflu și văd o pereche de bocanci. Se apleacă și văd o pereche de ochi albaștri care mă privesc triști și un cap blond.

   --- Cath... tu ești? întreabă în timp ce mă ridică, eu încolăcindu-mă în jurul brațului ei.

   --- Yv, spune-mi cum redevin om, te rog, îi spun, știind că mă poate înțelege.

   --- Bun, ascultă-mă. Gândește-te la forma ta umană și dă-te peste cap. Dacă merge la mine așa, presupun că va funcționa și la tine.

   Fac întocmai cum spune. Mă axez pe imaginea mea și apoi mă dau peste cap. Simt cum fiecare părticică din corpul meu se întinde, cum dispare fiecare solz, iar apoi...

   BUM! Cad peste blonda mea, eu scâncind de durerea din braț. Poate era mai bine dacă mă punea jos, apoi mă preschimbam. Uneori mă întreb și eu cât de toantă pot fi.

   Yvonne se ridică și începe să se scuture, apoi îmi întinde o mână. I-o prind și ajung la același nivel ca al ei. Mă îndrept spre oglindă și mă privesc intens. Ochii mi-au revenit la normal, dar ce s-a întâmplat... încă nu pot crede evenimentul recent.

   Prietena mea își plasează palma pe umărul meu și mă întoarce. Îmi zâmbește trist și mă trage într-o îmbrățișare, înconjurându-și brațele în jurul gâtului meu. Îi răspund, eu punându-mi-le în jurul taliei ei.

   Stăm câteva momente, apoi mă îndepărtează de ea, luându-mi mâna între ele ei. 

   --- Cred că meriți o explicație. Haide, restul sunt deja aici, zice și mă face să o urmez.

   Înapoi în cameră, sunt asaltată de cele două prietenă, care mă trântesc la pământ. Gem de durere, deoarece Kayt stă fix pe brațul rănit. Pe bune?! Nu pot să se potolească din când în când?!

   Când, în sfârșit, se dau jos de pe mine, mă ajută să mă pun pe picioare, apoi mă așează în pat.

   Mă privesc îngrijorate, la fel și băieții. Se așează de o parte și de alta a patului, Merek fiind primul care rupe tăcerea:

   --- Am auzit de ce s-a întâmplat. După ce Harry, Ron și Ginny te-au urcat pe Fawkes, te-au dus în biroul lui Dumbledore. El deja ne scrisese să venim, iar noi când te-am văzut... crede-mă, ai fost...

   --- Aproape moartă, îl completez. Știu care este efectul veninului șopârlei ăleia uriașe. Spune-mi, cum de s-a întâmplat să... să pot ajunge fix creatura pe care o urăsc?

   --- Trebuie să înțelegi că noi ne-am străduit să-ți scoatem veninul din sânge, fapt pentru care ești acum cu noi, continuă Rayn. A fost prea târziu pentru o parte, deoarece deja se contopise cu sângele tău.

   --- Dar nu trebuie să-ți faci griji, mă asigură Kayla. Te vom ajuta să-ți controlezi puterile, astfel încât să nu te transformi tot timpul.

   --- Degeaba, zic evitându-le privirea. Nu mă pot preschimba doar în șarpe, ci și în bazilisc. Asta e natura blestemului pentru vampirii mușcați. Sunt un monstru.

   Kayt oftează și mă privește în ochi. Prin ochii ei pot vedea sentimente amestecate, ceva ce nu poți descifra ușor.

   --- Nu ești un monstru. Ești o protectoare care a suferit extrem de mult. Cât despre noile tale puteri, știi că pot fi extrem de folositoare. Nu te gândi la ele ca ceva rău. E adevărat că atunci când ești nervoasă, îți vor scăpa de sub control puțin, dar în rest va fi ca și cum te transformi în phoenix.

   --- Kayt are dreptate, spune Merek înconjurându-și brațul în jurul taliei ei. Noi suntem aici și te vom ajuta să le controlezi. Avem de lucru vara asta!

   Zâmbesc slab și îmi întorc privirea către fereastră. Dacă află Harry de asta... cum va reacționa?

