Capitolul 17
O seară minunată
După cum am spus... săptămâna asta a fost groaznică. Am avut pe cap o Ali agitată care striga în stânga și în dreapta " Pune aia dincolo ", " Ți-am spus că vreau trandafiri roșii nu albi ", " Kate, ai 2 minute să îmi areți cum aranjăm mesele ", " Oameni buni.. am să vă omor dacă nu ați împărțit toate invitațiile ". Ați înțeles voi ideea. A devenit o micuță scorpie pusă pe ceartă. Deși toată săptămâna a strigat la noi, s-a certat cu noi și așa mai departe a făcut un eveniment chiar reușit. Sala arată impecabil. Mesele rotunde sunt așezate într-un cerc mare, care găzduiește în mijloc un ring de dans. Pe fiecare masă se află un buchet cu patru trandafiri roșii și unul alb. Toată sala este acoperită în nuanțe de alb, roșu și negru. Scaunele au câte o fundă mare roșie așezată pe spate, iar mesele sunt acoperite cu o față de masă albă cu imprimeurile unor trandafiri negri. Dacă nu ați înțeles până acum, tema acestei eveniment este " Heaven and Hell ". Toți banii strânși în urma evenimentului vor fi donați unui institut care se ocupă cu educația persoanelor cu diferite tipuri de deficiență. Ținuta este obligatorie. Toți invitații vor fi îmbrăcați în alb, negru sau roșu plus o mască.
Dacă până acum am crezut că Ali se pricepe doar la haine... ei bine m-am înșelat. A organizat un eveniment de toată frumusețea. E perfectă pentru așa ceva. A reușit să coordoneze un grup de 30 de tineri, să le împartă diferite sarcini, să îi verifice pe fiecare în parte și să organizeze diferite activități. Seara o să fie minunată. Diferite grupuri de dansatori și muzicieni vor oferii un spectacol pe cinste. Nu doar că a reușit să îi convingă să vine, a reușit să îi facă să participe și fără a cere vreun comision.
Și acum să revenim cu picioarele pe pământ. În seara asta este balul, iar Ali nu are stare. Abia am convins-o să părăsească sala în care se va ține evenimentul. Dacă ar fi putut... ar și dormi acolo. Se pare că are o plăcere ascunsă în a țipa la oameni și ai enerva.
—Ali, termină și intră la duș până nu mă enervez.
—Lasă-mă să mai verific o dată tot și apoi merg.
— Ali, mai sunt două ore până la bal, iar tu nici duș nu ți-ai făcut. Dacă crezi că te las să mai faci ceva acum, te înșeli amarnic.
Îi arunc un prosop în față prietenei mele, iar apoi o împing spre baie. Închid ușa cu cheia și o anunț că nu am să o las să iasă de acolo până nu face duș. I-am lăsat 15 minute la dispoziție. M-am retras și eu în baia din camera de oaspeți, unde am făcut un duș rapid, iar apoi m-am întors să-mi verific prietena. Încă se aude apa, deci a intrat la duș. Mă așez în fața micuței mese de machiaj și încep să îmi usuc păru. După cinci minute sunt gata, iar Ali la fel. Îi deschid ușa apoi o trimit după costum.
Ea a optat pentru o rochie neagră dantelată până deasupra de genunchi, în timp ce eu am ales o rochie roșie, lungă până în pământ. Parul l-am întins și l-am lăsat desfăcut, iar machiajul pe care l-am ales e unul natural. Ne-am pus măștile pe față, iar cu o ultimă privire în oglindă am coborât în living unde ne așteptau Eliot și Adam.
— A dat Domnul s...
— Wow...
—Și voi arătați bine, spune Ali, iar eu încep să chicotesc.
Băieții erau mai eleganți ca niciodată. Ali i-a amenințat că dacă îi prinde în blugi sau alt articol sport, nu au de cât să meargă singuri sau mai bine spus să păzească intrarea în sală. Erau îmbrăcați în două costume negre care le veneau foarte bine. Dacă nu aș fi obișnuită cu ei... probabil acum m-aș îndrăgosti. Ştiţi chestia cu " dragoste la prima vedere "... ei bine la cât de bine arată nu ar fi de mirare să frângă câteva inimi în seara asta... pe preferat ar fi nu pe ale noastre.
— Arătați superb... acum mai că suntem rude.., aud comentariul fratelui meu.
—Oare când vei învăța să faci un compliment fără să adaugi la sfârșit ceva care să îl strice?
