Lumos💡

   --- Cum adică......nu voia să.....o salvezi? mă întrebă printre lacrimi amare Alice.

   Nu știu cum să-i răspund. Privesc în gol, reapărându-mi în față ultimul zâmbet al lui Marlene și cum îmi spune că mă iubește. Fără să-mi dau seama, plâng din nou. Mă uit la Frank, care încearcă s-o calmeze pe Alice. N-am decât să-i spun adevărul.

   --- N-a vrut. Tot ce mi-a spus a fost că vrea să fie din nou cu părinții ei și cu Lily și James. Alostor a aflat, iar asta i-a dat toate planurile peste cap. Încă e furios că n-a reușit să-i captureze pe ultimii Devoratori, am zis așteptând reacțiile lor.

   --- Puțin îmi pasă de ce face Ochi-Nebun! Prietena noastră tocmai a fost înmormântată și nu a putut face nimic ca să oprească acest lucru! spune furioasă Alice.

   Mă așteptam să reacționeze așa. E vina mea că nu am putut s-o protejej. E vina mea că n-am putut s-o salvez. E vina mea că m-am născut și că se întâmplă toate astea.

   --- E numai vina mea, spun și las lacrimile să îmi alunece pe obraz.

   Cum a auzit asta, Alice se mai înmuie. Își strânse buzele și își lăsă privirea în podea. Începu să se joace cu brățara și îmi dau seama că se simte vinovată. O înțeleg și în sinea mea îi accept scuzele.

    --- Îmi pare rău. Nu am vrut să reacționez așa, doar că nu mai pot! Vreau ca toate astea să ia sfârșit! spuse și se apropie de mine. Mă ia în brațe, iar eu îi răspund. Vreau același lucru ca ea. Toate astea să se sfârșească.

    Un plânset de copil rupe tăcerea. Se pare că Neville s-a trezit. Nu-i de mirare că s-a întâmplat asta, dupa țipete lui Alice. Plecă să-l liniștească pe finul meu. Frank încerca să-mi spună că pleacă să discute cu Dumbledore, eu nefiind atentă la ce zice. Mă gândesc tot timpul la ce s-a întâmplat și la ce o să se întâmple.

   Nu mai pot sta mult timp cu mâinile în sân. Am să-l rog pe Alostor să trimită câte un Auror pentru fiecare prieten și familie care ar putea fi atacată de vreun Devorator. Nu mai vreau să văd familii destrămate. Familie.....Harry. Nu m-am mai gândit la el. Sper să fie în regulă. După toate astea, am să-l cresc împreună cu Sirius, când se va întoarce.

   O bătaie în ușă mă readuce cu picioarele pe Pământ. Îmi iau bagheta și mă duc spre ușă.

   --- Cine este? Identifică-te! spun și imediat îmi apare un zâmbet pe buze.

   --- Sunt Sirius Black, cunoscut ca Padfoot, unul din fondatorii Hărții Ștrengarilor. Sunt un Animag, iar patronusul meu este un câine, la fel ca al tău, deoarece mă iubești și urmează să devii doamna Catherine Black.

   Nu mai stau pe gânduri, deschid ușa și îi sar în brațe. Sirius mă strânge puternic și îmi sărută fruntea. De la incidentul cu Peter nu l-am mai văzut. Îmi făceam atâtea griji pentru el. Acum pot să răsuflu ușurată. Îmi dă drumul și mă sărută cu foc.

   --- Nu pot să cred că ești aici! Îmi făceam atâtea griji pentru tine!

   --- Sunt aici acum, nu? M-am întors pentru că am pierdut urma viermelui de Peter. Cum aflu ceva, mă duc după el din nou. Nu vreau să scape nepedepsit pentru trădarea față de Prongs și de noi, spune furios. Mă bucur că te-am găsit aici, spune și se uită la mine blând, Moony mi-a spus că mergi la Alice și Frank.

