⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀
⠀⠀⠀- Eu... eu sunt Elisei! îi zâmbesc și întind mâna spre blondă. Se uită puțin confuză la ea, de parcă nu știa ce trebuie să facă, apoi o prinde și mă privește în ochi pesntru o periadă scurtă de timp. Înțeleg totuși că după momentele trăite nu mai poate să gândească logic.

⠀⠀⠀- Kazarina... încântată, răspunde pe un ton scăzut, aproape sunânand ca o șoaptă.

⠀⠀⠀Aprob scurt, și mai privesc o dată în spatele nostru pentru a mă asigura că totul decurge așa cum trebuie, după care decid să o îndrum spre destinație, adică blocul unde locuiesc.

⠀⠀⠀- Umm, te pot întreba ceva? vorbesc în timp ce-mi aranjez mai bine fularul la gât. Faptul că pe dedesubtul gecii am doar un pulover nu foarte gros, nu mă prea ajuta.

⠀⠀⠀Aceasta mă privește curioasă un moment, apoi dă aprobator din cap.

⠀⠀⠀- De ce... încep eu, dar cuvintele îmi rămân în aer, realizând că nu știam cum anume să-mi pun cuvintele. Ceea ce vreau să te întreb este, de ce lucru vorbea omul acela? Spunea că i-ai luat ceva..., mă încrunt ușor, și las propoziția neterminantă, sperând că o să primesc o continuare din partea Kazarinei.
⠀⠀⠀
⠀⠀⠀- Oh, asta! exclamă parcă ușurată.

⠀⠀⠀Îmi înclin puțin capul când o văd cum începe a cauta în unul din buzunarele largi ale rochiei albe. Câtva șuvițe rebele îi scapă din coada de pește, simțind în interiorul meu un îndemn straniu ca să i le așez la loc. Am să ignor asta, însă voi recunoaște că, rivind-o așa, este foarte frumoasă. Poate mai frumoasă decât majoritatea fetelor văzute de mine.

⠀⠀⠀Kazarina scoate ceva extrem de lucios din buzunar și nu ezită să mi-l întindă. Observ acum un colier spbțire din aur, cu pietricică de o culoare nemaivăzută de mine. O apropii de ochi, vrând să-i deslușesc combinația total neobișnuită. Pare a fi în mijloc albastră, dar un albastru închis, seamănă cu marea în timpul nopții, iar pe lângă are tente de verde, un verde crud, argintiu, și auriu. Pare prea valoroasă să fie deținută de o fată simplă precum Kazarina, dar cine sunt eu să judec proprietățiile altora?

⠀⠀⠀- A fost al mamei mele, dar la împlinirea vărstei de 18 ani, mi-a oferit-o mie, explică ea zâmbind. A vrut să am ceva special care să-mi amintească de ea.

⠀⠀⠀- Este... nici nu știu cum să o descriu, spun examinand-o atent. Vrei să ți-o pun la gât? întreb eu, cu gândul de a aevita vreo posibilă pierdere.

⠀⠀⠀- Nu! Aproape că-mi țipă în față răspunsul, adică... nu acum. Nu s-ar potrivi deloc cu rochia asta, și probabil oamenii care mă vor vedea purtând-o, vor crede că am furat-o de undeva, se corectează ea.

⠀⠀⠀Aprob, și i-o dau înapoi. Aceasta ia bijuteria cu grijă și o pune la locul de unde a luat-o.
⠀⠀⠀
⠀⠀⠀- De ce o dorea bărbatul acela?

⠀⠀⠀- Bărbatul care m-a atacat a fost un fost iubit al mamei, care voia să-și recupereze cumva banii pe care i-a dat, de asta a zis că vrea ce e al lui, îmi explică blonda, iar eu sunt oarecum surprins de sincertatea ei.

⠀⠀⠀- Oh, am înțeles... mă bucur că eșto bine, îi spun zâmbindu-i, neștiind ce altceva aș fi putut adăuga. Este puțin surprinsă, dar îmi întoarce zâmbetul.

⠀⠀⠀- Elisei?

⠀⠀⠀- Hmm? îngân, și îmi întorc capul spre ea.

⠀⠀⠀- Mai avem mult de mers? Am cam înghețat, zice încet.

⠀⠀⠀- Nu. Chiar acum mai avem de luat un colț, și fix în față este blocul. Te avertizez, nu este cel mai luxos loc, îi spun fiind puțin stânjenit. Niciodată nu mi-a plăcut să aduc oameni la mine acasă. Mai ales fete...

⠀⠀⠀- Nu-ți face griji! Nu sunt mofturoasă, mă asigură Kazarina.

⠀⠀⠀- Mă bucur să aud asta, îi răspund, uitându-mă atent pe unde merg. Apropo, de ce ești îmbrăcată așa subțire?

⠀⠀⠀- Nu intenționam să stau mult aici, face o pauză. Evenimentele s-au întâmplat prea brusc ca să mă pot schimba. M-au luat pe nepregătite.

⠀⠀⠀- Nu ești de pe aici? constat eu puțin nesigur.

⠀⠀⠀- Umm, nu, eu locuiesc în zona portului Keres, răspunde fata la repezeală, iar eu mă încrunt ușor.

⠀⠀⠀Nu-mi amintesc să fie zone locuibile pe acolo. Ce-i drept am fost pe acolo acum mult timp. Cine știe ce alte modificări s-au făcut pe parcurs. Pot spune că Yunix e cea mai cunoscută capitală datorită comerțului pe apă. Cu siguranță au îmbunătățit portul, care a devenit un fel de mini oraș.

