{Corectat}

Lyra de-abia aștepta să aterizeze și se simțea plină de energie, fiind pregătită să exploreze fiecare colțișor al orașului.

Caleașca făcea cerculețe în văzduh apropiindu-se din ce în ce mai mult de sol și-acum putea vedea mult mai clar copiii care se împiedicau de robele lor ce măturau dalele aleilor de piatră.

Străzile erau luminate de niște globuri de piatră, ce emanau o strălucire puternică de diferite culori, iar peisajul părea că este privit printr-un caleidoscop.

Iluziile de lumină încă alergau pe cerul înstelat ca niște năluci sub privirea admirativă a Lyrei, dar plictisită a Maestrei Sidonia.

    — E uimitor ce poate face o iluzie, dar după o zi întreagă de muncă te rogi doar să înceteze odată pocnitorile ăstea înfernale, zise fără emoție în glas.

Maestra privea și ea spre boltă, dar fata nu știa cum ar putea cineva vreodată să se plictisească de aceste animalele zburătoare mistice.

Nu întrebă deoarece se gândea doar la vrăjile ce urma să le facă, la toate poțiunile magice și la noile persoane pe care avea să le întâlnească.

Ar fi vrut pentru început să învețe și ea să facă animale din artificii, însă știa că probabil era nevoie de ani întregi de studiu și practică. Iar mai întâi trebuia să aștepte aterizarea caleștii magice.

Peste puțin timp dorința îi fu îndeplinită, căci caleașca se zmuci în văzduh, și cu o ultimă răsucire aceasta ajunse pe sol, copitele cailor înaripați tropăind pe metalul platformei.

La întoarcerea bruscă Lyra fu azvârlită brutal în partea opusă a caleștii, dar era mult prea fericită să aterizeze ca să-i pese de asta.

Caleașca se opri pe ceea ce părea a fi o pistă specială ca cele de avion doar că ceva mai mici, iar Lyra nu așteptă nici-o clipă în plus pentru a coborî.

Deschise ușa și sări cât de repede putu și alergă direct spre cei doi cai, care o priveau cu ochi curioși în timp ce-i adulmeci palmele în căutarea unor bunătăți.

    — Le plac merele foarte mult, zise Sidonia în timp ce scoase din robă un măr rotofei de culoarea sângelui, asemănător cu un rubin.

Îi dădu fructul pegasusului, care-l ronțăi cu poftă, sucul zemos al acestuia prelingândui-se pe bărbia acestuia. O privi pe față cu ochii săi mari și albaștrii în timp ce îi împingea cu botul mâinile Maestrei să vadă daca mai are ceva pentru el.

Lyra profită de ocazie să îi mângâie ușor fruntea, uimită de frumusețea sa după care se îndepărtă ușor fără ca Maestra să-și dea seama în timp ce aceasta se chinuia împreuna cu vizitiul, să scoată bagajele din trăsură.

Observă că se află pe o rampă gigantică cu inițiala „W", care emana o lumină verde-albastră, vizibilă printre crustele de metal.

    — Lyra!

Maestra o strigă, dar ea n-o băgă în seamă, ba chiar mări viteza apropiindu-se de ceea ce părea a fi o piață și se îndreptă spre tarabe.

Aceasta era în spatele ei, cu răsuflarea întretăiată de la efort în timp ce-și ținea poalele rochiei între mâini pentru a nu o încurca la mers, în timp ce abandonă bagajele, spre exasperarea vizitiului obosit.
O privea pe fată cu amuzament, cum se uita la toate minunile orașului ca un copil mic într-o țară a dulciurilor.

Se aproprie mai mult de tarabe unde se puteau găsi diferite cărți, majoritatea vechi, cu coperți zgăriate sau chiar inexistente. Paginile lor erau pline de praf, îngălbenite de vreme, iar scrisul era întinat încât nu putea citi nici măcar titlul de pe copertă.

Maestra își puse pe nas o pereche de ochelari cu rama pătrată și lentilele strălucitoare, analizând un manual vișiniu legat cu stângăcie:

     — Acesta este unul dintre manualele de școala pentru cei din Anul Schimbării. Se vede clar că a fost folosit de multe generații.

Lyra rămase dezamăgită, se aștepta ca manualele vrăjitorilor să fie cu coperți strălucitoare și pagini de un alb imaculat, doar de aceea exista magia.

