Lumos!

   „--- Alătură-mi-te Cath. Vom conduce lumea vrăjitorilor și o vom face un loc mai bun. Lasă demonul să preia controlul... lasă-l... lasă-l... LASĂ-L SĂ TE POSEDE COMPLET!

   --- NUU!"

   --- Aaaaaa! țip speriată.

   Mă uit în jur și văd că sunt la mine în cameră. E întuneric și liniște. Singurul sunet care o sparge este respirația mea greoaie.

   Îmi pun mâinile pe față și simt că sunt transpirată. Mă uit la ceas și văd că ora 3. Fir-ar! E a doua oară în noaptea asta.

   Mă ridic și aprind lampa. Iau câteva flori de sânge din sertarul noptierei și merg să-mi fac un ceai. În astfel de momente am nevoie de un calmant.

   După ce l-am găsit pe Colin, n-am mai fost eu. Am plâns întreaga săptămână, iar coșmarurile cu Voldemort n-au încetat. Mă simt ca atunci când i-am găsit pe James și Lily morți în casă, doar că nu la fel de rău. 

   Pierdută în gânduri, nu observ mâna lui Yvonne pe umărul meu. După acea discuție și după faza cu Colin, a fost aici pentru mine. S-a schimbat extrem de mult și mi-am regăsit vechea prietenă.

   Probabil vă întrebați cum pot să am încredere în ea după tot ce s-a întâmplat acum mulți ani. Pentru că știu că e sinceră. Cum știu asta? Sunt ultimul vampir cu sânge pur, deci am anumite abilități, iar una din astea e faptul că pot simți minciuna.

   E ca un fel de Veritaserum, dar numai eu am capacitatea asta.

   --- Alt vis? întreabă ea îngrijorată.

   Dau din cap afirmativ. Acum nu-mi pot găsi cuvintele. 

   --- Ar trebui să nu te mai agiți atât de mult. E pentru binele tău.

   --- Cum să nu mă agit?! L-am găsit pe Colin în același mod cum i-am găsit pe James și Lily. Dacă nu pierdeam vremea încercând să-mi dau seama ce era cu acea viziune, probabil n-ar fi stană de piatră!

   --- Cath, nu te mai învinovăți atât. Asta s-ar fi întâmplat și dacă nu vedeai acel fragment din viitor, încearcă ea să mă liniștească.

   --- Dacă nu era Colin? Dacă era Ginny, Hermione, Ron, Fred sau George? Sau mai rău: Cedric sau Harry. Yvonne, baziliscul voia să ajungă la Harry. Mi-e teamă pentru el.

   --- Înțeleg, dar de asta mi-ai cerut ajutorul. Vom afla unde este Camera și-l vom omorî, spune luându-mă în brațe.

   --- Mulțumesc, Yvonne.

   --- N-ai de ce, acum ar trebui să te cam punem pe picioare. Nu arăți bine deloc, Harry și-ar...

   --- ... băga nasul unde nu-i fierbe oala din nou, știu. E la fel de căpos ca ai lui, poate chiar mai mult!

   După ce spun asta, Yv izbucnește în râs. Știu că ce a vrut să spună e că băiatul și-ar face griji, dar s-ar băga din nou în belele. Am senzația că asta e una din acele dăți.

*******

   Aseară după discuția cu colega de cameră, am dormit liniștită. Mi-am pus câteva picături de lavandă în ceai și se pare că și-au făcut efectul. Sunt mai odihnită azi.

   Merg spre biroul lui Albus. Se pare că are ceva important să-mi spună. Ceva legat... de... un cerc de duel?!

   Ajung la statuia garguiului. Parola... parola... gata! 

   --- Drops de lămâie, spun și statuia se ridică, lăsând la vedere scara către biroul lui.

   Urc și încă încerc să ghicesc ce cerc de duel se ține și de ce vrea mie să-mi spună de asta.

   Ciocăn de trei ori și aud un „intră", deci apăs pe clanță și pășesc în încăpere.

   --- Ah, Catherine! Te așteptam, ia un loc, spune Dumbledore zâmbind.

   Mă așez într-unul din scaunele din fața mesei de lemn. Albus se uită la mine cu acea sclipire specifică a lui. De ce am senzația că nu o să-mi placă ce o să aud?

   --- Știu că probabil te întrebi de ce te-am chemat aici, deci te voi lămuri imediat. Unul dintre profesori vrea să înființeze un cerc de duel în această seară. Are un asistent, desigur, spune calm Albus.

   --- Atunci de ce sunt aici? Are un asistent, deci ai nevoie de mine pentru...? întreb eu ridicând o sprânceană.

