"𝑱𝒂𝒏𝒆𝒕𝒕𝒆 𝒂 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒂𝒓𝒖𝒕!!" (cap.18)

*După 5 ani*

*N/t's pov*

   Eram cu fetița mea Janette in parcul din apropierea casei, se juca cu o fetiță din vecini, este fericirea me, când o văd mi se înseninează viața

   I-am spus totul despre tatăl ei de la ciocnitul pe strada până la despărțirea de la festival, nu mai suportam sa o vad că își așteaptă tatăl știind că nu o sa se mai întoarcă niciodată
(stați mă nebunelor că a apărea și fat frumos)

   Janette este leita cu Payton, aceași ochii mari și căprui, același par ondulat, mă uit la ea și pot spune că este o copie in miniatura feminina de-a lui pe lângă toate aste este și foarte inteligenta la 4 ani ai ei

  In legătură cu părinți mei tot îmi spuneau sa fac avort și să nu mai am nicio legătură cu Payton dar nu am putut, am vrut, dar n-am putut,

*Flash Back*

  Mă gândeam cum as putea scăpa de copilul ăsta sau daca o sa scap voi regreta că am făcut-o, as putea face o naștere spontană sau pur și simplu să îl avortez, dar nu pot fiindcă copilul ăsta nu mi-a greșit cu nimic plus că m-aș simți vinovată toată viața că mi-am omorât copilul

   Cum mă tot gândeam cum aș putea pierde sarcina îmi sună telefonul, era mama

📳Conversație telefonica📳

   Eu: alo?
   Mama: te-ai mai gândit?
   Eu: mda...o sa fac avortul
   Mama: mă bucur pentru tine mă bucur că o să poți veni acasă să stai cu noi
   Eu: mă tem de asta...
   Mama: adica?? *spune ea panicata*
   Eu: daca o sa fac avortul ăsta nimeni nu o sa mai audă de mine
   Mama: nu spune de-astea că mă bagi in spital, zi unde ești sa venim după tine
   Eu: dar de ce nu pot pastra copilul??
   Tata: CUM SA PĂSTREZI COPILU' TOȚI COLEGI DE LA MUNCA MA VORBESC PE LA SPATE CA FIIMEA E CU BURTA LA GURA LA 17 ANI!! ORI FACI AVORT SI VI ACASĂ ORI LA REVEDERE
  Eu: ATUNCI LA REVEDERE!!

📳Conversație telefonică încheiată 📳

*End of Flash Back*

   Din cauza asta m-am certat cu ei și n-am să uit asta niciodată, cu mama mai țin legătura, rar mă suna să vadă ce face Janette, dacă ne e bine aici și asta miau fost foarte greu de explicat unei făpturi de 4 ani ma bucură faptul că este o fetiță care înțelege cât de greu mi-a fost sa o cresc de una singura

   Se făcuse ora 3 după-amiază și am luat-o încet spre casa, fiindcă ne aștepta Nick sa mergem în oraș la parcul de distracții

   Charlie și Chrys nu mai stau cu noi fiindcă Chrys a primit o oferta de munca in State și a luat-o și pe Charlie împreună cu Chester fiul lor

   Între mine și Nick este o legătură foarte strânsă, nu ca si relație, suntem ca și frați până și Janette ii spune "unchiul Nick" și mă încântă lucrul acesta

  Am ajuns acasă și ne-am dus să mâncăm iar după acea sa ne schimbam ca sa putem merge in parcul de distracții

  Azi am decis ca eu și Janette sa ne asortam:

  Iar Nick și-a luat o bluza roșie ca sa ne asortam toți:

*Skip time*

   După mai mult de o oră și premi câștigate de la jocurile cu ghiara sau cu inele am ajuns și aici...

   La roata ce-a mare unde obișnuiam să ne dăm împreună (Cu Payton) de fie-care dată când aveam ocazia și veneam in Londra, era locul nostru , chiar ne-am inscripționat inițialele într-o cabină de pe roata și aparent am ales cabina cu inițialele noaste pe ea (cabina de zice?)

