Lyra îngheță de-a dreptul. Simțea cum sângele îi curge mult mai lent prin vene și nici nu știa de ce.
Îi era teamă să schițeze și cel mai mic gest, căci era singura care putea să citească mesajul de pe podea. Literele erau scrise cu grosolănie, în grabă, iar Lyrei îi dădeau fiori reci.

Profesorii s-au grăbit cu toții la fața locului, în timp ce câteva menajere îi îndemnau pe copii să circule mai departe.
Lyra părea hipnotizată, de parcă mesajul i se părea familiar, deși nu știa nimic despre Semnificația lui și nici cine este Cea Uitată.

Simțea o sezație bizară pe spate, de parcă privirea persoanei respective îi înțepa pielea într-un mod dureros. Lyra își întreptă atenția în acea direcție, ochii săi abisali întâlniră privirea unei priviri oțelite.
Persoana cu pricina avea probabil în jur de 30 de ani, dar felul în care analiza totul în jur și aerul pe care îl emana, îl făcea să pară mult mai bătrân decât anii săi. Fata nu își putea da seama ce gândește acel bărbat, dar nu îi putea distinge expresia chipului, nici măcar nu știa dacă avea una.
Însă atenția lui îi fi suficiengă pentru a o face să se grăbească înainte.

Când ieșiră toți elevii, ușile se închiseră cu un huruit în spatele lor, de parcă profesorii au pus între ei și elevi un zid protector.

Dar cu toții știau că un simplu zid nu îi poate apăra de pericolul ce îi pândea printre umbre.

Haosul și panica se crease în jurul elevilor și să răspândea ca o boală contagioasă. Menajerele încercau să îi țină pe toți în frâu și să păstreze rândurile cât mai ordonate, însă groaza și frica de necunoscut îi împing pe oameni la lucruri necugetate.

– Vă rog, păstrați-vă calmul. Nu trebuie să cădem la concluzii pripite până când Maeștrii nu temrină de analizat situația!

Lyra se molipsise și ea de frica ce plutea, invizibilă, în jur. Dar nu avea habar de ce elevii se tem de ,,Cea Uitată".
Conduși în cele din urmă pe scările de la etajul 1 și băgați pe prima ușă, copii au ajuns într-o sală imensă.

Șemineul era nelipsit și aici, unul la număr, iar în mijlocul camerei se afla o masă prelungă de un lemn lucios.

– Vă rugăm să vă așezați până sosesc Maeștrii și să faceți liniște!

Lyra, împreună cu Justin, Maya și Maison s-au așezat pe primele locuri pe care le-au găsit libere. Neliniștea încă plutea printre mese, dar de această dată era doar șoptită în stânga și dreapta. Câteva perechi de ochi se îndreptau periodic către Lyra acuzator, de parcă ea era cauza tuturor problemelor, dar aceasta le ignora îndreptându-și atenția spre sala în care se afla.

– Ce se întâmplă? De ce sunt toți agitați?

– Un mesaj care nu e scris în Runologie! Cineva a pătruns aici și probabil era vre-un Exilat!

– Ce este un...

Dar până să termine Lyra de întrebat, în sală se făcu atât de brusc liniște, încât fata uită să mai expire.
Acum se auzea fiecare sunet în sală, de la zgomotul pașilor ce răsunau în încăpere, până la lemnele ce trosneau în șemineu.

Recunoștea acea persoană, era bărbatul cu privirea oțelită de acum câteva minute. În spatele lui, veneau în șir indian toți profesorii pe care îi văzuse adunați în jurul mesajului straniu. Fețele lor erau în continuare încordate și păreau că se așteaptă la ceva rău în orice moment.

Lyra le simțea privirile cum patrulau prin camera, memorând fiecare chip de elev, gest făcut probabil la obișnuință. Astfel, fata deduse că acești profesori au crescut cu o teamă în suflet.

– Cine este primul Maestru?

Justin își îndreptă atenția spre bărbatul din capătul șirului.

– Este Zamoxis! Exclamă cu surprindere Justin.

– Ce ar trebui să însemne asta?

Maison îi răspunse, înainte ca Justin să apuce:

– Este cel mai tânăr Maestru din rândul Academiei. Este primul lui an, dar circulă zvonuri cum că a fost cel mai strălucit student. Și mai ales, se crede că este o reîncarnare.