   --- Pentru a fi acolo, ca supraveghetor. Cei doi nu se vor înțelege.

   --- Dacă mi-ai și spune care dintre colegii mei se vor duela, ți-aș fi foarte recunoscătoare, spun pierzându-mi răbdarea.

   --- Îmi pare rău Cath, dacă ți-aș spune probabil n-ai fi de acord, deci... accepți?

   --- Cred că n-am de ales, spun dezamăgită.

   Și cu asta mă ridic și părăsesc camera. De ce nu vrea să-mi spună? Sincer, dacă era Filius nu m-ar fi rugat să iau parte la asta. Poate Snape? Acum chiar îl înțeleg pe Dumbledore! Miorlăitus ar face orice să se răzbune pe elevi, mai ales pe Harry. Trebuie să fiu acolo!

   La ora opt ajung în marea Sală de Festivități. Mesele mari la care mâncăm în fiecare zi au dispărut, în schimb, de-a lungul unuia dintre pereți este acum un podium auriu, luminat de mii de lumânări care plutesc în aer. Tavanul arată ca o bucată mare de catifea neagră. Dedesubtul lui se adună mai toți elevii din școală, fiecare înarmat cu bagheta proprie, toți nerăbdători.

   Încerc să disting fiecare față în parte, până când îi zăresc pe copii. Mă apropii de ei prin spate și pun o mână pe umărul lui Ron, iar cealaltă pe umărul lui Hermione. Cei doi sar surprinși ca mai apoi să-mi ofere o îmbrățișare. Harry ne privește zâmbind. Știe și faptul că îi iubesc și pe prietenii lui.

   --- Cath! Ești aici? întreabă Ron fericit.

   --- Da, Dumbledore m-a rugat să asist aici și acum. 

   --- Știi cumva cine ne va învăța să ne duelăm? întreabă Harry.

   --- Nu, Albus a refuzat să-mi spună. Dar dacă era după mine, eu v-aș fi învățat, având în vedere că am predat Apărare contra Magiei Negre, spun puțin arogantă. Da, îmi permit în cazul ăsta!

   --- Abia aștept să văd ce instructor o să avem! Mi-a spus cineva că în tinerețe Flitwick a fost campion la duel; poate că el va fi...

   --- Fie cine-o fi, numai... începe Harry, dar îndată se oprește. Și știu și de ce.

   --- ...Lockhart nu, continui eu.

   Pe podium își face intrarea Gilderoy Lockhart, prințul aroganților, deoarce regele era Malfoy. E alături de nimeni altul decât Snape. Ăsta-i regele prost-dispușilor! Sau poate al morocănoșilor.

   --- Apropiați-vă, apropiați-vă! Mă vede bine toată lumea? Mă auziți cu toții? Minunat!... Deci, domnul profesor Dumbledore mi-a acordat permisiunea de a înființa acest mic cerc de duel, în scopul de a vă antrena în caz că sunteți vreodată puși în situația de a vă apăra, așa cum mi s-a întâmplat mie în nenumărate ocazii. Pentru amănunte, consultați-mi scrierile...

   „Cei care o fac, sunt tâmpiți din toate punctele de vedere!" îmi zic eu în gând.

   --- Dați-mi voie să-l prezint și pe asistentul meu, domnul profesor Snape, adaugă Lockhart cu acel zâmbet insuportabil. Domnul Snape mi-a spus că se pricepe și dumnealui puțin la duel și a acceptat cu multă bunăvoință să mă ajute să vă fac o mică demonstrație înainte de a începe antrenamentul. Nu vă faceți griji: vă asigur că, după ce voi termina cu domnul Snape aici de față, o să vă primiți înapoi întreg și nevătămat profesorul de Poțiuni.

   --- Nu c-ar fi nostim dacă s-ar lichida unul pe celălalt? îi murmură Ron la ureche lui Harry.

   Încep să râd destul de tare. Nu mă mai puteam abține, sincer. 

   Se întorc toți cu fața către mine surprinși. Lockhart continuă să zâmbească ca un tâmpit, ceea ce și e. 

   --- Profesoară Rovergrood, spune blondu' cu dinți de cal, și da, știu ce e ăla un cal. Nu v-am văzut intrând, ce faceți aici?

   --- Așa cum ai spus și tu Gilderoy, Dumbledore mi-a acordat permisiunea de a fi aici, acum, pentru a mă asigura că totul este în regulă, spun zâmbind fals.

   --- Asta înseamnă că vă pricepeți puțin la duel, nu? întrebă tâmpitul. Vai de capul meu, cât de prost poate fi!

