Decizie proastă

Adam trece pe lângă mine ca o furtună și nu se oprește până ce unul dintre pumni face contact cu fața lui Issac. Ei bine, acum Issac poate să se laude cu faptul că a încasat câte un pumn de la fiecare prieten al meu.

—Mai apropiete de ele și data viitoare nu vrei lua numai un pumn.

Issac își freacă unul dintre obraji în timp ce rânjește ca un idiot. După rânjetul de pe fața lui pot să îmi dau seama că a obținut exact ce a vrut. Un Adam furios.

Iubitul meu se enervează și mai tare și dă să meargă în direcția lui Issac din nou. Îl prind la timp de mână, gestul meu făcându-l să se oprească și să se întoarcă cu fața la mine.

— Nu merită. Nu îi da satisfacția de a te enerva și mai tare. O face intenționat.

Adam mă ascultă tăcut și dintr-un oare care motiv îmi evită privirea.

— Îmi pare rău, îmi spune și își ridică privirea spre mine, apoi pășește în spatele meu și mă ia în brațe.

— Ce s-a întâmplat Adam, ți-ai pierdut curajul?

Braţele lui Adam se strâng mai tare în jurul taliei mele și îmi dau seama că s-a enervat și mai tare. Acum cred că e timpul să fac ceva până nu își pierde ultima fărâmă de răbdare.

Mă desprind brusc din brațele lui Adam și fac câțiva pași spre idiotul care încă rânjește. Îi aud pe Adam mârâind în spatele meu, dar decid să îl ignor.

Odată ajunsă în fața lui Issac, palma mea face cunoștință cu obrazul său. Băiatul mă privește uimit, iar Adam, Liam și Emma încep să râdă.

—Asta e pentru că m-ai atins, m-ai mințit și pentru toate dățile în care ai încercat să ne desparți. Nu sunt genul de persoană care se enervează repede și nici genul care să acționeze așa cum am făcut-o acum, dar ai meritat-o cu vârf și îndesat.

— Nu înțeleg ce vezi la idiotul asta? Face semn spre Adam și sunt surprinsă că pumnul iubitului meu nu a plecat din nou în direcția lui.

—Ceea ce nu văd la tine și nici nu o să o fac vreodată, îi răspund scurt și văd cum începe să se enerveze.

Zâmbesc în sinea mea, asta a fost mai ușor decât am crezut.

Issac pufneşte enervat și îmi spune:

— Te-a mințit, te-a manipulat, s-a jucat cu tine și totuși l-ai iertat. Nu te înțeleg.

— Nici nu trebuie. Nu e ca și cum tu ai fi omis chestia cu minţitul și manipulatul. Nu am spus niciodată că Adam ar fi perfect... dar îți pot spune cu siguranță că ești sub nivelul lui.

Adam mă trage înapoi în brațele sale și îmi lasă un mic pupic pe obraz, în timp ce Issac fierbe în suc propriu. A fost cazul să guste din propriul medicament.

— Dacă chiar te crezi mai bun de cât mine, te provoc la o cursă. Dacă câștigi o să strig că ești mai bun ca mine, dacă nu o să o faci tu. Cred că e timpul să lămurim lucrurile.

— Nu! Zic fără să mă gândesc de două ori. Gata cu prostiile alea.

—Ce s-a întâmplat Adam, ție frică și o lași pe Kate să vorbească în locul tău?

—S-a făcut! Îl aud pe Adam și acum e rândul meu să mă enervez. Unde și la ce oră?

Mă trag din brațele lui Adam și plec spre vestiare fără să mai bag în seamă ce urmează să mai spună.

— Kate! Îl aud pe Adam cum strigă, dar îl ignor cu desăvârșire și intru în vestiar.

Se pare că și el trebuie să învețe că uneori e mai bine să îi asculți și pe cei din jur, în mod special când e vorba de persoana pe care se presupune că o iubești.

Mă arunc pe prima bancă liberă și oftez sătulă de toată cearta asta. Emma intră și ea și se așează lângă mine.

— Hei, ești bine?

—Da. Aveam nevoie să mă calmez.

—Nu te mai lasă afectată de idiotul ală.

—Nu sunt enervată pe el. Nu dau nici doi bani pe cuvintele lui.

—Deci să înțeleg că te-ai supărat pe Adam.

—Nu, da, nu stiu.

Emma începe să râdă de răspunsul meu, iar eu zâmbesc.

—Dacă nu accepta ajungea cu orgoliu lui ala mare distrus...

—Săracul de el...

Ușa de la vestiar se deschide, pe ea intrând un Adam prea serios pentru starea mea actuală.

—Mă duc să îl caut pe Liam, o aud pe Emma spunând imediat.

Ce prietenă am și eu... fuge când dă de greu. Adică când eu dau de greu.

—Te-ai supărat pe mine?

