Lumos!

   Dacă cineva mi-ar fi spus că fantomele prietenilor mei morți și desigur a familiei au avut dreptate în legătură cu o legendă veche care prinde viață în prezent, i-aș fi râs în față. Dar, ironia face ca fix asta să se întâmple. Vreau și eu un an liniștit fără vărul meu care încearcă să-mi omoare nepotul și pe mine.

   --- Argus! aud în acel moment vocea lui Dumbledore care mă face să revin cu picioarele pe pământ.

   În spatele lui văd câțiva dintre colegii de catedră, printre care și bufonul de Lockhart. Sincer, nu mi-am dorit niciodată să mușc pe cineva atât de tare, încât să-l văd murind, zvârcolindu-se pe podea. Albus trece ușor pe lângă Harry, Ron și Hermione și îndată o dă jos pe mâța aia afurisită din aplică.

   --- Argus, tu vino cu mine! îi spune lui Filch. Și voi, domnule Potter, domnule Weasley și domnișoară Granger.

   --- Biroul meu este cel mai aproape de aici, domnule director... doar cât urcați scările... Vă rog să vă simțiți liber să... , spune blondul, făcând un pas înainte, parcă simțindu-se important.

   --- Mulțumesc Gilderoy, spune Dumbledore.

   Mulțimea tăcută se dă în lături, făcându-ne loc să trecem. Lockhart, plin de elan și băgându-se în seamă nevoie mare, pornește în grabă după Dumbledore. După el, Minerva și Snape. Eu rămân ultima dintre profesori, uitându-mă în spate la cei trei copii. Sper doar ca Albus să facă ce trebuie și să nu-i exmatriculeze din motive neîntemeiate.

   Îndată ce intrăm în biroul întunecat al lui Lockhart, pozele de pe pereți încep să se agite și bag de seamă că vreo câțiva Lockharți de pe pereți, cu părul pe moațe, se fac nevăzuți. Acum, serios, cât de arogant poate să fie cineva?! Dacă stau să mă gândesc, nimeni! Blondul ăsta îi face pe toți!

   Lockhart cel adevărat aprinde lumânările de pe birou și se dă înapoi. Albus o așează pe Doamna Norris pe tăblia lăcuită a biroului și începe să o examineze. Vârful nasului lung și strâmb al lui este doar la două degete de blana pisicii. O studiază cu mare atenție, prin ochelarii cu rame în formă de semilună, și cu degetele lui lungi o palpează și apasă și ici, și colo.

   Minerva se apleacă și ea asupra pisicii. Snape se ivește și el în spatele celor doi, pe jumătate ascuns în umbră și cu cea mai ciudată expresie întipărită pe chip, de parcă se abține să nu zâmbească. Sincer, mă bucur că i s-a întâmplat mâței chestia asta. Nu-mi pare rău de ea pentru că nu mi-a plăcut această pisică încă din prima zi în care i-am dat un șut în fund, și nu regret!

   Între timp Domnul Dinți Frumoși se învârte în jurul nostru, lăsând tot felul de teorii.

   --- Categoric a fost ucisă de o vrajă, după toate probabilitățile „tortura preschimbătoare". Am văzut nenumărate cazuri în care a fost folosită vraja asta. Mare păcat că n-am fost de față, fiindcă știu exact contravraja potrivită cu ajutorul căreia pisica ar fi putut fi salvată.

   „Ai văzut-o pe mă-ta și tot pe ea ai fi folosit contravraja" îmi zic în gând. Nu-i mai pot suporta prostia! Se poate aduce un trol în locul lui? Probabil ar fi mai deștept decât el.

   Mă uit cu coada ochiului la Harry care se uită la Filch. Dacă s-ar întoarce cu fața spre mine, aș citi pe ea milă. Și mie puțin pentru că e dureros să vezi pe cineva în lacrimi, dar nu-mi este atât de milă de el pe cât îmi e de Harry.

   Dumbledore începe să mormăie în barbă niște cuvinte ciudate, atingând-o pe Doamna Norris cu bagheta, dar nu se întâmplă nimic; mâța arată în continuare ca și când ar fi fost împietrită.

