Fetele încăpățânate

~Kate pov. ~

       Fără vreun avertisment, Adam și-a presat buzele peste ale mele. Mi-aluat câteva secunde până m-am dezmeticit, dar în ciuda la tot ceea ce am spus, i-am răspuns la sărut. Buzele noastre s-au împleticit într-un sărut perfect și ar trebui să fiu de-a dreptul nebună să spun că nu îmi place. Îmi ignor rațiunea și acea voce din cap care îmi tot spune că asta e o mare greșeală și îmi înfășor mâinile în jurul gâtului lui, trăgându-l mai aproape de mine. Adam, parcă citindu-mi gândurile, mi-a cuprins talia cu mâinile și m-a lipit de el. L-am simțit rânjind și pot să spun că în momentul asta i-am alimentat ego-ul ala deja mare cât casa, dar la naiba cu tot. Îmi momentul asta nu îmi mai pasă cât de greșit sau nu e asta. Mi-a fost dor de el și asta e tot ce contează. Poate sunt nebună, dar îl vreau înapoi... sau cel puțin îl void a o șansă... dar el nu o să afle asta. Îmi place să îl văd cum se chinuie să mă împace și mai ale îmi place că așa îmi spune ceea ce simte pentru mine.

        Când aerul devine o necesitate pentru amândoi Adam se desprinde din sărut, dar nu se îndepărtează. Își sprijină fruntea de a mea și încercăm împreună să ne reglăm respirațiile.

—Nici nu știi de cât timp vreau să fac asta...

       I-au o gură mare de aer și reușesc să rostesc:

—Taci Adam! Doar taci.

       Ceea ce a urmat nu a fost deloc specific mie. Îi privesc buzele pentru câteva secunde și cuprinsă de adrenalina căpătată mai devreme, îmi lipesc înapoi buzele de ale mele. Adam rămâne și el surprins pentru un moment, apoi mă trage și mai aproape de el... asta dacă se mai poate. Îl simt din nou cum rânjește și îmi mușcă jucăuș o buză. Zâmbesc și eu, iar când simt că nevoia de aer a revenit mă desprind de el.

        Nu știu cum am reușit să fac asta, dar mă bucur că am făcut-o. De data astă mă depărtez eu de el și îmi las privirea în jos. Adrenalina de mai devreme începe să dispară, iar obrajii mei prind culoarea specific de roșu aprins. Adam mă privește și probabil a observat că îi evit privirea, așa că mi-a prins bărbia cu două degete și mi-aridicat-o în așa fel încât să îl privesc.

—Ești așa dulce când roșești.

        Eh... acum chiar că obrajii mei iau foc. Nu știu cum reușește să facă asta, dar băiatul asta scoate la iveală o Kate de care eu nu știam.

       Îl privesc și îi observ buzele roșii și umflate, iar părul îi este ciufulit rău. Arată adorabil. Ținând cont de felul în care arată el, probabil nici eu nu mă pot lăuda cu o înfățișare prea reușită. Încă simt adrenalina cum îmi curge prin vene și o grămadă de firicele de energie în locurile în care mâinile și trupurile noastre s-au atins.

— Oricât de mult mi-ar plăcea să facem asta toată noapte, trebuie să ne întoarcem.

        Zâmbesc timid la cuvintele lui... de ar știi cât de mult mi-ar plăcea și mie. O Doamne ce îmi face băiatul asta...

—Crezi că o să concureze?

—Nu cred... sunt sigur. Dacă și-a pus în cap să facă asta nu o mai oprește nimeni. Ali e Ali... deși uneori îi apreciez încăpățânarea în unele moment nu e bună.

       Adam are dreptate... Ali e o mare, mare încăpățânată. Am simțit-o pe pielea mea.

—Hai să mergem atunci.

        Pornesc spre mașină fără a privi în urmă, dar îi simt prezenta lui Adam imediat în spatele meu. Deschid ușa pasagerului și mă strecor în mașină. Adam ocolește mașina și se urcă la volan. Pornește mașina și mai mult ca sigur ne îndreptăm spre locul din care am plecat. Privesc absentă pe fereastră în timp ce încerc să îmi fac roșeața să dispară. După câteva minute în care numai muzica umple liniștea îmi întorc privirea spre Adam. Îl văd concentrat la drum, dar cu un zâmbet mare pe față. Știu cum se simte acum pentru că și eu la rândul meu zâmbesc ca o idioată. Îl mai privesc puțin pentru că știu că ceea ce urmează să audă nu o să îi placă.

—Adam? Întreb încet.

—Chiar aici, îmi răspunde și îți întoarce pentru câteva secunde privirea spre mine.

