Nu știu ce vreau

Mă trezesc destul de buimacă și sincer nu vreau să mă ridic din pat sau să dau față în față cu ceilalți. Conversația de aseară îmi revine în minte și nu sunt sigură ce ar trebui să fac. Adam doarme liniștit pe partea cealaltă a patului și reușesc destul de greu să îi îndepărtez mâna din jurul meu. Oftez o dată ce sunt liberă și îmi apuc telefonul de pe micuța noptieră aflată lângă pat. Ceasul indică 6 jumătate făcându-mă să oftez din nou. Nu știu de ce sunt trează la ora asta, dar anxietatea și toate evenimentele din seara trecută revin în forță în mintea mea făcându-mă să îmi închid ochii în speranța de a le face să dispară.

Zece minute mai târziu mă dau bătută realizând că nu am nici o șansă să adorm din nou. Evenimentele din seara trecută mă fac să mă simt neliniștită și puțin frustrată. Nu sunt pregătită să mă prefac că nimic nu s-a întâmplat între noi, dar nici să trec peste tot ceea ce ne-a despărțit fără să mă gândesc de două ori. Amândoi știm că lucrurile nu au fost roz și nici nu sunt. Un "îmi pare rău", "e vina mea" și "te iubesc" nu o să schimbe evenimentele din ultimul an. Nu sunt gata să îi iert și sincer nu știu dacă sunt pregătită să încerc să repar și să readuc la viață ceea ce a fost.

Răsuflu exasperată și mă ridic din pat. Am nevoie de puțin aer curat și mai ales să îmi limpezesc gândurile. Nu regret ceea ce s-a întâmplat, dar trebuie să iau o decizie singură. Trebuie să mă gândesc serios dacă vreau să lupt sau nu. Ceea ce s-a întâmplat aseară nu se mai poate repeta pentru că o dată ce o luăm pe drumul asta, nu mai este cale de întoarcere.

După ce îmi adun lucrurile, părăsesc camera și pornesc spre casă. Eliot mi-a trimis un mesaj întrebându-mă dacă sunt ok, dar nu i-am răspuns. Cel mai probabil o să primesc o morală pentru asta și o să mă facă să mă simt prost pentru că i-am ratat așa numita petrecere. Oftez din nou știind că mă așteaptă o zi lungă.

Câteva minute mai târziu ajung în confortul camerei mele și nu ezit să mă arunc în dus. Spre ușurarea mea toată lumea doarme ceea ce nu mă surprinde ținând cont că probabil nu s-au întors acasă mai repede de 3, 4 dimineața. Îmi arunc hainele pe podeaua băii, îmi prind părul într-un coc în vârful capului și intru în dus în speranța de a mă mai liniști. Simt nevoia de a țipa dar în circumstanțele actuale asta ar însemna un război de toată frumusețea cu Eliot. Apa caldă că relaxează puțin, dar nu îndeajuns încât să mă oprească din a gândi prea mult. Poate ar trebui să fac un duș cu apă rece să mă trezească la realitate.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu părăsesc confortul dușului și după ce îmi înfășor un prosop în jurul corpului, pășesc înapoi în cameră. Bagajul îmi este încă pe jumătate nedespachetat, dar nu am starea necesară pentru asta. Apuc primul tricou și prima pereche de colanți pe care o găsesc, tenișii de la ușă și decid să merg la sală și să mă epuizez, poate așa nu mai simt nevoia de a mă gândi. Sunt conștientă că evit inevitabilul, dar nu mă simt pregătită să înfrunt realitatea. Aș prefera să alerg, dar afară este încă destul de rece și nu vreau să mă aleg cu o răceală care cel mai probabil o să mă țină câteva săptămâni. În UK nu este atât de rece ca și în Kingstone, dar temperatura este destul de joasă încât să mă oprească din a alerga.

Ajung la sală în jurul orei opt și un sfert și îmi petrec următoarele două ore și jumătate cu căștile în urechi epuizându-mă. Mă simt puțin mai bine o dată ce părăsesc sala, dar gândul încă îmi fuge la Adam. Probabil la ora actuală se gândește că am regretat totul și că o să fug și o să mă ascund din nou și sincer nu sunt sigură că nu vreau să fac exact asta. Îmi scutur capul și îmi dau muzica mai tare refuzând să îmi mai las gândurile să zboare din nou la el. Alec Benjamin îmi răsună în căști și decid că merg pe jos până acasă.

Patruzeci de minute mai târziu mă furișez din nou în casă și sunt recunoscătoare că încă toată lumea doarme. Kyle e nemișcat pe canapeaua din living iar Eliot e cel mai probabil în camera lui. Nu înțeleg de ce doarme acolo dar sincer nici nu vreau să știu. Intru din nou pentru un duș rapid și sunt recunoscătoare o dată ce ajung în pat și realizez că am o mică șansă să dor până ce ceilalți se trezesc.

***

Sunt trezită de o mână care mă scutură frenetic și încerc să îmi ascund capul mai bine sub pătură. Protestez acoperindu-mă complet cu pătura dar nu reușesc prea multe.