—Kate... de parcă nu mai cunoaște.
—Din păcate pentru mine, te cunosc.
Mi-am dat ochii peste cap și m-am îndreptat spre Adam care se pare că încă ne admiră. M-am postat în fața lui și i-am aranjat papionul. Imediat pe fața i-a apărut un zâmbet care e menit să mă facă să mă topesc. Mi-am lăsat capul în jos pentru a ascunde roşeaţa din obraji, dar inevitabil am fost prinsă. Adam mi-a lăsat un pupic pe obraz, iar apoi a început să râdă. Ca totul să fie și mai frumos, eu m-am înroșit și mai tare... se pare că vreau să fac concurență cu culoarea rochiei.
—De ce râzi? Întreb în timp ce încerc să îmi ridic privirea din pământ.
— Încă roșești, spune vizibil amuzat.
Mi-am dat ochii peste cap și i-am scos limba. Am simțit cum talia mea este prinsă de două brațe și sunt imediat lipită de un piept tare.
—Eşti foarte frumoasă.. îmi șoptește la ureche.
În momentul astă un milion de fluturi dau petrecere în stomacul meu, iar locul unde mâinile sale mă ating este traversat de milioane de firicele de electricitate. Îmi lasă un mic pupic pe gât, iar picioarele mele încep să devină la fel de moi ca gelatina.
— M Mulțumesc... spun mai mult bâlbâit.
Eliot își drege vocea scoţându-mă din transa în care eram prinsă.
—Mai plecăm și noi azi?
Adam îmi dă drumul din îmbrățișare, iar apoi îi urmăm pe cei doi. Un fior îmi traversează șira spinării în momentul în care simt cum degetele lui se împletesc cu ale mele. Îmi ridic privirea spre el și îl ofer un zâmbet larg. Pornim spre mașină, unde cei doi băieți urcă în față, iar eu cu Ali pe bancheta din spate.
***
Am intrat în sala mare de bal și am rămas surprinsă. O grămadă de cornițe, pânze de păianjen și aripi albe de îngerași împodobeau pereții. Câteva reflectoare așezate în diferite colțuri luminau sala în nuanţe de alb, roșu și negru. Pe jos a apărut un nor de ceață care completează perfect peisajul. Deși am fost surprinsă de tema aleasă, acum sunt total mulțumită și uimită de ceea ce a ieșit.
Ne lăsam hainele la garderobă, iar apoi pășim în sala imensă pentru a aranja ultimele amănunte. Ali mă roagă să o ajut cu invitații. Îmi iau un ecuson și mă îndrept spre intrarea principală. Timp de o oră nu am făcut altceva decât să întâmpin oamenii, să îi îndrum spre mesele lor și să le ofer câte un zâmbet larg. Obosită și sătulă de atâta zâmbet intru și eu în sală și mă îndrept spre masa rezervată nouă. Mă așez pe locul liber de lângă Adam în timp ce îi salut pe ceilalți. Camil se uită urât la mine așa că decid să îi fac puțin jocul.
— Bună! Îi salut zâmbitoare, apoi îi ofer un mic pupic pe obraz.
Camil își întoarce privirea în altă direcție, iar eu zâmbesc mândră. Îmi îndrept privirea spre fratele meu și observ că, caută ceva... sau mai bine spus pe cineva.
— Nu e aici... probabil își face de lucru inutil prin garderobă. E prea agitată ca să se bucure de evenimentul pe care chiar ea l-a organizat atât de bine.
Dacă nu aș știi cât de mult îi place prietenei mele să își aleagă haine și să dea sfaturi în legătură cu moda aș fi rămas surprinsă de ceea ce a reușit să facă. Sunt atât de mândră de ea încât aș fi în stare să îi ridic o statuie.
— Nu știu la ce te referi...
—Haide Eliot... știi foarte bine la ce mă refer. Du-te după ea. Drept înainte și prima la stânga, îi spun în timp ce îi fac semn spre o ușa dintr-un colț retras.
— Mulțumesc... îmi spune, iar apoi îmi face cu ochiul... tipic Eliot.