   Deodată îmi vine o idee. Fiind moștenitoare Helgăi Hufflepuff, care putea să controleze pământul și de la care am un arc mai special, am preluat și puterea de a vedea dacă o persoană sau un animal mai este în viață, chiar dacă este împietrit.

   --- Îmi amintesc o întâmplare similară care s-a petrecut în Ouagadougou, îi dă înainte Lockhart. O serie de atacuri; am și povestit totul în autobiografia mea. Am reușit să le procur localnicilor niște talismane cu ajutorul cărora lucrurile s-au rezolvat pe dată.

   --- Oh, pentru numele lui Merlin, nu poți să taci odată?! spun sătulă până peste cap.

   Gilderoy mă privește uimit și clipește de câteva ori de parcă n-ar înțelege. Cât de prost poate să fie!

   --- Profesoară Rovergrood, cu tot respectul, încerc să ajut! se justică el imediat, ceea ce mă înfurie și mai tare.

   --- Cu tot respectul, profesore Lockhart, mie îmi trebuie liniște pentru a mă concentra , la fel și colegii mei. Așa că, poți să-ți închizi gura aia mare?!

   Acesta își duce privirea în pământ, vizibil rușinat. Presupun că nu este obișnuit ca fanele lui, sau femeile în general, să-i vorbească așa. Ei bine, eu nu-i sunt fană și nu sunt orice femeie!

   Mă calmez și încep să inspir și să expir, ca mai apoi să simt cum culoarea ochilor mi se schimbă. Mă uit într-una din oglinzile din biroul lui să văd că ochii mei sunt galbeni. E ciudat, nu? Adică un vampir să-și vadă reflexia. Ei bine, nu e ciudat deloc. Nu e mereu așa cum se spune în legende. Unii vampiri își văd adevărata formă, alții deloc. Am norocul să fiu cam singura care se poate uita într-una ca un muritor.

   Mă aplec asupre pisicii și încep să îi caut pulsul cu privirea. Încă îl are, ceea ce înseamnă că...

   --- Nu e moartă, Argus, spune Albus moale.

   --- N-a murit? rostește Filchcu voce gâtuită, privind în sfârșit spre Doamna Norris printre degete. Dar atunci de ce e așa de... așa de rece și de țeapănă?

   --- A fost prefăcută în stană de piatră, spun calmă privindu-i pe fiecare în parte.

   --- Ah, m-am gândit eu că asta ar putea fi! spune Lockhart, iar eu îi acord o privire ucigașă.

   --- Dar cum anume s-a întâmplat, n-am de unde să știu... , adaugă Dumbledore.

   --- Întrebați-l pe ăsta! țipă Filch isteric, întocându-și fața umflată de plâns, cu obrajii uzi, către Harry.

   --- Niciun elev din anul doi n-ar fi în stare să facă așa ceva, spune Albus cu convingere. Ar trebui să stăpânească noțiuni de magie neagră foarte avansate...

   --- Ba el a făcut-o, el a făcut-o! izbucnește Filch, iar fața lui cu piele flască se face stacojie. Ați văzut ce scria pe perete! A găsit... în biroul meu... Știe că eu sunt... sunt... Știe că sunt Vrăjichix.

   --- Bravo Argus! Atât de mult de duce pe tine mintea! Copilul ăsta a aflat acum doi ani că este vrăjitor și tu spui că el ți-a împietrit afurisita de mâță! strig eu, în timp ce irisul meu se face roșu. Nici măcar nu știe ce e ăla un Vrăjichix!

   --- Aiurea! mărâie Filch. A văzut scrisoarea pe care am primit-o de la Maginstant.

   --- Și ce dacă?! Probabil nici n-a înțeles ce scria pe acolo! spun furioasă. Crede-mă că dacă te atingi de el sau îl mai acuzi, nu voi mai fi atât de blândă cu tine! spun, lucru care îl face să-și mărească ochii de frică.

   --- Dacă îmi dați voie să spun și eu două vorbe, domnule director, spune Severus din umbră.

