Lumos!

   Plângeam... lacrimile se prelingeau pe obrazul plin de sânge... mă ustura când treceau prin zgârieturi. Țineam micul erou în brațe în timp ce eram întinsă lângă cadavrele celor mai buni prieteni. Micuțul Harry a adormit plângând.

   Auzeam vocea roșcatei mele, surorii mele. Nu-mi pasă că eram vitrege, o iubeam și o iubesc oricum. Mă uitam la celălalt cadavru. Prietenul meu cel mai bun... era ca fratele meu... iar acum zace lângă mine fără suflare.

   Am stat așa mult timp gândindu-mă că eu eram singura vinovată pentru tot ce s-a întâmplat. Am adormit din cauza oboselii și durerii.

   Mi-au venit în minte toate amintirile urâte, dar și cele mai frumoase momente din viața mea. Mi-a venit în minte cum a început totul.

   "— Mami mai fă-o o dată, te rooog, spuse fetița cu ochii căprui și părul de culoarea chihlimbarului nu mai mare de patru ani.

   — Bine, dar după încerci și tu, da?o întrebă femeia cu ochii de culoarea safirului.

   — Bine, am zis uitându-mă la mama.

   — Wingardium Leviosa, spuse mama îndreptând bagheta spre o până făcând-o să zboare.

   — Rândul meu, rândul meu, am spus eu entuziasmată.

   — Wingardium Leviosa, am spus îndreptându-mi bagheta.

   Pana se ridicase și începuse să zboare. Am sărit în sus de fericire că am reușit.

   — Bravo fetița mamei, a zis mama sărutându-mi creștetul.

   — Asta e fetița lui tata, spuse bărbatul brunet cu ochii căprui. Cred că o să-i scriu lui Dumbledore să te accepte mai devreme la Hogwarts.

   — Ce e Hogwarts? am întrebat nemaiauzind până atunci de acest loc.

   — Hogwarts este o școală de magie unde tinerii vrăjitori și tinerele vrăjitoare învață cum să-și controleze puterile și să învețe diferite vrăji, spuse mama.

   — Mama ta a fost singura prințesa vampir care a primit scrisoarea. Eu n-am primit-o, mi-a zis tata.

   — De ce n-ai primit-o? aș fi vrut să fi primit și tu una, am zis gândindu-mă cât de supărat o fi fost tata.

   — Pentru că eu n-am magie în vene. Magia pe care o am eu este din cauza faptului că suntem vampiri pur-sânge.

   — Dar că oameni, exista și vrăjitori cu sânge pur, nu? am întrebat curioasă.

   — Da, dar mai sunt foarte puține familii, majoritatea sunt semi-puri, adică....

   — Mama sau tata are sânge pur, iar celălalt este născut în familii de Încuiați, am completat.

   — Și frumoasă și deșteaptă, asta-i fetița mea, a zis tata.

   — Dar să știi ceva, mai zise mama, că nu-i frumos să le adresezi un anumit cuvânt. După ce-l aud se vor simți prost.

   — Sânge-mâl, nu? am zis mai mult pe șoptite.

   — Da, iar dacă te aud spunând vreodată așa ceva, nu știu ce o să-ți fac, îmi spuse tata pe un ton amenințător.

   — Nu-ți face griji tati, am să-i apar de proștii ce-i vor face așa, am spus zâmbind."

   Ce amintire frumoasă. Am învățat împreună cu mama aproape toate vrăjile și am trăit momente frumoase cu familia, până când l-am întâlnit pe el, cel care urma să-mi schimbe viața, care urma să-mi ia tot ce aveam mai bun pe lume.

   „— Cath, hai! mă striga mama.

   — Vin! i-am răspuns, coborând scările în fugă. Când am ajuns la parter am dat de o pereche de ochi gri, cumva de culoarea argintului. Mă priveau cu răceală, dar eu i-am răspuns cu un zâmbet cald.

   — Bună, sunt Catherine, tu cum te numești? l-am întrebat eu pe blondul de lângă mine.

   — Sunt Lucius Malfoy, vrei să fim prieteni? m-a întrebat scurt.

   — Normal, hai pe afară, am spus fericită.

 Și l-am luat de mână, alergând pe deal până ne-am oprit lângă un lac.

   — Și, Cath, la ce casă ai vrea să fii? mă întrebă la un moment dat.

