Şi-ar fi dorit din suflet să fie impasibil faţă de ea. Ce n-ar fi dat să poată să le închidă gura prietenilor, dar îi era greu şi precum o păpădie care se desprinde de pământ la o uşoară adiere a vântului, aşa şi el se pierdea în privirile celorlalţi, însă mai ales în ochii cărpui a cele care îi jupuise trupul şi îi scoase inima. Bătea, încă bătea, dar o făcea într-un trup străin pe care el nu reuşise atât de bine să-l cunoască. Ar fi vrut să fugă la ea, să trântească uşa camerei, să o prindă cu ambele palme de obrajii-i rumeni şi să îşi unească buzele cu ale ei. Să îşi recupereze suflul şi inima rătăcită ca să poată în sfârşit gândi logic. Şi voia cu ardoare să îi atribui un compliment, căci de fiecare dată când se gândea la ea, îl treceau toate apele şi i se făcea cald. Începea chiar să şi tremure frenetic, cuprins de o stare atât de ciudată care îl excit al naibii de râu. S-ar fi aruncat într-un ocean de gheaţă, doar ca să poat să se răcorească, dar era atât de imposibil.

  Lumea factice o adusese la el. Câte nopţi nu îşi scrisese într-un caiet ceea ce simţea cu adevărat şi se ruga La Dumnezeu ca ea să nu fie o frântură din sămânţa răului. Zâmbetul ei inocent era superb şi îi aducea mereu stare bună, trebuia obligatoriu să alunge orice alt gând nebun şi nefiresc. Ea nu era un demon cu trup şi chip de om, ci o altă făptură creată de Cel De Sus. Un înger care venise să-i distrugă coşmarurile şi să-l scoată din întuneric. Nu îşi putea imagina viaţa fără ea, era tot ce îşi dorise. Pentru un tânăr în vărstă de optsprezece ani, Răzvan era un băiat aparte care cu toate că trecuse prin destule vâi abrupte, îşi înfruntase singur temerile, care încă îl mai bântuiau. Atunci când o cunoscuse pe frumoasa Aurora, o fată simplă venită din Germania, a ştiut că ea are să-i însenineze zilele şi că are să-i fie alături la bine şi la greu. I-a acceptat trecutul dureros, iar cu grijă şi iubire i-a tratat fiecare rană. I-a sărutat inima atunci când sângera şi i-a mângâiat sufletul când se simţea sufocat de împrejurimi.

  În semi obscuritate şedea la birou, lăsând câteva raze puternice de soare să pătrundă pintre perdelele albastre şi arunca în aer avioane de hârtie. Pe fiecare aripă a micuţelor avioane erau înscripţionate câteva versuri ale unor melodii vechi, de dragostei. Devenise melancolic deodată, având privirea aţintită pe o rază de lumină care se unduia frumos în bâtaia lină a crengilor, a căror mişcări erau coordonate de vântul tomnatic. Ceasul ticăia în surdină, iar gândul lui fu cruprins de chipul iubitei sale. Îi simţi parfumul cum flutură prin aerul camerei, crezând că ea se afla aici, dar întorcându-şi capul în dreapta văzu eşarfa roşie ce poposea pe aşternuturi. O lăsase aici şi o uitase. Poate că o făcuse intenţionat, astfel încât mintea celui pe care îl iubea să o ia la galop. „Năzdrăvana de ea”, gândi Răzvan şi colţurile buzelor sale se arcuiră într-un rânjet ştrengar. Mototoli hârtia ce o avea în palmă şi se ridică de pe scaun, lăsându-se învăluit de umbra sacră a încăperi, ce îi aducea linişte sufletească. Aerul era uşor rece, dar mireasma dulce a parfumului feminin îi încălzea trupul şi îi făcea inima să bată cu putere. Trebuia să o vadă, simţea nevoia să-i sărute buzele şi să-i mângâie chipul. Să o strângă în braţe, să se piardă în privirea ei şi să uite de tot şi toate. Fugi spre dulap de unde îşi scoasă un hanorac gri, se încălţă în pantofi şi ieşi din cameră.