   Va fi dezamăgit? Mă va urî? Disprețui? N-am nicio idee. Mai bine nu-i zic nimic, la fel și cu trădatul părinților lui și faptul că Voldemort e vărul meu. Grozav!

   --- Și ar mai fi ceva, avem vești bune! spune Yvonne entuziasmată.

   Mă uit la fiecare în parte, cu ambele sprâncene ridicate. Pot spune că sunt uimită de faptul că în sfârșit mai am parte și eu de puțină fericire.

   --- Păi, dați-i drumul! Care e prima? întreb ridicând o sprânceană.

   Rayn oftează și se apropie de iubita lui, luând-o de mâna stângă. Mă uit la ele, iar pe inelarul fetei strălucește ceva. Îmi întinde mâna și... oh, nu pot să cred!

   --- Eu și cu Kayla... ne căsătorim, zice Rayn vizibil emoționat.

   Eu rămân cu gura căscată, încercând să-mi găsesc cuvintele. Îmi deschid gura de câteva ori, dar o închid la loc. Mă lăsară mută.

   --- Și înainte să o facem oficial, voiam să-ți cer mâna ei. Vreau să știu dacă...

   --- Rayn, oprește-te! îl întrerup, uitându-se speriat la mine.

   Oftez și o privesc pe brunetă în ochi. Știu că îi sperii în acest moment, dar nu pot să nu fac asta. Sunt extrem de fericită pentru cei doi și au acordul meu pentru nunta asta, dar nu înțeleg de ce să mi-l ceară mie?

   --- Ascultă-mă cu atenție, băiete. Unu: nu trebuie să-mi ceri mie acordul, ci părinților ei, dar având în vedere că ei nu mai sunt, asta e situația. Doi: nu mai suntem în secolele XVII-XVIII să vii la familia fetei și să-i ceri mâna, am înaintat, știi? 

   Acesta răsuflă ușurat, iar restul încep să chicotească. Hei, nu sunt atât de rea precum arăt!

   --- Și trei, de ce mă întrebați pe mine? Nu suntem rude de sânge și aveți dreptul să faceți ce vreți, dar...

   --- Ascultă, Cath, mă întrerupe Kayla de data asta. Nu suntem din aceeași familie, dar te consider sora mea mai mare, la fel și Kayt. Ești extrem de importantă pentru noi și voiam să accepți. Cum a fost Lily pentru tine, așa ești pentru noi. Te iubim pentru ceea ce ești, nu pentru acțiunile tale.

   Vorbele ei îmi încălzesc inima.Chiar sunt importantă pentru ei? Mă consideră parte din familie, chiar dacă sunt conștiente că Lily are un loc special în sufletul meu?

   Fără să-mi dau seama, am câștigat trei surori și doi frați. O iau în brațe pe cea mică și îi zâmbesc sincer.

   --- Normal că vă dau voie, atâta timp cât sunt și eu invitată, zic fericită, lucru care îi face să râdă. V-ați decis unde vreți să aibă loc nunta?

   --- Unde m-am născut, șoptește bruneta.

   Ochii mi se fac cât cepele. Am auzit eu bine sau am surzit?

   --- Glumești, nu? spun puțin panicată.

   --- Nu, deloc. Haide, Cath! se milogește ea.

   --- Vrei să te măriți în New York?! ridic puțin tonul, șocată.

   --- Nu face atâta tevatură, intervine Kayt. Cum ai venit până în Turcia la nunta mea cu Merek?

   Dau drumul la un oftat lung. Mi-au mâncat zilele fetele astea, dar ce mai pot spune?

   --- Bine, mergem acolo. Noroc că am o cunoștință din regatul tău. Vom avea unde să dormim, iar castelul este tot într-o zonă de munte. Când vreți să o oficiați? 

   --- În a doua sâmbătă din vacanța de vară. Ne-am gândit destul de mult și ne-am zis că e mai bine așa. Fiind ziua lui Harry pe treizeci și unu, presupunem că vei face orice să-l vezi, nu? întrebă Rayn zâmbind știutor.

   --- Și vom avea destul timp să facem pregătirile, continuă Merek.