   --- Puțin? Puțin?! Haha, bună gluma, n-o mai face! spun sarcastică. Sunt la fel de pricepută ca și Severus, adică mult mai bună decât vei fi tu vreodată, spun ridicând o sprânceană.

   Obrajii lui Lockhart prind o culoare roșie, sper că de rușine. Majoritatea băiețiilor, printre care și ai mei, mă privesc cu mândrie. În schimb fetele o fac cu o dezamăgire imensă în ochii lor. Ce e? Trebuie să-l pun pe Dinți Frumoși la locul lui.

   Hermione se apropie de mine și-mi șoptește:

   --- A fost urât din partea ta Cath, fără supărare. Adică domnul profesor știe ce face, nu i-ai citit scrierile?

   --- Hermione, Lockhart nu știe nimic, îl cunosc încă din școală. Singurul lui talent este de a fi frumos, altceva nu, spun uitându-mă la cei doi de pe podium.

   Gilderoy  începe să explice noțiunile de bază, lucruri pe care le consider inutile. Într-un duel nu mai stă nimeni să facă vreo plecăciune.

   Aceștia se dau în spate și se pregătesc de atac. În momentul în care numărătoarea a ajuns la trei, Snape folosește clasica „Expelliarmus", iar Lockhart zboară cât colo, la capătul podiumului, unde se lovește de un perete și se prăbușește la pământ. Am spus vreodată că-l iubesc enorm de mult pe Miorlăitus?

   Malfoy și cu cei de la Slytherin începură să ovaționeze. Cred că o să mă alătur și eu lor, să mor eu de nu!

   --- Credeți că e teafăr? scâncește Hermione, cu mâinile la gură.

   --- Cui îi pasă? spun eu, Harry și Ron deodată. Mamă, ce îi iubesc pe copii ăștia!

   Lockhart se ridică, cumva, în picioare. După faza asta, trebuie să-i iau un cadou de Crăciun lui Snape.

   --- Excelentă idee, profesore Snape! Acum mi-ar plăcea se le arătăm o altă demonstrație copiilor. Profesoară Catherine, doriți să luați parte la ea? întrebă Gilderoy, uitându-se la mine.

   --- Poftim? întreb șocată. Cred că glumești! Eu... să mă duelez... cu tine? Ceea ce ți-a făcut Severus este nimic pe lângă ce o să-ți fac eu, spun zâmbind malefic.

   --- Nu cu mine te vei duela, ai înțeles greșit, zice zâmbind până la urechi.

   --- Atunci cu cine? Cu un elev? Probabil și el ar face-o mai bine decât tine... sau cu o fantomă poate?

   --- Te vei duela cu profesorul Snape.

   În acel moment îmi piere zâmbetul de pe față. Să mă duelez cu Snape? Nu... e printre ultimele lucruri pe care le vreau. 

   Îmi pierd controlul, nu vreau ca acel demon să crească și să mă posede. Refuz să mă transform într-o pshihopată, care nu se mai poate opri. 

   --- Îmi pare rău, dar nu voi face asta, zic calmă.

   --- Dar, de ce? Nu-i putem lăsa pe elevi așa, spune puțin panicat Lockhart.

   --- Nu pot! Nu vreau să fac asta, oricum nu mai are ce rău să se întâmple atâta timp cât Severus este aici. Eu plec!

   Mă întorc pe călcâie și mă îndrept spre ușă. Inima bate destul de repede, ceea ce nu e un lucru bun. Dau să ies, dar aud o șoaptă care mă face să mă întorc.

   --- V-am spus că nu va avea curaj, spune Snape rânjind.

   --- Ce ai zis? întreb întorcându-mă la podium.

   --- Spuneam că nu prea ai curaj, adică e doar o demonstrație și tu dai înapoi? Numai lașii fac asta.

    Rămân blocată. Iar îmi revine în minte acea afurisită de voce.

   „ Ești o lașă și o trădătoare! Nimeni nu te va mai vedea ca pe o eroină, toți te vor urî și vei fi nevoită să te întorci la noi."

   Oftez și spun încleștându-mi maxilarul:

   --- Gilderoy, coboară de pe podium... acum.

   Acesta face ceea ce îi spun. Îmi dau fusta jos, rămânând în pantalonii negri și bluza neagră. Îmi scot bagheta și urc. Cred că am făcut o alegere proastă, adică cine se duelează în cizme de piele cu toc?!

   Merg spre centru, mascând orice emoție. Mă uit în mulțimea de copii și îi văd pe ai mei lângă margine. Mă aplec și le strâng mâinile.