   Oh, nu tu! Nu și tu acum! Știu că orice va spune Snape nu va fi în avantajul lui Harry.

   --- Poate că într-adevăr Potter și prietenii lui pur și simplu s-au aflat într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit, spune el cu un ușor râs sarcastic în colțul gurii.

   Îmi măresc ochii atât de mult încât ai impresia că îmi ies din orbite și îmi deschid gura șocată. Am auzit bine sau un plânset de mătrăgună tânără m-a surzit? Miorlăitus le-a luat apărarea copiilor? Iar acum îmi vine în minte faptul că probabil el a pățit ceva, deci îl întreb:

   --- Severus, pot să te întreb ceva? spun privindu-l în ochi, acesta ridicând o sprânceană curioasă și dă din cap în semn de „da". Una din poțiunile tale a avut cumva un efect advers asupra ta?

   Acesta se uită iritat la mine de parcă am spus cea mai proastă glumă. Numai că la el simțul umorului e pe cale de dispariție.

   --- Normal că nu, ce fel de întrebare e asta?!

   --- Ziceam și eu! Era o curiozitate, spun pe un ton inocent.

   Îmi îndrept atenția spre cei trei care se pare că se abțin să nu râdă. Îi înțeleg pentru că și pe mine mai are puțin și mă apucă o criză de râs.

   --- Dar, continuă Miorlăitus, sunt o mulțime de lucruri necurate aici. Ce căutau ei trei pe coridorul de la etaj? De ce nu erau la banchetul de Halloween?

   Mda, chiar e adevărat când se spune că nu toate minunile țin prea mult. Asta a durat câteva secunde, dar tot s-a întâmplat! Mulțumesc Miorlăitus pentru revenirea ta la normal. Nu ne-a fost dor de tine!

   Harry, Ron și Hermione începură să ne povestească despre petrecerea stafiilor. Of, Nick, de ce trebuia să mori azi?!

   --- ...sute de stafii pot să confirme că am fost acolo...

   Ochii negri ai lui Snape licăre în lumina lumânărilor. Nu-i a bună, deloc!

   --- Dar de ce n-ați venit la banchet după aceea? De ce ați urcat până acolo, pe coridor?

   Ron și Hermione întorc privirile către Harry. Oh, nu.

   --- Fiindcă... fiindcă... spune Harry, și simt cum inima îi bubuie în piept.

   Încerc să pătrund în mintea lui. Gândurile lui sunt o învălmășeală totală. Ceva despre... o voce fără trup?! Te rog să nu-mi spui că și el a auzit baziliscul! Asta ar însemna că... e herpetilian, ca mine?! 

   --- Fiindcă eram obosiți și voiam să mergem la culcare.

   --- Fără să mâncați? spune Snape cu acel zâmbet idiot pe care aș vrea să i-l șterg. Eu știam că fantomele nu servesc la petreceri mâncare bună pentru cei vii.

   --- Nu ne era foame, spune Ron tare, iar în clipa următoare stomacul lui protestează zgomotos.

   --- Domnule director, eu cred că Potter nu spune chiar tot adevărul, continuă el. Poate că n-ar fi o idee rea dacă i s-ar retrage anumite privilegii până când va fi pregătit să ne povestească totul așa cum s-a petrecut. Personal eu cred că, până când se va hotărî să  spună adevărul, ar trebui să fie eliminat din echipa de Quidditch a casei Gryffindor.

   --- Ce aș vrea să-ți dau cu o coadă de mătură în cap! murmur eu în barbă.

   --- Zău așa, Severus! spune Minerva tăios. Eu una nu văd niciun motiv pentru care băiatul să fie oprit să joace Quidditch. Doar pisica n-a fost lovită cu o coadă de mătură în cap sau așa ceva. Nu există absolut nicio dovadă că Potter ar fi făcut ceva rău.

   --- Sunt de acord cu tine, Minerva, aprob imediat. Severus, ești conștient de puterile mele, nu? 

   Acesta ridică o sprânceană curioasă și așteaptă ca eu să continui.