Fratele meu dispare în mulțime, iar eu începând să analizez persoanele aflate la masă. Dean și Liam sunt la fel de eleganți ca și Eliot cu Adam. Trebuie să recunosc că am fost surprinsă să văd cât de bine le stă celor patru în costum. Emma poartă o rochie lungă roșie cu pietricele care îi scoate foarte bine în evidență talia. Camil poartă ... ei bine ceva specific ei. O rochie strâmtă scurtă turcoaz îi acoperă corpul sau mai bine spus o mică parte a corpului pentru că lasă prea mult la vedere. Ținuta aleasă de ea îmi provoacă greață mai ales că în jurul nostru sunt o mulțime de persoane mult mai mari ca noi. Până la urmă e un eveniment de caritate nu centura ocolitoare a orașului.
Ignor privirile urâte pe care mi le aruncă și îmi îndrept toată atenția spre băiatul din dreapta mea care a reușit să îmi intre pe sub piele. Mâna lui se odihnește acum pe piciorul meu, lăsând în urmă o grămadă de fiori. Îmi ridic privirea spre a sa și mă înroșesc imediat. Mă privește de parcă aș fi vreo piesă de muzeu. Zâmbesc timid, iar el își lipește buzele de ale mele într-un sărut lung care mă face să uit de cei din jur. În momentul în care buzele noastre se despart, obrajii mei se înroșesc și mai tare conştientizând privirile uimite ațintite asupra noastră. Adam se apropie de urechea mea și îmi șoptește:
—Domnișoară Martin, îmi acordați acest dans?
Rămân uimită pentru o secundă, dar dau imediat aprobator din cap. Adam îmi zâmbește în timp ce mâna lui îmi prinde delicat talia și mă îndrumă spre ringul de dans din mijlocul sălii. Liam împreună cu Emma sunt imediat în spatele nostru, iar Dean invită o roșcată frumoasă la dans, lăsând-o singură pe Camil.
Adam îmi prinde delicat talia cu ambele mâini, iar brațele mele se încolăcesc în jurul gâtului său. O melodie cunoscută se aude în difuzoare în timp ce începem să dansăm. Edd Sheeran îmbie atmosfera, iar ringul de dans se umple cu perechi de toate vârstele.
So honey now
Take me into your loving arms
Kiss me under the light of a thousand stars
Place your head on my beating heart
I'm thinking out loud
That maybe we found love right where we are
When my hair's all but gone and my memory fades
And the crowds don't remember my name
When my hands don't play the strings the same way
I know you will still love me the same
'Cause honey your soul could never grow old, it's evergreen
And, baby, your smile's forever in my mind and memory
I'm thinking 'bout how people fall in love in mysterious ways
Maybe it's all part of a plan
Well, I'll just keep on making the same mistakes
Hoping that you'll understan
Versurile melodiei se potrivesc perfect, iar mintea îmi zboară la mine și Adam. Dacă ar știi Ed câtă dreptate are. Oamenii chiar se îndrăgostesc în feluri misteriase și de cele mai nepotrivite persoane. Dacă acum o lună mi-ar fi spus cineva că voi renunța la a mai fi mica tocilară a liceului și că m-aș săruta cu unul dintre cei mai frumoși băieți din liceu, l-aș fi făcut nebun. Încă nu îmi vine a crede cât de uș am fost acceptată în grupul lor. Prietenii mei m-au făcut să îmi las la o parte o parte din timiditate și să încep să mă distrez. Lui Ali nu o să îi pot mulțumi vreodată îndeajuns pentru toate lucrurile pe care le-a făcut pentru mine. M-a transformat în fata frumoasă care sunt acum și m-a făcut să renunț la a mai fi o tocilară.
Constat că m-am pierdut din nou în gândurile mele și îmi îndrept privirea spre băiatul frumos din fața mea. Privirile noastre se intersectează imediat, iar eu simt cum picioarele încep să îmi cedeze. Adam se apropie de mine și îmi șoptește:
— Ești așa frumoasă!
Corpul meu începe să se cutremure imediat. E incredibil cum reușește să mă revășească doar cu câteva cuvinte. Obrajii mei se înroșesc imediat, iar eu simt că iau foc. Vizibil mulțumit de reacția mea, Adam își lipește buzele de ale mele într-un sărut mult așteptat. Fluturașii din stomacul meu s-au transformat de mult timp în dinozauri. Ne despărțim doar în momentul în care plămânii noștri cer cu disperare aer. Privesc pentru câteva secunde băiatul din fața mea, iar apoi fără să mai stau pe gânduri îi prind din nou buzele într-un sărut. Adam rămâne uimit de ceea ce am făcut. Mâinile sale se strâng și mai tare în jurul taliei mele, iar eu zâmbesc involuntar. Pentru câteva secunde uit de tot ceea ce este în jurul meu și mă concentraz doar pe buzele moiale băiatului care a reușit să mă facă să fac lucruri de care nu m-aș fi crezut în stare să le fac.
