Odată cu anunțul făcut de Maestra Sidonia, se auzi o bubuitură puternică, de parcă Orașul Oglinzilor se prăbuşea cu tot cu construcțiile enorme din sticlă.

     Deşi simțea rezonanța puternică cum îi vibra în întreg corpul, încercă să nu-şi piardă cumpătul în fața noilor ei prieteni - dacă le putea spune așa - care păreau că nu aud întreaga larmă. Când aceasta se termină, Lyra vru să-i întrebe dacă ştiu sursa lui, dar chiar în acel moment pe uşa imensă se înghesuiră toți copii care au plecat pentru completarea bagajului lor. Le putea vedea fețele încântate și sclipirea din ochi pe care o posedă toți copii la începutul școlii.

     Însă, unii copii aveau fața murdară de ceea ce părea a fi o pudră roz strălucitoare, iar alții veneau cu mici cuşti cu gratii de fier din care se puteau zări doi ochi de chihlimbar, urmați de mustățile subțiri și ascuțite ale unei pisici atât de negre, încât părea învizibilă în umbra cuștii.

     Maestra Sidonia îi privi cu amuzament pe fiecare în parte, cum veneau și cum se așezau în fața ei cărând în urmele lor cufere asemănătoare cu cel al ei.

     Când veni și ultimul elev al primului an, Maestra îi însemnă pe copii să se așeze în jurul ei:

— Portalul se va deschide în mai puțin de 10 minute, așa că vă rog să vă înbrăcați gros.

     Fiecare elev își scoase din propiul cufăr, în mare zarvă câte o haină groasă din blană albă, ca de lup, și se îmbrăcară, în timp ce se hlizeau între ei.

     Cu coada ochiului îi privi pe Justin și Maison făcând același lucru, iar asta o determină să caute la rândul ei prin cufăr, rușinată că este singura care doar stă și se holbează cu nedumerire. Deschise fără probleme cele doua încuietori metalice și privi mirată interiorul care era cu mult mai încăpător decât lăsa exteriorul să se vadă din exterior.

      Pe capac se aflau diferite recipiente de sticlă, asemănătoare cu cele din laboratorul de chimie, iar lângă ele, legate cu curelușe de piele erau diferite borcane transparente prin care putea să vadă conținutul acestora.
Deschise un borcănel al cărui conținut seamănă cu niște grămăjoare frumos mirositoare de crenguțe.

     Dintr-o scurtă observație văzu că într-un borcan se afla ceva asemănător cu lipitorile, dar nu vru să verifice dacă aveau dreptate și se mulțumi doar să apuce prima haină ce-i veni în mână pe care și-o puse pe ea dintr-o singură mișcare, închizând cufărul.

     Încă putea simți privirile arzătoare ale celor prezenți, însă Lyra se prefăcea că nu observă atenția stânjenitoare pe care o primea, jucându-se în schimb cu fermoarul de la geaca groasa prin care începuse deja să transpire.

     Maestra Sidonia avea de furcă cu încolonatul copiilor în fața unui zid de piatră, iar Lyrei i s-ar fi părut neobișnuit dacă chiar ea n-ar fi trecut prin unul acum o zi. Se alătura și ea coloanei și fu pusă lângă o fată îmbrăcată cu o haina roșiatică de blană ce ieșea în evidență spre deosebire de restul elevilor.

     Avea trăsături fine, ca ale Mayei, dar spre deosebire de ea, emana o frica ce-i făcea sângele Lyrei să-i înghețe în vene.

     Îi putea vedea ochii strălucind ca două rubine ce-o fixau serioși. Părul ei negru îi încadra perfect fața albă, de parcă mii de fulgi de nea s-au așternut pe aceasta.

     Lyra își întoarse privirea, jenată, dar încă simțea ochii fetei cum îi cercetau trăsăturile, iar aceasta îi trimitea mici șocuri electrice prin întreg corpul.

     Simți o mână care o apuca de umărul drept, ce-o făcu să tresară surprinsă și se răsuci pe călcâie pentru a-l vedea pe Justin stând lângă un băiat înalt ce vorbea la rândul lui cu colegul din spatele său.

     — Maestra a făcut o greșeală când te-a pus langă...

      Justin se opri și arătă din cap cu subînțeles spre misterioasa fată de lângă ea, fără a-i rosti numele. Lyra așteptă să-i explice de ce a fost o greșeală, dar chiar atunci sunetul cunoscut al pietrei ce se mișca pe podea, inundă camera și acoperi murmuretele copiilor ce discutau zgomotos despre noua lor școală.

