Lumos!💡

   Mă trezesc pe podea. Sunt puțin confuză deoarece habar n-am ce s-a întâmplat aseară. Mă ridic și merg spre fereastră, apoi dau la o parte draperiile, iar lumina soarelui îmi intră în ochi. S-a făcut dimineață. Mă uit în jur și văd plicurile. "Aaa" îmi spun în gând. Deci aseară l-am salvat pe Harry de trol, cei trei știu ce sunt, am vorbit cu Harry despre părinții lui, doar o parte destul de mică, am discutat cu Cedric și încă încerc să-mi dau seama cu naiba știe de scrisori.

   O noapte lungă! Și am impresia că așa va fi și azi. De ce? Chiar nu știu! Am uitat tot ce s-a întâmplat ieri pe zi. Sincer, vreau să încalec pe o mătură și să... Mătură! Quidditch! Primul meci al lui Harry e azi! Sunt cea mai groaznică mătușă!

   Mă uit repede la ceas și văd că este ora 8. Phew! Mai e timp până începe. Mă gândesc ce să port azi. Nu mai vreau rochia aia neagră. Cred că e timpul pentru o mică schimbare. Mă îmbrac în rochia mea preferată, roșie, la fel ca propria mea casă. Sunt un Gryffindor și mai ales moștenitoarea lui.

   Cobor cât de repede pot scările și intru în Marea Sală. Mă uit către masa celor de la Gryffindor ca să-l găsesc pe nepotul meu. Îl văd și zâmbesc. Se pare că are emoții. Zâmbetul îmi piere imediat cum îl văd pe Miorlăitus lângă el. Drăcia naibii! Ce face el acolo? Mă îndrept spre ei, și surprind mica lor conversație:

   --- Succes azi Potter! Acum că ai învins un trol, un mic meci de Quidditch ar trebui să fie simplu pentru tine. Chiar dacă este împotriva lui Slytherin, apoi pleacă șchiopătând. Se pare că Fluffy și-a făcut treaba cum trebuie, îmi spun și zâmbesc răutăcios în colțul gurii.

   --- Mi se pare mie sau Snape ți-a urat "succes"? spun mirată, iar cei trei se întorc spre mine. Harry îmi zâmbește, se ridică de la masă ca să mă poată îmbrațișa.

   --- Ce s-a întâmplat cu tine? mă întrebă Ron.

   --- Ce vrei să spui?

   --- Nu mai porți acea rochie neagră! Zâmbești destul de mult și ai venit la noi. Acum îl critici pe Snape? mă întrebară toți trei.

   Încep să râd. Wow, chiar m-am schimbat! Mă opresc și mă așez lângă ei la masă. Mă uit la farfuria lui Harry și văd că încă e plină. Fac o față mai serioasă și îi spun:

   --- Dacă nu mănânci cât trebuie, nu vom mai câștiga împotriva acelor șerpi, spun serioasă. Ascultă-mă, când trebuia să intru și eu și tatăl tău pe teren, mâncam și ne odihneam cum trebuie. Mereu aveam emoții, dar acestea dispăreau când prietenii noștrii ne încurajau.

   --- Tata a fost tot ca mine, gonaci, dar tu ce ai fost? mă întrebă, iar eu îmi ridic o sprânceană.

   --- James spunea că pot să-i iau locul când vreau. Când jucam doar între noi, mereu eram gonaciul celeilalte echipe și câștigam. Dar mi-am zis că prefer să fiu un trăgaci mai bun, decât să zbor după o mingiuță, spun râzând, iar cei trei se uită la mine cu zâmbete largi. Pentru că mereu țin cu această casă, am decis să port asta și să mă schimb puțin. De acum încolo o să mă vedeți mult mai veselă și fără rochii negre!

   --- Presupun că tata era foarte bun, spune cu o urmă de îngrijorare în voce.

   --- Era cel mai bun, dar asta nu înseamnă că nici tu nu ești. Îi moștenești talentul, nu trebuie să te îngrijorezi. De abia aștept să le tăbăcești fundurile, spun și îi fac cu ochiul. Reușesc să scot un râset de la el.

   --- Apropo, spune și își fixează privirea într-a mea, de când ești așa cu Snape? Adică ești răutăcioasă cu el și nu prea îți convine prezența lui aici.

   --- De când am fost elevi. Da, a fost în același an cu mine. Se cufunda în magie neagră. Eu și cu James nu îl agream, iar eu nici în prezent. Dar dacă Dumbledore l-a acceptat aici, n-am decât să-l suport. Trebuie să le redau punctele caselor. Le ia, doar ca Slytherin să câștige și se întâmplă asta de câțiva ani. Mai pe scurt, e ciudat și sinistru. Nu trebuie să vă fie teamă de el. Atâta timp cât sunt eu aici, nu vă poate face nimic, spun încruntându-mă la el. Oricum, te las să mănânci, am să fiu în tribune, bine?

