~Lyra~

Lyra aștepta tăcută lângă unul dintre brazi în timp ce vântul îi biciuia fața.
Își ținea mâinile încucișate în încercarea de-a-și ține de cald,dar brizele răcoroase scuturau zăpada de pe crengile copacului ce cădea ca o ploaie peste părul brunet al fetei.

Într-un final auzi zăpada scărțâind în spatele ei fiind fericită să-și vadă prietenii.

— Zăpada asta e enervantă,iar viscolul nu ne ajută deloc. Cât e ceasul?

Justin verifică cadranul ceasului său ce strălucea ușor fosforeșcent în peisajul acoperit de noti groși și plumburii.

— Ora Capricornului de Zi (ora 10 dimineata). Ar trebui să ne grăbim,furtuna se aproprie.

Gaura prin care căzu Justin era încă acolo,iar Lyra se simțea ca Alice când a căzut în vizuina iepurelui.

Nu era adâncă,dar întunericul era covârșitor.

— Ar trebui să facem o vrajă de lumină... sugeră Maya.

— Nu,bibliotecara a fost foarte clară ,,Uneori întunericul îți poate arăta lumina."

— Deci stăm pe întuneric. zise Maya cu vocea tremurândă.

— Mă tem că da.

Tăcură. Cu urechile ciulite așteptând și cel mai mic sunet din tunele,de parcă cei 4 ar fi fost vânați. Nu se auzea decat vântul ce trecea prin copaci și văjâitul acestuia la intrarea grotei .

— Priviți!

Brusc culoarul fu invadat de o lumină purpurie,plăcută vederii provenită de la ceea ce păreau a fi niște cristale strălucitoare ca acelea pe care le găsi Lyra la Conac.

— Cred că ne arată calea,să mergem! Strigă Maison în timp ce alerga după cristalele care îi ghidau asemenea unor stele pe bolta cerească.

Lyra fu invadată de încântare,iar alergarea o făcea să se simtă vie după atâta timp în frig și zăpadă. Cei 4 alergau în șir indian cu Maison în față,alegând drumul corect în funcție de indicațiile cristalelor.

Când acestea au dispărut,copii se aflau într-o peșteră enormă,probabil centrul tunelelor de gheață. Pe toată întinderea aceasta se afla un imens lac cu apa cristalină de parcă ar fi fost o oglindă.

Maya se aproprie ușor de acesta,având grijă să nu-și ude cizmele de blană în apă rece. Lyra o urmă cu pași mici,deranjată de nămolul de pe marginea micii porțiuni de pământ,uitându-se la reflexia sa din apă.

— De unde vine strălucirea asta galbenă? întrebă Lyra cu reținere căci văzuse ca restul grupului stalactitele de deasupra lor.

Justin veni lângă ea,sprijinindu-se ușor de umărul Lyrei pentru a nu cădea.

— Pare că vine din lac. Probabil are la fund cristale strălucitoare ca cele care ne-au condus aici.

Deodată suprafața Lacului de cristal se tulbură în cute din ce în ce mai mari,făcându-i pe copii să se îndepărteze câțiva pași de acesta.
Din mijlocul apei ce părea că fierbe în frigul de nedescris se ivi o mică insuliță de marmură neagră pe care stătea întinsă un corp vlăguit.

Lyra stătea nemișcată,de parcă și cea mai mică mișcare i-ar fi putut aduce pieirea,urmărind din priviți cum corpul se ridică plin de eleganță.

Era o fată,cu pielea de culoarea spumei mării,ca cea din care venise,iar rochia albastră îi scotea ochii purpurii în evidență de parcă avea două safire.

Părul îi era ud,dar chiar și-așa era ftumoasă.

— Cine îmi tulbură liniștea?!

Vocea ei părea ca un viscol aspru ce-i lovi timpanele Lyrei care strânse din ochi instinctiv,de parcăîncerca să alunge zgomotul.

— Noi,patru elevi de la școala Misticdale,învățăcei de-ai Maestrului Zamoxis. Am venit să luam Trandafirul din Nemeea.

Fata se uită cu amuzament la ei,iar Lyra își dădu seama cât de penibilă era situația.

— Adică asta? întrebă ea arătând spre piatră de la lănțicul ei. Era roșie ca o pată de sânge,iar lumina o făcea să strălucească într-un mod bizar de parcă avea viață.

— Da...

— Dar voi ce mi-ați adus mie? Libertatea? Sufletul cuiva?

Justin se uită neîncrezător în spate,întrebându-i din priviri dacă au ceva util la ei.

— Din păcate nimeni nu ni-a zis că este vorba de un schimb. Defapt nu știam c-o să ajungem vreodată aici.

— Băiete,totul e un schimb. Puterea cere sacrificii,războaiele cerșesc vieți,și fiecare ființă vrea ceva ce nu are.