   --- Nu face asta, te rog! spune speriat Harry.

   --- Nu vă faceți griji, știu ce fac. Voi fi bine, vă promit, spun, încercând să nu las afurisitele de lacrimi să curgă. Dar de ce grifonii mei plâng?

   Hei! E doar un duel! Nu e ca și cum Snape mă va omorî în fața elevilor... nu? Of, Cath! Calmează-te odată!

   Ajungem unul în fața celuilalt și ne ridicăm baghetele. Ne privim în ochi, eu în negrii lui, el în într-ai mei. Simt o vibrație ciudată în aer, atât și-n corpul meu. Le coborâm jos și ne întoarcem spatele, luând o anumită distanță între noi.

   Ne întoarcem încă o dată, ridicând baghetele, gata de atac. 

   --- La trei începeți, bine? întrebă Lockhart.

   Dau din cap în semn că poate să înceapă. Sunt doar eu, sau și lui îi este teamă? Simt o durere în piept care mă lasă fără aer.

   Trebuie să mă controlez, nu trebuie să fiu vulnerabilă.

   --- Unu...

   Inspiră, respiră. Controlează-te.

   --- ...doi...

   „Orice ai face nu pierde controlul!" îmi spune vocea aia afurisită, dar totodată are și dreptate.

   --- ...trei! țipă blondu'.

   --- Stupefy! strigă Snape imediat.

   --- Protego! spun apărându-mă.

   Dar Snape nu se oprește aici. Continuă atacul ca într-un duel real.

   Nu înțeleg ce vrea să arate prin asta, dar nu pot decât să mă apăr. Cu fiecare nou atac, se apropie de mine, iar eu mă dau cu câte un pas în spate. Simt cum îmi crește pulsul, iar eu nu mai pot ține sub control demonul.

   --- Severus, oprește-te! ridic tonul ca să mă audă, dar continuă ceea ce face. OPREȘTE-TE! strig cât pot de tare.

   Nu aud ce vrajă spune, dar știu că mi-a distrus scutul și ajung trântită de perete. 

   Cad pe podea cu o durere aprigă în spate și în piept. Bagheta mi-a zburat în celălalt capăt al camerei. Încerc să mă ridic, dar eșuez.

   --- Nașă! îl aud pe Cedric, care e imediat lângă mine.

   Mă ia de braț și mi-l pune în jurul gâtului lui. Stau cu fața în jos și mă țin cu mâna de piept, acolo unde e inima. 

   --- Știam că nu vei reuși. Era de așteptat să nu mai strălucești cum o făceai odată, spune Snape mândru și mai mult ca sigur are acel zâmbet tâmpit.

   Pot să simt cum Cedric, la fel și Harry și restul îl privesc cu ură. Eu în schimb, nu mai pot să țin demonul sub control. Trebuie să-i dau drumul câteva minute. Simt cum colții îmi cresc, iar ochii îmi devin roșii.

   --- Cedric, pleacă. Te rog, dă-mi drumul! îi șoptesc.

   --- Nici gând! Ești slăbită și trebuie să te controlezi.

   --- Ced, demonul mă posedă acum, doar pentru câteva minute cât să-i fac felul lui Snape, te rog, spun uitându-mă cu lacrimi în ochi la el.

   Se uită atent la mine, apoi aprobă și pleacă. Zâmbesc malefic, ascultându-l pe Miorlăitus.

   --- Acum toata școala a văzut că nu ești o vrăjitoare puternică, ceea ce... de ce râzi? întrebă el iritat.

   Râd. Râd ca o psihopată. Îmi ridic fața din pământ și îmi dau părul la o parte. Severus se uită șocat la mine, cu ochi mari. Îmi place ceea ce văd în ei. Zâmbesc cu toți dinții, arătându-mi colții.

   --- Ce s-a întâmplat Severus? Ți-a mâncat pisica limba? zic ridicând o sprânceană.

   Liniște. Mă apropii încet de el, cu un mers de felină gata să sară la prada ei.

   --- Știi, iubesc ceea ce văd în ochii tăi. Frică..., șoptesc fiind în fața lui, ador sentimentul ăsta din partea ta. Ce ai spus mai devreme? Nu sunt o vrăjitoare puternică? râd eu din nou, încă în forma de vampir.

   Ridic mâna către locul în care se află bagheta și spun „Accio". În secunda următoare se află în mâna mea și o pun în centura de la brâu.