   --- Și presupun că ți-a zis și de Marlene, nu-i așa? îl întreb și imediat se încruntă. Am înmormântat-o ieri.

   --- Da, mi-a spus. La fel ca pe Lily și James, ai găsit-o și pe ea. Încă nu-mi vine să cred că nu mai e, speram să ne ajute și ea să-l creștem pe Harry, dar nu se mai poate.

   Am uitat să menționez că doar Frank și Alice știu că Marlene mi-a murit în brațe. Nu mai vreau să mă acuze lumea că eu sunt vinovată. Știu asta și fără să-mi spună cineva.

   --- Legat de Harry...putem să-l luăm după ce lucrurile revin pe făgașul lor normal? Și vreau ca nunta să fie anulată până atunci, te rog, spun și mă uit la el cu o privire mai mult de cățeluș plouat.

   --- Da. Când toate astea se vor termine, vom fi o familie adevărată, spune și pot să jur că deja își imaginează toate astea, la fel ca mine.

   --- Promiți?

   --- Nu promit, jur pe tot ce am mai drag pe lume, spune și mă sărută scurt pe buze.

**********

   Au trecut câteva zile de la discuția cu Sirius. A plecat din nou, spunându-mi că a dat de urma lui Peter. În acest timp, au sosit Aurorii pentru familia Weasley, pentru Remus și pentru ceilalți. M-am oferit să păzesc familia Longbottom. Patrulez în fața casei cu bagheta și arcul Helgăi Hufflepuff pregătite pentru orice.

   Văd că se apropie ceva de mine, ceva argintiu. Mă pun în poziție de atac și îmi dau seama că bulgărele argiuntiu are o formă foarte cunoscută. Un patronus, și nu unul oarecare, unul în formă de nevăstuică. O,nu..., Arthur!

   --- Catherine, sper că ești tu cea care primește mesajul, spune vocea din patronus și îmi dau ochii peste cap. Nu Arthur, sunt un trol care nu gândește sau un vârcolac, sau poate sunt un pitic de grădină!

   --- Și nu-ți mai da ochii peste cap! strigă la mine. E clară treaba, mă cunoaște foarte bine!

   --- Trebuie să vii urgent la Minister! Devoratorii ne atacă și vrem cât de mult ajutor posibil! Grăbește-te, Molly e rănită ,la fel și Ochi-Nebun! Trimite-mi răspunsul tău, și atunci patronusul dispăru.

   Da Arthur! Ce răspuns să-ți mai trimit? Idiotul nu știe că vin orice s-ar întâmpla! E tatăl meu în joc, ultima mea familie! Mă duc să-l anunț pe Frank și plec imediat la Minister.

   Nici nu ajung bine, că deja se împart vrăji.

   --- Impetro lost! spun și acel Devorator s-a dus naibii! Cine știe pe unde o fii.

   Îi găsesc pe Molly și Arthur, pe Alostor, dar și pe Kingsley. Ajung alături de ei, dar se face liniște, și nu una oarecare. Una insuportabilă, ca de mormânt. Ies din ascunzătoare și văd că nu mai e nimeni în afară de noi.

   --- Ce se întâmplă? mă întreabă Arthur, iar eu nu știu ce să-i răspund. Toate astea, pentru ce? Când am ajuns s-a oprit totul. Te rog nu-mi spune că asta a fost o.....

   --- Diversiune, spune tata. A fost o diversiune ca să te tragă într-o plasă și tu ai prins momeala. Unde erai când ai primit meajul de la Arthur, mă întreabă încruntându-se.

   --- Știi și tu unde eram! spun furioasă. Eram de pază în fața casei lui Alice când am...., și nu mai continui. Deci pentru asta a fost nevoie de tot tărăboiul. Devoratorii cred că Aurorii știu unde se află stăpânul lor. Vor să afle de la cei care s-au luptat cu ei, iar Alice și Frank.......o nu!

