Lumos💡

   Nu mai stau nicio secundă pe gânduri și sar din pat, îndreptându-mă spre șifonier. Hainele mele zboară prin cameră, dar sincer efectiv nu-mi pasă. Scot tot până dau de costumul meu și mă duc la baie ca să mă schimb. După ce ies merg spre noptieră și îmi pun la brâu ce-mi trebuie.

   --- Cath, ce faci? mă întrebă Kayla șocată.

   --- Nu se vede? zic disperată și nervoasă în același timp. Merg să-mi caut nepotul, ce ți se pare?!

   --- Nu cred că este o ideea prea bună, hai să ne calmăm mai întâi, zice Merek pe un ton care ar părea liniștitor.

   --- Să mă calmez... SĂ MĂ CALMEZ?! NEPOTUL MEU ESTE MERLIN ȘTIE UNDE ȘI TU VREI CA EU SĂ MĂ CALMEZ??!! strig la ei în timp ce-mi bag cuțitul în tocul lui.

   --- Merek are dreptate, nu vom rezolva nimic dacă nu gândim mai întâi, zice Kait destul de calmă.

   --- În acest moment mi-e extrem de greu să gândesc Kait, vreau doar să-l știu în siguranță, spun în timp ce ies val-vârtej pe ușă, cu cei patru după mine.

   --- Este în siguranță! Dumbledore s-a asigurat de asta! strigă Rayn din spatele meu. Citește scrisoarea pentru numele lui Merlin!

   --- Poate Dumbledore știe unde e și nu vrea să-mi fac griji, dar degeaba! strig în timp ce mă apropii de ușa de la intrare. Este familia mea, motivul pentru care sunt în viață, nu pot să-l pierd din nou! spun și deschid ușa, năvălind afară.

   --- CATHERINE SAMANTHA EVANS!

   --- CE?! strig din toți plămânii.

   Mă opresc și mă întorc cu fața le ei. Cei patru fac schimb de priviri între ei și în cele din urmă de apropie de mine. Kait și Kayla îmi iau mâinile într-ale lor, iar Rayn și Merek își pun câte o mână pe umerii mei. Oftez. De ce e atât de greu să-mi controlez emoțiile când vine vorba de familia mea?

   --- Știu că e greu, dar trebuie să te controlezi. Nu vrem ca tu să-ți pierzi controlul și să te pierdem, zice Kait uitându-se în ochii mei.

   --- Liniștește-te. Stresul o să-ți facă extrem de mult rău la starea în care ești, spune Kayla pe un ton cald.

   --- Iar condusă de furie și griji n-o să faci decât să înrăutățești situația, spune atotștiutorul Merek.

   --- Bine, bine! Aveți dreptate. Și ce fac până la urmă? îi întreb.

   --- Hmm, azi Minerva trimite scrisorile cu manualele pentru fiecare an, nu? 

   --- Da, și ce e cu asta? întreb indiferentă.

   --- Asta înseamnă că i-o va trimite și lui Harry și familiei unde stă pentru moment, zice cu un mic zâmbet Rayn.

   --- Deci, asta înseamnă că va trebui să mergă pe Aleea Tor unde te-ai putea întâlni cu el, sugeră Kayla.

   --- Este o idee bună, dar avem un mic detaliu pe care l-ați uitat: sunt "moartă", zic morocănoasă.

   --- Ai glugă la costum și ai cu ce să-ți acoperi gura, nu vei fi recunoscută.

   --- Bine, așa am să fac, atunci plec, zic și mă întorc pe călcâie, dar îi aud cum îmi strigă numele.

   --- Unde crezi că plecați singură, Majestatea vostră? mă întrebă Kait ridicând o sprânceană. Puteam să jur că n-o să mă lase singură să mă distrez. Stricători de chef!

   --- Niciunde. Voi veni cu tine, doar ca să mă asigur că nu vei face vreo prostie, zice Rayn cu o tentă de amuzament în voce care pe mine mă irită în ultimul hal. Dau din cap, îl iau de mână și Apărem pe Alee.

   Îmi pun gluga pe cap, eșarfa la gură și o luăm la pas. Trecem pe lângă mai multe tarabe, iar vrăjitoarele care vindeau își întorc capetele după mine. Se pare că nu sunt obișnuite să vadă străini pe aici.

   Mă uit în stânga, mă uit în dreapta și nimic! Nici urmă de băiat! Cred că am să înnebunesc până va începe școala. La un moment dat mă opresc în fața magazinului lui Ollivander. Mă uit la la acel panou pe care scrie numele lui. Privirea mi se înțețoșează din cauza lacrimilor. Mi-e extrem de dor de el.

   Simt o mână pe umăr. Rayn vine în dreptul meu și îmi oferă un mic zâmbet de încurajare. Chiar dacă este un idiot în cea mai mare parte a timpului, știe cum să mă facă să mă simt mai bine. Îi fac un semn și imediat plecăm.