Maestra îi observă trăsăturile dezamăgite ale feței și contiună:

   — Magia nu poate fi folosită în scopuri egoiste, este complet interzis, Lyra se uită la ea cu ochii săi întunecați și goi ca doua bucăți de strălucitoare de diamant negru, în care se citea pura dezamăgire.
Dar pentru că tu ești primul Sincace în viață de la Răzmerița de Gheață o să-ți cumpăr eu tot ce-ai nevoie, e o poruncă dată de Conclavul vrăjitorilor. Dar nimic în plus!

Maestra se îndepărtă de fată și-o apucă pe un culoar subteran luminat de mici cristale puse de-o parte și de alta a acestuia. Culoarul era destul de încăpător și nu trebuia să se ferească de oamenii ce veneau din direacția opusă.

Acesta părea a fi făcut dintr-o piatră inegală ce răspândea o lumină foarte slabă, aproape inexistentă. Avea aspectul gheții, doar că spre deosebire de ea nu era rece la atingere.

Când se termină nu mai era în ceea ce părea a fi o prăpastie ci într-un oraș în adevăratul sens al cuvântului.

    Maestra îi citi uimirea și-i explică.

    — Columna de Sticlă se află între cei doi munți pe care i-ai văzut. Acolo găsești magazinele și zona de antrenament, dar cum noi suntem în întârziere te voi lăsa mai întâi pe tine în locul în care sunt și colegii tăi.

Fata aprobă tăcută în timp ce se uită de jos la toate construcțiile ce păreau că ating cerul de-abia luminat.

Iubea clădirile de forme inegale ce nu semănau deloc cu cele ale oamenilor, acestea având un aspect atât de neobișnuit încât semănau cu-n oraș al viitorului.
Geamurile acestora erau formate din vitralii ce aruncau crâmpeie multicolore pe jos, iar în aer plutea un iz plăcut de flori presate și o melodie veselă ale cărei note muzicale îi făcea pe locuitori să danseze în mici hore.

În mijlocul pieței se afla un petic de iarba verde, ce ieșea în evidentă de mulțimea de lemn și piatră care îl înconjura, mai să-l înghită. Și în centrul clădirilor înghesuite se înălța mai impunător ca toate, o statuie lucitoare, un bărbat cu o atitudine măreață și privire fermă, ațintită cu nemiluință la locuitorii orașului.

Sidonia se aproprie de Lyra și-i cuprinse umerii cu brațul său în Timo ce ochii violeți priveau statuia lipsiți de orice emoție.

— Merlin, fondatorul nostru.

Ceea ce i se păru și mai original erau oglinzile ce îmbrăcau întreaga structură a orașului, care dintr-un motiv neștiut îi distorsiona imaginea ei și-a celor din jur dar nu și a obiectelor neînsuflețite, exact ca oglinzile amuzante de la carnavale unde copii se strâmbă cu amuzament.

   — Oglinzile sunt magice. Cei care își văd imaginea perfectă în acestea înseamnă că nu este vrăjitor sau repudiant, astfel că va putea fi ușor de depistat de santinele noastre.

Lyra era uimită de complexitatea locului și părea că fiecare obiect avea un rost al său. Până și clădirile importante erau așezate într-o ordine logică, doar că nu în alfabetul Sincace, ci în cel Runologic, întrucât după cum îi explica Maestra Sidonia, vrăjitorii scriau cu ajutorul runelor. Și totuși, nu se putea abține să nu se întrebe dacă i se va putea găsi și ei un loc în această lume.

Era o mare zarvă și nu putea înțelege nimic din ce se vorbea, dar era în continuare fascinată de peisaj și privea totul cu răsuflarea întretăiată, de parcă se afla într-un vis din care dorea să nu se mai termine niciodată.

La drept vorbind, niciodată n-a crezut cu adevărat în povestile despre vrăjitoare sau dragoni, de fiecare dată când doamna Black i le citea ei și verilor săi ea le asculta cu fascinație dar mereu păstra un sâmbure de neîncredere, însă acum asta însemna să nu mai creadă în realitate.

Își atinse lănțișorul pentru a se asigura că nu l-a pierdut cât timp a fost inconștientă, dar și pentru a fi sigură de noua sa realitate.
Medalionul era la locul lui, pe lanțul de aur care nu-i cobora mai jos de claviculă și pe care-l băgă sub puloverul ei simțind metalul rece pe piele.