—Știi că ceea ce s-a întâmplat mai devreme nu înseamnă că ne-am împăcat și nici că te-am iertat...

        Zâmbetul de pe fața lui dispare odată cu fiecare cuvânt al meu. Am spus eu că nu o să îi placă ceea ce o să audă...

        Rațiunea mea prea din nou controlul și continui...

—M-am lăsat dusă de val și asta nu e bine pentru mine. Îmi pare rău dacă ți-am făcut speranțe...

        Îl privesc în continuare și văd cum se încruntă și mâinile sale încep să stângă volanul din ce în ce mai tare.

—Nu poți să îmi spui că ce tocmai s-a întâmplat a fost o greșeală...

         Nu, nu a fost o greșeală... am simțit nevoia să fac asta. Mi-a fost dor de el și de buzele lui. Ar trebui să fiu nebună să nu accept faptul că acele momente nu au fost ceea ce mi-am dorit de ceva timp. Aș vrea să îi zbier în față că îl plac și că l-am iertat, dar pur și simplu nu pot... orgoliul meu nu mă lasă.

— Aș minți să spun că a fost o greșeală... a fost ceva ce mi-am dorit să fac, ceva ce în momentul ala m-a făcut fericită, dar asta nu înseamnă că am trecut peste tot ceea ce s-a întâmplat.Va trebui să faci mai mult de atât...

—Să mai fac ce? Ți-am spus de cel puțin 5 ori cât de mult te plac... am pierdut numărul daților în care mi-am cerut scuze... Știucă am fost un idiot, dar nu mai pot schimba ceea ce s-a întâmplat. Ce vrei de la mine Kate, ce vrei să fac să mă ierți?!

         Adams-a enervat și nu văd bine direcția în care o ia discuția asta. Sunt conștientă de faptul că ceea ce fac acum nu e bine și că mă joc cu focul, dar dacă îl las să scape așa ușor înseamnă că îi dau frâu liber să facă din nou același lucru.

—Nu știu... rostesc într-un final și îmi mut privirea înpoi spre peisajul pe lângă care trecem cu o viteză nu prea legală.

—Kate, nu face asta din nou. Nu te îndepărta și ascunde de mine. Nu cred că mai pot suporta asta...

        Îmi mut privirea din nou spre el și îi surprind încruntarea de pe față... chiar nu glumește.

— Nu mie ușor Adam... trebuie să mă înțelegi și tu pe mine... mi-am pierdut încrederea în tine și toată atracția asta dintre noi mă derutează rău... nu cred că știi cum e să simți că vrei ceva și o parte din tine să strige că ceea ce vrei e greșit.

—Mă consideri o greșeală?

—Nu am spus asta... nu îmi mai " băga " cuvinte-n gură... nu te consider o greșeală și nici nu o voi face. Poate că am suferit și încă sufăr, dar ceea ce a fost între noi nu cred că a fost o greșeală

— De ce vorbești la trecut?

        O Doamne, dacă nu ajungem mai repede o să mor aici. Prea multe întrebări și prea puține cuvinte răspunsuri concrete sau adevărate.

— Pentru că vorbim de trecut...

—Nu Kate, nu vorbim de trecut. Vorbim de prezent și de ceea ce simțim.

— Adam...

—Nu. Îți cer doar să încerci...

— Îmi ceri destul de mult...

— Kate, înnebunesc când te văd lângă alt băiat. Îmi vine să bat fiecare personaj de gen masculin care îndrăznește să se uite la tine și crede-mă că sunt mulți. Nu suport să te văd lângă altcineva... Tu ești doar a mea și o să fac tot ce îmi stă în putință șă te recâștig.

       Îl privesc uimită și nu știu dacă ar trebui să fiu fericită că aud asta sau ar trebui să îmi fac probleme... Tocmai mi-a spus că sunt doar a lui... fluturi din stomac încep să o ia razna și zâmbesc...

        Liniștea se așterne din nou în mașină. Privesc pe geam și încerc să îmi alung zâmbetul de pe față. Am de gând să îi mai dau o șansă, dar nu am să o recunosc...

***

        Drumul până la docuri îl parcurgem în liniște. Nici unul dintre noi nua mai spus nimic.

