⠀⠀⠀- Da, îți mulțumesc, Elisei, spune în timp ce mă prinde de mână.

⠀⠀⠀Îi zâmbesc și ies din baie, închizâd ușa în urma ea. Am un presentiment nu prea bun despre Kazarina ca să fiu sincer. Poate doar mă înșel... nu, de fapt, vreau să mă înșel.

⠀⠀⠀Scutur capul, și mă duc în bucătărie pentru a lua mai multe lemne, și mă întorc în cameră să aprind focul. Începe să se cam răcească, deoarece focul care mai pâlpâia în șemineu s-a stins complet.

⠀⠀⠀După ce adun lemnele, decid să le las deoparte momentan, așa că le așez pe un suport aflat lângă șemineu. Îmi iau mănușile, și un făraș pentru a curăța cenușa rămasă, apoi o arunc într-un sac din apropiere. Până ce am scapat de ea, m-am abținut din greu să nu strănut, ca să nu o împrăști prin cameră. Atunci ar fi fost un adevărat dezastru.

⠀⠀⠀- Ce faci? vocea curioasă a Kazarinei se aude din spatele meu, iar eu tresar. Nici nu am auzit-o când a ieșit din baie. Atât de încet s-a mișcat? Sau îmi pierd eu auzul cu timpul?

⠀⠀⠀- Voiam să aprind focul, îi spun și arăt cu degetul înpre lemne.

⠀⠀⠀- Te ajut eu! propune ea săritoare.

⠀⠀⠀- Ești sigură că știi cum? Sună cam stupid să o întreb asta, dar nu a știut ce sunt acelea prosoape, sau cum se pornește apa, lucruri care ar trebui să fie știute de toți. Sunt destul de sceptic în privința competențelor ei.

⠀⠀⠀- Da! Pun lemnele în chestia de piatră și le dau foc! explică ea mândră, iar eu încep să zâmbesc amuzat datorită denumirii pe care i-q dat-o șemineului.

⠀⠀⠀- Da, Kazarina, le pui în chestia de piatră și le dai foc, repet ce spusese ea. Stai doar să-ți aduc niște chibrituri să-l aprinzi, adaug și după merg spre bucătărie. După ce le iau, mă reîntorc în cameră, și o observ pe Kazarina cum stătea așezată pe vine și așeza toate lemnele în șemineu. Le-a mai și aranjat în formă de piramidă.

⠀⠀⠀Las un oftat lung să-mi scape, apoi îmi trec mână prin păr. Aceasta mă aude și se întoarce zâmbindu-mi inocent. Seamănă cu un adult prins în corpul unul copil.

⠀⠀⠀- Nu am făcut bine? întreabă ea nesigură când îmi vede expresia.

⠀⠀⠀Încep să râd.

⠀⠀⠀- E bine, doar că nu pot da foc la atâtea lemne. Trebuie să-mi ajungă toată săptămâna, îi explic în timp ce gesticulez din mâini. Sunt destul de scumpe în ultima vreme, termin de vorbit, după care mă aplec pe vine și încep să distrug 'construcția' făcută de blondă. Kazarina mă ajută și ea, apoi dă foc la ceea ce a mai rămas.

⠀⠀⠀- De ce ai adus așa multe dacă nu le aprinzi pe toate? întreabă confuză, apoi privește spre focul care a început să pâlpâie.

⠀⠀⠀- Mereu aduc mai multe ca să nu mă mai deplasez până în bucătărie să iau altele, îi răspund acesteia, iar ea ridică o sprânceană.

⠀⠀⠀- Ești un leneș, constată Kazarina și se ridică în picioare, eu urmându-i exemplul.

⠀⠀⠀- Nu neg, zâmbesc și îmi ridic mâinile în semn de înfrângere.

⠀⠀⠀- Elisei... Ai un nume ciudat, spune dintr-o dată și o văd cum se încruntă puțin.

⠀⠀⠀- Și al tău este la fel de ciudat, îi reproșez fetei. Chiar nu am mai auzit un așa nume.. suna străin pentru mine.

⠀⠀⠀- Poate... , răspunde Kazarina, începând să râdă.