*Flash Back*

   Eram cu Payton in Londra într-un parc de distracții și normal că trebuia să ne dăm în roata ce-a mare, prima data nu a vrut dar cu abilitatea me de a îndupleca oameni așa ușor a venit cu mine, ne-am urcat într-o cabină
(mă cabină de zice?) sa oprit roata cu noi în vârf, orașul era plin de luminițe, totul așa de liniștitor, așa...romantic...doar noi doi și nimeni altcineva

   Totul era minunat până când Payton sa gândit ca de fiecare dată când o să venim aici sa ne aducem aminte de toate momentele frumoase din viața noastră ba chiar sa facem mai multe de cât erau, sa ne inscripționăm inițialele pe podea in colțul din stânga

*End of Flash Back*

    Janette: mami uite ce e acolo *spune și arată cu degetul spre inițialele de pe podea* ce scrie??
   Eu: sunt niste inițiale pui
   Janette: adică inițiale? Ale cui?
   Eu: poate sunt ale unor îndrăgostiți sau niste prieteni foarte buni
*spun incercat sa nu lăcrimez*
   Janette: ce draguuuț!!! și eu vreau sa fac asta cu iubitul meu!!
   Eu: aolooo ai iubit?? Și mie nu mi-ai spuuus???
   Janette: mamiiii nu aaammm dar un băiat de la școala îmi face ochi duuuulciiiiii
*spune ea lingușitor*
   Eu: mai sa fie cum îl cheamă??
   Janette: pai in cheamaaa Eduard și este foarte frumos și și deștept
  Eu: daa?? Sa ști că vreau sa îmi cunosc ginerele *spun eu in gluma apoi incepem să râdem amândouă*
(A da am uitat sa precizez că Nick le aștepta jos pe fete)

   Se terminase tura chiar foarte repede, ne-am dat jos și am început să îl caut cu privirea pe Nick și l-am văzut vorbind cu o fata așa că mi-am luat îngerașul de mânuță și am plecat spre ieșirea parcului, nu am mai stat sa îl așteptăm pe Nick ca sa ne ducem împreună cu mașina dar Janette a insistat sa mergem pe jos pentru că nu ne-am mai plimbat împreună de multi timp deoarece lucrez până seara târziu și de-abea mai apuc sa stau cu fetița mea, am noroc că Nick are grija de ea când sunt la munca, am o încredere maxima in omul asta

   Cum tot povesteam noi doua și mergeam spre casa mi se părea ceva ciudat, mă simțeam de parcă cineva ne urmărește din întuneric, am zis că poate este doar imaginația mea și am început să grăbim pasul puțin fiindcă se făcea răcoare, mai aveam o străduță până acasă, am intrat repede într-un magazin sa iau niste alimente iar Janette a spus că mă va aștepta afara plus că nu dura mult fiindcă știam ce trebuie sa cumpăr

    Am ajuns și la casa, am platit și m-am dus afara la Janette, când am ieșit din magazin am inceput să mă panichez nu am mai văzut-o pe Janette nicăieri, am inceput sa tip sa mă agit dar nimic, când am vrut sa plec de langa locul unde era ea (Janette) am văzut un bilețel cu fata-n jos, l-am luat în mână și l-am citit

                                            Draga N/t
Daca vrei să îți mai vezi copilul viu trebuie sa vi mâine la restaurantul xxxxxx (o dresa) la 22 fix daca nu poți să îi spui adio, a da am uitat sa precizez sa vi ca și cum am ieși la o întâlnire.

                                                         Cu drag "Trecutul tau"

   Am inceput să plâng instantaneu adică cum sa îmi ia copilul, sânge din sângele meu și să mă amenințe că nu o sa o mai vad niciodată, cu toate aste m-am îndreptat spre casa

   M-am trântit pe canapea și nici nu ma mai interesat daca sunt singura sau nu acasă am inceput sa plâng și mai tare, aparent nu eram singura ci cu Nick, vine foarte îngrijorat la mine și întreabă