— Și ce n-ai tu? continuă Justin încurcat.

— Ce încearcă prietenul meu să spună este ce ți-ar putea satisface nevoile și care să ne stea și-n putere. continua Maison cu un zâmbet galant.

— O,vă stă în putere,ba chiar este un fleac pentru un asemenea artefact. Îmi place de tine,semeni cu o periană foarte dragă mie.

Justin își roti ochii în cap,în timp ce Maya încerca să se piardă în peisaj.

— Dar tu ști despre ce este vorba,nu-i așa zânișoară? Ști ce sunt eu și de ce sunt capabilă.

Maya scutură din cap,ținându-și capul aplecat.

— Ești o Hibersis Căpetenie.

— Răspuns parțial corect. Sun o Hibersis,dar nu una oarecare. Eu sunt prima exilată.

Lyra nu înțelegea mare lucru. Știa ce e o Hibersis,știa că este o zână exilată dar nuciodată n-a știut motivul pedepsei.

— Cum e cu putință? Cu toții știm că a fost onorâtă,că n-a supraviețuit exilului.

Zâna deveni neliniștită și începuse să plimbe de jur-împrejurul micuței sale insule. Acum Lyra observă că avea înfășurat în jurul piciorului un lanț gros care nu-i permitea să fugă. Fiecare pas pe care-l făcea era urmat de frecarea lanțului metalic de podea care producea un zgomot înfundat.

— Am supraviețuit,nu asta a fost problema. Problema este că poporul tău m-a exilat doar pentru ca m-am îndrăgostit de un vrăjitor.

Maya se uită cu regret la ea,în timp ce ochii ei purpurii deveneau din ce în ce mai întunecați.

— Dar asta este legea,nu poate fi schimbată.

— Sed suus ' a lentus libellum legis(Legea-i dură dar e lege).

Zâna se uită cu ură la Maya,dar aceasta era doar tristă și-o compătimesc pe biata creatură.

— Mi-au luat aripile,și mi-au ucis iubitul!

Vocea ei tuna în cameră,car peștera se cutremura asemenea unui animal care parcă se reîntoarce la viață.

— Dar n-ați venit pentru asta,și n-are rost să fac vre-o criză. Prețul pentru a vă da Trandafirul trebuie să-mi aduceți un sacrificiu emițional.

— Niciodată! sări Justin. Știu ce ne ceri,și n-o să renunțăm la un sentiment doar pentru o piatră nefolositoare.

Ochii Zânei căpătară o strălucire periculoasă,ca a unui șarpe care e gata să-și atace prada.

— N-ai idee ce porii face cu piatra asta și mai ales că nu am înțeles la ce mă refer. Da,puteți renunța la un sentiment,dar sunteți prea tineri pentru a-mi satisface nevoile. Nu aveți idee despre simțirea lor,dar eu da mai ales pentru că le-am pierdut acum multă vreme.

Justin își roti inelul metalic și rece pe deget de câteva ori privind cu subânțeles.

— Vrei ceva cu valoare sentimentală.

— Bijuteriile sunt cele mai mari păstrătoare de sentimente. De aceea lacul meu e plin de ele. Pentru noi valoarea lor bănească n-are importanță.

Băiatul își scoase inelul și îl ridică deasupra capului pentru a-l vedea și Hibersis:

— Inelul ăsta a fost al familiei mele de generații întregi. Dacă ți-l dau o să ne dai Piatra?

Zâna își îngustă ochii pentru a vedea micul cerc ce-l ținea băiatul între doua degete.
Aceasta negă:

— Pentru tine n-are nici-o valoare,am nevoie de ceva prețios cum ar fi ăla.

Hibersis arătă spre Lyra cu degetul ei arătător și alb de parcă era din porțelan.

— Nu ți-l pot da,e singura mea legătura cu mama.

— Exact,dragostea ta trece granița lumii nostre și ajunge până în Regatul Umbrelor. De el am nevoie.

Lyra simțea cum ochii ei încep s-o înțepe,iar mici lacrimi își făcură apariția pe obrajii ei. Ținea strâns medalionul până îl încălzi,dar prietenii ei o priveau cu atâta speranță încât i se rupea sufletul când se gândea la dezamăgirea ce le-o producea.

— Dacă asta e condiția...atunci o să accept.

Își dădu lănțișorul jos și-l sărută pentru ultima oară,de parcă și-ar fi sărutat chiar mama după care îl aruncă în lac.

Pielea Zânei căpătă o culoare mai plăcută,iar tenul său arăta ceva mai tânăr,după care aruncă la rândul ei piatra pe care Lyra o prinse cu stângăcie.

— Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu voi. zise ea în timp ce mică insulă se scufundă înapoi în lac.