     O briză rece îi tăie răsuflarea și-o lovi pe fată din plin, făcând-o să se cutremure de frig. Își trase imediat gluga pe cap care îi acoperi urechile deja înghețate de la o singură pală de vânt.

     — Intrați doi câte doi și aveți grijă să nu alunecați, vă rog!

     Se ridică pe vârfuri, dar nu putu să vadă decât o fâșie din cerul plumburiu care nu semăna cu cel lăsat în urmă.

,, Nu poate fi nimic logic aici?" gândi ea exasperată.

     Coada se mișca cu fiecare secundă și nu dură mult până când putu să vadă la rândul ei peisajul și rămase surprinsă la vederea acestuia.

     Zăpadă și frig, ăstea au fost primele cuvinte care i-au venit în minte Lyrei când pășii pe omătul alb ce-i scârțâia sub picioare.

      Se afla într-o pădure, dar copacii erau atat de înghețați încât ramurile lor părsa să fie simple fire subțiri de ață.
Lyra privi cerul, i se părea o infinitate albă, iar crengile îl segmentau în figuri gemotrice inegale.

     Singurii copaci care și-au putut păstra frunzișul era un soi cum Lyrei nu i-a fost dat să vadă până acum, iar frunzele acestora erau roșii ca mii de palme însângerate acoperite de chiciură ce le dădea aspectul unor mici cristale care străluceau în lumina zilei. Trunchiurile albe și subțiri ca niște oase, intrau în contradicție cu acestea, dar îi atrăgeau și mai mult atenția fete pe care îi admira cu vădită fascinație.

   Soarele nu se putea vedea, căci era acoperit de nori, dar chiar și pe vremea asta peisajul părea desprins dintr-o carte de povești.

     — O să ajungem în scurt, până atunci nimeni să nu se îndepărteze de grup pentru ca riscă să se rătăcească.

     Probabil Maestra îi mințise pe copii pentru că au mai mers multă vreme de la acel anunț. Nu au făcut popasuri pentru că zăpada le ajungea până la genunchi, iar singura zona dezăpezită era micuța alee pietruită cu niște cărămizi albastre pe care dacă nu erai atent puteai aluneca.

     Frigul i-a redus la tăcere pe toți copii singurul sunet ce străbătea liniștea fiind vântul ce smulgea cu mâna lui nevăzută tot ce putea apuca.

     — Urăsc frigul.

     Lyra aproape că i se păru când auzi o voce vorbind lână ea, dar când se întoarse în stânga ei văzu că fata cu haină roșie o privea insistent.

     — Șși, și eu. Nu îmi mai simt mâna. Nici picioarele, ccred că mi-a intrat zăpadă în ppantofi.

      Din păcate gerul îi bâlbâia vorba Lyrei și îi făcea dinții să îi tremure în gură, însă fata de alături avea o alura ce o făcea să își dorească să se chircească într-un colț până dispărea.

     — Tare! Eu nu pot simți frigul, am sângele cu mult mai rece decât temperatura de afară, deci nu mă deranjează.

     — Dar nu înțeleg, dacă ai tenperatură mai scăzută nu ar trebui să degeri?

Fata râse gutural și pentru o clipă, Lyra uită cu totul de frig și de amorțeala ce îi ataca oasele ca un parazit.

     — Nu știi nimic despre vampiri și proprietății sângelui pe care le posedă? Întrebă ea cu ochii roșii, larg deschiși.

     Lyra înghiți în sec nedându-și seama că se oprise din mers și din respirat decât când Justin dădu peste ea din greșeală. Fata reîncepu să meargă și expiră aerul care se transformă imediat în abur.

     — Numele meu este Vienne, apropo. Iar tu ești..?

     — Lyra, încântată de cunoștință, zise în timp ce îi întinse mâna desmănușată.

    Vienne i-o apucă cu delicatețe strângând-o și scuturând-o ușor după care o trase rapid la nas și expiră îndelung, exact cum face vânătorul cu prada prinsă.

     — Aa, ești acel Sincace, singurul apărut după Răzmerița de gheață. A-ți fost și sunteți foarte apreciați de cei din neamul meu. Pot spune că mereu este o plăcere să mâncăm alături de voi.

,,Sigur, cei de țeapa ta au invitat persoane ca mine, dar oare au mai și plecat?"