Îmi ridic privirea spre el și oftez.

—Nu... răspund după câteva secunde.

—Și atunci de ce ai plecat?

—Te-am lăsat să îți rezolvi singur problemele. Nu cred că era nevoie să stau lângă voi să stabiliți ora și locul unde vă jucați cu viețile voastre.

—Kate...

—Niciun Kate. Se pare că pentru tine e mai important orgoliu decât viața ta. Acum dacă am terminat cu asta vreau să mă schimb.

Adam oftează zgomotos, apoi își trece o mână prin păr. Probabil l-am enervat sau am atins o coardă subțire.

—Poate să treacă o zi fără să ne certăm? Întreabă după câteva minute de liniște.

—Nu ne certăm... avem doar opinii diferite.

—Nici tu nu o crezi pe asta.

—Probabil, dar nu înțeleg. Care e rostul să îi demonstrezi care că ești mai bun ca el? Am crezut că până acum ai înțeles asta.

— Nu e vorba de asta...

— E vorba de orgoliu tău ala mare, îi continui fraza și văd cum se încruntă.

— Am crezut că după ultima cursă de acum o lună v-ați lăsat... dar se pare că mai înșelat, din nou.

—Asta e ultima cursă. Promit.

—Sunt sigură...

—Kate...

—Nu. Vreau să înțeleg și eu ce vi se pare atât de amuzant în a vă risca viața. Nu înțeleg ce e așa amuzant să calci pedala mașinii până la refuz și să te întreci cu alții.

—Chiar vrei să ne certăm iar? Întrebarea lui vine la pachet cu o încruntătură.

Adam se ridică de pe bancă și se așează în fața mea. Mă ridic și eu la rândul meu și îi spun:

—Nu, nu vreau să ne certăm, dar nici nu vreau să fiu prezentă la prostiile voastre. Aştept și eu ziua în care o să vă vină mintea la cap și o să va dați seama că va jucați cu viața voastră.

—Asta ce ar trebui să însemne?

—Că deseară ești pe cont propriu. Acum hai să mergem, probabil a venit Eliot și nu am chef de un alt interogatoriu.

Pășesc spre ușă și îl aud pe Adam nu mormăie ceva înjurături, apoi mă urmează.

***

~ Adam pov. ~

Am urmat-o pe Kate murmurând câteva cuvinte neortodoxe și încercând să mă calmez. Știu că s-a supărat chiar dacă nu recunoaște, dar nu am de gând să renunț la cursa asta. E cazul să îi închid definitiv gura idiotului de Issac și să scap de el. Dacă îi prind că mai pune vreun deget pe Kate sau se mai aproprie la 10 metri de ea, data viitoare nu o să mă mai limitez la un pumn și o să îl fac un abonament la spital.

Odată ajunși lângă ceilalți îi fac semn lui Eliot și ne îndreptăm amândoi spre piscină.

— Ce ai făcut iar? Mă întreabă Eliot pe un ton amuzat.

— Nimic din ce nu am mai făcut. A apărut idiotul ala de Issac și a luat-o pe Kate în brațe. În următoarele câteva secunde a făcut cunoștință cu pumnul meu și palma lui Kate, apoi m-a provocat la o cursă.

—Aşa si care e problema?

—Kate s-a supărat pe mine că am acceptat.

—Iar tu ai făcut?

— Nimic. E cazul să îi închid gura definitiv idiotului. Te bagi?

—Mai întrebi ?! Si totuși, ce ai de gând să faci în legătură cu Kate?

—Nimic. O să îi treacă ei, mi-a spus că deseară sunt pe cont propriu și că nu are de gând să vadă cum ne jucăm și citez " cu viețile noastre ". I-am promis că e ultima și am de gând să mă țin de cuvânt. M-am săturat să ne tot certăm din toate prostiile.

—La cum o cunosc, nu o să se lase până nu ți-o plătește cu aceeași monedă. De când eram mici dacă o enervam se supăra pe mine, iar când îmi era lumea mai dragă mi-o întorcea înapoi.

Oftez din nou și sar în apă. Trebuie să încetez cu oftatul... parcă sunt un o babă de 80 de ani.

***

După un duș relaxant, mi-am luat prima pereche de pantaloni negri pe care am găsit-o, un tricou albastru și conversii mei negri. Am apucat cheile de la mașină și am plecat spre docuri.

Kate a refuzat categoric să vină deci a rămas să mă întâlnesc acolo cu Eliot, Liam, Dean, Emma și Ali. Dă arunc pe locul şoferului și ies imediat din parcare. Apăs accelerația mai tare, iar după zece minute mă aflu la locul stabilit.

—Ești gata să ștergem cu idiotul ala pe jos? Mă întreabă Eliot și pot vedea cât de entuziasmat e.

—Hai să terminăm odată și cu asta.