   --- Asta în cazul în care nu vrei o ceremonie cu multă lume.

   --- Cath, nu-ți face griji. Vom fi noi toți și Alton, care îmi va fi cavaler, din moment ce Merek este căsătorit, mă asigură Rayn.

   --- Stai așa! Ai spus Alton? Alton Trotter? Sper că glumești! Mai știi ce s-a întâmplat ultima dată, nu?

   --- Știu, dar e singurul pe care l-am găsit. Și să știi, nu e vina mea că e pe jumate triton! zice Rayn îmbufnat.

   --- Fără supărare, se bagă Yv, dar ce e un triton?

   --- Masculul sirenei, dar dacă ar fi să le comparăm cu cele din lacul de lângă castel, sunt de câteva zeci de mii de ori mai frumoase și drăguțe decât ele, îi explic blând. Numai că Alton e mai special, se poate transforma în creaturi marine, iar ultima dată n-a ieșit bine.

   --- Probabil nu era destul de pregătit, te-ai gândit că poate era prea tânăr și prea vulnerabil? mă întrebă blonda.

   --- Și eu eram tânără și sunt vulnerabilă, dar tot pot să mă controlez mai bine decât el! Oricum, Kayla tu mai ai nevoie de o domnișoară de onoare, te-ai gândit?

   --- Cred că e la mintea cocoșului! Prostuțo, pe tine te vreau, Cath! Ești prea importantă ca să nu-ți ofer un statut, spune Kayla zâmbindu-mi dulce.

   Rămân surprinsă din nou. Simt cum inima mea saltă de fericire și mândrie. Fetița asta a crescut, iar mie mi-e greu să cred.

   Apoi, îmi amintesc că... oh, vai! Va trebui să-i organizez nunta și toate cele. În ce m-am băgat?!

   Va fi o vară lungă!

   --- Și mai avem să-ți spunem ceva, rupe Kayt tăcerea. Mai ții minte când ne-ai pus să căutăm lucruri legate de ritualele vechi ale vampirilor?

   Ochii mi se măresc de uimire, iar gura mi se întredeschide puțin. Apoi ea mi se formează într-un zâmbet larg. E cea mai bună veste de când am aflat că voi fi mamă, lucru care nu s-a mai întâmplat din cauza unui vârcolac dat dracu. Voi avea eu ac de cojocul lui cum pun mâna pe el.

   --- Poftim?

   --- Da și cred că ești curioasă ce cuprinde el, nu? întrebă Kayt ridicând o sprânceană.

   --- Mult mai mult decât îți poți imagina. Haideți, scuipa-ți toată informația!

   --- La prima vedere pare simplu, începe Merek. Dar, nu e așa. Ritualul trebuie să conțină o poțiune care este compusă din sângele mai multor creaturi, baghetele celor care și-au pierdut viața, iar celelalte două vor fi extrem de greu de găsit.

   --- De ce spui asta?

   --- Pentru că cel care va face incantația trebuie să posede cea mai puternică baghetă și o piatră care îi aduce fantomele celor morți. Știi unde le vom găsi?  mă întrebă sarcastic.

   --- Vorbești despre Talismanele Morții? întrebă Yvonne.

   --- Despre ce? Dar, sunt un mit, nu? spune Kayla puțin panicată.

   --- Dacă ar fi un mit, atunci și Camera Secretelor trebuia să fie, dar uite că nu e! spun ironică.

   --- Să reluăm. Avem nevoie de Bagheta de Soc și Piatra Învierii, de unde începem căutarea? întrebă Rayn.

   --- Nu vom începe, zic încruntându-mă. Voi trimite o parte din oamenii mei să le caute. Avem lucruri mult mai importante de făcut.

   --- Și când ai vrea să-i aduci înapoi? Pe Lily, James și restul? spune Kayla îngrijorată.

   --- După ce Voldemort va fi distrus. Atunci voi avea confirmarea că ei nu vor mai păți nimic.

   --- Atunci, va trebui să începem să căutăm horcruxurile, zice Merek la un moment dat. Din momentul când o persoană moare, ai timp șaptesprezece ani să faci ritualul. Iar în cazul lor, nu a mai rămas mult...

