𝐀𝐃𝐄𝐋𝐈𝐒𝐄

     " Nici un glonț nu doare cum doare dragostea"
(~ Necunoscut)  

         Vântul bătea cu putere prin fereastra spartă, fluturând neîncetat perdeaua roz, veche, ce cumva supraviețuise și încă apăra geamul. În încăpere nu se resimțea însă răcoare. Mă întorc exact în clipa când necunoscutul apucă perdeaua și o trage, apoi își șterge mâinile de pantaloni încercând să scape de praf. Avea ceva ... interesant. Nu aș fi putut spune ce anume, poate putea fi considerat atrăgător, dar mi se părea al naibii de interesant din alt motiv pe care nu îl puteam găsi. În orice caz, ar fi fost bine să o tulesc de aici cât mai pot. Muream de curiozitate să aflu pe unde umbla Azriel și dacă va apărea să mă salveze ca pe o prințesă sau va trebui să mă descurc. Nenorocit arogant!

         — În locul tău aș lua loc, o să te doară picioarele dacă te tot fâții pe podeaua mea. Nu e chiar cea mai noua, plus că ar cam fi cazul să vorbești, nu crezi?bărbatul brunet ridică dintr-o sprânceană, sprijinindu-se de birou în timp ce scoate o țigară.

         — Ți se pare că sunt foarte vorbăreață? Păreai mai inteligent de atât la prima vedere, îmi dau ușor ochii peste cap mormăind pentru mine atunci când râsetul slab al acestuia mă scoate din reverie. Ți se pare amuzant cumva?

         — Încerc doar să îmi dau seama a cui ai putea fi, după limba aia ascuțită nu ești de aici. Nu mă înțelege greșit, dar escortele nu ar ridica vocea de față cu un bărbat înarmat în cameră. Asta înseamnă că ai fost crescută să te afirmi, să profiți la maxim de cine ești. Lasă-mă să ghicesc, familia ta deține nu știu câte firme, nu? Iar tu cheltui bani toată ziua și mergi la St. Michael cel mai probabil. Să mai continui?rânjetul arogant de pe buze i se mărește, trezindu-mi o dorință subită de a il șterge de pe chip. Nu aveam de gând să las un bărbat să câștige.

         — Se pare că ești mai bun decât crezusem, felicitările mele. Acum ce? Mă lași să plec odată? Nu cred că compania mea îți este necesară pentru a respira, deci nu ar fi mare pierdere.

         — Nu așa repede, șoricel, se grăbește să îmi taie elanul în timp ce se îndreaptă de spate stingând țigara. Ai uitat că tu ai venit aici, deși cred că habar n-ai unde ești. Asta e lumea mea, scumpo. Eu controlez tot ce se întâmplă, iar dacă aș vrea tăticul tău ar înebuni de grijă chiar acum, știind că fata lui e în mâinile mele. Sunt sigur că spre deosebire de fata lui naivă cunoaște ce se întâmplă aici. Vreau să știu ce dracu cauți aici, în lumea mea. Apoi mai discutăm.

         Pentru câteva secunde simt ca pieptul îmi ia foc, procesând cuvintele acestuia. Dădusem de belea și chiar nu aveam cum să scot telefonul și dau un mesaj pentru a scăpa, trebuia să mă joc cu focul ca totul să meargă bine. Asta urma să fie ori interesant, ori mortal, ca o monedă cu două fețe. Bine că sunt un om norocos.

         — Trebuie să mă întâlnesc cu cineva, mă rog, trebuia. Dar m-am rătăcit, știu ce se întâmplă la docuri, dar ... nu mai văzusem partea asta până acum. Bărbatul ăla părea că vrea să moară, părea că îi place, asta .. mă face să mă întreb dacă nu mai există și alte lucruri neștiute, mai periculoase, îmi mușc buza de jos în timp ce cuvintele mi se revarsă pe limbă, curioasă de cum alesesem să mă exprim, iar din ce vedeam și el era la fel.

         — Există multe lucruri nevăzute. Oricât ai considera vreodată că știi ce se întâmplă într-un anumit loc e doar o iluzie, doar cei implicați direct dețin toate informațiile și puterea care vine cu ele. Of, și vei fi surprinsă, dar în locul ăsta vei găsi atât de mulți bărbați bogați și "curați" încât o să te gândești dacă într-adevăr familia ta e cine crezi tu că este, mă privește pătrunzător, de parcă încerca să îmi transmită un mesaj. Mă simțisem ca o idioată când mă luase pe sus mai devreme, însă acum mă simțeam cu adevărat o dobitoacă, deoarece nu simțeam frică față de el, ci acel sentiment de curiozitate revenise. Moneda se întorcea în favoarea lui.

