⠀⠀⠀

⠀⠀⠀La îndemnul ei, intrăm amândoi în garsonieră, unde este foarte cald. Mult mai bine decât la mine. Parcă aș mai sta aici doar de dragul de a simți caldura asta.

⠀⠀⠀- Pe aici, vă rog, spune ea în timp ce ne face semn spre o ușă maronie ce părea proaspăt lăcuită. Rotește cleanța și intră, noi urmând-o.
Era o cameră aproape goală, deoarece aici se află doar un șemineu și trei saci mari negri sprijiniți de el. Camera era foarte curată, chiar dacă nimeni nu doarme aici.

⠀⠀⠀O văd pe Kazarina se uită atentă la ele, parcă studiindu-le, apoi privește spre fereastra camerei. În timpul ăsta Amanda merge pentru a scoate hainele din saci, așezându-le frumos pe covorul roșu.

⠀⠀⠀- Doriți să vă ajut? o întreb pe femeie, și dau să mă apropii de ea.

⠀⠀⠀- Du-te de aici, băiete! mă mustră Amanda. Oi fi eu bătrână, dar pot scoate niște haine amărâte din saci, mă reasigură.

⠀⠀⠀- Sunteți...

⠀⠀⠀- Da, foarte sigură, mă întrerupe ea, iar eu doar mă conformez. Mi-e teamă să mao întreb că poate mă și lovește. Decid că e cel mai bine să merg spre Kazarina, care acum studia peisajul din fața noastră.

⠀⠀⠀- Ce este clădirea aceea? întreabă curioasă, în timp ce arată spre o construcție mare amplasată centrul parcului Field.
⠀⠀⠀
⠀⠀⠀- Este teatrul, îi răspund Kazarinei. Presupun că nu cunoști zona asta?

⠀⠀⠀- Da, nu o știu foarte bine, recunoaște ea. Nu am ieșit afară prea des, explică, după care atenția ei se mută în altă parte. Dar locul acela?

⠀⠀⠀- Este biserica. Doar ce au renovat-o. Ar fi fost lăsată complet în paragină...

⠀⠀⠀- Oh, și mergi des acolo? întreabă fără să mă privească.

⠀⠀⠀- Da, sunt destul de credincios, îi răspund. Uneori, adaug pe urmă. Cred în Dumnezeu, deoarece nu prea vreau să cred că m-am tras dintr-o maimuță, mă strâmb eu pe urmă, obținând un surâs din partea fetei.

⠀⠀⠀- Gata, dragilor, am scos niște haine care ți s-ar potrivi, ne anunță Amanda. Kazarina merge spre ea, iar eu rămân lângă fereastră, sprijindu-mă de pervazul geamului.

⠀⠀⠀- Uau, sunt așa multe, spune Kazarina destul de surprinsă la vederea mormanului de haine.

⠀⠀⠀- Clarei îi plăceau mult cumpărăturile. Lua și ce nu era pe placul ei, deoarece se gândea că mai târziu îi vor plăcea. După cum vezi, nu s-a întâmplat așa, zâmbește amuzată. Acum, alege-ți din astea ce îți place ție.

⠀⠀⠀Kazarina îi zâmbește la rândul ei, apoi se pleacă spre grămada de materiale, le examinează și după câteva minute își ia două pulovere gri, iegări negri, o căciulă albă, un fular de lână și o geacă verzuie groasă. Avea brațele pline.

⠀⠀⠀- Stai să te ajut, mă ofer eu și le iau, aceasta zămbindu-mi recunoscătoare.

⠀⠀⠀- Și să nu uităm de niște ghete. Ale tale sunt nepotrivite pentru o domnișoară, sesizează Amanda, apoi se strâmbă. Elisei condu-o pe fată la toaletă să le încerce. Eu o să le caut.

⠀⠀⠀Aprob și ieșim din cameră, îndreptându-ne spre baie. Kazarina Deschide ușa, deoarece eu aveam brațele ocupate. Las hainele pe coșul de rufe și ies, dorind să-i ofer acesteia puțină intimitate să se schimbe.

⠀⠀⠀Cum nu aveam ceva de făcut, decid să mă reîntorc la Amanda, însă atenția mea s-a mutat spre radioul de pe masă. Nu-mi amintesc să fi fost pornit.. sau a fost, dar nu mi-am dat eu seama.

