~Lyra~

Praful de pe bibliotecă și mirosul paginilor vechi îi gădilau simțurile.
Nu se chinuia să caute despre proba cea noua(i se părea corect că asta e treaba lui Maison).

Ea dorea să exploreze,iar această dorință era cu mult mai puternică ca terminarea unei probe pentru a primi una nouă.

— Mă duc să văd ce mai e pe aici.

— Stai,nu ne ajuți? Parcă eram o echipă. se milogi Maison.

Justin rămase tăcut continuând să citească despre istoria Probelor. Lyra simțea că o ignoră și decise că este înțelept să-i lase spațiu.

— Ciudat că nu gândeai așa când erai la Infirmerie. Oricum mă întorc în scurt timp,n-o să stau mult.

Nu mai așteptă alt răspuns de la Maison. Ieși din cameră având grijă să nu o supere pe binliotecară(căci nu era nimeni altcineva cu excepția ei și-a celor doi băieți).

Era pe un hol lung de marmura,iar în aer acum domnea tăcerea. Se uita invidioasă le geam la vrăjitorii care se distrează în minunatul Oraș Halloween.

Chiar dacă la început orașul îi inspiră teamă și o ușoară neîncredere,acum ceva o atrăgea să rămână aici pentru totdeauna.

,,Oare partea mea magică este atrasă de locul acesta întrucât aici s-au născut vrăjitoarele?"

Învățase la Istoria Magiei cum că vrăjitoarele proveneau din acest oraș,iar cine alegea să rămână aici pentru totdeauna devenea nemuritor și avea acces la toate cunoștiințele în arta magiei(fina bună sau rea).

Lumea se distra afară în Conacul Groazei sau în Oglinzile Hlizite care îți distorsionau imaginea într-un mod comic. Unele vrăjitoare cântau împreună cu Dovlecii Cântăreți un fel de imn al Orașului pe care-l Lyra îl asculta cu plăcere de la geam:

Băieți și fete de orice vârstă
Nu v-ar plăcea să vedeți ceva ciudat?
Vino cu noi și vei vedea
Acest lucru, orașul nostru de Halloween.

Acest lucru este Halloween, acest lucru este de Halloween
Dovlecii țipă în toiul nopții
Acest lucru  Halloween, toată lumea face o scenă
Truc sau pradă până când vecinii vor muri de frică
Este orașul nostru, toată lumea țipă
În acest oraș de Halloween

Eu sunt cel ce se ascunde sub pat
Dinții ascuți și ochii strălucitori roșii
Eu sunt cel ce se ascunde sub scări
Degetele, cum ar fi șerpi și păianjeni în părul meu

Acest lucru este Halloween, acest lucru este de Halloween
Halloween! Halloween! Halloween! Halloween!
În acest oraș care-l numim noi acasă
Toată lumea cântă la piesa unui dovleac

În acest oraș, nu ne place acum?
Toată lumea așteaptă pentru următoarea surpriză
Rotund acel colț, omul se ascunde în coșul de gunoi
Ceva nu așteaptă să se năpustească, și modul în care veți

Ţipăt! Acest lucru este Halloween
Roșu "n" negru, verde scarbosi
Nu ți-e frică?
Ei bine, asta e bine
Spune-o dată, spune de două ori
Ia-o șansă și să aruncați zarurile
Ride cu luna în toiul nopții
Toată lumea țipa, toată lumea țipa

Cântecul era destul de comic mai ales că dovlecii care-l cântau nu păreau deloc înfricoșători,în ciuda zâmbetelor malefice.

Își continuă drumul pànă ajunse la ceea ce părea a fi o Expoziție a membrilor Cultului Părăsiților.

Lyra nu auzise mare lucru despre el,doar că era format de vrăjitorii exilați.

Intră înmânată de curiozitate și fu destul de dezamăgită să afle că sunt doar Cărți ale Umbrelor scrise de aceștia.

— Wow ce sunt ăstea?

În fața Lyrei acum se aflau pe mici piedestale ceea ce păreau a fi baghetele vrăjitorilor din Cultul Părăsiților.

Erau așezate pe căte o perniță purpurie pe care se depuse un strat destul de gros de praf.

Le examină fascinată și pentru prima dată simți o senzație ciudată. Se smțea de parcă pierduse ceva,de parcă lipsea ceva din ființa ei,dar se gândi că probabil ea un efect secundar al brățării care-i bloca magia.

Însă ceva îi atrase atenția la doua baghete care stăteau una lângă alta.

— Lyra! Eu și Justin te așteptăm de mai bine de o oră,iar tu ce faci?! Uneori ești așa...

— Shhh,privește.zise Lyra în timp ce-i puse o mână peste gură lui Maison

Acesta tăcu albindu-se la gestul reflexiv al fetei,care jenată de situație își retrase ușor mână.

Acum observase și el cum cele două baghete pâlpâiau ca doua flăcării în fața ochilor celor doi.

— Cum e posibil?

— Ce să fie posibil?

În spatele lor acum era smși Justin care ducea la subțioară un volum gros legat cu o piele neagră.

— Baghetele ăstea se mișcă,de parcă ar fi sub apă.