         Mi-am dat o șuviță după ureche, deschizând gura pentru a mai spune ceva, însă scârțâitul ușii m-a întrerupt. V-am spus vreodată că sunt foarte ghinionistă? Cu siguranță asta explica de ce Azriel mă privea cu maxilarul încleștat din pragul ușii de parcă l-aș fi prins iar în fapt. De data asta ai făcut-o tu, blondule.

         — Am impresia că ai o plăcere ascunsă pentru a ajunge în locuri unde nu ar trebui să fii, Adelise. Va trebui să găsesc o metodă pentru a schimba asta, deja m-am săturat să fug după tine. Am impresia că te-ai descurcat totuși să stai în siguranță, chiar și fără mine, e aproape impresionant, ridică dintr-o sprâncenă scoțând cuvintele pe gură.

         — E fata ta?îl aud pe bărbatul nu atât de străin acum, chicoting vag. Asta ar explica multe, îmi place de ea. Am găsit-o la etaj, privea o bătaie mai specială.

         — Pot să vorbesc și eu, mulțumesc. La ultima verificare eram capabilă să scot niște cuvinte amărâte pe gură, cel puțin cât să comunic, pufnesc privind spre cei doi bărbați, unul mai încrezut decât celălalt. Nu mi-ai spus unde să te găsesc, așa că am încercat singură, după cum vezi nu am fost foarte inspirată.

         — De ce nu mă miră că te holbai iar pe ascuns la ceva ce nu trebuia să vezi? O să te ajut eu cu mica ta plăcere iubito, dar până atunci aș prefera să ne facem treaba. Haide, îmi face semn din cap spre ieșire, de parcă puteam pleca oricând.

        Chestia e că părea să fie adevărat. Eram al naibii de curioasă cum de eu stătusem închisă aici minute bune, iar Azriel se comporta de parcă lumea îi aparținea, chiar și eu, doar că aici lucrurile erau foarte adevărate. Îi aparținea persoana mea, dar nu și ce simțeam sau cel puțin așa îmi plăcea să mă mint. Totuși, Kensington avea totul, inclusiv puterea de a face ce își dorește în locul ăsta. Era terenul lui de joacă, așa că am încetat să fiu mirată atunci când a dat mâna cu bărbatul înarmat și au schimbat câteva cuvinte înainte de a-mi face semn să o iau înainte. Am aruncat o privire în urma mea, surprinzând un zâmbet pe buzele necunoscutului în timp ce mă privea plecând. Aveam impresia că mă pricopsisem cu altă curiozitate acum, una pe care abia așteptam să o deslușesc, deși nu era nici pe departe cel mai înțelept lucru de făcut.

         Aerul rece m-a lovit în față încă decând am coborât prima treaptă, deja dorindu-mi să mă întorc în biroul acela afurisit. Rămăsesem singură cu Azriel, lucru la care mă gândisem toată ziua. Eram tentată să îl întreb de unde are atâta influență asupra locului ăsta și mai ales de ce își dorise să fie cunoscut aici, dar știam că nu aveam să primesc răspunsuri prea curând. Cândva obișnuia să fie o carte deschisă în preajma mea, însă asta fusese de mult. Uneori e mai simplu să trăiești în trecut, căci nu te mai poate afecta, în schimb poți retrăi orice moment îți dorești, de câte ori vrei.

         I-am simțit prezența în dreptul meu înainte să îi aud pașii, mirosul parfumului său invadându-mi simțurile. Mai bine muream decât să recunosc vreodată cât de mult îmi plăcea. În seara asta renunțase la veșnica sa geacă de piele, purtând doar un tricou simplu negru și o pereche de blugi. Părea imun la frig, ca un zeu. Uneori mă surprindea plăcut prin modul cum reușea să atragă atenția asupra sa chiar și îmbrăcat în cel mai banal mod cu putință, dar așa era el. Unic, necruțător, impunător. Asemenea unei furtuni, iar astăzi era rândul meu să o înfrunt.

         — Acum îmi spui unde mergem?îmi potrivesc ritmul pașilor cu ai săi.

         — Vrei să o iei la fugă până acolo ca să te poți holba liniștită din nou? Deja mă îngrijorezi, scumpo, amuzamentul din cuvintele sale e ușor de sesizat, menit să mă enerveze intenționat.