⠀⠀⠀" Doamnelor și domnilor, vă anunț cu tristețe că vom înncepe cu o veste care ne zguduie iminile. Alte 2 corăbii cu tot cu echipaje au dispărut fără urmă în această săptămână. Poliția încă nu știe cine sau ce fură navele. Șeful poliției, domnul Gray Mayers, și-a pus toți detectivii la lucru non stop în speranța că va fi gasită o pistă. Aceste a mai declarat în ziarul Strigătul că, dacă nu va reuși să rezolve acest caz, își va da demisia de la locul de muncă. Șeful poliției a specificat că preferă să lase pe cineva mai capabil decât a fost el... "

⠀⠀⠀Ascult cu atenție cele zise, și las un oftat lung să-mi scape printre buze. Mereu aceleași știri, mereu aceleași cuvinte. Nimic nou. Deja a devenit o rutină ca să ne dispară oameni. Poliția ar fi trebuit să rezolve asta, dar după prima lună mi-am pierdut speranțele în ei, la fel ca majoritatea oamenilor. Dacă ei nu pot face nimic, atunci nu exiată rezolvare. La naiba, au trecut 4 luni deja.. și nimic.

⠀⠀⠀- Elisei, dragule, am găsit ghetele pentru Kazarina! Exclamă veselă Amanda, eu tresărind. Eram atât de concentrat pe ce auzeam, că nu am acordat atenție în altă parte.

⠀⠀⠀- Ești bine? întreabă ea destul de îngrijorată și vine spre mine, în timp ce-și așează palma pe spatele meu. Ce s-a întâmplat?

⠀⠀⠀- Știrile, spun simplu, iar expresia ei se schimbă. Nu era nevoie să mai explic altceva, deoarece Amanda era conștientă despre ce vorbeam.

⠀⠀⠀- Oh...

Ușa băii se deschide brusc, iar Kazarina iese toată înfofolită, făcându-ne pe mine și pe Amanda să ne întoarcem înspre ea.

⠀⠀⠀- Umm, îmi sunt bune, zâmbește ea, probabil sesizând seriozitatea pe care am avut-o amândoi.

⠀⠀⠀- Uite aici ghetuțele, spune Amanda și i le întinde.

⠀⠀⠀- Mulțumesc mult, îi răspunde ea, după care se apleacă să le încalțe.

⠀⠀⠀- Vrei să te ajut cu șireturile? întreb oarecum amuzat, văzând că nu se descurcă prea bine cu ele.

⠀⠀⠀- Sigur, aprobă ea puțin stânjenită.

⠀⠀⠀Eu doar aprob cu o mișcare a capului, apoi mă pun pe vine, legându-i șireturile strâns, deoarececobservă că nu îi vin ghetele chiar la perfecție. Îmi amintesc de cum obișnuia să-mi cumpere mama haine cu mărimi mai mari, spunând mereu că " îmi vor fi bune și la anul ".

⠀⠀⠀- Gata, am terminat cu ele. Cum sunt? Confortabile? o întreb și mă ridic de jos. Aceasta începe să pășească prin cameră cu ele, pentru a le încerca, dupa care se oprește și aprobă.

⠀⠀⠀- Sunt chiar foarte bune, vorbește Kazarina, menținându-și zâmbetul.

⠀⠀⠀- Bine atunci, zâmbesc și eu, apoi privirea mea cade pe ceasul de pe peretez observând că a trecut destul de mult. Amanda îți mulțumim, dar acum trebuie să plecăm. Mi-am amintit că am o treabă la brutărie, îi explic eu femeii.

⠀⠀⠀Nu i-am spus chiar o minciună totuși. Șeful meu mi-a zis ca să trec pe la el zilele astea, așa că pot să o fac acum. Nu voiam să-i spun Amandei că de fapt destinația noastră principală este secția de poliție. Aș fi intrat în alte detalii și chiar nu era necesar.

⠀⠀⠀Kazarina se încruntă, dar nu zice nimic, gândindu-se că-i voi oferi eu o explicație după ce plecăm de aici.

⠀⠀⠀- Înțeleg atunci, dar să mai veniți pe la mine! ne roagă ea, iar eu nu pot decât să aprob. Amanda ne conduce spre ieșire și înainte de a pleca ne îmbrățișează pe fiecare.

⠀⠀⠀- La revedere! o salut, iar Kazarina face cu mâna. Înainte de a părăsi blocul, trecem pe la garsoniera mea ca să mă îmbrac și eu mai gros, după care scările în liniște, îndreptându-ne spre ieșire. Când ajungem afară, Kazarina mă întreabă:

⠀⠀⠀- Acum unde mergem? spune confuză și se prinde de brațul meu ca să nu alunece. Ah, văd că a reținut ce i-am spus despre scări.

⠀⠀⠀- Nu aveam în plan, dar vom face o mică oprire acolo, la locul meu de muncă, după care vom merge la secție, o informez.

⠀⠀⠀- Ce facem acolo? continuă ea cu întrebările

⠀⠀⠀- Trebuie să vorbesc cu șeful meu, îi explic. Am auzit că sunt niște probleme cu proprietarul locului, dau din umeri mai apoi, neștiind ce anume ne va aștepta. Sper doar să nu fie prea grav.