Aici cerul era roșiatic, de parcă luase foc, iar soarele de-abia răsărise și răspândea nuanțe deschise de galben.
Noaptea trecuse, căci încă se putea vedea urmele de purpuriu de pe cer, iar ea nu închise un ochi aproape deloc.

    — Pe aici.

Vocea Maestrei o trezi la realitate și se avântă împreună cu aceasta printre clădirile enorme.

    — Unde mergem?

Pentru prima dată se gândi că nu știa exact unde merge și chiar dacă n-ar fi înțeles mare lucru din răspunsul dat întrebarea o făcea să fie mai calmă.

    — Mai întâi te las pe tine la Poarta Wintermarck ca să-ți cunoști viitorii colegi, iar eu merg să-ți cumpăr cele necesare și-o uniformă. Mă întorc înainte ca poarta să se deschidă.

Se pare că aceasta Poartă nu era departe de locul în care se aflau. Era mai greu să eviți mulțimea de copii și adulți care veneau din partea opusă.

Acum se lumina de-a binelea și putea vedea lumina ce trecea prin clădirile de sticlă, unde își vedea reflexia distorsionată.

Părinții veneau și plecau târând la intrare cufere mari de lemn cu roți, probabil bagajele copiilor.

Intră într-o clădire plină cu copii care discutau în mici grupulețe și nimeni nu părea s-o fi observat.
Însă, când Maestra închise ușa ce scârțâi zgomotos toate privirile erau ațintite asupra ei. Sau mai mult pe Sidonia care se urcă pe un podium și scoase o baghetă din mâneca robei( pe care Lyra n-o mai văzuse) și îi îndreptă vârful spre gură.

   — Binecuvântate fie buzele voastre, care  vor rosti Nume Sacre! Numele meu este Maestra Sidonia și...

Dar copii erau atât de nerăbdători încât continuau să vorbească între ei, iar vocea Maestrei nu era destul de amplificată.

    — Linște vă rog! Am zis liniște! Vocea ei răsună amplificată puternic în cameră, acoperindu-le pe celelalte. Copii încetară brusc și-o liniște apăsătoare se lăsă în cameră. O să fac prezența,după care vă las să vă puneți la punct bagajul dacă n-ați făcut-o deja. Și vă rog să îmi arătați respectul cuvenit.

    — Bucuroși de întâlnire, la plecare ca și la venire. Ziseră copii în cor.

Lyra nu știu ce fel de formă de salut era acesta, dar nimeni nu băgă de seamă tăcerea ei.
De această dată, Maestra mulțumită, scoase din robă un papisur cu aspect vechi şi îngălbenit, cu marginile inegale, de parcă ar fi fost ros de şoareci. Îşi drese vocea după care citi:

    — Maya Edeleweiss?

O fată nu departe de Lyra cu roba verde-smarald ridică sfioasă o mână plăpândă şi palidă.

Lyra se uită la ea şi schiță un zâmbet ca salut dar fata se uită temătoare la ea, icnind de parcă cineva a lovit-o în moalele capului, după care îşi trase gluga de la robă acoperindu-şi chipul. Fata nu-i putu reține trăsăturile dar ştia că se va întâlni cu ea la ore aşa că nu mai încercă să comunice.

Totuşi Lyra se simțea prost. Dacă fata era speriată doar pentru că ea venea din lumea oamenilor? Poate aici oamenii şi vrăjitorii erau duşmani, dar dacă era aşa de ce s-ar fi sinchisit atât de mult să gaseasca persoane ca ea? Gândurile ăstea întortocheate nu-i dădeau pace, dar încercă să se concentreze pe numele celor prezenți pentru a-i reține mai uşor.

    — Lyra Evans?

Lyra ridică o mână însă observă că toți ochii erau îndreptați spre ea iar şoaptele nu încetară să apară.

    — Ce nume este Evans, ce fel de repudiant este? Întrebă un băiat cu părul galben ca nispul.

    — Uită-te la ochii ei, sunt complet negrii! N-am mai văzut aşa ceva, zise o fată cu chipul înfiorat.