         — Îmi pare rău să îți dezamăgesc mintea perversă, însă nu am nici un fel de plăcere ascunsă pentru a privi oamenii fară ca ei să știe. Sunt sigură că ți-am frânt inima acum. Vreau doar să știu unde mă duci, am văzut destule în seara asta și abia aștept să scap de tine, îmi ascund mâinile în buzunare încercând să le adăpostesc de frig. Cine era?îmi întorc privirea spre el, surpinzând cum se încruntă slab.

         — Nu-mi spune că ți s-a pus pata pe Mark, e destul de matur pentru tine. În plus, are destule jucării în locul ăsta, deși nu cred că a încercat până acum o fată de la St. Michael, ar strica afacerile cu tații lor dacă cumva le-am regula fiicele.

         — Bine că tu nu faci afaceri cu tații lor, ai cale liberă, vorbesc înainte să îmi dau seamă că sună de parcă aș fi geloasă. Îl surprind rânjind, iar asta aproape mă face să oftez.

         — Ți-a spus cineva vreodată că gura asta o să te bage în belele cândva? Mulțumesc că îmi aduci aminte cu cine pot să mi-o trag, Adelise. Îl cunosc pe Mark de ceva vreme, e un om ... important, lasă să treacă câteva secunde înainte de a termina fraza, de parcă se chinuie să găsească un cuvânt potrivit. Lucrul ăsta îmi alimentează curiozitatea, iar pentru un minut sau două tac, fiind atentă doar pe unde mergem. Ne îndepărtam de zona întunecată a docurilor, oprindu-ne undeva mai la periferie la un colț de stradă. Observ mai multe case dărăpănate, doar câteva mai stând în picioare și acele fiind destul de precare. Știam că în locul ăsta locuiesc câțiva traficanți mărunți, nefiind chiar atât de importanți pentru a fi considerați o aminințare reală.

         — Ar cam fi momentul să vorbești, nu crezi?

         — Sper că o să îți înghiți limba aia odată ce intrăm, pentru că nu cred că vrei să fim prinși în casă spărgând un seif.

         — Spărgând ce?îmi dau seama că am țipat doar atunci când blondul îmi acoperă gura cu mâna, privindu-mă exasperat.

         Am nevoie de câteva clipe să îmi revin din șoc, începând să procesez informațiile. Bănuisem că are nevoie de droguri și cumva urma să îl ajut, însă nu mă așteptasem să sparg un seif, mai ales într-o casă ticsită de droguri și, cel mai probabil, arme. Îmi mușc buza de jos, privindu-l încă nesigură legat de chestia asta. Azriel nu m-ar băga în ceva nesigur, a promis. Însă puteam avea încredere în cuvântul lui sau urma să mă ard? Îmi plăceau alegerile sigure, care nu mă puneau în pericol și trebuia să fac eforturi pentru a ieși din zona mea de confort. Până acum crezusem că procedez cel mai bine și mersesem pe principiul că îmi este mai bine în siguranță, decât încercând ceva ce s-ar putea să nu meargă bine. Totuși, în clipa asta nu mă puteam gândi decât la cum m-aș simți știind că nu fac ce trebuie, iar sentimentul ăsta era atât de dulce încât aproape îl simțeam pe buze. Nu știu de ce mi se întâmpla chiar acum, dar știu că pentru prima oară îmi doream să mă ard mai mult decât orice, chiar dacă putea durea. Azriel avea efectul ăsta asupra mea, era bricheta, iar eu țigara. El mă aprindea și consuma, iar eu ardeam și eventual deveneam scrum. Partea proastă este că începea să îmi placă ideea asta, atât de mult încât nu m-a surprins momentul când pur și simplu am confirmat scurt din cap spre el.

         — Intrăm prin spate, geamul de la bucătărie e mereu lăsat deschis pentru a ieși mirosul de mucegai. Apoi căutăm orice ar puea semăna cu un seif, probabil e în birou. Unul dintre noi trebuie să țină de șase, de aceea am și avut nevoie de încă o persoană. O să ne luăm tălpășița imediat ce mă asigur că este ce ne trebuie, bine?își trece o mână prin păr și aprobă scurt din cap când vede că am înțeles, facându-mi semn să mergem.