,,Ce ar trebui să însemne și asta?"

Zamoxis se aproprie de mesele elevilor îndreptându-și bagheta spre gură, cum procedase și Sidonia în Orașul Oglinzilor:

– Bucuros de întâlnire, tineri elevi. Eu sunt Maestrul Zamoxix și astăzi este primul vostru an în tainele magiei. Mai poate fi numit și Anul Schimbării.

Pe sub masă, Maison își bălăngănea neliniștit picioarele, lovind-o accidental pe Lyra de mai multe ori:

– Poți să încetezi, te rog?! Îl mustră Lyra în șoaptă.

– Nu e vina mea că tu îți ți picioarele in locul meu! Șopti la rândul său Maison.

– Șhhh. Încetați! ! Nu aud din cauza voastră. Vreau să știu ce s-a întâmplat în Wintermark.

Lyra și Maison își trimiseră niște priviri acide, după care își reîntoarseră atenția la discurs.

Vocea lui Zamoxis răsună în continuare cu o rezonanță puternică.

– Știu că eu, împreună cu restul colegilor mei, v-am speriat. Dar vă asigurăm că sunteți complet în siguranță aici, în castel. Ba chiar anul acesta, Congresul a aprobat că exercițiile se pot desfășura și în afara castelului. Dar doar cu acordul viitorilor voștri Maeștrii de Cap.

Un ropot de aplauze inundă sala, făcând sala să scoată un zgomot ciudat, de parcă ar fi crăpat.  Atunci, Zamoxis își ridică spre tavan ambele mâinile rostind niște cuvinte pe care Lyra nu le putu auzi.

Când termină, în fața ochilor săi, plutea un lănțișor de argint, având pe el un medalion destul de mare. Era gros, iar când Lyra îl apucă, acesta îi căzu în mână. Încercă să îl deschidă dar nu reuși.

– La finalul Anului când vi se vor deschide Lănțișoarele numite și Clepsidele Adevărului și veți fi selectați în sabatul corespunzător. În ele sunt 4 clepsidre care vor ține evidența de activitatea voastră în acest an.

Fara ar fi vrut să-l poarte, dar ea deja avea lănțișorul mamei ei și nu dorea să renunțe la el.

– Trebuie purtat obligatoriu ? Întrebă Lyra în șoaptă.

– Da, fără el nu poți deschide ușa de la cameră. În plus chiar ar trebui să-l porți căci atunci când se termină anul și se deschide o să se transforme într-un alt accesoriu care îți va arăta personalitatea.

Și-l puse peste lănțicul ei vechi, observând cum lanțul acestuia începea să strângă singur, venindu-i acum exact sub claviculă. Dar odată cu asta, fata știa că nu mai are cum să-l și dea jos, căci risca să îl rupă.

– Acum, Maeștrii vor extrage din aceasta urnă 4 cranii cu numele viitorilor învățăcei ai lor. Amintiți-vă, destinul nu are niciodată căi greșite. Totul se întâmplă cu un motiv.

Două slujnice aduseră un vas de sticlă care era plină cu niște bucățele mici și albe. De-abia când o văzu pe Maestra Sidonia băgând mâna adânc în vad, își dădu seama că acelea chiar erau cranii reale.

Aceasta și-a făcut alegerea după care, în sală se lăsă tăcerea. Chiar în acel moment, fiecare craniu începu să rostească, exact ca o persoană vie, numele celor patru aleși:

- Selena ! Marus ! Melody ! Jupiter !

Copii se rudicară de la diferitele mese și înaintară spre Sidonia care le agăță câte un ecuson pe piept. Fata putea vedea că acele ecusoane aveau un model desenate pe ele, dar era prea departe ca să îl distingă.

Mai urmară încă 5 Mentori, iar sala începea sa se golească. Cu fiecare alegere ce trecea Lyra devenea din ce în ce mai agitat, spre deosebire de Justin, căruia zâmbetul i se mărea.

În cele din urmă fu rândul lui Zamoxis, ultimul rămas. Rămăseseră doar ei, si gurii din sală. Toți patru erau convinși că nu mai era nevoie de cranii, însă Maestrul le luă și le ascultă oricum.

- Maison ! Justin ! Maya ! Lyra !