   — Nu știu, dar mai sunt 7 ani până atunci, am tot timpul să mă gândesc, dar tu unde vrei?

   — La Slytherin, toată familia mea a fost acolo, deci e normal să merg și eu.

   — Atunci și eu vreau să fiu un Slytherin, vreau să rămânem împreună și atunci, am spus uitându-mă în ochii lui."

   Atunci era frumos, până când necazurile s-au abătut asupra noastră. Părinții mei mi-au povestit că Voldemort, cel mai întunecat vrăjitor din toate timpurile era pe urmele mele pentru puterile ce sălășluiau în mine. Cu aceste puteri putea să și le mărească pe ale lui. Ca să mă protejeze, ne-am mutat în alt oraș.

   Împreună cu prietenii noștri de familie, inclusiv familia Malfoy, am ales să-l alegem că Păstrător al Secretului pe Albus Dumbledore, unul dintre cei mai puternici vrăjitori. Totul a mers bine timp de 2 ani până când, în ziua de Halloween, s-a întâmplat lucrul de care mă temeam cel mai tare.

   "— Mami, e Halloween! am strigat.

   — Da, știu, ai așteptat mult pentru asta, a zis mama.

   — Cath, vrei să vii puțin? mă striga tata din sufragerie.

   — Vin, am spus eu, ce s-a întâmplat tati?

   — Cath, nu știu ce o să se întâmple în continuare, știi bine că Voldemort ne caută, mai ales pe tine, așa că azi vreau să-ți dăruiesc ceva ce o să te ajute, zise tata prinzându-mă de mână.

   — Păi ce mai aștepți, spune-mi ce o să-mi dăruiești.

   — Am să-mi transfer puterile în tine, am să-ți dăruiesc puterile mele.

   — Nu! am țipat. Nu vei face asta, dacă mi le dai mie, tu o să poți muri ca un om normal, nu vreau să te pierd, nici pe tine, nici pe mami.

   — Dacă nu fac asta, nu te voi putea proteja, te rog, lasă-mă să fac asta. O fac pentru că te iubesc.

   — Bine, și ce trebuie să fac? l-am întrebat, abținându-mă să nu plâng.

   — Ia-mă de mână și uite-te în ochii mei.

   L-am luat și l-am privit drept în ochi. Culoarea ochilor lui s-a schimbat. Nu mai erau un maro lemnos, ci un roșu sângeriu. Am simțit cum mi se schimba și ai mei, dar nu am dat importanță. Se opri brusc de parcă avea să se întâmple ceva rău.

   — Christina, zise tata, vine. Vine aici pentru Cath! Ia-o pe Cath și întoarce-ți lănțișorul!

   — Tati, ce se întâmplă?! Tati, spune-mi!

   — Orice s-ar întâmpla faceți, liniște și să știți că vă iubesc mult, spuse cu lacrimi în ochi.

   Mama îmi puse mâna la gură și își întoarse lănțișorul. Ușa fu azvârlită și intră în casă un bărbat cu ochii roșii, având pupilele unui șarpe. Îl întrebă nervos unde suntem, îl obligă să mă predea lui, dar tati nu făcu asta. În încercarea de a lupta împotriva lui, Voldemort îndrepta bagheta spre el. Și apoi am auzit două cuvinte, urmate de un jet de lumină verde.

   — Avada Kedavra! rosti Voldemort, iar tata căzu lat pe podea, ochii goi, iar râsetul acela, care îți dă fiori, răsuna în întreaga încăpere.

   N-am mai rezistat și am început să plâng. Am rămas doar eu, mama și cadavrul tatei."

   Lacrimi au început să-mi curgă pe obrazul zgâriat. Același lucru s-a întâmplat și cu mama. Și-a transferat puterile în mine, mi-a dăruit lănțișorul ei, Voldemort a apărut din nou, iar eu am asistat la moartea mamei mele. N-am putut s-o salvez. Au murit din cauza mea.

   Mi-a lăsat o scrisoare spunându-mi ce trebuia să fac în continuare. Trebuia să ajung la Hogwarts și să-l găsesc pe Dumbledore.

   " Am bătut la ușa mare din lemn masiv, iar în spatele ei a apărut un bărbat cu o mâță urâtă în brațe. Frate, parcă ar fi mâncat niște broaște.

   — Tu nu ești student aici! spuse jigăritul.