Ne despărțim din sărut gâfâind după aer. Capul meu se așează pe umărul lui, iar el zâmbește imediat. Am stat în poziția asta pe durata unei melodi care nici măcar nu știu când a început. După alte două minute în care corpurile noastre s-au mișcat pe ritmul lent al melodiei, Adam mă învârte într-o piruetă perfectă lipindumă apoi de pieptul lui. Aș vrea ca momentele astea să nu se termine niciodată. Îmi zâmbește cald, iar apoi îmi oferă brațul său pentru a mă conduce înapoi la masă. Îmi sărută încet fruntea și îmi spune că revine imediat.
—Ce mai reprezentare ați dat acolo.. o aud pe Camil comentând, iar eu mă încrunt imediat.
Profit de faptul că am rămas singură la masă și îmi ridic privirea furioasă spre fata care se chinuie neîncetat să-mi distrugă viața.
—Nu înțeleg care e problema ta. M-am săturat de tine și de toate toanele tale.
—Tu ești problema mea. Îmi spune în timp ce privirea ei aruncă săgeți spre mine. Dacă crezi că asta e un basm și tu rămâi cu prințul te înșeli amarnic. Ești doar o jucărie pentru el și în momentul în care se va plictisi de tine te va arunca la fel ca pe celelalte. Chiar dacă Ali ți-a schimbat întreaga gardelobă asta nu schimbă faptul că esti o tocilară.
—Poate sunt eu o tocilară, dar măcar eu nu sunt o parașută. Da, îmi place să citesc și să învăt pentru că o fac pentru mine și pentru viitorul meu. Nu crec că e treaba ta ce se întâmplă între mine și Adam. Dacă eu sunt doar o altă jucărie asta e, dar tu nu o să fi nici măcar atât. Mereu vei rămâne fata care s-a culcat cu tot liceul și nu știe altceva decât să se ia de cei din jur. Poate că încă sunt o tocilară, dar nu uita... nu mai dau nici doi bani pe cuvintele tale.
Camil se ridică furioasă de la masă și dispare în mulțimea de oameni. Câteva chicote se aud din spatele meu, iar eu mă întorc imediat. Liam și Emma mă privesc amuzați.
—Cine ești tu și ce ai făcut cu micuța Kate?
Încep să râd și eu făcându-le semn să se aşeze.
—Era și cazul să i le spună cineva. Chicotește Emma, iar eu mă înroșesc imediat.
—Suntem mândri de tine!
Îmi dau ochii peste cap și încep să râd împreună cu cei doi.
—Ce e atât de amuzant? Aud o voce din spatele meu și tresar surprinsă.
—Micuța Kate tocmai i-a dat o lecție de toată frumusețea lui Camil.
Adam începe să râdă în timp ce se așează lângă mine. Îmi pune în față o farfurie cu fructe acoperite cu ciocolată iar eu cu Emma sărim imediat pe ele. Băieții ne privesc amuzați, iar apoi pleacă în căutarea celor doi rătăciți. Ali și Eliot.
—Și acum dacă tot am rămas singuri... care e faza cu tine și cu Adam?
—Sincer nu știu și nici nu vreau să aflu.
—Adică? Ești sau nu împreună cu el?
—S-ar putea spune și așa. Am decis că o vom lua încet și vom vedea ce se întâmplă. Nu sunt sigură de nimic și din câte se pare nici el. Nu vreau să mai vorbesc despre asta.
— Haide kate... suntem prietene.
— Când o să aflu ce e toată asta o să te anunț. Până atunci, ia spune ce e între tine și Liam. Nu spune că nimic pentru că nu te cred. Am văzut cum îl privești...
— Nu face asta... îmi spune în timp ce obrajii ei se înroșesc și privirea îi cade în jos. Liam e la fel ca și Adam, Eliot și Dean. Nu e cu nimic mai bun ca ei... Da poate îl plac puțin, dar nu am de când să devin una dintre jucăriile lui. Nu îi cunosc numai de câteva săptămâni, dar pot să zic că mie simpatic.
—Cred că merită să îi dai o şansă... dacă o dă în bară te poți alătura grupului format de mine și Ali. Dacă vreunul dintre ei face vreo nefăcută avem de când să îi facem să regrete tot. Îi vom bate la propriu joc.