Arunc o ultimă privire spre Eliot și ne urcăm amândoi în mașinile cu care o să concurăm. Mergem cu ele la presupusul start și coborâm din mașini până vine și idiotul.

O Emma nervoasă vine spre mine și probabil o să am parte de o porție de morală. Dacă nu e Ali e Emma sau mai rău Kate.

—Nu începe, îi spun înainte să apuce să spună vreun cuvânt.

— Sper că merită, îmi spune făcându-mă confuz.

— Să merite ce?

—Cursa, în locul lui Kate.

Mă încrunt mediat, dar nu apuc să spun nimic. Două maşini negre opresc lângă linia de start. Dau să mă întorc din nou spre Emma, dar o văd în brațele lui Liam. Probabil a venit să mă facă să mă simt și mai prost decât o fac deja.

Din cele două maşini negre coboară Issac și încă un băiat pe care l-am mai văzut la curse. E unul dintre aceia care ar face orice ca să câștige și asta nu e bine pentru noi. Îmi avertizez prietenul din priviri, apoi intru înapoi în mașină. După cum a spus și Emma... sper să merite.

O tipă mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată își face loc în fața mașinilor și aud cum mulțimea de adolescenți începe să strige. Nu am înțeles niciodată de ce fac asta... poate adrenalina sau poate sunt doar beți.

După alte câteva minute, fata aruncă eșarfa verde jos și pornesc imediat. Apăs pedala de accelerație până jos și pornesc primul. Imediat în spatele meu îl văd pe Eliot și rânjesc când îmi dau seama că cei doi idioți o să mănânce praful din urma noastră. Apăs și mai tare pedala de accelerație, dar rămân uimit când îl văd pe Eliot oprind. Ceva s-a întâmplat... nu ar abandonă o cursă pentru nimic în lume și mai ales nu una în care are șansa să îi facă pe idioții ăştia să piardă.

Arunc o privire în oglinzile retrovizoare și îi văd pe cei doi aproape în aceeași linie cu mine. Issac e în stânga mea, iar blondul ală în dreapta. Probabil încearcă din nou să mă prindă la mijloc, dar o să am grijă să nu reușească nici de data asta.

Telefonul îmi sună în buzunar și îl scot cât pot de repede punându-l pe difuzor.

—Adam, ai grijă. Cineva mi-a umblat la mașină, cred că idioții aia doi au făcut ceva. Aveam rezervorul de benzină crăpat, iar când am accelerat s-a spart imediat.

—Cred că glumești.

—Nu. Oprește-te până nu pățești dracu ceva.

Dau cu pumnul în volan și apăs frâna. Mașina rămâne la aceeași viteză, iar cei doi idioți se aproprie din ce în ce mai mulți.

— Unde ești? Întreb imediat ce îmi dau seama ce s-a întâmplat.

—Aproape lângă ceilalți.

— Bun, nu te du la ei... ia mașina mea din garaj cât poți de repede și vino spre linia de finish.

—De ce?

— Mi-au umblat la frâne. Nu cred că pot să opresc și idioții încearcă să mă prindă la mijloc între ei.

— Ce? Îmi aud prietenul strigând speriat.

—Revino-ţi, nu am timp de așa ceva.

—Am fugit. Rămâi la telefon și încearcă să îi eviți.

—Hai nu zău, mă gândeam să mă bag eu între ei să nu se mai chinuie să mă ajungă.

Trebuia să mă gândesc că ceva e putred numai după rânjetul de pe fața lui. Kate avea dreptate... nu trebuia să accept.

—Îți văd mașina, dar nu cred că te pot ajunge... nu am mașină de curse.

—Nu îmi mai subaprecia mașina și apasă naiba pedala aia de accelerație și ajută-mă.

Îi aud pe Eliot murmurând câteva înjurături, dar îl ignor.

—Dacă mai scap de aici o să am grija să ajungă amândoi în spital.

—Nu mai vorbi prostii. Încearcă frâna de mână.

—Nu pot... sunt aproape de final, dar m-au ajuns. Dacă o pun acum risc să mă prindă la mijloc și să mă azvârle de pe șosea.

—Atunci accelerează.

Apăs pedala de accelerație până la refuz și aproape trec linia de finiș, dar simt cum sunt lovit și încep să pierd controlul volanului. Apuc frâna de mână și o trag cât de repede pot. Îi văd pe cei doi cum trec pe lângă mine și pierd de tot controlul volanului. Îmi dau seama că au umblat și la frâna de mână în momentul în care mașina încetinește, dar nu se oprește de tot. Următorul lucru pe care îl văd e parapetul de beton din fața mea și simt cum mașina se izbește de el. Airbagul mașinii se declanșează imediat, dar nu rezistă, ajungând să dau cu capul în bordul mașinii. Ultimul lucru pe care îl zăresc e fumul care iese de sub capota mașinii, apoi totul devine negru.