   --- Dacă vrei să afli adevărul, ți-l voi spune. Dacă vrei le pot citi gândurile, spun și mă uit la copii care sunt vizibil speriați de ce aș putea găsi, dar situația asta mă implică și pe mine.

   --- Ce vrei să spui? Cu ce ești implicată, Cath? întreabă Minerva îngrijorată.

   --- Ați văzut că am plecat mai devreme de la banchet. Motivul pentru care copii nu s-au întors în Marea Sală este pentru că voiau să mă vadă, spun încercând să par cât mai convingătoare.

   --- Să te vadă... pe tine? întrebă Snape căutând orice urmă de îndoială.

   --- Da, și eu mă aflam pe acel coridor, dar în partea opusă. Copii mi-au cerut ajutorul în legătură cu un proiect, iar eu le-am cerut să ne întâlnim acolo. Voiam să le arăt o cale mai scurtă spre biroul meu, în caz că se întâmplă ceva. N-au spus nimic deoarece nu voiau să mă suspectați și pe mine, zic fermă.

   Îmi îndrept atenția spre Albus care mă privește intens, parcă să-mi citească și cel mai adâncă dorunță. Știu că el este conștient de faptul că am mințit, dar cred că își va da seama că am intenții bune. Se pare că i-am convins pe Minerva și Miorlăitus. 

   --- Până când i se va dovedi vinovăția, este nevinovat, Severus, spune Dumbledore.

   Snape e furios, la fel și Filch.

   --- Pisica mea a fost preschimbată în stană de piatră! țipă acesta, cu ochii ieșiți din cap de furie. Cineva trebuie să fie pedepsit!

   --- O vom face bine, Argus, spune Albus răbdător. Doamna profesoară Sprout a reușit recent să procure câteva tufe de mătrăgună. Cum vor ajunge la maturitate, vom prepara din ele un elixir cu ajutorul căruia o vom aduce pe Domna Norris la viață.

   --- Îl fac eu! se gabă repede blondul idiot. L-am făcut de sute de ori până acum. Pot prepare un Filtru Regenerator cu Mătrăgună și cu ochii închiși...

   --- Dă-mi voie, spun și eu și Snape în același timp, glacial.

   Ne uităm unul la altul, ridicând câte o sprânceană curioasă fiecare. Pot să simt că în cameră, toată lumea se abține să nu râdă. Cred că este normal, deoarece și încerc să nu râd. Toată lumea știe de compeția continuă dintre noi.

   --- Mi se pare că eu sunt profesorul de Poțiuni din școala asta, spune el, vizibil iritat.

   --- Iar mie mi se pare că eu sunt profesoara de Metode de Vindecare.

   --- Știu cine ești, dar cred că mai bine l-aș face eu. Este un elixir destul de dificil, spune Miorlăitus cu un zâmbet victorios.

   --- Mă crezi incapabilă să fac un elixir, Severus? Este nevoie să-ți amintesc că și eu m-am luptat pentru postul tău din prezent? 

   --- Știu, doar că este o treabă care trebuie făcută cu atenție, se justifică el.

   --- Oh, și tu crezi că sunt neatentă? Probabil sunt puțin neîndemânatică, dar asta nu înseamnă că nu voi știi ce voi face, zic iritată.

   --- Voi puteți să plecați, spune la un moment dat Albus.

   Copii părăsesc încăpărea, ca mai apoi liniștea să ne domine. Sincer, nu știu cum s-o interpretez. Mă simt destul de incomfortabilă acum.

   Decid să mă retrag în camera mea, dar imediat cum pun mâna pe clanță, vocea lui Snape sparge tăcerea:

   --- Tu ai fost? Spune sincer acum, zice el rece.

   --- Tu crezi că eu am fost?! 

   --- Tu ești moștenitoarea lui Salazar Slytherin, deci da, țin să cred că tu ai fost, spune pe un ton convingător.

   --- Da, sunt, dar asta nu înseamnă că eu am făcut asta! Albus, spune uitându-mă în ochii lui, jur că nu eu am fost.

   --- Te cred, Catherine. Acum întoarceți-vă în camerele voastre, e destul de târziu, ne sfătui el.