— Kate, trezește-te!

— Dispari vierme, e tot ce spun pe jumătate adormită.

— Îi strig pe Kyle să vină cu găleata de apă.

— Nu ar îndrăzni. Lasă-mă, protestez din nou.

Eliot nu se lasă și să împinge să își facă loc în pat lângă mine făcându-mă să răsuflu exasperată.

— Nu ai de gând să pleci, aşa-i?

—Nu.

Îmi las capul să se prăbușească din nou în pernă și țip făcându-l pe Eliot să râdă.

— E aproape trei după masa Kate, ar cam fi timpul să te trezești.

— M-am trezit la șase jumătate, nu am mai putut să dorm așa că am fugit la sală și am adormit din nou după. Am o scuză!

— De asta ai fugit de Adam?

Respirația mi se oprește pentru o secundă, îmi închid ochii din nou și țip.

— Ar trebui să iau asta ca pe un da?

Fratele meu nu se lasă și deja începe să mă enerveze. Nu sunt o persoană matinala și nu îmi place nici când sunt încolțită.

— Cine ți-a spus asta? De fapt nu contează. Nu am fugit nicăieri, pur si simplu aveam nevoie de puțin aer.

— Kate...

— Eliot.

— S-a întâmplat ceva? Trebuie să îl pocnim din nou?

— Nu. Nu s-a întâmplat nimic Eliot, doar am vorbit.

— Nu asta mi-a spus el.Vreau să țip din nou.

Poate să treacă o zi fără ca toată lumea să se bage unde nu le fierbe oala?!

— Eliot, nu e treaba ta! Nu am fugit nicăieri. Am avut nevoie de puțin timp să asimilez totul.- Kate,- Nu vreau să vorbesc despre ata.

— Știu, dar nu mai am de gând să te las singură să ajungi din nou acolo. Ai încredere în mine Kate.

Oftez și știu că are dreptate. Oricât de mult nu îmi place să recunosc asta, faptul că am vorbit cu ei m-a ajutat mereu. Sunt conștientă că o sa fie de partea mea indiferent de ce se întâmplă, dar știu și că nu o să tacă când fac ceva cu care nu e de acord.

— Nu acum Eliot.Oftează la rândul lui și așa știu că am câștigat într-un final.

— Bine, nu acum, dar nu scapi atât de ușor. Ridică-te și pregătește-te, mergem să mâncăm, îmi ești datoare. Oh, și poate vrei să îi repeți lui Adam partea cu "nu am fugit", dar încearcă să fii mai convingătoare.

Singurul lucru pe care îl fac, este să apuc prima pernă și să arunc după el.

— Vierme enervant!

Fratele meu dispare din cameră într-un final râzând și eu îmi afund fața din nou în pernă. Știu că are dreptate, dar nu m-am decis ce vreau să fac încă. Răsuflu enervată din nou și îmi caut telefonul și îl apelez până nu mă răzgândesc și devin din nou o lașă. Tonul apelului se aude de câteva ori până ce vocea lui Adam se face auzită:

— Kate...- Nu am fugit nicăieri. Pur si simplu m-am trezit mult prea devreme și simțeam că mă sufoc dacă mai stau acolo.

— Kate, nu am vrut-

— Știu, răspund răsuflând din nou.

— Puteai să mă trezești.

— Știu, repet din nou. Pur și simplu aveam nevoie de spațiu și timp să digerez totul.

— Nu am avut intenţia să fac asta, Kate.

— Știu, nu am spus că regret nimic...

Îmi închid ochii realizând că nu îmi place unde merge discuția asta. Ne învârtim în jurul cozii.

— Nu regret ceea ce s-a întâmplat pentru că asta e ceea ce am simţit în momentul respectiv, dar nici nu o să mă prefac că totul e ok, Adam. Nu pot să mă prefac că ultimul an nu a existat și că noi suntem ok. Adevărul e că nici nu știu ce vreau să fac, nu știu dacă vreau să fac asta sau nu... vocea mi se frânge spre final și realizez cât de adevărat e doar când spun cuvintele cu voce tare.

— Nu încerc să te forțez să faci nimic din ceea ce nu vrei, o să mă țin de cuvânt, Kate, nu o să renunț. Ți-am promis că o să lupt pentru noi atât timp cât o să pot. Nu o să renunț. Sunt conștient că lucrurile nu sunt uşoare și nici de cum rezolvate, mai ales că seara trecută nu a însemnat că totul e ok. Discuția de aseară mi-a dat puțin curaj să lup, să încerc să repar totul, să îmi permit să visez că totuși mai am o șansă și nu am aruncat totul fără să lupt. Am greșit enorm și sunt conștient de asta, dar vreau să lupt Kate, vreau să lupt dacă mă lași pentru că te iubesc, te iubesc și asta nu o să se schimbe!

Bătăile inimii mi se accelerează cu fiecare cuvânt și simt cum lacrimile își fac încet apariția, dar nu vreau să le las să curgă. Nu vreau să mă pierd din nou în neștire și nesiguranță pentru că o dată ajunsă acolo, lupta e pierdută.