Lyra îşi simțea obrajii arzând de ruşine, nu credea că numele ei va atrage atâta atenție, iar cât despre ochii săi negrii erau ceva destul de des întâlnit, cel puțin în lume ei.

    — Linişte, grupele de sânge vor fi anunțate în Wintermarck pentru ca să fim siguri că sunteți trecuți corect în Condica Conclavului, până atunci faceți linişte!

Pentru a doua copii fură aduși la tăcere  în sală, iar maestra îşi contiună lista.

Lyra nu mai era atentă la numele bizare de flori sau obiecte ce erau citite, era mult prea concentrată să ignore privirile curioase ale colegilor săi ce îi ardeau pielea.

Mai departe de ea se aflau doi băieți îmbrăcați în nişte robe ce păreau făcute dintr-un material foarte confortabil, lucios în lumina dimineții. Aceştia se uitară la ea după care îşi întoarseră fețele în altă parte de parcă privirea fetei îi putea preface în stană de piatră.

    — Maison Leafsummer.

Lyra nu se mai uită în direcția lor, încerca doar să nu mai iasă în evidență însă cu fața în pământ, nu se putea abține să nu fie prezentă în jurul ei.

Maison unul dintre cei doi băieți care o iscodiră cu privirea. Părul brunet îi intra în ochi îndepărtând-ul din reflex cu cealaltă mână, spre deosebire de prietenul lui al carui par era tăiat scurt, părând chel.

Următorul nume fu chiar prietenul lui, Justin Shadowfog după care lista setermină cu doar 3 absenți.

    — Acum puteti pleca să vă cumpărați obiectele lipsă de pe lista voastră, dar vreau să vă văd aici la ora Peştilor de Zi.

Lyra nu ştia la ce se referise Maestra Sidonia când a zis ,,Ora Peștilor de Zi'' dar avea impresia că va afla în scurt timp, oricum ea nu va părăsi clădirea din ordinele Maestrei deci nu avea de ce să-şi bată capul. Majoritatea copiilor eliberară clădirea şi la scurt timp rămase doar ea, Maya - care încă mai avea gluga pe cap - Maison şi Justin.

Scaunele acum erau libere, iar Lyra nu sesizase cât de tare o dureau picioarele până nu se aşeză pe unul din ele.

Maya era la două scaune distanță de ea, iar fata nici n-o observase până când aceasta vorbii:

   — Ce baghetă credeți că o primiți? Întrebă ea cu vocea subțire ca un chițăit de șoarece, într-un accent ciudat, exotic.

Acum, pentru prima dată Lyra se uită la fața ei. Era palidă, proape transparentă ce-i scotea ochii ca doua mărgele violete în evidență. Buzele ei, uşor conturate erau de culoarea mugurilor de trandafiri, iar părul bălai îi cădea în valuri nenumărate de parcă ar fi fost o furtună. Era perfectă şi emana o frumusețe nefirească pentru o ființă umană, dar Lyra îşi aminti că nu era în lumea sa, ci într-un ținut necunoscut pe cât de frumos pe atât de înşelător.

Justin, băiatul cu părul scurt, scoase din ruxacul de la picioarele lui un manual gros intitulat ,,Baghetetele din Seif,numar şi proprietăți ediția 2014",după care începu să răsfoiască cartea, de parcă ar fi ştiut fiecare pagină.

   — Uirgae Ventus, este legendară. Nu a mai fost văzută de peste 2000 de ani, de la înființarea Templului de Aer. Are puteri foarte mari şi numai un adevărat vrăjitor, ca mine, o poate mânui. Deci da, eu mă bazez pe ea.

Justin întoarse cartea pentru a vedea şi Maya cu Lyra despre ce vorbeşte. Colțul paginii din stânga era îndoit sus semn că băiatul, probabil ştia absolut tot desprea această baghetă. Era şi o imagine pe pagina din dreapta a baghetei care era făcută dintr-un lemn alb de Pawlonia cu mici desene deseneta la baza mânerului.

   — Ce sunt acele desene care apar pe ea? Întrebă Lyra care nu își putu ține în frâu curiozitatea.

Justin se uită la ea de parcă se aştepta să glumească dar văzând că fata este serioasă, încercă să vorbească pe înțelesul ei:

   — Fiecare baghetă are pe ea astfel de rune pe care doar Înțelepții le pot citi. Pot fi maxim 6 rune, pentru 6 elemente, fiecare rună aducând și mai multă putere posesorului.