   Nu trebuie să mi se spună de două ori! Ies val-vârjet și trântesc ușa în urma mea. 

   Cum poate să creadă că eu am fost?! Am fost la banchet până aproape de final și pe deasupra, nu sunt deloc mândră că sunt moștenitoarea lui!

   Voldemort l-a omorât pe tata și pentru că a refuzat să ducă misiunea lui Slytherin până la final, iar eu nu vreau să fiu cea care o va termina.

   Ajung în birou și iau foaia de pergament pereche cu a lui Harry. Îl rog să mă lase s-o împrumut pe Hedwig. Vreau să-i trimit o scrisoare lui Yvonne și s-o rog să ne întâlnim.

   Cât timp aștept răspunsul lui Harry, iau o foaie de pergament și încep să compun scrisoarea:

   „ Dragă Yvonne,

   Îmi cer scuze dacă te deranjez la ora asta, dar vreau să-ți cer ajutorul. Lucruri groaznice se petrec și se vor întâmpla în continuare la Hogwarts.

   Vreau să mă ajuți să le previn. Ne putem întâlni la Coliba Urlătoare, în ziua primului meci de Quidditch de aici, la ora unsprezece noaptea. Îți voi comunica data prin pergamentele vrăjite, în cazul în care îl mai ai.

   Te rog să-mi trimiți răspunsul tău cât de repede poți. În scrisoarea ta, aș vrea să-mi spui care va fi prețul pentru favoarea asta. Sper să ne întâlnim.

Cu sinceritate, 

Catherine Evans"

   Mda, ea știe că sunt sora lui Lily, era prea evident.

   În următoarea secundă după ce pun pana jos, aud o ciocănitură în geam. Mă uit acolo și văd o bufniță albă, Hedwig. Se pare că Harry mă lasă să o folosesc.

   Fac sul pergamentul și merg să deschid fereastra. Îl leg de piciorul păsării, apoi o privesc în ochi și îi spun:

   --- Du-te în pădurea de lângă Regatul Vampirilor de Sud. Acolo este o căbănuță în care locuiește Yvonne Zavala. Dacă refuză să răspundă, ciupește-o și nu pleca fără să-ți dea scrisoarea, bine? 

   Hedwig aprobă din cap și văd cum își ia zborul. În clipa asta, nu mă frământă faptul că Yvi n-o să-mi răspundă sau de ceea ce îmi va cere. Ci de faptul că Harry s-ar putea să fie herpetilian.

*******

   Timp de câteva zile prin școală nu se discuta despre nimic altceva decât despre atacul asupra Doamnei  Norris. Filch pare că ține să le amintească tuturor de întâmplarea asta, învârtindu-se mereu încoace și încolo în jurul locului în care fusese atacată mâța, de parcă s-ar fi așteptat ca făptașul să se întoarcă la locul crimei. Fraier!

   Între timp, el încerca să scape de mesajul de pe perete, dar de fiecare dată când dădea cu soluție de curățat, literele străluceau și mai tare, așa că a renunțat. Când nu stă acolo, se strecoară pe coridoare și îmi pedepsește elevii cu arest pentru acțiuni inventate de el. A început să mă enerveze genul ăsta de chestii.

   Ginny este afectată de atacul asupra pisicii, la fel și Hermione. În schimb, îmi fac griji pentru fina mea. Ginny se comportă destul de ciudat și încă nu are încredere în mine. Am încercat și o fac în continuare să mă apropii de ea și ca să știe că poate să-mi spună orice, fie bun sau rău.

   Le-am trimis o scrisoare acum câteva seri prietenilor mei vampiri, Merek, Kaitelin, Kayla și Rayn. Le-am spus despre atac și de faptul că mă voi întâlni cu Yvonne. Mi-au spus că am făcut ce trebuie și că vor fi și ei acolo, la Coliba Urlătoare. Chiar îmi lipsesc. Kayla și Kaitelin care îmi ridică moralul, Rayn cu tachinatul lui și Merek cu inteligența, dar mai ales susținerea lor.

