CÂND AM PRINS CURAJUL DE UN PICIOR

◈ ━━━━━━━ ⸙ ━━━━━━━ ◈

          Oricât de comodă mi s-ar fi părut bancheta din mașină în acea noapte, dimineața următoare m-am trezit cu nasul rece și un spate înțepenit. Era încă devreme, așa că nu ne-a văzut nimeni făcând întinderi prin parcare.

          Când mi-am ridicat mâinile deasupra capului, mirosul m-a lovit în ciuda nasului înfundat.

          — Am nevoie de un duș, am spus și mi-am mirosit mai bine bluza verde. Și alte haine.

          Marissa ridică din umeri. Întinderile ei erau lipsite de chef sau dedicare (sau amândouă) și arătau destul de haios. Se vedea că nu prea o avea cu sportul și nici nu se simțea comod făcând asta. Era poate prima oară când o vedeam în afara apelor ei și n-am putut să nu mă mir de acest lucru.

          — Și eu, oftă când se opri. Dar voi folosi niște șervețele umede și aia e.

          Am clătinat din cap. De ce mă așteptasem de la ea să vină cu o soluție reală?

          Adevărul e că nu miroaseam chiar așa tare, dar pur și simplu mă deranja și m-aș fi simțit mai bine dacă făceam o baie. Din păcate, asta nu era realizabil în acea dimineață și a trebuit să mă mulțumesc cu soluția Marissei.

          Baia aceea publică de la festival era cam murdară și nu avea apă caldă, motiv pentru care am înghețat de frig. Însă, după ce mi-am schimbat hainele cu altele curate, m-am simțit mult mai bine și am fost imediat gata să plecăm să vizităm Aveiro.

          Marissa nu-și schimbase decât bluza cu tricoul cu motociclista și își luase geaca de blugi pe deasupra. Era călduț în acea zi, trebuia să recunosc. 

          Mica Veneție* nu a fost o vizită extraordinară pentru mine, căci mai venisem de câteva ori cu Joana în tentativele ei de a avea experiențe romantice cu mine. În loc de a se plimba cu luntrele în josul canalului, Marissa a fost mai interesată de arhitectură, istorie și chiar de localnici. Căsuțele colorate de pe marginea canalului, dar și cele pictate cu modele din centrul orașului, îi răpeau privirea pentru mult timp.

          — Nu vrei să-ți fac o poză în fața lor? am întrebat-o la un moment-dat, iar ea mi-a răspuns negativ.

          Am mai vizitat două biserici și Grădina Rossio, iar cel mai mult ne-a luat să găsim un local unde să servească ovos moles** la un preț decent, pentru că degeaba vizitam Aveiro dacă nu mâncam câteva astfel de prăjituri. La un moment-dat, ca s-o scurtăm spre una dintre biserici, am trecut printr-un culoar îngust dintre două vile. Pe o parte, chiar atunci când intram pe culoar, era o pictură drăguță, în care predomina albastrul, iar pe cealaltă parte peretele era plin de grafitti. Chiar dacă se presupunea să fie vandalizat, mie îmi plăcea cum arăta. Mai ales când Marissa mergea în fața mea, cu părul vâlvoi și geaca lărguță, de parcă fix pe acea stradă se născuse. Atunci mi-am scos telefonul, am deschis camera pentru prima oară după săptămâni și i-am făcut câteva poze fără ca ea să observe, căci era prea ocupată să ajungă la biserică înainte de a se termina programul. Aceea a fost, cel mai probabil, prima oară când am simțit o atingere artistică.

          Ziua în care am vizitat Aveiro a fost una dintre acele zile în care ne-am trezit, am clipit de două ori și soarele deja apunea în depărtare, iar cerul era roz sub atingerea lui. Mi-era somn și eram obosit. Mai lipsea doar să-mi fie foame, însă abia mâncasem ce ne mai rămăsese de la festival. Nu era mult, dar își făcuse treaba pentru acea zi.

          — Ia spune, ai văzut tot ce voiai să vezi în Aveiro? am întrebat-o în timp ce stăteam rezemat de balustrada podului rotund și priveam apa de sub noi. 