Lyra aprobă, ea ştia că există doar 4 elemente, dar tăcu din gură căci nu dorea să fie considerată incultă, chiar dacă era în arta magiei.

    — Dar tu trebuia să ştii asta, doar dacă eşti un repudiant. Și totuși nu ai nume de plantă sau fenomen al naturii, ce fel de părinți ai?

De această dată vorbii Maison care o urmărea cu o urmă de scepticism. Lyra nu ştia ce să răspundă aşa că tăcu din gură iar acesta contiună:

    — Nu ai ochii violeți să fi elf, nici verzi ca ai magilor sau roşii ca vampirii. Vârcolac nu cred că eşti aşa că poate...

    — Maison! Nu este frumos să-ți dai cu presupusul. Îl opri Justin cu un cot în coaste. Dacă nu vrea să ştii are ea un motiv. Încetează să judeci vrăjitorii după sânge, la urma urmei tatăl tău este...

    — Încetează ! Nu ai nici-un drept să zici ceva despre el.

Ecoul ultimelor vorbe ale lui Maison încă răsuna în cameră, iar Lyrei i se făcu pielea de găină. Nu credea că cei doi se vor certa pentru atâta lucru. Maison se înroşi şi îşi apucă ghiozdanul de la picioarele scaunului său aşezându-se între Maya şi Lyra evitându-i privirea lui Justin.

Tăcerea se așterne peste ei ca o pacla groasa. Pana cand Lyrei i se pare ca devine sufocanta, de parca ii apasă plămânii.

    — Părinții mei sunt amândoi oameni, de aceea numele meu nu este unul obişnuit pentru voi.

Justin împietri iar Maison se uită mirat la ea, culoarea obrajilor săi pălind, iar acum arăta de parcă văzuse o fantomă. Justin îşi lua şi el lucrurile şi se aproprie de cei trei.

   — Eşti un Sincace? Cum e posibil, nu au mai fost văzuți de la Răzmerița de Gheață când au fost ucişi de Cea uitată.

   — Cea Uitată?

Lyra nu mai auzise acest nume nici măcar în discuțiile oamenilor din piață.

— Este cea care a pornit Răzmerița de Gheață, însă a pierdut războiul aşa că a fost prinsă şi trimisă în Tartar. Zise Justin informativ.

Maison, vrând și el să contribuie la această informație, își întrerupse prietenul.

— Este cunoscută şi sub numele de Stăpâna dragonilor sau Morgana.

Fata schiță un ,,o". În sfârşit putea să contribuie şi ea la această conversație cu un răspuns.

   — Am auzit de Morgana, a fost cea care l-a ucis pe regele Arthur, iar la rândul ei a fost ucisă de către Merlin...

Justin, Maya şi Maison o priveaun confuzi asa că se opri, dându-şi seama că ceva nu este bine.

    — Probabil aceasta este versiunea care a fost descifrată de către oameni din ceață? Răspunsul deveni mai mult o întrebare, îşi aminti că vrăjitorii au o altă denumire pentru oameni, dar pe care ea o uitase.

   — Da, oameni. Îi răspunse ea lui Justin cu un zâmbet fals pe buze.

Justin o privi curios, de parcă ar fi vrut sa soarbă fiecare detaliu despre lumea oamenilor pe care doar Lyra a putut s-o vadă.

Cei patru, probabil ar fi stat multe ore să povestească fiecare lumea din proprii lor ochi, dar chiar atunci a apărut Sidonia cărând un cufăr încăpător de lemn și-o geantă roșiatică în cealaltă mână liberă.
Îi întinse cufărul Lyrei, iar geanta și-o agăță mai bine pe umăr.
Fata mută cufărul din loc și realiză că nu e atât de greu pe cât se aștepta, ba chiar avea și roți pentru a-i face munca și mai ușoară exact ca geamantanele din lumea ei.

    — Aici ai tot ce-ți trebuie pentru anul acesta de școală, îi zise Maestra grăbită după care se grăbi la treburile ei.

Își scoase pentru a doua oară ceasul din mâneca robei și-l examină doar câteva secunde după care îl vârâ înapoi pe mânecă.

   — Mai sunt doar 10 minute până la deschiderea portalului. Vă recomand să vă puneți hainele grose pe voi.