— Adam, eu,- Știu. Pași mărunți, de data asta nu vreau să o dau în bară, de data asta vreau să fac lucrurile cum trebuie pentru că nu cred că pot să te pierd din nou. Nu cred că sunt capabil să retrăiesc toate momentele împreună și să realizez că nu o să mai fiu vreodată capabil să fiu lângă tine. Nu vreau să stric asta chiar dacă știu că poate nu o să primesc o altă șansă vreodată. Sunt conștient că nu merit, că te-am făcut să treci prin prea multe.

— Parcă ne-am înțeles că vina e undeva la mijloc.

— Nu Kate, nu pot să trăiesc cu mine însumi dacă te-aș lăsa să iei asta asuprea ta. Eu am fost prostul care a dat-o mereu în bară. Poate nu am fost mereu conștient de ceea ce fac, dar aș fi putut să mă comport mai bine, aș fi putut să îmi las egoul la o parte, garda jos și să îmi mut toată atenția pe noi. Nu ai cum să mă faci să mă gândesc că asta nu e vina mea. Din primul moment am dat-o în bară, te-am rănit. Provocarea aceea aiurea ca să îmi măresc egoul, Camile, accidentul și tot ceea ce a urmat. Nu ai renunțat niciodată la mine, nici după ce te-am rănit în nenumărate rânduri așa că, da, este vina mea. Poate nu vrei să auzi asta, dar eşti cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, am ales să te las să pleci pentru că am crezut că o să îți fie mai bine, că o să treci peste noi și o să fii fericită, dar nu vreau să mai fac asta, sunt egoist și nu vreau să te pierd.

De data asta lacrimile îmi curg tăcut pe față și nu știu dacă sunt în stare să vorbesc fără să sun groaznic.

— Chiar dacă nu ești pregătită încă, nu o să renunț, am promis și asta este o promisiune pe care o să o țin.

— Nu știu ce ar trebui să fac sau să spun, Adam, cuvintele îmi părăsesc buzele mai greu decât am crezut.

— Nu plânge Kate, nu am vrut să te fac să plângi, te rog nu plânge, nu pot să te aud așa. Nu trebuie să faci nimic. Dacă vrei să dispar, o să o fac, o să o fac pentru tine. O să fac tot ce îmi stă în putință să te văd fericită din noi.

Ușa camerei se deschide brusc și un Kyle mult prea plin de energie își face apariția.

— Te-ai trezit prințe...

Se oprește în mijlocul propoziției o dată ce îmi vede fața și apare lângă mine imediat.

— Ce s-a întâmplat Kate? Ești ok? Unde e că îi umflu și buza cealaltă?!

— Sunt ok Kyle. Nu a făcut nimic.

Prietenul meu nu pare să mă creadă și se așează lângă mine.

— Tocmai ți-a spus prinţesă? Aud vocea enervată a lui Adam în celălalt capăt al apelului și zâmbesc.

— Adam, știi, gelozia nu te prinde.

Îi aud mormăind ceva ce sună a înjurătură și zâmbesc din nou. Kyle se face comod la mine în pat și realizez că nu are de gând să plece.

— Nu ai nimic de făcut Kyle? Nu te țin din a face nimic?

Kyle rânjește imediat și realizez că nu are de gând să plece și nici eu nu am de gând să continui conversația precedentă cu ei aici.

— Nu, chiar de loc. Singura responsabilitate care mi-a fost dată, a fost să ma asigur că te pregătești.

Îmi dau ochii peste cap și îmi șterg lacrimile frustrate. Nu o să ajung nicăieri. Face asta doar pentru că a realizat că Adam e cel cu care vorbesc.

— Știu că am spus pași mărunți, dar vrei să mâncăm ceva? Întrebarea lui Adam mă i-a prin surprindere.

— Aaaa, nu pot. Aparent îi sunt datoare lui Eliot, i-am promis că mergem la masă. Poate altădată?

— Cum vrei tu Kate, nu vreau să te forțez.

Tonul din glasul lui mă face să realizez că a înțeles din nou totul greșit și în momentul actual singurul lucru pe care vreau să îl fac e să țip. M-am săturat de dramă.

— Nu cred că facem nimic interesant în seara asta, așa că de ce nu vi aici? Întrebarea îmi părăsește buzele înainte de a avea timp să gândesc.

— Ești sigură? Nu vreau să întrerup nimic.

Îmi dau ochii peste cap și sunt gata să îi închid telefonul în nas.

— Da, Adam, sunt sigură. O să închid acum până nu mă răzgândesc.

Îl aud râzând și îmi dau ochii peste cap din nou. Eram serioasă.

— Ok. Știu că nu sunt în măsură să cer asta, dar nu te da bătută Kate, încă te iubesc.

Mă opresc din a face ture prin cameră și îmi închid ochii din nou.

— Pa Adam, ne vedem, e tot ce spun și închid apelul.

Îmi deschid ochii și mă întorc cu fața către Kyle de data asta puțin enervată.

— Chiar era nevoie să faci asta?

— Da, e tot ce spune și îmi aruncă o pernă în față.

D.M.