   Mai facem câțiva pași până vedem un afiș cât toate zilele cu numele unuia dintre cei mai mari vrăjitori idioți de care am auzit de când eram elevă: Gilderoy Lockhart. Am un sentiment destul de straniu în legătură cu el.

   --- Nu pare atât de isteț sau de curajos pe cât arată sau se spune că e, nu crezi? mă întrebă la un Rayn.

   --- Nu, nu e mai mult ca sigur. Sinceră să fiu, am vagul sentiment că am să mă văd zilnic cu el, spun șoptit prin materialul eșarfei.

   --- Hey, spune imediat Rayn, ăla nu e Arthur?

   Îmi îndrept repede privirea spre locul arătat de el și tot ce pot să fac e să confirm. Da, ăla e Arthur. În jurul lui sunt Fred, George, Ron, o fată roșcată... Ginny, iar lângă ea e Harry. Normal! Cred că Ron a făcut ce a făcut! Mă apropii de ei, fiind doar la câțiva pași depărtare, suficient cât să aud ce vorbesc.

   --- Hm, se pare că nu prea, spune o voce care îmi face sângele să-mi înghețe în vene, Lucius Malfoy. Doamne, de ce să mai accepți atunci să faci de rușine numele de vrăjitor dacă nici măcar nu ești plătit ca lumea pentru asta?

   Brusc, Arthur se face mai roșu decât Ron sau Ginny. Simt cum se întâmplă același lucru cu ochii mei, iar colții își fac apariția.

   --- Malfoy, rostește el, eu și cu tine avem păreri foarte diferite despre ce înseamnă să faci de rușine numele de vrăjitor.

   --- Categoric, răspunde Lucius și ochii lui deschiși la culoare caută ceva, iar atunci îmi dau seama ce: părinții lui Hermione. Dar cu cine ai ajuns să te însoțești, Weasley... Și eu care gândeam că și tu și ai tăi nu aveți cum să ajungeți mai jos de atât...

   Nici nu am timp să clipesc că Arthur îl trântește pe Malfoy într-un raft cu cărți. Mă întorc cu spatele la scenă. O aud pe Molly cum strigă ca să se oprească. Încerc să mă calmez până îmi aud idiotul vorbind:

   --- Wow, este ceva de admirat, faptul că îți aperi familia și așa-zisa onoare. Este și o prostie ce face, dar de admirat. Așa ai fi făcut și tu cu ani în urmă, acum nu mai încerci să intervii?

   Cuvintele lui mă lovesc extrem de tare. Da, așa aș fi făcut și da, acum o să fac prostia de a intervenii și știu cum.

   --- Rayn, ai spus că îmi vei fi alături în momentele frumoase, grele, chiar și cele de nebunie, nu? îl întreb încă cu spatele la el.

   --- Da, așa am zis și mă țin de cuvânt.

   --- Atunci, te rog să-mi fi alături acum deoarece ce am să fac va fi complet nebunesc, zic în timp ce mă duc spre cei doi.

   --- Ce vrei să spui? Stai! Cath! Ce vrei să faci? CATH! strigă el din spate, dar eu deja sunt lângă ei.

   Respirația mi se accelerează, iar atunci, cu ajutorul vântului, îl iau pe Arthur de pe Lucius. Toate privirile sunt pe mine, iar a mea este într-a lui Malfoy. Se uită la mine mirat, neștiind ce se întâmplă. Fac doi pași spre el și îi trag un pumn în obraz, iar el cade la pământ. Se uită o secundă la mine, apoi îl iau de guler și-l trântesc de perete, cu bagheta la gâtul lui.

   --- Ce e cu tine? strigă Malfoy la mine, iar eu îi înfig bagheta în gât.

   --- Opriți-vă! zice Arthur.

   --- Cine ești? Și de ce faci asta? întrebă Lucius disperat.

   --- Serios Lucius? Chiar nu mă mai recunoști sau m-ai uitat? spun calmă iar după aceea își mărește ochii de uimire, dar mai observ ceva în ei, frică.

   Simt cum frica crește în inima lui. N-am de gând ca aceasta să se micșoreze sau să dispară. Nu după ce mi-a trădat părinții.

   --- Nu... este imposibil! spune în timp ce-i dau drumul și mă dau în spate cu un pas.

   În acest moment nu mai văd decât ură și răzbunare. Nimeni nu-mi jignește familia. Îmi dau jos gluga și eșarfa, lăsând la vedere furia mea. Sunt atracția principală. Mă uit în jur și întâlnesc privirile familiei Weasley și a lui Harry. Molly are mâna la gură și lacrimi în ochi, iar Arthur este mut și șocat. Apoi mă uit din nou la Lucius.

   --- Catherine Rovergrood.

   Nox!