Se ridicară împreună de la masă, mergând amoționați spre Maestrul lor.

Acesta le înfipse ecusoanele pe uniformele lor, iar la o scurtă privire, Lyra văzu cinci baghete care se încrucișau între ele, exact ca într-un iureș de săbii.

Maestrul îi urmărea pe fiecare în parte cum își analizează ecusonul.

– Acel desen reprezintă solidaritatea și prietenia. Trebuie să fiți demni de el pentru a deveni vrăjitori în toată regula.

Ea și amicii ei dădură solemn din cap, iar Maestru îi privi lipsit de orice expresie.

– Acum e timpul să mergem în Depozit pentru a vă lua baghetele. Vă avertizez, acel loc este complet interzis, dar știu că asta nu va fi o problemă.

Pentru prima dată de când îl văzuseră, Maestrul Zamoxis își mini buzele într-un fel în care îi dădu fiori reci Lyrei.

– Nimeni cu destulă minte nu intră acolo de două ori decât dacă vrea să înnebunească.

– Ce este locul ăsta? Justin punând o întrebare nu era ceva ce Lyra se gândea că va auzi prea curând.

– Depozitul, bineînțeles, locul în care sunt ținute baghetele.

,,Delozitul", părea mai mult o pivniță întunecoasă care duhnea a mucegai și urină de șoarece.
Era construită din bucăți mari de piatră, pe care se scurgea apa. De-a lungul pereților erau poziționare torțe prelungi, din metal, ale călit flăcări colorau tunelul în noanțe roșiatice. Spre deosebire de castel, aici era foarte frig, iar respirația le era transformată instantaneu în abur.

Lyra își freca mâinile între ele, încercând să se încălzească, dar era totul în zadar. Maison și Justin înaintau cu șovăială în fața ei si a Mayey, căci, culoarul era prea strâmtorat și nu avea spațiu decât pentru câte două persoane.

– Îmi imaginam ceva mai... magic. Cu mai multe obiecte senzaționale. Gândi Lyra cu voce tare.

Însă Maestrul doar pufni în batjocură.

– Dacă vroiai să vezi asemenea lucruri trebuia sa mergi într-un muzeu. În orice caz, destul cu plângerile, am ajuns.

Ușa groasă și luminată de torțe, fu împinsă de Zamoxis fără șovăială.

Noua cameră în care se aflau avea formă de poligon și niște statui uriașe cu fețe foarte înfricoșătoare. Semănau cu capul de gargui de pe ușa camerei lor, dar aceste sculpturi păreau desprinse din realitate, de parcă au fost împietrite în mijlocul unui atac. Chiar și tunicile lor aveau până și cel mai bine detaliu pus la punct. Trăsăturile acestora erau mult prea bine conturate, astfel că, prima oară când au intrat în cameră, inimile copiilor s-au oprit din bătut pentru câteva secunde.

– Credeam că în Depozit este aleasă cea mai înaltă formă de păză. O carte pe care am citit-o despre acest loc spunea că 13 demoni au fost invocați din străfundurile Tartarului pentru a îndeplini această misiune.

– Justin...zise Maya cu sfială, cred că demonii căutați de tine sunt acele statui... Zise Maya arătând cu degetul, acuzator, spre prima statuie din fața lor.
Lyra icni de teamă și nu se putu abține să nu se dea doi pași în spate. Maestrul Zamoxis îi privi cu pură plăcere, de parcă se hrănea din teama lor.

– Prostii, vă asigur că nu este nici un demon în acele statui.

– O, păi asta e păcat, chiar vroiam să văd unul. Eu, spre deosebire de acești fricoși nu îmi e teamă să dau ochii cu un demon.

Maison își umflă pieptul plin de încredere în sine, în timp ce afișă un zâmbet orgolios.

– Am zis că nu sunt demoni în statui, nu că lipsesc din cameră. Stai liniștit Maison, o să îți poți întâlni demonul, și o să o faci singur. Demonii sunt în baghete, pentru a le primi trebuie să luptați pentru ei.

– Ddar...ce se întâmplă dacă nu reușim?

Maestrul expiră exasperat, ridicând teatral din umeri.

– O să fiți posedați. E simplu.

