— Ăsta ne-a fost începutul, deci.

        Chara stă pe plajă, balansându-și greutatea de pe un picior pe altul. Se uită la cer. Luna e înconjurată de nori și pare să se afunde în oceanul lor de întuneric. În ceața din lumina ei se descompun toate culorile curcubeului.

        El o ține de mână. Cu privirea pierdută, sufletul ei îi alunecă printre degete.

        — Poate că da, spune ea.

        Vocea i se frânge.

        — Poate că marea ne-a adus împreună. Sau poate că marea ne-a despărțit.

        — Prefer partea cu ,,ne-a adus împreună". Valurile nu pot conduce iubirea în larg, ci doar s-o aducă mai aproape.

        — Poate.

        El o privește perplex. Chara se joacă cu valurile. Mintea ei e departe, prea departe. Apa îi mângâie dantelat vârfurile degetelor de la picioare.

        — Poate?

        Bruneta se apleacă și atinge oceanul. Stropul i se prelinge pe braț și aterizează, invizibil. Îl urmărește cum se reîntoarce în origini.

        Cu un fior, pricepe că așa stau lucrurile și cu moartea unui suflet. Că distrugerea și renașterea își urmează cursul.

        — Te-ai gândit vreodată de ce luna nu e considerată o stea?

        Întrebarea lui o ia prin surprindere. Mărește ochii și îl privește.

        — Ce vrei să spui?

        — Mereu stă printre stele. Ce e acceptat între stele și nu e o stea?

        Chara inspiră adânc. Aerul pare să se comprime în jur, ca și cum cerul s-ar fi aplecat într-o curbură a întunericului. Între coastele lui de foc, ea își poate face respirațiile sufletului să cânte.

        — Excepțiile sunt sute. Și tu mă accepți pe mine, iar eu nu sunt o stea.

        Cuvintele îi răsună de undeva din piept, cu un ecou adânc. De parcă nu ea e cea care le rostește.

        — Ai dreptate. Nu ești o stea. Tu, Chara, ești o constelație.

        Și-ar dori să fie astfel. Doamne, cât și-ar dori! Cât și-ar dori să știe că poate aprinde văzduhul și că poate scăpăra abisul dintr-un suflu, că poate salva vieți și că destinul ei nu e predestinat să se frângă...

        Dar, momentan, Chara nu-i poate spune nimic. Poate doar să-l ia de mână din nou și să-i zâmbească.