   --- Cel mai bine! spune în timp ce-mi zâmbește.

   Mă ridic și mă îndrept spre masa noastră, a profesorilor. Albus îmi zâmbește. Ce pot să spun? Nu sunt singura care știe tot ce se întâmplă pe aici.

   La ora unsprezece, toată școala se adunase în tribune. Pot să-i văd pe Ron și Hermione în primele rânduri. Lee Jordan va comenta și de data asta meciul, cum face de când a venit în primul an. Mă uit în jur și-l zăresc pe Quirrell, care părea extrem de speriat. Ce prefăcut! Habar n-am de ce voia să fure piatra și încă vrea. Sper doar ca acea viziune de la începutul anului să nu se adeverească. Doar eu și cu Severus știm despre asta.

   Mda, o fi el Miorlăitus și cel care m-a rănit extrem de mulr, dar nu uit faptul că și el a făcut Legământul și vrea să-l protejeze pe Harry. Poate nu la fel de mult ca mine, dar într-o oarecare măsură. Snape se așează în fața mea. Mă mai uit o dată în spate ca să-l văd pe nenorocit. Oftez. Trebuie să fiu atentă și la meci. Doar nu-mi voi lăsa gândurile să se abată asupra mea în timpul primului meci al lui Harry, nici gând!

   Meciul e pe cale să înceapă. Îmi dau seama deoarece Madam Hooch intră pe teren:

   --- Pe mături... Fiți gata...

  Harry încalecă pe mătură. În acel moment îmi închid ochii și mă las purtată de amintiri:

   "--- Start!

   În momentul în care coafa a fost aruncată în aer, am și prins-o. Am zburat spre poarta echipei adverse. Am trecut printre ei destul de ușor. M-am apropiat de poartă și arunc. Mingea a intrat în inel. Am auzit vocea comentatorului care a anunțat scorul de 10 la zero pentru noi. De bucurie m-am dat peste cap. N-am avut timp să observ cine are coafa deoarece un bulgăre s-a apropiat de mine.

   Mi-am închis ochii și am așteptat să fiu azvârlită de pe mătură, dar nimic nu s-a întâmplat. I-am deschis repede și l-am văzut cu bâta în mână. Niciodată nu s-a potolit, chiar dacă asta e treaba lui.

   --- Ăla a fost un gol pe cinste! a spus zâmbind, în timp ce părul îi intra în ochi.

   --- Iar asta a fost o apărare pe cinste! Merci Padfoot! am spus zâmbindu-i.

   --- Merci, dar știi că nu trebuie să-mi mulțumești, a spus în timp ce zburam în direcția echipei, e de datoria mea să-mi apăr prințesa, nu? m-a alintat, chiar dacă eu chiar eram o prințesă. M-am uitat la gonaciul nostru. Un bulgărea s-a îndreptat spre el. În acel moment, am luat bâta lui Sirius și am zburat spre el, ca să deviez mingea. Am reușit să arunc mingea în altă parte.

   --- Hăă, asta da, bravo și merci Wings! a spus James.

   --- Doar nu voiam ca prietenul meu să nu meargă la întâlnire vineri, nu? l-am necăjit eu.

   --- Sau ca să nu-și piardă frumusețea, nu? m-a întrebat zâmbind, în timp ce eu mi-am dat ochii peste cap. Nici urmă de smici, drăcia naibii!

   --- Va apărea el, stai liniștit. Se pare că Frank face o treabă bună, nu?

   --- Da, e chiar foarte bun. Nu degeaba ești căpitanul, nu?

   --- Știi foarte bine că nu voiam asta, dar n-aveam de gând s-o supăr pe McGonagall. Tu trebuia să fii și încă mă simt...

   --- Să nu te simți vinovată. Știu că puteai foarte bine să fii în locul meu, dar n-ai făcut-o, iar eu apreciez asta. Stai o clipă, ce-i aia? m-a întrebat, iar eu imediat îi răspund:

   --- E smiciul, du-te după el! Am să-i țin eu pe șerpii ăștia departe de poartă și de tine! spun în timp ce m-am întors în teren.

   Noi am condus cu 30 de puncte, iar dacă James prindea smiciul, câștigam Cupa. Am văzut celălalt gonaci și un bulgăre aproape de mine. I-am înapoiat bâta lui Sirius imediat după ce am azvârlit mingea din calea lui Prongs, deci nu aveam nimic. Cu coada măturii, am aruncat-o în direcția adversarului, iar el a căzut.