     Lyra își trase cu putere mâna și o afundă înapoi în buzunarul căptușit cu blană al gecii. Vienne o privi cu inocență în timp ce își arătă zâmbetul imaculat, lipsit totuși de colții ascuțiți. Dar zâmbetul îi pieri brusc, iar Lyra putea vedea clar cum privirea ei relaxată se preschimbă într-o încruntătură. Și atunci fata putea simți și ea, ceva în aer se schimbă, grupul se opri, toată lumea simți diferența.

    Deveni alertă, atentă la orice sunet în timp ce privirea căuta printre copaci cea mai mucă mișcare. Și atunci îi văzu.

     O turmă imensă, formată din 10-15 căprioare se îndreptau cu putere spre ei. Blana le era albă, culoarea zăpezii din jur, iar coarnele le porneau din creștetului capului în ramificații puternice. Diferențele vizibile dintre aceste creaturi și cerbii din lumea ei. Prima, era lipsa codițelor stufoase, locul lor fiind luat de coadă imensă formată doar din pene alungite. A doua, erau picioarele din spate care păreau desprinse dintr-un alt corp. După Lyra i se păreau asemănătoare cu ale unei păsări prădătoare, dat fiind ghearele încovoiate și ascuțite care săpau în zăpadă în timp ce alergau.

    Iar când săriră își dădu seama că ăstea fouă nu erau singurele diferențe. Acești cerbi posedau și aripi, până atunci lipite de corp încât fata nu le văzu, și eliberate în imensitatea lor, cu mult mai mari decât ale unui vultur.

     — La pământ! Strigă Maestra Sidonia, și toți se aruncară, speriați de apariția neașteptată a creaturilor.

     Turma își luă zborul, dând din aripi și picioare simultan, de parcă alergau pe aer. În mai puțin de câteva minute, căprioarele zburătoare erau atât de departe încât puteau fi confundați cu un cârd de păsări obișnuit.

    Copii se ridicară încet, cu inima încă bătându-le de teamă, însă Maestra îi liniști.

     — Aceia erau niște Peryton. Sunt agresivi doar dacă îi provocați. Ocoliții și nu o să vă bage în seamă. Acum atenție toată lumea, în Wintermark ziua este foarte scurtă, iar soarele va apune într-o oră, o să vă înmănez câte un felinar la două persoane așa că vă rog să le împărțiți între voi! Strigă Maestra Sidonia din căpătul șirului.

     Fiecare pereche primi astfel câte un mic felinar ce răspândea o lumina mov, plăcută, iar la scurt timp Lyra își dădu seama că în recipientul de sticlă zburau haotic un mic roi de licurici.

     — O să îl țin eu, nu vreau să îți înghețe sângele tău de muritoare în vene.

     Lyra nu protestă, deja o durea mâna de la căratul cufărului, iar Vienne oricum nu simțea frigul.

     Își întoarse gâtul amorțiț care trosni ca protest, iar spatele ei nici Justin nu părea mai bine. Avea obrajii îmbujorați de frig și fulgi de zăpadă pe haina de blană neagră, de la copacii ce se scuturara în bătaia vântului.

     Se intreba cum arăta ea, căci vântul începuse să bată cu putere și îi împrăștia părul în toate direcțiile îndepărtând-ul în mod repetat, iar ochii îi lăcrimau și îi încețoșa vederea. Își simțea oasele înțepenite si degetele de la picioare păreau aproape inexistenta de la zăpada rece care îi intrase în pantofii neadecvați vremii de afară.

     Însă, chiar când se gândea să-i propună Sidoniei că ar trebui să facă o pauză, grupul se opri, iar Lyra se împiedică de cufărul persoanei din fața ei.

     În fața ei se arăta o poartă imensă, din două uși construite dintr-un aliaj atât de alb încât îi luă câteva secunde până să își dea seama că era făcută doar din gheață. Modelul de pe gratiile ei, erau atât de delicate și detaliate încât păreau desprinse din altă lume. Și chiar ăsta era adevărul.

     — Frumos, nu-i așa?

    Lyra se uită în direcția lui Vienne care privea cu un aer neutru.

     — Casa mea e plină de astfel de lucruri. Piticii sunt niște arhitecți foarte pricepuți așa că familia Dracula este des vizitată de ei.

,,Dracula? Acel Dracula?!"

     Nu știa cui i se adresase mai exact dar Lyra o lăsase fără un răspuns. Își dădea seama că Vienne este genul acela de fată care se laudă cu orice lucru. Întâlnise multe persoane de acest gen și știa că tăcerea este unealta cea mai bună de folosit, cu sau fără numele de Drcula. Însă Justin avea propriile lui arme și nici măcar nu s-a lăsat surprins.