   — Dacă nu-mi spuneai, nici eu nu știam! Oricum, vreau să-l văd pe Albus Dumbledore, am zis repede.

   — Cei care nu sunt studenți, nu pot intra, așa că valea! a zis, iar mâța aia urâtă m-a sâsâit.

   — Aaaa, deci nu vrei cu frumosul, atunci bine, am spus și mi-am scos din buzunar bagheta mamei.

   — Stupefy! iar el fu azvârlit cât colo. Idiot!

   Am intrat, dar nu înainte de a-i trage un șut mâței."

   L-am găsit acolo pe Albus. Este un om extraordinar, și un vrăjitor și mai și. După aceea am fost crescută de către Alastor Moody. L-am considerat tatăl meu și îl iubesc enorm, asta la ora actuală. N-a fost mereu atât de simplu între noi, dar pot spune că am reușit să facem amândoi compromisuri

   Am lucrat împreună cu el ca Auror și mi-am zis că ar fi o profesie bună pentru mai târziu. Între timp, am aflat că cel care ne trădase a fost chiar Lucius. El nu a fost de față când l-am făcut pe Albus, Păstrător. În acest timp am căutat o cale de răzbunare și am găsit-o: Blestemele de Neiertat.

   Am ajuns la vârsta de 11 ani. Alastor nu voia să mă adopte încă, căuta o familie pentru mine în cazul în care el nu va mai fi, dar nu-l mulțumea nimic. După aceea am primit scrisoarea cum că am fost acceptată la Hogwarts. Acolo mi-am făcut prieteni, care deși îmi știau secretul, acela că eram vampir și că la fiecare lună plină și ziua de treizeci și unu, nu m-au părăsit.

   Aceia erau Remus Lupin, Sirius Black, Marlene McKinnon, Amos Diggory, Alice, Frank Longbotthom, Molly, Arthur Weasley, Peter Pettigrew, James Potter și Lily Evans. Pe perioada verii locuiam la ei, mai mult la Lily și James.

   Cei doi m-au ajutat să uit de răzbunare. După ce James m-a prins torturându-l pe Malfoy cu Blestemul Cruciatus, iar Lily cu Blestemul Ucigaș, am zis că ar fi bine să mă opresc.

   Anii au trecut, am terminat școala, prietenii mei nu m-au părăsit nici atunci. Am fost adoptată de către familia Evans, iar eu și Lily am devenit surori, dar fără ca nimeni să știe de asta. Era pentru siguranța amândurora. Totul era bine până când am primit o scrisoare urgenta de la Albus.

   "— Probabil te întrebi de ce te-am chemat aici, nu Catherine? m-a întrebat Dumbledore, iar în ochii lui puteam să văd o anumită sclipire.

   — Da, voiam să merg să-mi dau examenele ca să pot studia după aceea. Știi bine că vreau sa devin Auror sau profesoară, am spus.

   — Voldemort își construiește o armată de Devoratori ai Morții și creaturi întunecate pentru a porni un război.

   — Știu,  Albus, de asta a luat naștere Ordinul Phoenix, am spus.

   — Și de asta ești aici, a spus zâmbind. Am o misiune pentru tine.

   — Ce misiune? Albus, știi că vreau să-mi protejez familia și prietenii, spune-mi!

   — Vreau să pleci pentru o perioadă ca să cauți diferiți Devoratori. La ora actuala nu știm cine sunt și ce planuri are Voldemort pentru ei.

   — Bine, dar dacă voi afla că familia Malfoy se numără printre ei, îi voi ucide! am spus hotărâtă.

   — Răzbunare nu e o cale pentru ce s-a întâmplat în trecut. Știi bine că atunci când te înfurii stârnești acel demon ce trăiește în tine. De asta te-a vânat și te vânează Voldemort în continuare.

   — Știu, am spus repede. Am plecat spre ușă, dar amintindu-mi, m-am întors. Albus, de ce m-ai ales pe mine pentru asta?

   — Ești moștenitoare celor patru fondatori. Nașa ta, cea care și ea și-a transferat puterile în tine este descendenta Helgăi Hufflepuff, mătușa ta a Rowenei Ravenclaw, tatăl tău al lui Salazar Slytherin, iar mama ta a lui Godric Gryffindor, spuse Dumbledore pe nerăsuflate.