   --- Probabil ai uitat Sev, dar am să-ți amintesc acum. Sunt singura vrăjitoare care... hm, îmi pun un deget pe bărbia gânditoare, care deține Ordinul lui Merlin clasa I pentru simplul fapt că pot face vrăji fără o baghetă. Vrei o demonstrație? 

   Zâmbesc malefic și mă dau în spate doi pași, ridicându-mi o mână spre el.

   --- Pulsate eum!* spun calmă și determinată.

   Apoi el este lovit, ajungând pe podea. Snape geme de durere, zvârcolindu-se. Îmi revin la forma normală și mă îndrept spre el. Îi întind palma pentru a-l ajuta să se ridice.

   --- Data viitoare să nu te mai îndoiești de mine, spun făcându-i cu ochiul.

   Îmi dă mâna la o parte și se ridică singur. După ce că el m-a provocat, tot el comentează! Da' să se ducă dracului!

   Cobor de pe podium și sunt asaltată de copii. Mă întreabă dacă sunt în regulă sau dacă mai sunt nervoasă. Sincer, fierb de nervi!

   Mă calmez când întâlnesc privirea lui Harry. Cedric își pune brațul în jurul umerilor mei, ca mai apoi să mă strângă în brațe. Bietul copil, l-am speriat când i-am spus să se îndepărteze de mine.

   Îi zâmbesc cald și mă pun în primul rând, în fața scenei. Din câte înțeleg, Lockhart vrea doi voluntari pentru a-i învăța cum să se lupte. De aceea, în cazul în care unul din ei pățește ceva, să le sar în ajutor. 

   Îl văd pe Harry cum urcă și pe... Malfoy?! Asta e mâna lui Snape! Să te mănânce copii lui Aragog, Miorlăitus! Sau... Hagrid îl mai are pe Fluffy? N-ar arăta rău ca și mâncare pentru cățelușul ăla drăguț... cred că exagerez puțin, dar nu mai contează! Tot ce vreau e ca Harry să-i tăbăcească fundul lui Draco!

   Sunt în poziția de atac. Domnul Dinți Frumoși începe să numere, iar când el ajunge la „doi", Malfoy aruncă o vrajă, care-mi trimite băiatul în zbor, apoi ajunge pe podea.

   „--- Ridică-te! Hai, Harry!" îl încurajez în gând.

   Se ridică în picioare, apoi n-am timp să clipesc deoarece Draco e la pământ. Chicotesc, lucru care-l înfurie și mai tare pe Miorlăitus.

   --- Am zis doar să vă dezarmați! strigă Gilderoy disperat.

   --- Serpensortia! urlă Malfoy.

   Ce?! 

   Un șarpe, mai bine spus o cobră, își face apariția între cei doi. Acesta își înalță capul, pregătit de atac. Am spus vreodată că urăsc șerpii?

   --- Să nu faci nicio mișcare, Potter. Am eu grijă de el, spune Snape tărăgănând cuvintele.

   --- Dă-mi voie! strigă Lockhart.

   Își flutură bagheta în fața șarpelui, după care se aude o izbitură. În loc să dispară, șarpele zburase prin aer vreo trei metri, apoi ateriză cu zgomot pe podea.

   Sâsâie înfuriat, apoi se repede la Justin, un elev de la Hufflepuff. Doar că nu mai are cum. Îl trag de mânecă, dându-l la o parte și îmi ridic antebrațul.

   Simt o durere cumplită în el. Mă uit și văd șarpele cu colții înfipți în carne. Îl prind de cap și încerc să-l dau jos, dar e mai căpos decât mine și nu-i dă drumul.

   --- Las-o în pace!

   Îmi ridic privirea către cel care a vorbit. Harry...

   Șarpele își retrage colții și se uită la băiat. Picioarele îmi tremură și cad, ținându-mă cu cealaltă mână de locul mușcăturii.

   Harry e ca mine... e herpetilian. Singurul lucru pe care nu mi-l doream vreodată, singura chestie de care mi-era frică a avut loc. Se spune că de ceea ce ți-e frică, de aia nu scapi.

   Îmi simt pleoapele grele, apoi totul se face negru. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este o pereche de brațe care mă ridică de la pământ.

*Pulsate eum=Knock him.

   Băăăă, nu-s moartă în caz că v-ați întrebat!=)) Știu că suntem în vacanță, dar nu voi posta mai des, îmi pare rău. Voi sta și la țară, iar acolo net canci. Sper că este ok capitolul. Așa, vă mai lămuresc cu o chestie: mușcătura de șarpe o afectează extrem de mult pe Cath, având în vedere că sănătatea ei este precară. Vă pup și o zi faină în continuare!=)

Nox!