Furie și lacrimi

Privirile tuturor se întorc spre mine făcându-mă să mă simt inconfortabil dar nu mai am cum să dau înapoi. Trebuie să fac asta acum ca să putem trece peste toată drama care s-a năpustit asupra mea în ultimele săptămâni.

— Dacă ai nevoie de mine strigă, e tot ce aud înainte ca prietenul meu să dispară spre camera sa.

Dau în cap aprobator deși sunt conștientă că nu a fost o întrebare ci mai degrabă o comandă. Pășesc mai mult în încăpere și prin urmare în fața privirilor arzătoare aruncate din living. Mă simt ca un animal care tocmai a ajuns într-o cușcă pentru prima dacă și nu știe ce urmează sau la ce să se aștepte.

— Kate... îmi p...

— Scutește-mă de orice scuză, Emma. Irosești cuvinte și aer degeaba.

Emma suspină enervată cel mai probabil de cuvintele mele, dar alege să rămână tăcută. Judecând după fețele tuturor, pot spune că au decis să facă front comun împotriva mea. Am început să mă întreb tot mai des cum reușesc mereu să ajung în situații de genul acesta.

— Ali, nu știu de ce ești aici și sincer nici nu mă interesează. Tind să cred că ultima dată când ne-am văzut nu am fost destul de clară când practic am țipat în fața ta că nu mai vreau să te văd vreodată. Poți să dispari pe aceeaşi ușă pe care ai intrat și să mă scutești de tot ceea ce ai de spus.

Iau o gură mare de aer imediat ce mi-am terminat discursul și aștept ca bomba să explodeze. După trei ani de prietenie pot să spun sigur că Ali urăște când cineva vorbește cu ea pe tonul pe care tocmai l-am folosit eu și spre enervarea ei și amuzamentul meu, nu am terminat. Nu am de când să îi fac pe niciunul să se simtă mai bine. Dacă până acum nu am exasperat pe nimeni, acum sigur am stârnit câteva scântei. În momentul acesta tensiunea din încăpere a ajuns la cote maxime și nu știu dacă ar trebui să mă amuz sau nu. E clar că niciunul dintre ei nu se aștepta la atitudinea asta și probabil nici la cuvintele pe care le-am rostit în ultimele câteva minute.

— Kate...

— E amuzant cum reușesc să îmi aleg prietenii și mai ales cum reușesc mereu să ajung în situații de genul acesta în care mereu sunt trădată de ei în vreun mod sau altul.

— Kate, termină cu drama.

Privirea lui Ali nu este una drăguță de loc și probabil în momentul de față se gândește la câteva mijloace prin care să îmi închidă gura. Spre enervarea ei nu reușește decât să mă facă să pufnesc amuzată.

— Am terminat acum jumate de an. Nu e vina mea că mă tot urmărește și nu mă lasă o dată să îmi trăiesc viața liniștită.

— După ce am văzut în seara asta, nici nu e de mirare.

Îmi dau ochii peste cap amuzată și aștept să văd ce urmează.

— Nu am crezut niciodată că ești genul asta, Kate.

Pufnesc amuzată din nou, dar decid să rămân tăcută. Privirea mi se mută asupra lui Liam și se poate observa cu ochiul liber cât de incomod se simte în toată situația asta.

— Mmm cred că am să îi urmez exemplul lui Kyle.

Fără alte comentarii și cu câteva proteste din partea Emmei, Liam dispare la etaj lăsându-mă cu Ali. L-aș numi las, dar nici eu la rândul meu nu m-am baga între mine și Ali, mai ales că la ora asta relația noastră nu e tocmai roz.

— Ali, dacă tot ai bătut drumul degeaba până aici, te pot ajuta cu ceva sau o să continuăm să ne insultăm reciproc. Cred că știi foarte bine că toată discuția asta este o pierdere de vreme.

Acum e rândul fostei mele prietene să își rotească ochii și asta e singurul indiciu de care aveam nevoie pentru a pornii spre camera mea și a încheia discuția.

— Văd că încă fugi de probleme. Măcar asta nu s-a schimbat!

Îmi închid ochii și strâng din dinți pentru câteva secunde în încercarea de a mă calma.