   — Ăsta e și motivul pentru care îți dau Sabia lui Gryffindor pentru aceasta misiune. Aveai aripile alea pentru că și nașa ta avea, a adăugat privindu-ma cald.

   — Atunci, merg să-mi împachetez lucrurile, dar când mă întorc, îmi poți oferi un post aici?

   — Ca răsplată pentru tot ceea ce ai făcut și faci în continuare, meriți mai mult, dar îți pot oferi un post."

   Mi-am împachetat totul și am conceput un plan pentru găsirea lor. Am plecat în Aleea Tor și am mers la Madam Malkin și am rugat-o să-mi facă haine asemănătoare vrăjitorilor care practicau Magie Neagră.

   După aceea am plecat spre un bar din Aleea Nocturn. M-am alăturat Devoratorilor ca Samantha White, sora geamănă a mea. Am început să omor Încuiați și să provoc spaimă în lumea magică. Am devenit mâna dreaptă a lui Voldemort și mi-a făcut semnul întunecat. Albus mi-a făcut o vrajă ca după un an să dispară. Lordul Întunecat ne-a dat câte un vrăjitor pe care să-l omorâm. Voia să mă distrugă din punct de vedere psihic și să cedez. Au primit fiecare prieten și membru al familiei mele. Acel an a trecut, reușind să-i opresc, iar semnul a dispărut.

   Dar dacă nu erau prietenii mei, nu cred că îmi mai reveneam. Demonul meu preluase controlul, cauzându-mi mai multe probleme pe parcurs. Am avut o surpriza la întoarcere. Lily și James se căsătoreau, iar eu eram domnișoară de onoare. La un an de la nuntă Lily urma să aibă un copil.

   Iar acum, totul continuă cu ce s-a întâmplat în seara asta. Știam că Voldemort voia să-l omoare pe Harry, fiul lui James, așa că noi am decis să-l facem Păstrător al Secretului pe Peter.
Am comis cea mai mare greșeală când n-am fost de față când au făcut vraja.

   Puteam să spun oricui unde se ascundeau, la fel și Peter, iar seara asta a demonstrat-o. După ce am plecat de la Lily, am mers pe la toți prietenii mei să mă asigur că sunt bine. Ultima persoana pe care trebuia s-o vizitez era însuși Peter, dar am surpriza să aflu că nu era singur.

   "— Peter! Peter! Deschide! Sunt eu, Cath! am strigat la ușa lui.

Ușa s-a deschis, iar după ea se afla un om speriat.

   — Ce s-a întâmplat? am zis intrând în casă.

   — Îmi pare rău, dar dacă nu o fac, o va face El pe mine, spuse cu vocea tremurândă, îndreptând bagheta spre mine.

   — Ce faci?

   — Avada Kedavra! spuse el, reușind să mă feresc.

   — Tu.... Tu erai spionul! Cum ai putut să ne trădezi? Te-am apărat mereu, am fost prietena ta! De ce Peter? Lily și James idiotule!

   — Expeliarmus! am spus repede, el fiind azvârlit. 

   Am fugit de acolo, știind că acoliții lui urmau să mă prindă. M-am ascuns, încercând să îmi recapăt respirația.

   — Măi, măi, doar nu o fi acea fată care o ascunde pe Samantha în mintea ei? se auzi o voce groasă din spatele meu, recunoscând-o imediat.

Era Fenrir Greyback, liderul vârcolacilor și unul din aliații lui Voldemort.

   — Mă întrebam ce-ți mai face prietenul? Cum îl chema? Aa, copilul Lupin.

   — Remus? De unde știi de el și ce-ți pasă in primul rând?

   — Păi, voiam să știu cum stă cu transformarea, știi ar cam trebui să-mi mulțumească, spuse rânjind la mine.

   — Nu, tu l-ai transformat în creatura aia. E cel mai bun prieten al meu, iar eu cred că o să-mi mulțumească mie.

   — Rictumsempra! am spus furioasă.

   Dar fericirea mea nu dură mult. La un moment dat se făcuse negru. M-am trezit și i-am văzut, fix persoanele cu care nu credeam că o să mă mai văd. Bellatrix, Rosier, Dolohov, Trevors, Greyback, Karkarof, Rookwood, Mulciber, Malfoy și Pettigrew.