  Putu să simtă cum pielea i se face de gâină când păşi afară din casă, închisă cu cheia uşa din lemn şi o luă înainte pe potecă. Natura se preschimba din nou în ceva necunoscut. Mantia ruginie era cu mult mai aprinsă decât cea de anul trecut, iar în chiuda anotimpului, soarele strălucea frumos, mângâind fiecare părticică acoperită de frunzele copacilor. Până şi umbra pălea în faţa mâiastrei stele de foc. Toamna aducea cu ea melancolie, amintiri care atunci când te străbat, te cutremură şi îţi înţeapă inima cu tristeţe. Răzvan putea să îşi simtă întreaga fiinţă cum este străpunsă de sabia acestei crăiese cu ochii bruni şi părul veştejit. Palmele ei uscate şi aspre atingându-i chipul alb, făcându-l să-şi ascundă bârbia şi obrajii în hanoracul gros. Se gândi la Aurora care cuprinsă de vremea de afară, s-ar năpusti la cel mai apropiat copac şi i-ar săruta coaja, l-ar lua în braţe şi apoi i-ar mărturisi iubirea eternă. Râsă, realizând după câteva secunde că se afla în faţa porţii din fier forjat a familiei Koenig. Sună la sonerie, aşteptând ca bărbatul familiei să răspundă ca întotdeauna, însă spre surprinderea sa Aurora îl întâmpină fericită. Descuşă alergă spre poartă şi o descuie, rugându-l pe băiat să intre rapid în casă, căci era destul de răcoare. El o aşteptă în prag, apoi când ea ajunsă în dreptul său, o cuprinsă de talie şi o roti până când văzu cu ochii săi trupul ei plăpând intrând înăuntru şi închisă uşa în urma sa. Privi în jur şi nu simţi nimic. Toată familia ei era plecată. Ridică ambele sprâncene în sus, nevenindu-i să creadă că doar iubita sa era acasă. Ea îl îmbrăţişă imediat, strângându-l cu toată forţa pe care o avea, iar Răzvan anticipând afecţiunea tinerei abordă acelaşi gest, însă folosind mai multă putere. Mireasma dulce de trandafir şi levănţică pe care trupul ei subţire îl emana, pur şi simplu îl înebunea, provocându-i imaginaţia să ruleze nişte fantezii mult prea indecente. Se roşise şi o îndepărtă uşor de el, rugând-o să meargă într-un alt loc decât acesta. Fata îi arătă spre scări, dându-i de înţeles să urce spre camera ei, însă refuză, îi era teamă că are să o asalteze din cauza hormonilor care mişunau prin corpul său. Hotărându-se să se refugieze la leagănul mare din terasă, se luară de mână şi porniră în direcţia uşii din spatele casei.

  O privea cu atâta dragoste şi pasiune, analizându-i fiecare mişcare. Aurora era genul de fată care nu îşi lăsa musafiri să aştepte, mai ales pe Răzvan. Îi adusese un pahar mare cu suc şi o tavă cu fursecuri pe care chiar ea le preparase şi dorea cu ardoare să-i ştie ce părere are despre gustul lor. Îl îndemnă să ia măcar unul, chit că nu prea avea poftă, dar imediat ce băgă unul în gură, o foame nebună pusă stăpânire pe stomacul său şi nu se putu abţine să nu înfulece mai mult de zece fursecuri. Erau delicioase.

  - Sunt aşa de bune Aurora, te iubesc!

  - Eşti un drăguţ, mă bucur să aud că îţi plac. Tânjeam după părerea ta, sincer. Îmi era teamă că au ieşit groaznice. Nici alor mei nu le-am dat. Obrajii ei se roşiră uşor şi acoperindu-şi îl privi intens în ochi pe Răzvan.

  - Da chiar! Ai tăi unde au plecat. Mă aşteptam ca tatăl tău să mă întâmpine ca întotdeauna la poartă.

  - Aseară s-au hotărât să îi facă o vizită surori mamei mele. Ştii doar că mama e de origine româncă. Ea zâmbi şi îşi împleti palmele cu ale lui. Dar acum că eşti aici, singurătatea nu mă mai macină. Mă bucur că ai trecut pe la mine, chiar voiam să te văd.

  Chipul ei atât de gingaş şi finuţ îl fermeca de fiecare dată. Nu avea cum să fie o fiinţă rea, era doar un înger pământean care îl salvase de la înec. Unul foarte special, care aducea răsăritul în viaţa sa. Îşi dusă una din palme în dreptul obrazului ei rozaliu şi creionând cerculeţe pe acea piele fină, simţi nevoia să îi sărute buzele, dar se abţinu, căci dorea să o facă să tremure treptat, să o facă să-l dorească şi mai mult decât o făcea. Dorea să o acapareze de-a întregul şi să-i arate cât de mult o iubea. Aurora fusese printre puţinele fete care încercase să îl înţeleagă cu adevărat. Şi reuşise, îi pătrunsese pe sub piele până la inimă, atingându-i-o cu tandreţe. Îi cuprinsă chipul în ambele palme şi se apropie încet de el, până când îi simţi buzele cum se ating uşor de ale sale. Un foc mocnea în lăuntrul său, apropierea era primejdioasă, se gândea că are să-şi piardă controlul, dar ea nu îl respinsese şi prinzându-l de braţe, mângâindu-le, îi dădu de înţeles că nu are de ce să se teamă, era lângă el. Zâmbi fericit şi o privi adânc în ochii albaştrii, parcă zârind oceanul liniştit, iar colţurile buzelor sale se arcuiră şi mai mult. Îi şopţi „te iubesc” cu o sinceritate ieşită din comun, iar ea fiind atrasă de acest gest frumos, îl sărută prima, iar el putut doar să se predea dulceţii ei. Trupurile lor se afundară şi mai adânc în dorinţă, lăsându-se purtaţi de căldura care era întreţinută de focul puternic ce ardea din rărunchi. Gesturi inocente, uşor temătoare luau naştere treptat, lăsând la iveală frumuseţea iubirii lor.