— Băieți ai bifat, dramă ai bifat, sarcasmul e la ordinea zilei, nu e de mirare că Adam a făcut ce a făcut!

Cuvintele sale mă lovesc peste față și realizez că orice urmă de simpatie pe care am avut-o a dispărut. A mers mult prea departe! Zâmbesc apar și continui să urc scările încercând să mă calmez până lucrurile nu degenerează și mai tare.

— Du-te naiba, Ali! E tot ce țip înainte de a intra în cameră și a trântii ușa.

— Kate!

Aleg să o ignor din nou și să merg spre balcon. A mers mult, mult prea departe. Lacrimile amenință să îmi părăsească ochii pentru a doua oară în seara asta deși mi-am promis că nu o să mai plâng. Ușa camerei se deschide și nu știu dacă sunt pregătită pentru încă o rundă cu Ali. Nu pot să înțeleg ce a fost în capul lor și mai ales a lui Eliot. Am avut încredere din nou în ei și uite cu ce m-am ales.

— Kate, îmi pare rău...

Mă întorc întorc înapoi în cameră din dorința de a nu speria vecinii știind că discuția nu s-a încheiat și mai ales că Ali nu a renunțat așa ușor.

— Pentru ce? Pentru că într-un final ai spus ceea ce gândeai de la început? Pentru că ai admis adevărul în ochii tăi?

— Kate nu am vru...

— Nu ai vrut ce Ali? O întrerup din nou. Nu ai vrut să spui asta? Prea târziu. Tocmai ai făcut-o. Tocmai ai distrus și ultima speranță la o prietenie pe care o mai aveam.

Ultimele cuvinte îmi părăsesc buzele încet, printre suspine. Vreau să țip, să dispar undeva unde nu mă pot găsi. Vreau să fiu lăsată în pace, dar ca de obicei, ceea ce vreau ei e mai prejos decât necesitățile altora.

— Kate...

— Ori nu ai vrut să îmi ascunzi adevărul? Să vorbești cu mine timp de o săptămână de parcă nimic nu s-a întâmplat? Sau să nu recunoști nici în momentul în care știam totul?

— E fratele meu! Nu puteam să spun nimic!

— Aici greșești Ali, puteai să spui, puteai să oprești lucrurile înainte de a ajunge în stadiul asta. Puteai să îmi spui adevărul!

— Kate, îl pierdeam...

— Și ce ai realizat? Ne-ai pierdut pe amândoi!

Pufnesc enervată în timp ce lacrimile îmi curg pe obraji.

— La naiba Ali! Ai ales calea ușoară, ai ales să minți! Lucrurile erau deja rele între mine și Adam. Nu ajungeam în stadiul asta dacă îmi spuneai totul de la început! Știi ce e mai rău? Te-am considerat și tratat ca pe o soră. Am fost mult mai trădată de tine decât de el! Mă așteptam la asta din partea lui, dar nu a ta. Nu mă așteptam ca una dintre singurele persoane în care aveam încredere deplină să îmi facă asta. Nici nu vreau să mă gândesc câte alte lucruri s-au întâmplat pe la spatele meu, lucruri pe care cel mai probabil le-ai ascuns.

Reușesc într-un final să mă întorc cu spatele cât să îmi șterg lacrimile și să iau câteva guri mari de aer. Suspinele noastre sunt singurele sunete din încăpere și nu știu dacă de data asta totul s-a încheiat definitiv. Mă întorc din nou cu fața spre Ali și observ că și ea este în aceeași stare ca și mine. Lacrimile îi curg șiroaie pe față și nici măcar nu încearcă să le șteargă sau să le ascundă.

— Kate... reușește să îmi pronunțe numele într-un final. Nu am vrut să te rănesc. Încercam să te protezez. Nu știam cum să îți spun...

— În față, direct, Ali! Nu era un lucru pe care puteai să îl pui într-o lumină bună!

— Știu, nu am avut niciodată intenția să te rănesc. Am aflat din întâmplare în același mod ca și tine. Am văzut câteva poze din întâmplare și l-am confruntat. Era beat Kate, nu își aduce aminte nimic. Nici măcar după ce l-am pus față în față cu pozele. După cum ai spus, lucrurile erau deja rele, eram sigură că asta a fost picătura care a umplut paharul și nu eram sigură dacă vreau să fiu eu cea care îi pune capăt.