   Eram legată și nu puteam să ripostez. L-am auzit pe Voldemort cum le cerea să mă omoare și pe rând fiecare m-a înjunghiat, tăiat pe față, zgâriat și cireașa de pe tort, toți în cor au spus vraja aia blestemată:

   — Crucio! au spus, iar eu nu mai puteam, urlam, mă zbăteam până că când am spus în șoaptă că nu renunț, dar s-a înțeles cu totul altceva.

   — Stăpâne, a zis Godric's Hollow, unde se află băiatul, același lucru am zis și eu, dar nu m-ați crezut, a zis acel șobolan trădător.

   Vinovăția m-a cuprins. După ce a plecat, din cauza furiei, am reușit să mă eliberez. Am alergat, oprindu-mă des pentru că pierdeam mult sânge și mă durea.

   Apoi, țipând, am auzit-o pe Lily țipând, iar de atunci nu m-am mai oprit."

   Imaginea lor îmi vine în minte. Am plâns, și am plâns, și am urlat că nu e adevărat.
Mă trezesc brusc și văd că Harry nu mai e. Alergam și l-am văzut pe Hagrid cum pleacă cu un copil în brațe.

   — Hagrid! Oprește-te! am strigat, dar nu s-a oprit, nici nu cred că m-a auzit. Așa că mi-a rămas de făcut un singur lucru. Să-i citesc mintea.

    —„Trebe să-l duc pe micuț la Dumbledore, pe alea Privet, numărul 4, la familia Dursley." zicea Hagrid.

   Grozav! Acum vrea să-l ducă la Încuiații ăia de doi bani! Nu-l las să facă asta. Vreau să mă revanșez față de James și Lily crescându-le fiul!

   Petunia este sora mea vitregă, adică sora naturală a lui Lily. Nu cred că vrea să-i crească ea fiul. Știe că este la fel de "ciudat" ca părinții lui.

   Apar pe aleea Privet și sunt surprinsă când o văd și pe Minerva acolo. Aștept să văd când vine, și uite-l!

   — Hagrid, îl întâmpină, ușurat, Dumbledore. În sfârșit!

   — Albus! am strigat nemaiputând să aștept.

   — Catherine, ce cauți aici? Și de ce ești plină de sânge? întrebă Albus mirat.

   — Albus, nu face asta! Nu-l trimite pe Harry printre Încuiați, lasă-mă să-l cresc eu! Din vina mea el a rămas fără părinți!

   — Ce tot îndrugi? Nu ești vinovată! spuse Hagrid.

   — Ba da sunt! Dacă nu mergeam la Peter in seara asta, nu s-ar fi întâmplat nimic!

   — La Peter? Cath, te rog, zi-ne ce s-a întâmplat, se ruga Minerva de mine.

   N-am de ales. Le povestesc tot și rămân șocați. Hagrid începuse să plângă, Minerva își duse mâna la gură și văd că are lacrimi în ochi, iar Albus pare mai abătut decât era înainte.

   — Cath, îmi pare rău, dar nu pot să ți-l dau pe Harry, spuse Albus în final.

   — De ce? Sunt mătușa lui! Am dreptul să-l cresc! zic disperată.

   — Ei sunt singura lui familia, iar înafara de noi cei prezenți, nimeni nu știe că ești Catherine Evans. Ne-ai rugat să păstrăm secret și asta vom face. Oricum o să-l revezi peste câțiva ani și când o să fii pregătită îi vei zice totul, spuse Dumbledore privindu-mă în ochi.

   N-am ce să mai zic. Rămân cu Hagrid în fața porții casei cu numărul 4 și plâng. Mă uit la el cum este lăsat în fața ușii. Micul meu erou, pun pariu că scârba de Petunia nu o să-i zică cu adevărat ce este.

   — Va fi faimos, nu va fi copil in lumea noastră care nu-i va știi numele, o aud pe Minerva.

   — Așa este, spun printre lacrimi, toată lumea îl va aprecia, iar într-un final îmi apare un mic zâmbet.

   Albus pune scrisoarea chiar lângă el și îl aud spunând:

   — Mult noroc, Harry Potter!

Heii guys, ce mai faceți? Scuze dacă sunt greșeli și îmi pare super rău că n-am postat. Sunt la țara și știți cum e: o picat netul. E, și acum legat de capitol, să știți că tot ce e scris italic sunt amintirile ei și nu, nu asta e întreaga ei poveste. Sper să vă placă. A, da și încă aștept să mă ajute cineva cu coperta.

Nox!