Emma îmi zâmbește și apoi i-a paharul de șampanie în mână.
— Pentru fetele care le vor face viața un infern, spune și ciocnește paharul cu al meu. Spun și eu același lucru apoi i-au o înghițitură mică din băutura spumantă.
— Acum că ne-am înțeles... cred că i-am găsit pe cei doi dispăruți.
Emma îmi face semn spre terasă. Ali împreună cu fratele meu se îndreaptă spre ea ținându-se de mână. Zâmbesc involuntar și încep să chicotesc.
—Kate, nu vreau să îți stric buna dispoziție, dar uită-te în spate.
Mă întorc imediat spre locul indicat și simt cum pulsul o ia la goană iar pumnii mi se încleștează imediat. Camil se dă pe lângă Adam de zici că e o pisică în călduri. Momentul în care se oprește în fața lui și încearcă să pună mâna pe papionul lui, mă ridic nervoasă de la masă și mă îndrept spre ei. Adam o prinde de mâini și încearcă să o îndepărteze, dar ea nu se lasă.
—Camil... mârâi printre dinți, iar Emma mă privește amuzată. Cred că tocmai am călcat pe teren minat. Ai două secunde să dispari până nu îmi pierd și ultima fărâmă de răbdare.
Adam mă privește la rândul lui amuzat în timp ce se îndepărtează de Camil și se așează lângă mine. Îmi prinde talia cu o mână, iar apoi îi spune amuzat lui Camil:
—Vezi că am învățat-o să muște.
Îmi dau imediat ochii peste cap, iar prietenii mei încep să râdă. Chestia cu ochii a devenit un reflex și observ că fac asta cam des.
— Ai trei secunde să dispari din fața noastră până nu mă enervez și eu. Îmi aud prietena cum mârâie printre dinți și vine lângă mine. Eliot apare și el imediat și se amuză pe seama noastră.
—Dacă nu dispar ce? Credeți că dacă v-am primit în grupul nostru acum puteți face orice? Comentează Camil, iar Emma apare și ea lângă noi.
—Care grup Camil? Tu și care prieteni? Eliot, Liam, Adam sunt cu noi, chiar și Dean care te folosește nu stă lângă tine. Micuța roșcată din brațele sale îl ține ocupat. Dacă crezi că vreau să fac parte din grupul tău de parașute alcătuit de tine și cele două păpuși care se țin scap de tine, te înşeli. Și apropo, unde sunt ele acum?
Băieții încep să râdă imediat, iar Camil se înroșește imediat și se întoarce pe călcâie și pleacă scuipând flăcări. Dat palma cu cele două fete și începem și noi să râdem.
—Dar ce rele ați devenit voi, ne spune Eliot râzând.
Îi fac cu ochiul și zâmbesc amuzată.
—Și acum că ați terminat " cucerirea lumii " îmi pot lua surioara la dans?
— Plăcerea ar fi de partea mea, spun apoi mă prind de brațul lui Eliot care mă îndrumă pe ringul de dans.
Adam, Ali, Emma și Liam ne acompaniază imediat. Eliot îmi prinde mâna dreaptă în a sa, iar cea stângă o așez pe încet pe umărul lui.
— Mama și tata ar fi mândri de tine, îmi șoptește.
— Cred că ar fi mândri de amândoi! Spun și îi ofer fratelui meu cel mai sincer zâmbet.
— Acum că ai devenit așa o frumusețe va trebui să am grijă de tine.
—S-a declanșat instinct de frate mai mare?
—Nici nu îți poți imagina. Dacă îl prind pe Adam că îți face ceva îi despic în două și îl dau drept mâncare la crocodili.
— Asta ar trebui să îi spui lui. Că tot veni vorba despre asta... dacă îi faci ceva lui Ali poți să te consideri mort... dacă pun mâna pe tine nici serviciile secrete nu te mai scăpa.
—Acum că am lămurit asta... trebuie să îți spun că eşti foarte frumoasă. Sunt mândru să fiu fratele tău.
— Mulțumesc Eliot și eu mă bucur că sunt sora ta.