   Nick: N/t ești bine?? Dece plângi?? Unde e Janette??
   Eu: asta e problema...nu e!!
*spune eu printre suspine*
   Nick: ce sa întâmplat??
   Eu: pai am fost până la magazinul din colț iar Janette mi-a spus că mă așteaptă afara până ce iau alimentele de care avem nevoie, când am ieșit din magazin iar ea nu mai era acolo doar acest bilet *spun și îi dau biletul*
  Nick: trecuți tau zici ha?
  Tot el: șiii...o sa te duci??
   Eu: normal!! Aș face orice pentru ea!!
   Nick: daca vrei pot veni cu tine? Nu am nimic de făcut
   Eu: nu mersi, eu trebuie sa o fac
   Nick: cum vrei, du-te mănâncă ceva și du-te odihneștete
   Eu: nu am cum sa mă odihnesc când știu ca fetei mele ii se întâmplă ceva și este printre străini cine știe ce i se poate întâmpla...a fost răpită...Janette a fost răpită...
   Nick: stai liniștită o sa o găsim cumva *spune și mă îmbrățișează*
 
   *𝑺𝒌𝒊𝒑 𝒕𝒊𝒎𝒆*

  Mai aveam doar o ora la dispoziție ca sa mă pregătesc pentru a-mi recupera copilul înapoi, am căutat prin dupal o rochie potrivită și până la urmă am găsit


   Nu m-am obosit sa îmi fac parul și să mă machiez mă duc să îmi iau copilul înapoi nu la întâlniri cu necunoscuți (asta-i fata mea)

    M-am terminat de aranjat și l-am rugat pe Nick sa mă duca până la restaurantul respectiv, când am intrat înăuntru mi-a sunat telefonul  (prefaceți-vă că are mai multa baterie)


   Am stat puțin și m-am gândit dacă sa răspund și până la urmă am răspuns

📳 Conversație telefonică 📳

  Eu: alo?
  X: buna princess
*spune cu o voce foarte familiara și senzuală*
"Mai aveam puțin cădeam de pe picioare"
  Eu: ce vrei de la mine?
  X: nu te ambala draga, avem niste treburi de rezolvat împreună
*spune cu accent pe ultimul cuvânt*
  Eu: tu ai luat-o pe Janette! UNDE E!!! *spun ultima fraza puțin cam tare iar tot restaurantul se holba la mine "perfect" îmi spun minte
   X: calmează-te love, uitate cu privirea prin restaurat iar la o masa din colț o sa vezi o persoana în negru, pe tine te așteaptă, daca nu o sa faci tot ce spune persoana acea nu o sa o mai vezi pe Janette
*spune el cu o lejeritate maxima dar în același timp serios*
   Eu: dar nu crezi că trebuia pur și simplu să vi si să îmi dai fata înapoi și nu voi suna la poliție?
   X: politia nu are ce sa îmi facă princess
*spune chicotind*
   Tot el: doar tu îmi provoci nopții nedormite și erecții...multe

   📳Conversație telefonică încheiată 📳

 
   Nu îmi vine să cred ce a putut să spună omul acela nici macar nu îl cunosc, stai puțin pe bilet sa semnat "trecutul tau" deci cu siguranță este o persoana din trecut

   M-am îndreptat spre masa din colț unde era persoana respectivă în negru, m-am așezat la masă iar bărbatul începu să vorbească

   Y: deci ești aici pentru copilul ăla?
   Eu: da! Unde e! E bine? Ia-ți făcut ceva?
   Y: mai puțin cu întrebările! ia asta
*spune și îmi înmânează o hârtie*
   Y: fa toate acele 20 de provocări și doar atunci te poți întâlni cu The King
   Eu: in primul rand cine este acest "The King" iar în al doilea rând îmi voi vedea fata înapoi?
   Y: 1 vei afla iar 2 doar daca o sa faci toate provocările de pe lista și te vei întâlni cu el
   Eu: dar dece m-as întâlni cu el?
   Y: o seara buna "spune se ridică și pleacă"

𝕍𝕒 𝕦𝕣𝕞𝕒...................................................................
  
  𝑩𝒖𝒏𝒂 𝒃𝒖𝒏𝒂 𝒅𝒖𝒑𝒂 𝒄𝒖𝒎 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒕𝒊 𝒂𝒎 𝒔𝒄𝒊𝒎𝒃𝒂𝒕 𝒕𝒊𝒍𝒖𝒍 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top