        Adam parchează mașina și coborâm împreună. În jurul nostru începe să se adune o turmă de fete una mai dezbrăcată ca alta. Îmi dau ochii peste cap și pășesc spre direcția în care mi-am văzut fratele cu o expresie nu prea drăguță. O fată roșcată încearcă să se bage în seamă cu Adam, dar se alege doar cu o privire nu prea drăguță de la mine și o ignoranță totală din partea lui Adam. Următoarea acțiune a lui Adam mă ia prin surprindere... Adam mă prinde din urmă și își încolăcește degetele cu alemele. Mă uit surprinsă la el, dar mi privesc vreo explicație. Un zâmbet i se așterne pe față când observă că nu îmi trag mânași nici nu reacționez în vreun fel. Zâmbesc și eu timid, dar îi evit privirea. Pășim împreună spre cei doi nebuni care aparent se ceartă.

~ Ali pov. ~

—Eliot nu te mai comporta ca un copil mic și lasă-mă în pace!

— Ali, termină. Dacă face cineva asta, tu ești aceea. Ce naiba vrei să demonstrezi prin asta?

—Nimic. De ce voi aveți voie să faceți asta și eu nu? Dacă îmi aduc bine aminte l-am bătut pe Adam de i-a sunat apa în cap.

— Ali... nu fă asta. Am înțeles că nu îți place că am participat la curse, dar te rog eu să nu faci asta...

       Îmi dau ochii peste cap pentru a 10 oară în ultimele 5 minute și oftez. Eliot ține neapărat să mă facă să mă enervez. E chiar atât de greu de înțeles că vreau să fac asta... dacă ei au făcut-o, eu de ce nu pot. Chiar dacă nu îmi place să recunosc asta îmi e dor de adrenalina din curse, îmi e dor să mă simt liberă... am nevoie să fac asta.

—Eliot, pentru a mia oară... NU FAC ASTA CA SĂ VĂ DEMONSTREZ VOUĂ NIMIC! Vreau să fac asta pentru mine și nici măcar tu nu mă vei opri.

       Mă întorc cu spatele la el pregătită să pășesc spre mașina, dar îmi văd fratele și prietena venind spre noi...

—Grozav... repriza a doua... murmur pentru mine.

       Îi privesc cum se aproprie și spre uimirea mea se țin de mână. Nu știu dacă ar trebui să țip sau să mă bucur... Trebuie să îmi aduc aminte să întreb ce înseamnă asta. La ultima mea discuție cu Kate, ea nu avea de gând să se împace cu el, dar știindu-l pe fratele meu sigur a făcut el ceva.

—Hei Ali... îmi spune Kate când ajunge în dreptul meu.

—Ali, ești nebună sau te faci? Mă întreabă fratele meu scump și drag.

— A venit cavaleria... spun și îmi dau iar ochii peste cap. Bună și ție Adam. Acum dacă ai venit să îmi spui ce ideea proastă e să particip la cursă poți să nu te mai obosești. Eliot mi-a înșiruit toată lista cu motive posibile.

        Fratele meu mă privește zâmbind și nu știu dacă ar trebui să iau asta ca un semn bun sau nu. Sunt prea încăpățânata ca vreunul dintre ei să mă poată opri.

— Era o întrebare retorică... știam deja că ești nebună. Acum, ce îți trebuie să participi?

       Odată ce Adam a rostit cuvintele, un zâmbet mare îmi apare pe față și sunt mai entuziasmată decât un copil mic.

—O mașină... spun scurt și zâmbesc.

—Ali, vreau să vorbesc cu tine...

        Și acum o să vină și morala din partea lui Kate.

—Ok, dar dacă ai de gând să încerci să mă convingi să nu particip... poți să o lași baltă.

        Kate mă privește zâmbind și îmi face semn să mergem mai în spate. Merg după ea fără să protestez și sper că nu vrea să îți țină morală.

— Ești sigură că vrei și poți să faci asta? Întrebarea ei mă ia prin surprindere, dar îi răspund imediat hotărâtă:

—Da, sunt sigură... ce trebuie să fac să vă demonstrez asta?

— Nimic. Dacă tu ești sigură și vrei să faci asta, eu te susțin.

— Mersi.

— Sper că nu faci asta să ca să demonstrezi ceva...

—Nu. O fac pentru că vreau și pentru că mie dor.

—Ali, de unde știi să conduci o asemenea mașină?

— Poveste lungă... acum, te-ai împăcat cu viermele?

—Nu...

       Kate se înroșește imediat și pot spune că tocmai am prins-o mințind.

—Și eu sunt popă...

—Vrei să devii popă? Nu m-am împăcat cu el...

—Și atunci de ce vă țineați de mână?

—Chiar trebuie să vorbim despre asta?

—Da!

       Kate oftează enervată, dar nu am de gând să o las în pace.

—Deci? Întreb iar.

—Nu m-am împăcat cu el. Am cedat și l-am lăsat să mă sărute... după i-am spus că nu a însemnat nimic și că nu ne împăcăm... Mi-am auzit o morală de zile mari, iar când am coborât din mașină m-a luat de mână. Acum putem trece peste?