   Am auzit ovațiile celor de la Gryffindor. Am câștigat! Am coborât la sol, în timp ce prietenii noștrii se îndreptau spre noi. Remus a alergat spre mine și m-a luat în brațe. Era tot numai zâmbet, iar eu la fel. Atunci, el și-a pus buzele peste ale mele, făcând ca totul în jur să dispară."

   Îmi deschid ochii, iar ce văd mă face să tremur din toate încheieturiile: mătura lui Harry se rostogolea încontinuu, iar el de-abia mai reușea să rămână pe ea. Cineva îi descânta mătura, iar acel cineva poartă un turban. Nu mai stau pe gânduri și încep să fac o vrajă ca să-l salvez. Simt că are efect. Înseamnă că cineva mă ajută și pe mine.

   Îmi îndrept privirea spre tribune, iar vraja se rupe. Snape mă ajută! Mă uit la Harry care încearcă și el tot ce poate. Fără să vreau o văd pe Hermione care vine încoace. Probabil crede că Miorlăitus îl blesteamă pe Harry. Trebuie să fac ceva!

   Dau să mă ridic când Harry alunecă de pe mătură. Îmi desprind materialul care normal trebuia să fie fusta mea și alerg spre ieșire. Aici nimeni nu mă poate vedea. Îmi iau arcul, o săgeată și o pun în el. Mda, mereu îl țin cu mine, chiar dacă nu se vede.

   Rostesc incantația nașei mele:

"Haec sagitta
Et commota est terra
Salvum facere a vitaPunire mala.
Et terrae motus.
Amicitiae permanere.
Vincitur malum bonum.
Terra dicens audite vocem meam"

   Și o arunc. Săgeata aterizează la baza tribunelor. Hermione nici nu mai ajunge la Snape, pentru că pământul se cutremură. Quirrell cade peste Snape, iar asta înseamnă că Harry poate zbura cum trebuie. Cutremurul ține doar câteva secunde, dar a fost de o intensitate foarte mare.

   Mă uit în jur. Toți sunt bine. Știu că a fost destul de riscant pentru mine, dar nu aveam nicio idee. Data viitoare trebuie să fiu mai atentă, altfel toată munca mea se va duce pe râpă! Sunt scoasă din gândurile mele de un strigăt:

   --- Am prins smiciul! îl văd pe Harry cum îl agită deasupra capului.

   Zâmbesc cu gura până la urechi. Lacrimile își fac apariția în ochii mei. Nu de suferință, nu de supărare, nu de furie. Ci de fericire. Acelea pe care nu credeam vreodată că o să le mai am. Alerg spre mijlocul terenului. Eroul coboară de pe mătură și se îndreaptă spre mine. Mă las pe vine și-l strâng în brațe. Parcă timpul se oprește. Încă nu-mi vine să cred. Îmi țin nepotul în brațe. Cel pe care îl consider copilul meu.

   Se îndepărtează de mine și îmi arată mica minge aurie.

   --- Am câștigat! Gryffindor i-a învins!

   --- Era și normal. Sunt mândră de tine, spun în timp ce îi mângâi obrajii.

   --- Mulțumesc, spune în timp ce fața i se întunecă. O doamne, nu-i a bună!

   --- Ce este? S-a întâmplat ceva? Te-ai rănit? întreb panicată.

   --- Nu, sunt bine, numai că... nu știu, crezi că..., spune și se uită în ochii mei.

   Îmi dau seama. Nu numai ei, dar și Sirius mai mult ca sigur, la fel și Remus și restul. Îi iau mâinile într-ale mele și îi răspund:

   --- Da, tatăl tău ar fi fost poate mai mândru decât sunt eu acum.

Hai salut! Nu sunt moarta 😂😂, dar n-am avut timp pentru a scrie. Deci cred că ăsta e cel mai scurt capitol. Încerc din tot sufletul să-l fac ok. Știu că acțiunea e destul de grabita, dar sunt la inceput. Așa, am doua lucruri să va spun:

1) Următorul capitol naiba știe când va veni, dar va fi cu Crăciunul, știți voi fazele.

2) Ii mulțumesc lui tinna4you pentru trailer. Le mai mulțumesc camarazilor mei care mă susțin: KrystalHeart1209 care e geamăna mea la TOATE 😂❤
trezor40 care nu mai poate de nerăbdare când vin capitolele și mă bucur ca-ti place munca mea, și desigur lui 4thloveofkj care e soră-mea și ar face orice pentru mine

Vă las trailer-ul acum. Va pup ❤

https://youtu.be/qlEINg5AKMs

Nox!