Chiar dacă fața lui Maison se albi puțin de teamă, acesta își încleștări pumnii și rosti cuvintele apăsat pentru a nu se observa tremurul dintre ele.

– Deci dacă ne vrem baghetele trebuie să le luam de la acei demoni? Fără pic de antrenament în arta magiei?!

– Ei bine, da, treaba asta depinde numai de voi. În camera asta se află o serie rară de demoni.

– De ce ne-ați adus fix aici? Nu suntem pregătiți! Strigă Lyra, iar vocea ei răsună atât de tare încât aproape că nu și-o recunoscu.

Maestrul așteptă până și ultimul ecou se izbi de perete.

– Sunteți pregătiți, pentru că mă aveți pe mine ca maestru. Zona de confort este primul pericol care vă poate amenință viitorul în lumea magiei! Viața nu este un basm, iar magia si creaturile ei nu sunt povești de adormit copii. Dacă vreți să fi-ți niște vrăjitori incapabili să vă ajutați prietenii și propria persoană, vă duc la un etaj inferior unde sunt și restul colegilor voștri.

Lyra își aplecă privirea în pâmânt, spre teneșii ei încă umezi de la mersul prin Wintermark. Chiar dacă nu știa aproape nimic despre magie, știa ca Maestrul Zamoxis nu zicea baliverne.

– Deci? Decideți repede, nu am timp să mă prostesc cu voi.

Maison se uită pe rând la fiecare membru al echipei, ftoți având privirea fermă. Nici măcar Maya nu se îndoia de decizia luată. Maison le zâmbi șmecherește după care își încrucișă mâinile la piept.

– Ce trebuie sa facem?

– Arătați-mi palmele.

Copii făcută întocmai, iar Maestrul îi însemnă cu un simbol ciudat, indescifrabil.

– Asta o să vă ajute în lupta voastră, îi va limita puterile demonului și o să-i învingeți mai ușor.

După care se întoarse cu fața de la ei, ținându-și mâinile la spate, dar Lyra și restul simțeau că este mulțumit de alegerea făcută.

– Alegeți-vă o baghetă care vă place. Imediat ce o atingeți, demonul va intra în mintea voastră să vă testeze.

Lyra și restul se despărțiseră, trecând prin dreptul fiecărei baghete. Fata se opri la ceea ce părea o baghetă destul de linguriță în comparație cu restul. Avea de-a lungul ei niște denivăluri rotunde exact ca farfurii de miere, iar mânerul îi era inscripționat cu niște rune, exact cum i-a zis Justin că au baghetele puternice.

,,Cinci rune, numărul maxim. Dacă pierd în fața acelui demon...o sa fiu posedată!"

Lyra înghiți în sec, în timp ce nădușeala îi acoperea pielea de broboane de transpirație. Mâna îi tremura atât de tare încât nici nu părea că este a ei.

– Sunteți gata?

Lyra doar aprobă din cap, restul probabil ca făcură la fel căci, nici un răspuns nu se auzi cu voce tare.

– Aveți grijă la demoni. Sunt foarte vicleni și se vor folosi chiar și de cea mai mică slăbiciune pe care o ascundeți.

Lyra privi fix bagheta, care se afla pe o permuță de catifea roșie, păzită de o statuie ferice cu colți de mistreț și chipul distorsionat într-un zâmbet malefic.
Ultimul lucru pe care îl mai reținu fu mâna ei învrejuită de mânerul baghetei și de durerea ce o străfulgeră prin degete când avu contactul cu acesta.

Dicționar:

Craniile preziceri - sunt folosite doar la festivitățile aprobate de Conclavul vrăjitorilor. Craniile sunt vrăjite pentru a lega destinele oamenilor, astfel că ele decid când anumite persoane trebuie să se întâlnească pentru a le îndeplini destinul.
• Mod de utilizare: se va lua câte un craniu în parte și se va scrie numele fiecărei persoane care trebuie alese. Numele persoanei respective va dispărea, după craniile sunt amestecate într-un vas de sticlă. Când se va face extragerea, craniul ca rosti numele persoanei căreia i-a fost scris numele pe el.
• Proveniență: Craniile apar de-a lungul istoriei în multe manuscrise, ele fiind cele care au hotărât unele dintre cele mai mari decizii ale lumii, dar nimeni nu știe cine sau ce le-a creat.