— L-ai lăsat să te sărute? Întreb uimită.

—Da.

— Deci încă ți la el...

—Ali, promit că o să îți spun totul acasă, dar acum lasă-mă în pace!

— Ok, ok. Hai să mergem... am nevoie de o mașină.

       Kate zâmbește amuzată și ne întoarcem împreună la băieți.

—Kate, spune-mi că ai reușit să o convingi...

—Eliot, nu te mai comporta ca un copil mic și las-o să facă ce vrea.

       Eh... tocmai micuța Kate i-a închis gura fratelui ei.

—Doar nu vorbești serios? Întreabă Eliot și simt cum îmi vine să îl pocnesc din ce în ce mai tare.

       Va trebui să rezolv asta... nu vreau să se supere pe mine, dar nu am de gând să renunț.

—Eliot, putem vorbi?

—Orice mi-ai spune nu va schimba faptul că nu vreau să participi...

—Mă duc după mașină... ne spune Adam și îl face semn lui Kate să îl urmeze.

       Aștept ca cei doi să se îndepărteze și merg lângă Eliot.

—Vrei să mă asculți și pe mine? Eliot, o să fiu bine. Am mai făcut asta...

—Ali, de ce nu vrei să înțelegi că nu pot face asta. Poate ai mai concurat, dar nu ai făcut-o aici. Nu știi traseul și nici concurenții...

— Și când m-a oprit asta pe mine? Vreau să fac asta... nici tunici altcineva nu mă va opri. Nu îți mai fă atâtea griji.

— Ali...

— Nu, Eliot. Mi-ați ascuns toate astea deși știai de la Adam că nu îmi plac cursele. Și mie mi-a fost frică pentru voi și mi-a căzut cerul în cap când v-am văzut coborând din mașini. Nu cred că ești în măsură să îmi spui să nu particip atâta timp cât voi faceți asta.

—La naiba cu tot Ali. Țin la tine și nu îmi place să te văd în pericol. Nu vreau să te văd rănită. Nu vreau să pățești ceva. Nu te-ai săturat să fi atât de încăpățânată?

—Eliot, nu vreau să mă cert cu tine. De data asta vreau să mă înțelegi și tu pe mine și să mă lași să particip. Vreau să fac asta... chiar vreau.

       Eliot oftează prelung și asta e un semn bun pentru mine. De fiecare dată când face asta înseamnă că eu obțin ceea ce vreau.

—Promite-mi că o să ai grijă și nu o să faci vreo prostie.

       Zâmbesc mulțumită și îi sar în brațe.

— Mulțumesc, mulțumesc! Spun și îmi lipesc buzele de ale lui.

       Nu o să mă satur niciodată de el și de buzele lui. Sunt foarte recunoscătoare că l-am întâlnit. E adorabil când zâmbești și iubesc senzația pe care mi-o oferă când mă ține în brațe.

       După câteva secunde Eliot se desprinde din sărut și mă privește în ochi.

— Chiar vrei să faci asta?

—Chiar vreau să fac asta.

—Ok, dar eu și Adam concurăm.

—O să mâncați fumul de la mașina mea...

—Ești prea încrezătoare în tine... îmi spune și zâmbește.

— Asta a fost o provocare?

— Ia-o cum vrei.

— Înainte să apuc să îi mai dau vreo replică o mașină parchează lângă noi și Adam zboară zâmbind.

       În fața mea se află un BMW negru cu geamuri fumuri și cu un fulger desenat pe capotă. Privesc mașina și zâmbesc încântată. Adam mă privește amuzat, iar apoi îmi aruncă cheile.

—E mașina lui Liam... dacă îi faci ceva și citez " o tai în bucățele mici și le dau la câini dacă găsesc vreo zgârietură pe ea "

        Zâmbesc din nou și îmi întorc privirea spre Eliot care nu e foarte încântat.

        În difuzoare se aude vocea unui tip care ne spune să ne prezentăm la start. Mă urc în mașină până ca vreunul dintre ei să se răzgândească și pornesc spre locul indicat. Eliot se duce și el la mașina lui, iar după ce Adam îi da indicații unui tip să nu se miște de lângă Kate sau să o piardă din vedere, se urcă șiei la volan și ne urmează.

        În scurt timp alte 5 mașini se alienează la start și mă încrunt când văd mașina lui Issac. Băiatul asta chiar nu se satură să piardă. Privesc în jur și observ mașina lui Eric în stânga şi pe cea a lui Adam în dreapta. Cu ăștia doi pe urmele mele chiar nu o să pot face nimic. Bag mâna în foc că nici nu o să încerce să câştige... o să fie prea ocupați să mă păzească pe mine. Decid să îi provoc puțin și deschid ambele geamuri laterale ale mașinii. Cei doi băieți îmi urmează exemplu și mă privesc întrebător.