          Stătu un moment pe gânduri.

          — Cred că da.

          — Atunci caută un hotel ieftin. Sau o pensiune, orice, numai să pot face un duș!

          — Așa devreme? Festivalul este deschi-

          — Hai, te rog, să facem o dată și cum vreau eu. 

          Rămăsese cu buzele întredeschise. Urma oare să ne certăm din nou, să-mi zică iar că pot pleca dacă nu-mi convenea?

          — Știu că este excursia ta, dar deja ne-am abătut de la plan. Am putea prea bine s-o facem din nou.

          Capitão ne lătră pe amândoi, iar asta ne atrase atenția asupra lui.

          — Poate n-ar strica să dormim mai bine o noapte, spuse Marissa în timp ce-l mângâia pe cap.

          Am răsuflat ușurat în acel moment. Am pornit în scurt timp spre camioneta parcată undeva prin centru. Marissa se puse pe căutat un loc unde să dormim în acea noapte.

          Nu pot să neg, mi-a plăcut s-o văd că face cum vreau eu în final. Nu uitasem cât de ușor îi fusese să renunțe la mine cu două zile în urmă și poate tocmai de aceea îmi plăcuse atât de mult – poate că începuse să țină mai mult la mine.

          Am prins curaj în acel moment – carevasăzică, putea să renunțe la obiectivele ei. 

          Tocmai ajunsesem la camioneta ei roșie, parcată întredouă mașini banale. Dădu să o înconjoare, ca să ajungă la locul șoferului, dar i-am cuprins talia cu o mână și am lipit-o de mine într-un sărut. Inițial încercă să mă împingă, iar atunci am forțat-o și mai mult. Am reușit să ne împleticim și să o rezem între mine și capota mașinii, adâncind sărutul. Capitão probabil că ne privea buimac, neștiind cum să facă să ne atragă atenția înapoi la el.

          Cineva își drese vocea în spatele nostru, moment în care m-am dezmeticit și am rupt sărutul. Dacă Marissa avusese urma unui ruj roz pe buze înainte de asta, când am terminat cu ele nu mai avea aproape nimic. I-am privit reacțiile, felul timid în care mă privea în acel moment și nesiguranța cu care își mușca buza de jos și-i dădea apoi drumul din nou și din nou, nehotărâtă.

          — Nu mai pot aștepta până diseară, i-am șoptit atunci.

          — Cine a spus ceva de...?

          Am ridicat o sprânceană, așteptând.

          — Credeam că nu vrei să te culci devreme.

          — Nu vreau, dar...

          M-am aplecat încă o dată spre urechea ei.

          — Nu-mi spune că nu ți-a plăcut ultima oară. Felul în care gemeai mie mi-a dovedit altceva.

          Replicile mele nu erau tocmai noi, ci le rostisem de multe ori înainte, când eram cu Joana. Însă acum ceva era diferit: îmi ieșise bine toată faza și, cel mai important, nu era vreo minciună sau exagerare. Nu mă fâstâcisem, nu mă grăbisem s-o spun. N-aș vrea să mă laud, dar eram chiar degajat.

          I-am sărutat gâtul fierbinte, iar ea se cutremură atunci, cu șoldurile încă în palmele mele. I le-am strâns în acel moment, iar ea lăsă un geamăt întrerupt la jumătate să-i scape dintre buze.

          — R-rui!...

          Am rânjit, cu buzele încă lipite de pielea de găină a gâtului ei. Nici măcar nu avea idee cât de tare mă excita să o văd atât de aprinsă din cauza mea și atât de vulnerabilă. Adoram, mai ales, faptul că nu mă oprea. Că nu mă putea opri și nici măcar nu voia.

◈ ━━━━━━━ ⸙ ━━━━━━━ ◈

*Veneza Portuguesa/Venice of Portugal -> mi s-a părut mai draguț Mica Veneție /// numele se datorează canalelor și bărcilor

**ovos moles = ouă moi (desert făcut în principal din gălbenușuri de ouă)