   De abia aștept să-i revăd. Cât despre Yvonne, încă nu știu ce să cred. Chiar aș vrea să-mi recapăt încrederea în ea, dar parcă ceva mă ține. Sper să mă ajute, e tot ce vreau deocamdată.

   Acum mă duc la oră, pentru că mna, pentru asta sunt aici. Am cu Gryffindor, mai bine zis cu Harry. Le-am spus să mă aștepte în sală pentru că aveam de rezolvat o problemă cu blondul insuportabil.

   Când mă apropii de ușa clasei, sunt surprinsă să văd o mare de elevi. Din câte văd sunt trei case, cele cu care mă înțeleg cel mai bine și mă așteaptă... pe mine? Ce drăcia naibii se întâmplă aici?!

   Când îmi aud pașii, aceștia se întorc spre mine. Îi văd pe Fred și George, pe Ginny, Percy și Cedric?! 

   --- Ce se întâmplă aici? Nu trebuie să fiți la ore? întreb curioasă.

   --- Bună nașă, spune Cedric luându-mă în brațe. Vrem să te rugăm ceva, mai bine spus restul că eu deja știu, zicem mai mult în șoaptă.

   --- Ce vreți? Spuneți înainte să vă vadă Filch hoinărând pe aici.

   --- Nu-ți face griji pentru Filch și restul profesorilor, spune Fred făcându-mi cu ochiul.

   --- Am făcut una din vrăjile tale ca să-i convingem pe ei că nu au ore cu noi acum, zice George uitându-se în spate.

   --- Vrem să te rugăm să ne spui ce știi despre Camera Secretelor, spune Penelope, o fată de la Ravenclaw.

   --- Poftim?! Pentru asta ați venit aici? Aveți examene care vă așteaptă la sfârșitul acestui an, nu puteți să lipsiți! De ce n-ați mers la bibliotecă sau de ce nu l-ați întrebat pe Binns? spun supărată.

   --- Profesorul Binns nu vrea să ne spună nimic, iar la bibliotecă toate cărțile sunt împrumutate de cei de la Slytherin. Tu ești singura sursă de încredere. Lipsim doar ora asta pentru că știm că ne vei ajuta, spuen Ginny rușinată.

   Rămân puțin șocată. Mă uit la Cedric ca să mă conving că nu a spus nimic nimănui și primesc confirmarea. Oftez adânc știind că nu vor renunța, deci mă duc să deschid ușa, îmi scot bagheta și fac o vrajă de mărire pentru sala de clasă. Până la urmă sunt trei case întregi, doar nu-i voi lăsa în picioare sau să îi înghesui!

   Aceștia intră și se așează în bănci. Harry, Ron și Hermione mă privesc uimiți cum intru și mă sprijin de marginea biroului. Aștept să termine cu vorbitul și aranjatul, apoi încep:

   --- Bună ziua tuturor! Asta va fi o oră mai specială, dar va fi prima și ultima de acest fel. Vreau să fie liniște în timp ce vorbesc, iar pentru orice întâmplare ridicați mâna, bine?

   În acel moment, Hermione și-o ridică ca din pușcă. Pe toși galeonii! Nu încetează în a semăna cu Lily.

   --- Catherine, ce se întâmplă?

   --- Hermione, colegii de casă și cei din anul vostru m-au rugat să le răspund la anumite întrebări despre Camera Secretelor. Din câte am înțeles, Binns nu vrea să vă spună nimic. Deci, au apelat la mine. Acum, puteți începe, spune zâmbind puțin.

   --- Binns mereu spune că în legende există o sâmbură de adevăr, dar refuză să creadă în ea, spune Lee Jordon.

   --- Și este adevărat. El crede în ceea ce s-a întâmplat cu adevărat și refuză să creadă în ceva ce este aproape imposibil. Acum vă voi spune ce este și în scrierile istorice.

   Îmi dreg glasul, iar între timp în sală se face liniște. Mă așez mai bine și imediat mă gândesc cum să evit anumite părți care mă includ.

