Îmi pare rău

~ Kate pov. ~

" te iubesc " Cuvintele mi se derulează fără încetare în gând. Fiecare părticică a creierului meu este activă acum. Inima mea o ia razna nefiind capabilă să articulez vreun cuvânt. Toată supărarea, agitația și oboseala care puseseră stăpânire pe mine în ultimele ore se evaporează imediat. Îmi ridic capul întâlnind acei ochii căprui care mă vrăjesc adesea și fără de care probabil aș începe să cad din nou în întunericul în care eram blocată înainte să îl întâlnesc.

Privesc chipul băiatului din fața mea mută de uimire. Nu m-aș fi așteptat nici într-o mie de ani ca aceste două cuvinte să îl părăsească buzele. Mă simt de parcă ceva a explodat înăuntrul meu, iar multitudinea de senzații și sentimente pe care am încercat să le țin doar pentru mine, au evadat dându-mi o stare de euforie și fericire pe care nu am mai întâlnit-o până acum.

Adam mă privește încordat și pare la fel de uimit ca și mine de ce tocmai a spus. Încerc să articulez câteva cuvinte, dar nu pot. Vreau să îi răspund cu același cuvinte, dar ceva mă oprește. Mie frică de ceea ce o să urmeze. Mă aștept ca în orice moment să bufnească în râs și să îmi spună cât de credulă și prostuță sunt.

Deși minutele trec apăsător în jurul nostru, niciunul dintre noi nu articulează vreun cuvânt. Ne privim parcă încercând să ne dăm seama ce gândește fiecare, ce e în sufletul fiecăruia.

Alte minute trec amăgitor pe lângă noi, dar de data asta totul se schimbă. Ochii băiatului care a reușit să îmi fure inima în ciuda celor întâmplate sunt acum plini de dezamăgire. Pumnii i se încordează fără vreun avertisment și îmi dau seama că ceva îl deranjează.

—Nu trebuia să vin aici.

Vocea lui mă scoate din visare, iar inima începe să îmi bată tot mai tare. Nu îmi desprind privirea din a lui, în timp ce fac încă o încercare patetică de a spune ceva.

Fără vreo avertizare, Adam se întoarce pe călcâie și părăsește camera. Un junghi îmi înțeapă inima și numai acum realizez cât de proastă pot să fiu. Băiatul care mi-a dat lumea peste cap și care reușește doar printr-un sărut să îmi facă corpul să se înfioare mi-a spus că mă iubește, iar eu am tăcut și nu am zis nimic.

Lacrimile încep să își facă loc pe obrajii mei în momentul în care îmi dau seama că sunt pe cale să pierd persoana care a devenit atât de importantă în viața mea. Sunt pregătită oare să pierd tot ceea ce am construit doar pentru că mie frică? Sunt pregătită să îl pierd pe băiatul care a reușit să îmi fure inima doar pentru că eu sunt prea egoistă și fricoasă?

În momentul asta am două opțiuni: să merg după el și să îi spun că și eu îl iubesc și să îmi asum orice consecință urmează sau să îl las să plece și să pierd tot ceea ce am, să rămân o fricoasă pentru tot restul vieții. Nu, nu sunt pregătită să îl pierd, nu sunt pregătită să îl las să plece.

Mă dezmeticesc imediat ce decizia a fost luată și o iau la fugă spre casa lui. Apuc prima pereche de păpuci pe care o zăresc și o iau de-a dreptul la fugă în momentul în care picioarele mele ating trotuarul aflat în fața casei.

În mai puțin de cinsprezece secunde mă aflu în fața casei lui. Inspir și expir puternic făcându-mi curaj pentru ceea ce o să urmeze. Deschid ușor ușa casei care spre surprinderea mea e descuiată; trebuie să îmi amintesc să îi iau la rost pentru că lasă ușa așa. Urc scările în cea mai mare grabă încercând să nu mă împiedic sau să fac vreo nefăcută.

Odată ajunsă în fața ușii camerei sale inspir din nou puternic și apăs pe clanța rece. Ușa se deschide, iar eu încep să îl caut disperată pe Adam cu privirea. Camera e goală, singurul lucru "în viață " din ea fiind perdeaua ce flutură din cauza vântului. Intru în cameră complet și mă îndrept spre singurul loc în care ar putea fi. Balconul.

Pășesc timidă în balconul mare simțind gresia rece sub picioarele mele. Îmi întorc privirea spre stânga și îl văd pe Adam cu o țigare în mână, trăgând din ea de parcă viața lui depinde de asta. Privește în față fără a avea un punct anume și pot spune cu ușurință că se gândește intens la ceva. Profit de faptul că nu m-a văzut și mă îndrept cu pași nesiguri spre el. Îi ating unul dintre umeri, iar el tresare întorcându-şi privirea spre mine.

—Putem vorbi? Întreb în șoaptă.

Adam mă privește pentru câteva secunde apoi spune:

—Care ar mai fi rostul?

— Adam...

— Kate, am nevoie să fiu singur.

Îl aud repetând cuvintele pe care le-am spus și eu în urmă cu câteva minute, glasul lui spărgându-se spre final...

—Nu! Spun cât de hotărâtă pot.

Adam mă ignoră intenționat și după ce termină țigarea trece nepăsător pe lângă mine. Intru la rândul meu în cameră și îl prind de braț. Se întoarce cu fața spre mine așteptând să audă ce am de spus.