***
Seara asta a fost perfectă. După ce cântăreţii și dansatorii au animat evenimentul toată a început să danseze și să se simtă bine. Melodiile au curs continuu, de la valsuri la muzică pop și așa mai departe. M-am distrat foarte mult împreună cu persoanele care au devenit atât de importante pentru mine. Adam m-a tachinat continuu și mi-a furat câte un sărut de fiecare dată când a avut ocazia. Invitații au început să se retragă după ora 12. Am rămas împreună cu Ali, Emma și ceilalți voluntari să strângem din sală. Mai întâi am dat directorului cutia cu sumele de bani donate, iar apoi am început să strângem. Una dintre doamnele care ne-au ajutat la realizarea evenimentului ne-a spus că a angajat o firmă care va veni să facă curățenie și putem pleca acasă.
Am ieșit afară din clădirea mare și ne-am îndreptat spre mașină. Adam mi-a așezat pe umeri sacoul lui, iar apoi m-a luat de mână. Ne-am urcat toți în mașină și am pornit spre casa lui Ali. După munca depusă Ali s-a gândit că avem nevoie de puțină relaxare așa că vom merge la ea, vom comanda pizza și vom juca remi pe perechi pentru că suntem prea mulți.
În zece minute am ajuns la Ali. Am coborât din mașină și ne-am îndreptat spre intrarea din casă.
— Eu merg să mă schimb... nu mai suport rochia asta pe mine.
—Nu mergi nicăieri... Îmi spune Adam în timp ce mă trage spre intrare. Poți să iei ceva de la Ali.
—Ești conștient că stau la zece metri de tine, nu?
—Nu contează, nu pleci nicăieri.
— Bine, bine.
Urcăm în camera lui Ali și începem să ne demachiem și să ne schimbăm. Fur din dulapul lui Ali o pereche de pantaloni scurți, iar de la Adam un tricou. Intru în duș repede, iar după 10 minute sunt gata. Mă schimb repede iar apoi cobor în bucătărie să pregătesc câteva gustări. Le las pe fete să facă și ele duș spunând că ne vedem în 20 de minute jos.
Cobor în bucătărie unde umplu două castroane cu chipsuri, iau două sticle de suc și le duc în living.
—Frumoasă rochie, îmi spune Eliot și începe să râdă.
—Nici să nu vă aud. Stai, tu când te-ai schimbat?
—Acum cinci minute. Am fost acasă am făcut rapid un duș și mi-am schimbat hainele.
Mă întorc supărată spre Adam și îi spun:
—De ce nu am putut face și eu asta? Nu fugeam nicăieri.
—Îți stă mai bine cu tricou meu.
—Hai nu zău... spun și îmi dau ochii peste cap. Zici că am o rochie cu cinci mărimi mai mare. Și tu Eliot, nu te-ai gândit să îmi aduci și mie ceva haine?
— Și să pierd distracția?
— Doamne, cu ce am păcătuit atât de rău de mi l-ai dat ca frate?
Băieții încep să râdă, iar apoi Adam mă trage la el în brațe.
—Mai ușor... nu mori pentru un tricou și o pereche de pantaloni scurți.
— Vrei să vedem?
—Nu, te cred în stare.
Adam începe să râdă, apoi îmi lasă un mic pupic pe vârfu nasului. Încerc să mă ridic, dar nu reușesc. Adam își încolăceşte mâinile în jurul meu ținându-mă să nu fug.
După alte zece minute apare și Ali. Aranjăm piesele și timp de două ore ne jucăm remi. Pot să spun că eu cu Adam facem echipa perfectă. Nimeni nu a mai reușit să ia o așa bătaie ca cea pe care am luat-o noi în seara asta. Plictisiți și pe jumate adormiți hotărâm să ne punem la somn. Oricât de ciudat ar fi, eu dorm cu Adam, Ali cu Eliot, iar Liam împreună cu Emma... în camera de oaspeți.
Intru în camera întunecată a lui Adam și mă arunc direct în pat. După două minute vine și Adam cu o sticlă de suc în mână. Își dă tricou jos și se așează lângă mine.
—Nu poți dormi și tu îmbrăcat? Întreb în timp ce obrajii mei iau foc. Noroc că e întuneric în cameră și nu mă poate vedea.
—Ești așa o copilă... îmi spune și începe să râdă. Acum hai aici.
Nu mai apuc să protestez. Adam mă trage la el în brațe și ne acoperă cu plapuma moale. Mâinile lui se încolăcesc în jurul meu, iar capul meu ajunge pe pieptul lui. Tresar când îi simt mâna făcând cerculețe pe spatele meu, dar nu spun nimic. Mă cuibăresc mai bine la pieptul lui, iar el îmi oferă un mic pupic pe frunte. Închid ochii și adorm numărându-i bătăile inimii.
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top