Justin se aproprie și el de piedestal care arăta baghetele protejate de o aură defensivă pentru a nu fi furate și se încruntă dezamăgit:

— Voi doi aveți chef de glume? Orașul aproape se închide,iar voi pierdeți timpul cu aiureli.

— Dar nu glumim! strigă Lyra în urma lui,dar Justin înainta de oarcă nici nu o auzea

Îl urmară grăbiți pentru a-l prinde din urmă și spre fericirea lor acesta se opri în ușa bibliotecii uitându-se după ei:

— Fiți atenți nu mai spuneți nimănui despre ceea ce-ați văzut,vă explic când ne întoarcem. Le șoptise Justin după care intră înapoi în binliotecă de parcă nimic nu se întâmplase.

— Hei,voi trei! Voi a-ți făcut acea gălăgie infernală?

Copii au fost luați prin surprindere. Nu li se părea că au vorbit chiar atât de tare.
Bibliotecara era o femeie de vârstă mijlocie și cam îndesată,iar pălăria țuguiată îi dădea aspectul unul pitic de grădină. Cu nasul încovoiat îi privea pe copii cu severitate umflându-și ușor pieptul pentru a părea mai impunătoare. Îi privea sfredelitor cu ochii săi verzi ca doua bucăți de smaralde.

— Da,și ne cerem mii de scuze doar că noi căutam o metodă pentru a trece de cea de-a doua probă de la școală.

— O...și la ce maestru sunteți?

— Zamoxis doamnă.

— O,bun Maestru,dar exigent. Și ce probă aveți? întrebă curioasă în timp ce i se dilatat pupilele ca ale unei pisici.

— Să căutăm Trandafirul din Nemeea din tunelurile de gheață.

Justin stătea drept în fața bătrânei bibliotecare,de parcă ar fi dat un raport detaliat.

— Aș! Știu proba,e oribilă. Zise bibliotecara în timp ce se strâmba doar la auzul Probei(ceea ce-i făcea nasul să pară și mai cârn de cât era).

— Și cum a-ți trecut-o? Lyra îi întrerupse dialogul lui Justin care o privea ușor iritat.

— Ei,dar ce-ați mai avea de învățat dacă vă dau pur și simplu răspunsul?

Entuziasmul copiilor păli brusc,iar fața bibliotecarei se mai îndulci.

— Bine,nu mă priviți cu fețele ăstea miloage,vă pot da un indiciu. Dar doar atât ,,Uneori întunericul îți poate arăta lumina".

— Dar ce vreți să spuneți...

Dar Maison nu apucă să-și termine întrebarea căci un corb intră pe hubloul de deasupra biroului bibliotecarei.

— A...ce mesaj îi aduci tu lui mami,Codruț?

Corbul cârâi drăgăstos(chiar daca le sparse timpanul celor 3 copii). ,,Mama"lui îi lua micuța hârtie pe care o avea legată la picior și-o citi.

— O vai! Focul Prezicerii s-a aprins,asta înseamnă că anul ăsta se va întâmpla ceva rău. Sper că nu are legătură cu Cea Uitată.

— Stați,o știți pe Cea Uitată?

— Dar cine n-o știe? Aproape ca l-a ucis pe Merlin. Dar acum gata cu asta,să ne grăbim că altfel pierdem Prezicerea.

Ieșiră în pas alergător cu bibliotecara în spatele lor cu Codruț asemenea unui papagal pe umărul său vânjos,îndreptându-se spre centrul orașului de unde venea o lumină puternică.

— Grozav,am ajuns chiar la timp.

Lyra studia fiecare mișcare a vrăjitorilor ce se adunară în jurul focului care se unduia în briza ușoară a vântului.

Mulțimea se separă în doua făcând loc unei bătrânici(poate chiar mai bătrână ca Maestra Woo) care se aproprie de limbile roșiatice ale focului.

Inspiră adânc fumul emanat de acesta după care ochii ei începură să emane o strălucire albă de parcă ar fi avut două lanterne în ei.

— Cine e asta? îl întrebă Lyra pe Justin.

— Este o Ghicitoare a vântului,o Aerob un vrăjitor care a învățat să stăpânească perfect elementul aer.

Lyra nu se mai uită în spate și încerca să se concentreze la vorbele șoptise ale Aerobei,dar tot ce auzea era neliniștea mulțimii din spatele ei:

— Trei persoane diferite
Dar cu destine unite
Se-ntâlnesc,se-mprietenesc
Viața și-o unesc.
Unul nu-i ce-i pare a fi
Iar faima i se va mări
Pe altul o alegere îl va lovi
Căreia nu i se va putea împotrivi
Ultimul va greși
Viața i se va nărui
O prefeție,o aventură
Totul crează o mare încurcătură

Mulțimea rămase tăcută în timp ce-o urmărea pe Aerobă cum i se stingeau ochii.

Lyra rămase și ea împietrită căci nu înțelegea nimic și tresări când o mână fermă o atinse pe umăr.

Era Maestrul Zamoxis care îi îndemna spre ieșire.

Orașul Halloween se închidea,lăsând în urma lui doar semne de întrebare.