— Am greșit și îmi pare rău. M-ai luat prin surprindere și pur si simplu nu am ma știu ce să fac. Știi foarte bine că te plac.

Fac un pas spre el și spre surprinderea mea nu protestează.

—Nu e același lucru Kate.

—Ai dreptate, spun si mai fac un pas în direcția lui până ce piepturile noastre sunt aproape unite.

—Ai dreptate, repet din nou. Nu e același lucru. Mi-am dat seama de ceva timp de asta, dar mi-a fost frică să o spun cu voce tare. Mi-a fost frică de consecințele care o să urmeze. Pur și simplu am fost o lasă. Am fost o lasă să îți spun ce simt de fapt. Am fost o lasă să rostesc ceea ce trebuia să spun acum câteva minute. Și eu te iubesc Adam.

Mă privește de parcă am spus cel mai mare secret de stat și nu știu dacă asta e bine sau rău. Decid să continui și să nu îi acord timp să plece.

— Te iubesc Adam, te iubesc și o știu de ceva timp. Mi-a fost frică ca asta să nu fie doar un vis și mâine să mă trezesc la realitate. La o realitate în care tu nu simți nim...

Rămân cu propoziția neterminată în momentul în care buzele lui Adam se zdrobesc de ale mele într-un sărut plin de pasiune și dorință. Rămâi împietrită pentru câteva secunde, dar apoi îl răspund la sărut încerc să pun în el toată dorința și dragostea pe care o simt.

În momentul în care aerul devine o necesitate ne despărţim din sărut pentru a lua o gură mare și sănătoasă de aer. Frunțile noastre sunt lipite și nu îndrăznesc să deschid ochii.

Adam îmi asaltează din nou buzele sărutându-mă cu aceeași pasiune ca și mai devreme. Mâinile sale își fac loc pe talia mea trăgându-mă mai aproape adâncind în același timp și sărutul în timp ce mâinile mele se strecoară în părul său. Fac câțiva pași în spate până ce simt cum picioarele mele ating marginea patului și inevitabil cad pe salteaua moale a patului. În simt pe Adam cum zâmbește în timp ce mă sărută și pot spune că a făcut asta intenționat. Respirația îmi este la fel de accelerată ca și a lui Adam, dar niciunul dintre noi nu dă semne că sar opri. Adam dă drumul taliei mele pentru a putea să se sprijine în coate și a nu mă strivi. Piepturile noastre se ridică și coboară în același ritm, potrivindu-se la perfecție.

Când din nou aerul devine o necesitate, Adam se desprinde din sărut și după câteva secunde îmi atacă fără milă gâtul acum expus. O mulțime de senzații și sentimente îmi traversează corpul în timp ce eu refuz să deschid ochii. Mâinile mele își fac drum spre gâtul lui trăgându-l din nou într-un sărut. Mâinile sale își fac de cap pe tot corpul meu și pot spune cu siguranță că în momentul asta orice urmă de rațiune a dispărut. Adam adâncește din nou sărutul, dar se retrage dintr-o dată lăsându-mă cu un sentiment de gol în stomac.

—Cred că ar trebui să ne oprim... murmură încet.

Îmi deschid ochii și când realizez la ce se referă să înroșesc mai rău ca un rac. Adam începe să chicotească și se dă jos de pe mine. Se așează în dreaptă mea, iar apoi mă trage în brațele sale. Îmi ascund capul în pieptul lui și niciunul dintre noi nu mai spune nimic pentru minute bune. Respirațiile noastre revin la normal în timp ce mâinile sale se încolăcesc mai tare în jurul taliei mele.

— Îmi pare rău... rostesc din nou.

—Pentru ce?

— Pentru că mă comport ca un copil mic și fricos, pentru că te-am făcut să crezi că nu simt nimic pentru tine.

—Kate, nu fii prostuță. M-am surprins și pe mine când am rostit acele cuvinte, iar când tu nu ai spus nimic m-am panicat și am plecat. Am crezut că ai de gând să mă respingi.

— Nu aș fi făcut asta niciodată.

Îmi ridic privirea spre Adam și îl văd cum zâmbește. Îmi sărută încet fruntea și mă trage mai bine în brațele sale.

—Îmi pare rău și pentru seara asta. Nu trebuia să mă las influențată de ele și să plec fără să zic nimic. Ali m-ar fi omorât și mi-ar fi aruncat cadavru într-o prăpastie cada spuneam ceva...

—Am fost îngrijorat ca naiba și mai aveam puțin și mă apucam să te caut în tot orașul. M-am speriat când nu ai răspuns la telefon... am crezut că ai pățit ceva.

—Îmi pare rău...

Un căscat îmi părăsește buzele și încep încetul cu încetul să resimt starea de oboseală de mai devreme.

— Promite-mi că nu mai faci asta niciodată.

—Promit!

Bărbia îmi este ridicată din nou, iar buzele lui Adam le strivesc pe ale mele.

—Acum hai la somn... cred că am avut parte de destule pentru ziua de azi.

—Noapte bună! Murmur în pieptul lui.

—Te iubesc!

— Și eu.

Adam se așează mai bine în pat cu mine în brațele lui apoi ne acoperă pe amândoi. Închid ochii și după câteva minute în care am ascultat bătăile inimii băiatului de lângă mine, m-am lăsat purtată în lumea viselor.