         Sărim gardul fără efort prea mare, apoi ne furișăm pe lângă marginea casei până ajungem în dreptul unei ferestre într-adevăr deschise. Blondul se strecoară primul, oferindu-mi apoi mâna pentru a mă ajuta să mă cațăr pe fereastra minusculă. Simt fiori atunci când nu îmi dă drumul, ci mă trage după el, mâinile noastre rămânând unite. Se asigură doar că nu mă pierd, doar e Kensington. Nu e foarte greu să găsim biroul, e în capătul holului și are o ușă diferită, mai robustă decât celelalte din casă. De ce ar avea nevoie un traficant mărunt de un birou? Lucrurile mi se par încă al naibii de stranii, însă nu gândesc prea mult atunci când deschid lent ușa, lăsându-l pe el să intre în timp ce mă poziționez cumva în prag. Analizez încăperea sărăcăcioasă decorată de doar câteva piese de mobilier simple, încercând să rămân cu ochii în patru în cap că se trezea cineva. Nici măcar nu știam dacă era cineva acasă, însă mă bazam pe el că își făcuse bine temele. Azriel nu greșea niciodată, pur și simplu deoarece îi plăcea să câștige. Nu îmi dau seama câte minute mă holbez la holul întunecat cu urechile ciulite, însă înjurătura abia auzită venită din birou mă aduce la realitate. Mă întorc spre blond, surpinzându-l în timp ce caută prin toate sertarele biroului.

         — Nu e nici un seif, am căutat peste tot. Nemernicul e mai deștept decât bănuiam, le-a ascuns în altă parte, se încordează vizibil nervos.

         — Ai verificat după tablou? Printre cărți?sugerez.

         — Mi-ar fi plăcut să fie ca în romanele polițiste, dar nu este. Pur și simplu nu găsesc, își trece mâna prin păr impasibil.

         — Treci la ușă și lasă-mă să mă uit puțin, nu îl las să mă refuze și mă desprind de cadrul de lemn, fiind rându-l meu să iau la cotrobăit locul ăsta.

         Respirațiile noastre sunt singurele care sparg liniștea, acompaniate ocazional de micile zgomote pe care le fac când dau tabloul la o parte sau covorul, căutând sub ele. Îmi sunt suficiente câteva minute pentru a realiza că blondul avea dreptate, nu era nimic aici. Trebuia să fie undeva totuși, nu se poate să fii dispărut. Nici măcar nu știam ce caut, dar îmi dădeam seama că urma să știu când îl găseam. Strâng marginea biroului în palme, oftând privindu-l și atunci îl văd. Inițial cred că mi se pare, dar apoi îl văd. Încep să mă lupt cu fundul sertarului, încercând să desprind cumva fundul, părând o treabă imposibilă.

         — Azriel, îi șoptesc numele făcându-l să se întoarcă surprins, însă nu ezită nici o secundă să își părăsească postul.

         Începem să tragem amândoi, reușind să desprindem placă puțin cât să mi se confirme teoria. Era un fund dublu. Mi se păruse că văd o zgârietură adâncă pe fundul fals, una ce ar fi putut fi produsă de cineva ce se grăbise să ridice placa cu ajutorul a ceva dur, dar nu mă așteptasem neapărat să am dreptate. Mă dau la o parte atunci când blondul ridică placa cu o singură mână de parca ar fi un nimic și o sprijină de perete, dând la iveală un seif micuț. Introduce rapid combinația, iar acesta se deschide cu un bipăit. Însfârșit văd ceea ce căutasem atât de mult, rămânând oarecum dezamăgită că era o simplă hârtie veche. Cu toate astea, Azriel nu pare la fel de dezamăgit ca mine, ci din contră îi pot vedea rânjetul. Apucă hârtia și o bagă în buzunarul din spate al blugilor, apoi pune placa la loc.

         — Hai să o tulim, aproape îmi zâmbește când îmi intinde din nou mâna, iar eu o accept.

         Îmi simt inima cât un purice atunci când trecem pe lângă un dormitor de unde se aude un sforăit, însă mă calmez când îmi strânge mâna mai tare. Nu voiam să îmi permit să îmi placă atingerea lui, căci urma să o doresc mai des, peste tot chiar. Mă apuc de umerii lui atunci când sar de pe pervaz pe pământ, realizând prea târziua cât de larg zâmbeam.

          Eram mai plină de viață decât fusesem în ultimele săptămâni, iar în timp ce o luam la fugă amândoi, îndepărtându-ne de casă și întreg cartierul simțeam că ceva se aprinde în mine. În acel moment, fugind prin răcoarea nopții puteam să jur că suntem infiniți.

~~
trebuie sa încep prin a-mi cere scuze pentru ca săptămâna trecută nu am avut capitol nou ):  am fost plecată si nu mi-a stat capul la nimic, așa ca am decis sa o las balta pe săptămâna respectiva. voi încerca de acum sa ma tin de program, promit, mai ales ca evoluez destul de bine cu capitolele. nu o sa va mint, câteodată nu știu ce fac si îmi vine sa o las balta, dar uneori sunt atât de mândra si asta e tot ce contează. abia aștept sa ne revedem!🫶🏻