   --- Știu ce fac, crede-mă. Acum că știu că pot să-i am din nou alături de mine, voi face tot ce-mi va sta în puteri să fac ritualul, iar asta include și moartea dragului meu văr.

*******

   Pășesc pe coridoarele goale către Sala Mare de Festivități. Poppy m-a lăsat să plec și era extrem de fericită când m-a văzut trează și asta mi-a dat ideea că poate o voi convinge să mă lase la petrecere.

   Mda, ăștia dau o petrecere fără mine, unde ai mai pomenit asta? Păi, având în vedere că nu s-a aflat că-s vie, e de înțeles, dar totuși.

   Când ajung în fața ușii, dau să o împing, când o mână mi se înfășoară în jurul brațului nebandajat. Mă întorc curioasă, iar buzele mi se arcuiesc într-un zâmbet imens. Îi sar în brațe, strângându-l la pieptul meu.

   --- Nașă, mă sufoci! spune Ced cu o undă de amuzament în voce.

   --- Scuze... doar că, mi-ai lipsit și faptul că tu...

   --- Liniștește-te, e în regulă acum, zice îndepărtându-mă de el. Mă bucur că tu, Harry și Ginny sunteți bine și într-o bucată.

   --- Ced, trebuie să vorbim, e despre...

   --- Știu, spune oftând adânc. Merek mi-a spus de mușcătură, iar eu cam știam ce se va întâmpla. Să nu crezi că te voi urî pentru chestia asta. Ai sufletul prea bun și o inimă mare, de asta te iubesc.

   Îi zâmbesc dulce și îi mângâi obrazul. Copilul ăsta mă înțelege atât de bine, că uneori mă întreb dacă nu-i sunt, de fapt, mamă. Sper să nu ajung să-l pierd și pe el.

   --- Acum, cred că ai vrea să vezi câteva persoane, nu? Bine, și eu sunt printre ele, dar dacă tot ne-am întâlnit. Hai, ne așteaptă o petrecere!

   Încep să râd de entuziasmul lui. Îmi deschide ușa, iar când intru se face liniște imediat. Doar un grup de la masa Gryffindor pare că nu bagă de seamă ce se întâmplă.

   Îmi duc un deget la gură ca ceilalți să nu facă gălăgie. Penelope se apropie de mine și mă îmbrățișează, având grijă să nu mă rănească. I se alătură și Justin, băiatul din aceeași casă ca a lui Cedric. 

   Majoritatea elevilor au lacrimi în ochi, probabil fiindcă le-a fost teamă pentru mine. Cei care nu reacționează sunt cei de la masa celor de la Slytherin. Tipic lor...

   Le ofer îmbrățișări calde și pline de iubire. Mă uit în rândul colegilor și o văd pe Minerva care nu se mai poate opri din plâns, iar privirea mea se fixează în a lui Albus.

   Dă din cap și îmi zâmbește... mândru? Nu știu de ce, dar cred că este pentru prima oară când îl văd așa. 

   Copii îmi dau drumul, știind unde vreau să merg și plec spre grupul mic de la masa Gryffindor.

   Desigur, Hagrid este și el acolo. Mă bucur că acești mici băgăcioși i-au reabilitat numele și că Harry a distrus horcruxul. Au mai rămas doar cinci... nimica toată!

   Mă apropii încet de ei ca să aud ce vorbesc și surpriză! Eu sunt subiectul principal, ce-mi puteam dori mai mult?!

   --- Mi-e teamă pentru ea, sincer, spune Hermione cu capul în pământ.

   --- O să fie bine, Cath este o luptătoare, probabil a supraviețuit la mai rău, încearcă uriașul meu să-i înveselească.

   --- Dar n-ai fost acolo! Eu și Ginny ne-am speriat când am văzut că nu se mai trezește! zice Harry furios. Dacă din vina mea moare, atunci...

   --- Harry Potter! Dacă tu crezi că o să scapi de mine atât de ușor, te înșeli! îl întrerup înainte să-și continue fraza.

   Aceștia își întorc privirile spre mine șocați. Ridicând o sprânceană și le zâmbesc știutor.