   Nu mai stau pe gânduri și mă aparetez la ei acasă. Ușa este deschisă, iar asta sper să nu însemne acel lucru. Intru cât se poate de încet și mă îndrept spre sufragerie. Aud țipete, veșnicele țipete care mă bântuie de atâția ani. Am recunoscut-o pe atacatoare. Era Bellatrix Lestrage, iar ajutorul ei era nimeni altul decât Rosier.

   --- Te întreb încă o dată, unde este Lordul Întunecat? spunea cu furia ei dezlănțuită.

   --- Nu știu, spunea bietul Frank. Cine știe de câte ori îl torturase. Mă apropii și o văd pe Alice, inconștientă lângă el. Nu o să mă mai pot controla mult timp.

   --- Minți! Crucio! iar Frank începe să urle.

   Asta a fost! Îmi iau o săgeată și o pun în arc, privesc și ochesc. Am nimerit-o! Cum mă văzu s-a aparetat. Se pare că a uitat de micul ei ajutor.

   --- Ți-a venit timpul, Rosier. Avada Kedavra! iar el a rămas fără suflare.

   --- Nu, nu, Alice trezește-te, Frank, revino-ți, te rog.

   Nu puteam să mai pierd pe cineva, nu. Aud respirația lui. E încă viu, și Alice la fel. Creez un patronus și îl trimit mamei lui Frank, sper să vină cât mai repede.

**********

   I-am dus pe cei doi la Spitalul Sf Mungo pentru răni și accidente magice. Doamna Longbottom era și ea cu mine, împreună cu micuțul meu Neville.

   De câteva zile așteptăm să se trezească măcar unul din ei. Tot ce sper e să-mi recapăt prietenii, iar copilașul părinții.

   Chiar când nu mai aveam nicio speranță, Alice se trezi. Plângeam de bucurie. Totul va reveni la normal. O iau în brațe, dar nu-mi răspunde. Ce se întâmplă?

   --- Scuză-mă, dar cine ești? mă întreabă nedumerită.

   --- Sunt Catherine, prietena ta, iar ea este soacra ta împreună cu fiul tău, nu-ți amintești? întreb disperată.

   --- Nu, spune ea.

   Un vindecător se apropie de ea și o consultă. Se încruntă, parcă încearcă să găsească o metodă de a ne explica.

   --- Are amnezie, spune într-un final.

   --- Bine, dar este temporală, nu-i așa? sper să fie adevărat.

   --- Șocul suportat a fost atât de mare încât i-au făcut să uite. Mă tem că este permanentă. Nu-și vor mai aduce aminte de dumneavoastră sau de fiul lor niciodată.

   Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare. Nu mai rezist și ies din salon. Dau să plec, dar mama lui Frank mi se adresează cu o scârbă în voce.

   --- Nu-ți mai pasă, nu-i așa? mă întreabă. Nu-ți pasă câtuși de puțin de ei sau de fiul lor! De ce ai plecat din salon? Gata? Dai bir cu fugiții când ai auzit că au înnebunit? Nu-ți pasă nici măcar de finul tău?

   Nu mai rezist. Simt că explodez. Vreau ca totul să fie ca la început! Doamna Longbottom mă privește de parcă sunt singura vinovată. Are dreptate când spune că sunt așa, dar mereu mi-a păsat de ei.

   --- Dacă nu plâng, și mă întorc spre ea cu ochii plini de lacrimi, asta nu înseamnă că nu am sufletul rănit! strig și cad pe podea.

    Pe hol se aude numai plânsul meu. Urlu, îmi vine să mă omor. Îi vreau înapoi! Doamna Longbottom se apropie de mine, cerându-si scuze. Mă ridică și mă ia în brațe.

   Voldemort avea dreptate. Voi pierde totul.......totul.

Heyyy guys! Cf? Eu in sfârșit am postat! Cred că de acum încolo am să încerc să postez o dată pe săptămână.
Bine, să mai dați și voi un vot sau un vom. Va pupa Crystal!
Nox!