     — Glacies Porta nu este o lucrare făcută de pitici. A fost un cadou făcut de însuși Merlin dupa câștigarea Răzmeriței de gheață și e construită din răsuflarea ultimului Dragon al ghieții. De aceea detaliile sunt atat de bine conturate și de asemenea are puteri speciale de protecție.

     — Ce fel de puteri?

     — Nu se știe. Nimeni nu a îndrăznit vreodată să atace Wintermark-ul.

     Sidonia se apropie de Glacies Porta și cu doar o singură atingere clinti ambele structuri uriașe de parcă erau ușoare ca doi fulgi de nea. În spatele lor, însă, se înălța un castel impunător, din marmură albă ce strălucea puternic chiar și în rezele soarelui ascuns. Avea mii de turnuri, iar cel mai mare părea să susțină cerul, ca o Coloana a Infinitului.

     Până la castel, totuși, mai era ceva de mers, dar surprinderea cu care noul oraș li s-a arătat copiilor în fața ochilor și i-a reanimat imediat. Au început cu toții să alerge pe dalele albastre fiecare rotindu-și capul în toate părțile. În ciuda frigului usturător, orașul pulsa de viață și transmitea o energie pe care Lyra nu o mai simți până atunci.

     — Wintermark este o cetate construită între cei 3 munți Custodibus Southern, Custodibus Eastern și Custodibus Western. Astfel că este apărată din toată părțile. Îi informă Maestra Sidonia.

     Dar Lyra era mult prea încremenită. Totul era așa de...frumos. Simțea că până și aerul era diferit, de parcă era viu și respira singur.

     — În orașul Wintermark puteți să vă faceți cumpărăturile, dar doar în ultima zi a săptămânii. Iar pentru a ieși din castel trebuie să ai permisiune specială.

     Lyra împreună cu colegii ei se aflau pe un pod minunat de gheață care nu ți se topea sub atingere și nici nu alunecau. Sub el străluceau mii de lumini de la casele locuitorilor. Întunericul se lăsase brusc, exact cum i-a prevenit Maestra Sidonia, iar geamurile caselor se vedeau în negură asemenea unor stele.

     Când au ajuns la destinație, Lyra și-a dat seama cât de impunător poate fi acest castel. Era atât de uriaș încât putea depăși cu ușurință cea mai înaltă clădire din lumea ei.
Avea luminile aprinse, iar asta o ducea pe Lyra cu gândul la un foc mare și călduros. Gândul acesta o încălzi pe Lyra din adâncul ființei sale.

     Ușile simple de sticlă li s-au deschis singure ca două brațe binevoitoare ce le așteptaseră venirea cu nerăbdare.

     — Vă prezint casa voastra pe durata întregului an de studiu. Acum haideți să intrați și să vă arăt camerele voastre, pânăse deschide Depozitul. O să vă cunoașteți-ți profeșorii când cinăm.

     Copii începură să strige de fericire, chiar și Justin cu toată seriozitatea de care dăduse dovadă până atunci.

    În schimb Lyra dorea doar să se cuibărească într-un pat călduros, departe de frigul din Wintermark.

     Ea nici măcar nu se putea bucura de deschiderea Depozitului întrucât nu știa în ce constă acesta. Obosise să-i tot pună întrebări și să atragă atenția nedorită, asa ca decise să mai aștepte o oră pentru a afla.

Pareri,comentarii ? Ar trebui sa modific ceva la carte ?

DEX al magiei:

Orele în lumea vrăjitorilor: Orele în lumea vrăjitorilor sunt împărțite în cele 12 astre zodiacale, De Zi și De Noapte.

• Astrele de zi:
- Ora Berbecului de Zi-ora 1dimineața.
- Ora Taurului de Zi- ora 2 dimineața.
- Ora Gemenilor de Zi- ora 3dimineața
- Ora Racului de Zi- ora 4 dimineața
- Ora Leului de Zi- ora 5 dimineața
- Ora Fecioarei de Zi- ora 6 dimineața
- Ora Balanței de Zi- ora 7 dimineața
- Ora Scorpionului de Zi- ora 8 dimineața
- Ora Săgetătorului de Zi- ora 9 dimineața
- Ora Capricornului de Zi- ora 10 dumneața
- Ora Vărstătorului de Zi– ora 11 dimineața
- Ora Peștilor de Zi- ora 12 dimineața

     Același lucru se repetă și în                  cazul Orelor de Noapte