⠀⠀⠀Urmează un moment de liniște între noi, apoi un beculeț luminează deasupra capului meu, venindu-mi o idee. Până se încălzea camera dura ceva, iar Kazarina nu avea hainele adecvate pentru un anotimp așa răcoros, așa că puteam apela la ajutorul doamnei Rupert. Tata mi-a zis să-l aștept aici, dar mă îndoiesc că o să mai vină, deoarece aproape a trecut un ceas. Presupun că va trebui să mergem după la secția de poliție pentru ca ea să poată depun o plângere împotriva acelui bărbat.

⠀⠀⠀- Haide! o îndemn eu, după care iau de mână, pentru a o conduce spre ieșire.

⠀⠀⠀- Unde mergem? se încruntă, dar continuă să mă urmeze fără obiecții.

⠀⠀⠀- La o vecină, răspund eu. Trenuie să aibă niște haine de la fiica ei care poate ți s-ar potrivi.

⠀⠀⠀- Dar îmi place rochia asta, se apără ea numaidecât.

⠀⠀⠀- Știu, dar o să-ți fie frig atunci când vom ieși afară. Chiar ai nevoie de o jacheta groasă, un fular, șo poate niște pantofi noi. Pun pariu că îți sunt mari ghetele astea, spun în timp ce descui ușa, după care o deschid, făcându-i semn Kazarinei să iese prima.

⠀⠀⠀- Oh, înțeleg atinci. Presupun că ai dreptate, aprobă ea cu o mișcare a capului.

⠀⠀⠀Ieșim din garsonieră, iar Kazarina așteaptă până ce încui ușa. După ce termin, coborâm la etajul 1 unde locuiește doamna Rupert. Este o văduvă cu doi copii: un băiat, Marcus, care este deja căsătorit, și Carla, care este studentă la facultatea de medicină. Sunt amândoi oameni buni și bine educați. Deși i-am întâlnit doar de câteva ori mi-am format o părere destul de bună despre ei. Știți cum se spune, prima impresie contează.

⠀⠀⠀Ajungem în fața ușii ei după ce coborâm scările. Bat de vreo trei ori, dinăuntru auzindu-se niște pași, urmat de scârțâitul ușii. În fața noastră apare doamna Rupert, iar Kazarina icnește de frică la vederea ei și se ascunde în spatele meu. Nici nu mă miră de ce a reacționat așa. Doamna Rupert este toată îmbrăcată în negru, are niște cearcăne destul de adânci sub ochi, iar părul ei este destul de nearanjat. Șuvițele ies grămadă din cocul făcut de ea. De când i-a murit soțul nu o mai interesează aspectul ei, îmi spunea că nu mai are pentru cine să fie frumoasă.

⠀⠀⠀- Elisei! exclamă ea destul de surprinsă, apoi chipul ei se luminează. Ce mă bucur să te văd! vorbește, nu.. de fapt țipă, apoi se apropie de mine și mă trage în brațele ei osoase.

⠀⠀⠀- Bună z-ziua, zic aproape sufocat, apoi respir ușurat când aceasta îmi dă drumul și mă privește încruntată.

⠀⠀⠀- Ți-am zis să îmi spui Amanda, dragule! Nu mai sunt de mult doamna Rupert, mă ceartă ea, fiind nemulțumită.

⠀⠀⠀- Îmi cer scuze...

⠀⠀⠀- Vai, dar cine este dulceața asta de fată, mă întrerupe ea când o zărește pe Kazarina. Este... cumva iubita ta, tinere? întreabă curioasă.

⠀⠀⠀- Nu, nici de cum, dau din cap dezaprobator. Suntem doar vechi conoștințe, o mint eu. Chiar nu vreau să intru în alte detalii cu privire la modul în care ne-am cunoscut. Nu e cel mai fericit, e mai mult compătimitor.

⠀⠀⠀- Of, Elisei! Când te-oi vedea oare la casa ta cu nevastă și copii? se întreabă ea, punându-și mâinile în șold.

⠀⠀⠀- Cred că mai am până acolo, îi răspund, neplăcâdnu-mi prea mult subiectul. Acum am nevoie de ajutorul dumitale, de asta am venit aici, îi explic acesteia, obținând o privire curioasă. Aș avea nevoie de niște haine groase pentru Kazarina...

⠀⠀⠀- Oh, desigur! Haideți înăuntru acum, v-am ținut destul afară, ne propune ea și se dă din pragul ușii pentru a ne face loc să intrăm. Am o grămadă de haine rămase de la fiică-mea. Cu siguranță îi găsim și prietenei tale ceva, spune ea.