⠀⠀⠀- Acela este blocul, nu-i așa? întrrabă plină de speranță.

⠀⠀⠀- Da, aprob eu cu o mișcare a capului, dar ai grijă la scări. Sunt super alunecoase. Eu le numesc scările terorii, deoarece alunec mereu când le cobor sau le urc.

⠀⠀⠀Kazarina începe să râdă. Are un râs foarte amuzant, făcându-mă și pe mine să râd, deși vorbele mele nu au fost cele mai amuzante.

⠀⠀⠀- Ești foarte amuzant, știai? zâmbește în timp ce se asigură că pășește ușor pe scări.

⠀⠀⠀- Serios? întreb surprins și ridic din sprâncene. Tata zice că glumele mele sunt mai eșuate ca șansele mele de a deveni poet, îi zâmbesc acesteia puțin trist, obținând o privire compătimitoare din partea Kazarinei.

⠀⠀⠀Deschid ușa scării, făcându-i semn să intre. Pășește înăutru, eu urmând-o.

⠀⠀⠀- Locul ăsta pare mai friguros decât afară, spune ea.

⠀⠀⠀- Probabil, zic și închid ușa. Îi fac semn spre scările din holul ptincipal. Stau la etajul 2, adaug după.

⠀⠀⠀- În regulă, vorbește și merge spre ele, eu fiind în spatele ei.

⠀⠀⠀- Dar mama ta? întreabă Kazarina. Te crede amuzant?

⠀⠀⠀- Mama râde la majoritatea glumelor pe care le spun. Nu vrea să mă facă să mă simt prost, îi explic fetei, ducându-mi o mână la ceafă pe care scarpin puțin stânjenit că am spus asta.

⠀⠀⠀- Asta este chiar drăguț. Dar cu visul tău de a deveni poet? continuă ea.

⠀⠀⠀- Nu prea este un vis. Mai degrabă vreau să-mi demonstrez mie că pot reuși tot ce-mi propun.

⠀⠀⠀- Interesantă gândire, spune și se oprește când vede că am ajuns la etajul doi. Decid să o iau înainte ca să îi arăt pe unde să meargă și ajungem în fața ușii. Scot cheia din buzunarul pantalonilor și o bag în broască. O răsucesc două ori, și apoi apăs pe cleanță, deschizând-o cu un scârțâit zgomotos.

⠀⠀⠀Mă întorc spre Kazarina și observ că mă privea oarecum uimită.
⠀⠀⠀
⠀⠀⠀- Intri? ea tresare ușor la auzul vorbelor mele. Parcă am scos-o dintr-o transă.

⠀⠀⠀- Desigur, răspunde mai apoi și pășește înăuntrul locuinței. Este destul de cald, deoarece focul făcut de dimineață în șemineu încă mai pâlpâie ușor.

⠀⠀⠀- Mhm, este bineee... spune lungind e-ul de la sfârșit.

⠀⠀⠀- Vrei să mănânci ceva? Sau poate o baie?

⠀⠀⠀- Oh nu, eu nu mănânc ce mâncați voi o... orășenii, răspunde destul de nesigură, mușcându-și buza. Nu înțeleg ce a vrut să zică prima dată de s-a oprit. Dar o baie mi-ar plăcea, adaugă.

⠀⠀⠀- Desigur, într-acolo este baia, indic spre o ușă albă, întredeschisă. Îți voi aduce și niște ștergare.

⠀⠀⠀- Ce? întreabă complet nedumerită. Hmm.. poate nu înțelege termenul.

⠀⠀⠀- Adică prosoape, mă corectez e.

⠀⠀⠀- Oh, mulțumesc, îmi răspunde și râde puțin forțat.

****

⠀⠀⠀- Kazarina? Pot intra? întreb de cealaltă a ușii albe, ținând cele 3 prosoape în brațele mele.

⠀⠀⠀- Umm, sigur, strigă înapoi.

⠀⠀⠀Apăs pe cleanță și îmi pun mâna la ochi, deoarece nu ar fi politicos să o văd așa, chiar dacă este în cadă.

⠀⠀⠀Las prosoapele cu grijă în coșul de haine, sau sper că acolo le-am pus, după care dau să plec din încăpere pentru a-i lăsa spațiul necesar.

⠀⠀⠀- Elisei?

⠀⠀⠀- Da? spun cu mâna la ochi.

⠀⠀⠀- Poți să te uiți la mine, sunt îmbrăcată, zice, iar eu mă încrunt. Când deschid îmi jau mâna de la ochi, o văd stând lângă cadă.

⠀⠀⠀- S-a întâmplat ceva? întreb confuz.

⠀⠀⠀- Eu... eu nu știu cum să dau drumul la apă, spune jenată și își ferește privirea de a mea.

⠀⠀⠀- Oh, asta, spun și mă apropii de ea. Nu e greu, stai să-ți arăt. Așa dai drumul la apa caldă și apa rece, iar așa o reglezi astfel încât să nu fie prea fierbinte, dar nici prea rece, îi explic în timp ce învârt robinetele. Ea mă privea atentă. Ah, și nu uita de dop, zic în timp ce îl iau și astup gaura căzii. Ai priceput?

⠀⠀⠀- Da, îți mulțumesc, Elisei, spune în timp ce mă prinde de mână.

⠀⠀⠀Îi zâmbesc și ies din baie, închizâd ușa în urma mea. Faptul că nu știe nișe lucruri atât de comune, este puțin ciudat. Hmm, cine știe care e povestea ei. Poate a avut niște condiții si mai proaste decât ale mele.