   --- Știți cu toții, desigur, că școala Hogwarts a fost fondată cu mai bine de o mie de ani în urmă de către cei mai importanți patru vrăjitori și vrăjitoare din perioada respectivă. Cele patru case care sunt  astăzi împărțiți elevii din școala noastră și-au primit numele după acești patru vrăjitori: Godric Gryffindor, Helga Hufflepuff, Rowena Ravenclaw și Salazar Slytherin. Cei patru au construit împreună acest castel departe de privirile curioase ale Încuiaților, căci pe vremea aceea mulți oameni de rând se temeau de magie, iar vrăjitoarele și vrăjitorii erau supuși unor persecuții incredibile.

   Iau o pauză și încep să mă plimb prin clasă, copii privindu-mi fiecare mișcare.

   --- Timp de câțiva ani cei patru fondatori ai școlii au conlucrat în perfectă armonie, căutând tineri care dovedeau aptitudini magice și aducându-i la castel pentru a fi instruiți. Dar mai târziu între ei au apărut tot felul de disensiuni. Treptat, între Slytherin și ceilalți trei s-a căscat o adevărată prăpastie. Slytherin și-ar fi dorit ca selecția elevilor admiși la Hogwarts să fie mai strictă, considerând că învățăturile magice ar trebui transmise din generație în generație numai în cadrul familiilor de vrăjitori. Nu era de acord admiterea elevilor care proveneau din familii de Încuiați; zicea că nu se poate pune bază pe ei. După o vreme, din acest motiv, între Slytherin și Gryffindor a izbucnit o ceartă, iar Slytherin a părăsit școala.

   Fac o pauză din nou și mă uit la fiecare chip. Cu toții așteaptă partea groaznică de adevăr și sincer încă nu-mi vine să cred că trebuie să dau dreptate unor fantome pe care le văd doar în capul meu!

   --- Acum vine ceea ce așteptați cu toții, dar în același timp cea mai urâtă parte, spun puțin nesigură în timp ce copii fac schimb de priviri îngrijorate. Povestea spune că Slytherin ar fi construit o încăpere secretă undeva în castel, despre care ceilalți fondatori ai școlii nu aveau știință. Conform legendei, Slytherin a sigilat Camera Secretelor, astfel încât aceasta să nu poată fi deschisă decât atunci când în școală va sosi moștenitorul lui adevărat. Numai acesta ar fi putut să deschidă Camera Secretelor, să dea drumul ororii ascunse înauntrul ei și s-o pună să curețe școala de toți cei care nu sunt vrednici a studia magia.

   Când termin, în clasă se lasă liniștea. În aer plutește un fel de neliniște și toată lumea continuă să mă privească, sperând că le voi dezvălui și mai multe. După puțin timp, Hermione ridică mâna din nou și îi fac semn să spună.

   --- Cath, dar ce anume este acea „oroare" încuiată în camera Secretelor?

   --- Se crede că... ar fi un soi de monstru, pe care numai moștenitorul lui Slytherin îl poate stăpâni, zic măsurându-mi cu grijă cuvintele.

   --- Este doar unul? Adică doar un moștenitor? întreabă o voce din spate, pe care nu pot s-o disting.

   --- Cine întreabă și cum adică doar un moștenitor? întreb ridicându-mi vocea.

   Ernie, un băiat din anul doi, în aceeași casă cu Cedric se ridică în picioare și începe să vorbească.

   --- Am citit undeva... despre faptul că ar fi doi moștenitori ai lui Slytherin. Adică ultimii despre care se știe, nu le spune numele, dar știu că sunt un băiat și o fată. Știi ceva despre asta?

   Privirile sunt din nou spre mine, de data aceasta mai curioase. Afurisite de cărți! În acest moment chiar aș vrea să le dau foc. 

   Mă uit la Cedric și îmi confirmă cu un zâmbet că totul va fi bine. Mă uit la Harry care îmi zâmbește încurajator. Caut bine cuvintele înainte să deschid gura și să zic vreo prostie din greșeală.

   --- Da, știu. Cei despre care spui tu au și o poveste. Se numește „Povestea celor doi veri". Vreți s-o ascultați?

   Îmi confirmă cu un „da" din cap. Încă nu-mi vine să cred că le voi spune despre mine și Tom, chiar și în mod indirect.