— Ali! A venit la mine cerându-și scuze, implorându-mă să îl iert. Mi-a trântit ditamai discursul cu te iubesc și îmi pare rău. L-am crezut fără ca măcar să știu pentru ce își cerea scuze...

— Urma să îți spun...

— Când Ali, când?

— I-am dat o săptămână să îți spună înainte de a o face eu. Nu am știu că nu avea de gând să îți spună. Am aflat când ai venit plângând și țipând la mine, dar era deja mult prea târziu. Erai supărată, nervoasă, nu știam ce să fac sau să îți spun. A fost și mai rău pentru că nici nu am putut să ascund nimic, ți-ai dat seama după câteva secunde doar uitându-te la mine...

— Nu m-am simțit în halul ala niciodată. Totul în jurul meu s-a năruit iar singura persoană în care aveam încredere m-a înjunghiat în spate. I-a trebuit luni de zile lui Eliot să mă pună pe picioare, ce vorbesc, a trebuit să se pună el singur înainte să poată să mă pună pe mine.

— Kate, îmi pare atât de rău, nu am vrut niciodată să se termine așa.

— E mult prea târziu pentru asta...

— Mă bucur că ești bine și mai ales că ai reușit să treci peste.

— Să trec peste ce? Să nu mai adorm și să mă trezesc plângând? Să nu mă mai gândesc la el? Să nu îi mai simt mâinile în jurul meu de fiecare dată când îmi era frig sau pur și simplu fără un motiv anume? Să nu îl mai aud cum îmi șoptește că mă iubește sau o glumă tâmpită care să mă facă să zâmbesc? Să nu îl mai caut în fiecare persoană din jurul meu? Să nu mă mai gândesc că poate totul a fost o glumă proastă, un vis? Patetic, știu.

Lacrimile îmi curg din nou pe obraji și realizez că asta a fost prima dată după mult timp în care admit totul cu voce tare. Inima mi se frânge din nou în timp ce devin neputincioasă în fața suspinelor.

Prietena mea face câțiva pași înainte în timp ce eu rămân înțepenită în fața amalgamului de sentimente care s-au răvășit în inima mea. Corpul meu refuză să execute vreo comandă în timp iar lacrimile nu vor să se oprească. Corpul îmi este prins într-o îmbrățișare, dar refuz să fac vreo acțiune. Mâinile îmi rămân nemișcate pe lângă corp în timp ce alte câteva suspine îmi părăsesc buzele. Rămân așa pentru câteva minute bună fără ca vreuna dintre noi să spună ceva. Într-un final reușesc să fac un pas în spate într-o nevoie urgentă de a mă depărta de brațele ei.

— Îmi pare atât de rău, nu meritai asta! Nu am reușit decât să te rănesc și mai tare. Îmi pare rău! Ai să reușești să mă ierți vreodată?

Întrebarea mă ia pe nepregătite și am nevoie de alte câteva secunde pentru a îmi face buzele să se deschidă și să pronunțe cuvintele.

— Nu azi Ali, nici mâine... poate într-o zi.

Ali zâmbește amar în timp ce aprobă din cap.

— Asta e tot ce vreau să aud...

După ultimele cuvinte, Ali părăsește camera cu ochii în lacrimi în timp ce picioarele îmi cedează și mă prăbuşesc pe podea. Am ajuns din nou în locul din care am plecat. Pe podea, plângându-mi de milă, trădată și cu inima frântă. Nu reușesc să mă mișc mai mult decât să îmi ascund fața în palme și să îmi las capul să alunece între genunchi. Lacrimile continuă să îmi alunece furioase pe obraji în timp ce suspinele devin din ce în ce mai violente.

După câteva minute ușa camerei se deschide din nou dar sunt mult prea răvășită să îmi ridic privirea. Două brațe se așează în jurul meu în timp ce sunt ridicată de pe podeaua camerei. Mirosul parfumului lui Kyle mă învăluie imediat făcându-mă să expir ușurată. Nu mai suportam o altă ceartă.

Kyle mă așează în pat și mă trage în brațele sale fără să spună nimic. Îi accept îmbrățișarea înfundându-mi capul în pieptul său și continui să plâng până ce într-un final somnul mă cuprinde.