—Să vă văd! Țip entuziasmată.

        Eliot își dă ochii peste cap și țipă înapoi un " Gura blondino", iar Adam mă privește rânjind.

—Abia aștept să îmi iau revanșa.

        Zâmbesc și eu la rândul meu, mulțumită de reacția celor doi și închid geamurile.

        După alte două minute, o tipă mai mult dezbrăcată decât împăcată îți face apariția în fața mașinilor gata să dea startul. Nu o să înțeleg niciodată de ce le place să se îmbrace așa și să fie considerate niște mari parașute... ca să mă exprim frumos.

         Fata scoate din buzunarul pantalonilor două bucăți de material verzi și le ridică în aer. Asta e semnul meu că e timpul să mă pregătesc. Apăs ambreiajul la maxim și îmi poziționez celălalt picior pe accelerația pregătită să pornesc. Blonda din fața noastră privește pe rând toate mașinile, iar printr-o mișcare neașteptată lasă cele două bucăți de material să cadă. Apăs accelerația până jos și sunt mulțumită când observ că am plecat prima de pe loc. După câteva secunde privesc în oglindă și îi observ mașina lui Adam în spatele meu. Apăs și mai tare accelerația și pun o distanță mai mare între noi.

        Spre fericirea mea drumul este momentan drept și nu e nevoie să mă chinui cu vreo curbă. Privesc din noi în oglindă și văd mașina lui Eliot lângă cea alui Issac, iar pe Adam încetinind. Dacă idiotul ala are de gând să facă ceva o să mă ocup personal de moartea lui. Încerc să păstrez viteza constantă, dar în același timp să nu mă îndepărtez de băieți prea tare. Vreau să mă asigur că nu pățesc nimic. După câteva minute în care cei trei s-au tot șicanat unul pe celălalt, mașina lui Issac ajunge între cea a lui Eliot și a fratelui meu. Cu o mișcare ageră cei doi îi scot din cursă și pornesc spre urmele mele. În momentul în care cei doi se aproprie amenințător de mult de mine accelerez iar și îi las în urmă. În fața mea apare o curbă mare pe care o iau fără probleme printr-o jumătate perfectă de drift. Zâmbesc mulțumită și simt cum adrenalina își face prezența din ce în ce mai mult. După ce ajungem din nou pe drum drept, cei doi mă ajung din urmă, acum aflându-ne în aceeași linie.

—La naiba! Țip furioasă când realizez că mă aflu între cei doi.

        Probabilo să încerce să îmi facă același lucru ca și idiotului de Issac, dar nu am de gând să îi las. Cei doi se aproprie amenințător de mult de mine și îi pot vedea rânjind. Când îi văd pregătiți să mă prindă la mijloc, apăs brusc frâna și îi fac pe cei doi să se ciocnească între ei.

         Zâmbesc mulțumită și accelerez trecând pe lângă ei și făcându-le semn cu farurile Nu și-au găsit persoana potrivită să se joace. Apăs accelerația din ce în ce mai tare punând o distanță considerabilă între noi.

       După câteva sute de metri văd linia de sosire și apăs până jos accelerația. Trec linia fără probleme și opresc mașina printr-un drift perfect. Zâmbesc mulțumită și opresc motorul mașini. Stau câteva secunde în mașină pentru a-mi putea regla respirația și ai aștepta pe cei doi să mă ajungă.

       După alte câteva secunde mașina lui Adam trece și ia linia de sosire urmată de cea a lui Eliot. Îi las pe cei doi băieți să parcheze mașinile, iar apoi cobor încrezătoare. Cei doi îmi urmează exemplu și nu rămân surprinsă când îi văd dându-și ochii peste cap. Zâmbesc amuzată și mă duc lângă Eliot. Îi ofer un mic sărut și mă uit în direcția fratelui mei. În jurul nostru s-au adunat o grămadă de oameni care mă felicită, dar nu îmi pasă. Eliot mă trage în brațele sale, iar Adam vine lângă noi.

— Bună treabă surioară. Sunt mândru de tine.

       Îi zâmbesc lui Adam, dar zâmbetul îmi piere când o văd pe cățeaua de Camil îndreptându-se spre Adam. Mă uit la Eliot și sunt gata să sar pe ea, dar o voce cunoscută mă oprește din a mai face ceva.

—Apropie-te de el și o să regreți!