   --- Acum mai bine de cincizeci de ani era o familie de vrăjitori, descendenții șui Salazar Slytherin. Erau trei copii, doi băieți și o fată. Aceștia la un moment dat s-au despărțit din cauza tatălui lor. Cel mai mare din cei doi băieți și fata au rămas împreună, ajutându-se între ei. Fata, îndrăgostită de un Încuiat, rămâne însărcinată cu el și este părăsită de tatăl copilului. Aceasta după ce dă naștere unui băiețel sănătos, moare iar copilul este dus la un orfelinat. În acest timp, fratele fetei se căsătorește și dispare, având mai târziu o fetiță.

   Iau din nou o pauză pentru că este destul de dificil să nu dai din casă.

   --- Anii au trecut, air cei doi copii nu s-au cunoscut. Băiețelul a aflat că are o familie, mai exact un unchi, o mătușă și o verișoară. Plin de ură pentru faptul că nu l-au crescut și pe el, își omoară familia. Când a încercat același lucru și cu verișoara lui cea mică, nu a reușit. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să aducă un demon puternic ca s-o posede. S-au luptat destul de mult timp, iar în prezent nu se știe dacă mai sunt în viață.

   Mă opresc și le observ reacția. Seamus Finnigan ridică mâna și el.

   --- Care a fost motivul luptei? Și a mai existat un altul pentru care și-a omorât unchiul și mătușa?

   --- Da. Mătușa lui era moștenitoarea lui Gryffindor, spun iar copii își măresc ochii de uimire. Știu că este ciudat, dar da. Unchiul băiatului nu a vrut niciodată să ducă misiunea strămoșului lui la bun sfârșit, iar el nu a mai ținut cont cine era femeia pe care o iubea. Băiatul voia ca și verișoara lui să i se alăture și să curețe școala de copii Încuiaților, dar pur și simplu nu a vrut. Cei doi veri sunt priviți ca reprezentanții binelui și al răului. Fata reprezenta Lumina, iar băiatul Întunericul.

   --- Dumneavostră credeți că băiatul sau descendentul lui a deschis camera? întreabă Parvati Patil.

   --- Nu știu, dar tot ce pot să vă spun este să fiți atenți. Toți, chiar și cei din familii de vrăjitori. Se pot întâmpla extrem de multe anul acesta, chiar și o moarte de om, zic îngrijorată.

   Se lasă din nou liniștea. Nimeni nu mai îndrăznește să zică nimic, prea șocați de ce au auzit.

   Mai târziu, mă întorc în birou. Sunt moartă de oboseală! Singurul lucru pe care vreau să-l fac este să mă pun în pat și să dorm!

   Numai că planurile îmi sunt stricate de un ciocănit în geam. Mă uit într-acolo și o văd pe Hedwig. Merg repede să-i deschid și o las să intre. De picioruș este prinsă o scrisoare. O desfac și o mângăi pe mica bufniță pe cap, ca mai apoi ea să zboare înapoi la Harry.

   Mă așez pe un scaun și încep să citesc răspunsul lui Yvonne.

   „ Dragă Wings,

   Mă bucur că mi-ai scris și că mi-ai cerut ajutorul. Ne vom întâlni acolo unde ai spus, în ziua meciului. Nu ești singura care a simțit ceva straniu, de asemenea și eu.

   Cât  despre ce îți voi cere, tot atunci vom vorbi. Ai grijă de tine și mai scrie-mi dacă se mai întâmplă ceva.

                                                                                                                                                                        Yvonne"   

   Acum n-am decât să aștept și să văd ce se va întâmpla. Sper doar să nu mai fie vreun atac până atunci.

Hey guys! Îmi cer scuze că am lipsit atât, dar nu prea am avut timp. Voi posta mai rar acum. Teze. Acesta este cel mai lung capitol și unul din cele mai reușite, dacă nu cel mai bun. Să aveți parte de o săptămână ușoară=) Apropo, vă mulțumesc extrem de mult! Catherine Evans #1 a făcut 1000 de lecturi. Sunteți minunați și vă pup.

Nox!