   --- Sunt supărată pe voi, continui serioasă. Dați o petrecere și nu mă invitați! Ce am făcut atât de rău încât să nu merit să...

   Nu mai apuc să zic nimic deoarece sunt asaltată de copii. Încep să râd când le văd fețele fericite. 

   Mă uit din nou la masa colegilor, iar acolo întâlnesc o pereche de ochi negri. Se holbează la mine și văd cum schițează un mic zâmbet în colțul gurii. Încep să roșesc destul de tare, încât mai putea compara cu o sfeclă. Habar n-am de ce mi se întâmplă asta, dar nu e un lucru bun!

   Îi evit privirea și mă concentrez asupra copiilor și a lui Hagrid.

   --- Mă bucur că ești în regulă, Catherine. Nu știu ce ne-am fi făcut fără tine, spune el printre lacrimi.

   --- Are dreptate, spune o voce de undeva de deasupra mea.

   --- Nick! strig fericită.

   Nick era ca și nou... adică, doar fantoma lui, ce pot spune. Pomona și-a făcut treaba bine. Stai așa... înseamnă că... și mâța lui Filch a fost readusă. Ce noroc! De abia așteptam să-și revină ca să-i dau un șut în fund. Văd eu cum o să scap definitiv de ea!

   Petrecerea continuă până în zori. Am aflat că s-au anulat examenele, deci n-am nicio grijă! Oricum îi treceam pe copii... da și pe Malfoy, n-aș fi avut chef să vină încoace încă o dată, deci prefer lucrurile așa.

   Din câte am înțeles, tâmpitul blond și-a pierdut memoria, care pentru mine este cea mai bună veste! Așa că, am preluat eu orele de Apărare contra magiei negre pentru restul trimestrului. Copii adoră orele, iar asta mă face să mă simt puțin melancolică. Știu de ce am părăsit postul, de asta am rămas la Metode de Vindecare.

   Și uite că veni și sfârșitul anului. Cu brațul vindecat și cu cufărul plin, mă pregătesc pentru călătoria spre Statele Unite. Mi-am luat la revedere de la copii și l-am pus pe Harry să-mi scrie pe pergament și să-l păstreze non-stop la el. Nu vreau să se repete greșeala de anul trecut, care, desigur, nu era a lui. Cedric, Hermione, Ginny, Ron, Fred, George mi-au promis același lucru și că ne vom vedea curând.

   Sunt încă în camera mea, cu ușa întredeschisă când aud o bătaie ușoară. Îmi ridic privirea și-l întâmpin pe Dumbledore cu un zâmbet cald.

   --- Gata de plecare, Catherine? Fetele te așteaptă la intrare.

   --- Da, oftez eu. Albus, mulțumesc pentru tot și mă bucur că ai revenit ca director. Știu că ai aflat de noile puteri și te asigur că voi învăța se le controlez.

   --- Știu, de asta am încredere totală în tine. Ești o luptătoare și mă bucur că faci parte din școală, deoarece Hogwarts ar fi nimic fără tine.

   Îmi mângâie scurt creștetul capului și îi urez vacanță plăcută. 

   Nu știu cât de adevărat o fi, dar îl cred. Până la urmă e tatăl meu, nu?

   Cobor scările încet, până ajung lângă cele două, surorile mele. Nu știu ce ne va pregăti vara sau soarta în următorii ani, dar sper să nu ne despartă.

   Pentru moment, sper ca aceste două luni să fie liniștite, atât pentru mine, cât și pentru Harry. Dar ceva îmi spune că tot ceva rău se va întâmpla. Uneori urăsc genul ăsta de presentimente!

Bă, ești nebun?!?!?! AAAAAAA, terminai volumul doi. Știți ce înseamnă asta??? Vine volumul trei!! Și ce mai înseamnă?? SIRIUS FUCKING BLACK! Vă mulțumesc că ați rămas alături de Cath și că veți rămâne în continuare. Voi modifica cast-ul de la volumul doi, iar zilele următoare vine cel de la trei. Primul capitol va veni săptămâna următoare. Vă pup și vă iubesc!

Nox!