Centrul Medical din Atlanta este plin când ajungem acolo.

— Și se spune că așteptarea pentru a intra într-un club este lungă, glumește asistenta care se ocupă de înscrierea noastră. Din păcate, la noi este cel mai greu să găsești un loc, mai ales vineri seara.

Repede, îl ducem pe Ryder într-o cameră iar pe mine în alta.

Un doctor vine să mă examineze înainte de a-mi sutura rana la picior; și, pe toată durata procedurii, încă nu pot asimila ceea ce s-a întâmplat. Mi se prescriu analgezice și mi se dau cârje. Doctorul mă anunță ca probabil o să am nevoie de o săptămână, ca rana să se închidă complet. De îndată ce îmi dă drumul, plec în căutarea lui Ryder.

Îi trag perdeaua ce înconjoară patul și îl găsesc în lenjerie intimă, cu fața în jos pe masa de examinare, în timp ce un doctor îi coase rana de la gambă.
Mă simt atât liniştită, cât şi speriată la vederea ei.

— Hei, tu, șoptesc, mergând spre el. Cum te simți?

— Mult mai bine acum că ești aici, dar întreabă-mă din nou când ies din anestezie.

— Ce?! Ryder Cole a fost anesteziat pentru câteva copci mici? Un mare mit care se prăbușește.

— Da, dar vom omite acest mic detaliu în declarația noastră către polițiști. Am o reputație de susținut, tigroaică.

— Domnule Cole, am terminat, anunță doctorul ridicându-se de pe scaun. Va trebui să schimbați pansamentul în săptămâna următoare, deoarece sunteți sănătos și într-o condiție fizică excelentă, rana se va vindeca rapid. Sper că încă o să aveți un weekend bun.

Spunând asta, ea pleacă iar eu îmi înăbuș un mic râs. După ceea ce tocmai am trăit, chiar nu văd ce ar putea fi mai rău. În plus, nu doar weekendul va fi bun. Restul vieții mele, al vieții noastre, va fi și mai bine, perfect, acum că Sebastian este în spatele gratiilor.

În sfârșit!

Polițiștii vin destul de repede ca să ne ia declarațiile, iar eu mă rezem de mica comodă de lângă patul lui Ryder.

Se pare că Ryder a observat imediat absența mea. Având imediat un presentiment rău și cerându-i lui Gunner să verifice locația telefonului mobil al lui Sebastian și tranzacțiile făcute cu cardul. Gunner a aflat că a rezervat o cameră în hotelul Night Light Inn, însă a preferat să caute și alte piste, până în momentul în care Jamie l-a sunat pe Ryder și i-a spus că cineva a intrat în casă cu forța și că am camera cu susul în jos.

În momentul în care eram în sala de așteptare al spitalului, mi-am sunat fratele și i-am mulțumit pentru că a avut un reflex foarte bun să-l sune pe Ryder. Și mi-a răspuns că este normal, mereu ne vom susține între frați.

Imediat ce polițiștii au toate informațiile necesare, părăsesc încăperea, iar Ryder se dă într-o parte făcându-mi loc lângă el. Mă cuibăresc în brațele sale, lipsindu-mi spatele de pieptul lui închizând ochii și inspirând adânc. Își lipește buzele de gâtul meu și toate evenimentele din această seară, pe care le revăd la infinit, dispar într-o clipă.

Nu contează că suntem la urgențe, durerea piciorului meu, stadiul deplorabil în care arăt, nu-mi mai pasă de nimic. Din momentul în care resimt căldura corpului lui Ryder lângă al meu și forța mâinilor înconjurându-mă, întreaga lume poate să se prăbușească că nu-mi pasă.

— În seara aceasta am fost la un pas de-a te pierde. Îmi murmură la ureche.

Lacrimile încep să-mi curgă imediat. Însă nu plâng de supărare, nici de bucurie. Sunt lacrimi de ușurare.

Sunt în viața. Suntem în viață!

Mă învârt în brațele lui Ryder până ajung cu fața spre el și-mi așez palmele pe obrajii săi.

— Îmi pare rău Ryder. Nici nu-ți poți imagina cât de rău îmi pare.

— De ce? mă întreabă cu o voce blândă mângâindu-mi părul.

— Ești rănit și este din cauza mea... Ai fii putut să mori din vina mea, pentru că am fugit de responsabilități în loc să le țin piept atunci când trebuia.

— Nu aveai de unde să știi că Sebastian avea să meargă atât de departe în nebunia lui. Și aveai dreptate, nu puteam să trăim astfel, în așteptarea următorului pas pe care avea să-l facă. M-aș lăsa înjunghiat de o sută de ori dacă asta te-ar salva din mâinile acestui nebun. Te iubesc Cassie!

Îmi priponesc privirea în ochii lui și mă simt aspirată de albastrul profund al irișilor săi.

„Te iubesc!"

Ieșind din gura lui Sebastian, aceste două cuvinte răsunau atât de fals și nu-l credeam deloc. Pentru el erau doar niște cuvinte manipulatoare, niște simple litere așezate într-o frază ce n-aveau nici o semnificație între buzele sale. Însă auzindu-le de la Ryder, este ca și cum le-ar da o altă semnificație de a-mi deschide ușa unei noi lumi.

Acest om minunat pe care îl am în fața mea, care n-a ezitat o secundă din a-și risca viața ca să mă salveze, mă iubește pentru ceea ce sunt cu o iubire sinceră.

— Și eu te iubesc, îi șoptesc sărutându-l în colțul buzelor, apoi pe obraz și în cele din urmă pe gât. Mi-ai salvat viața, Ryder. Dacă nu ai fii ajuns la timp, eu...

Un nod mi se formează în gât și nu reușesc să-mi termin fraza.

— Șh, s-a terminat Cassie!

Mă strânge în brațe, iar eu îmi apăs fruntea pe umărul lui.

— Și eu trebuie să-ți mulțumesc. Și tu mi-ai salvat viața în această seară. Nimeni, niciodată, nu mi-a luat apărarea cu atâta hotărâre. Totuși, i-ai spart bine nasul.

— Este ceva normal, am învățat cum să dau un croșeu de la cel mai bun boxer din câți există. Un bărbat extraordinar care are mereu dreptate și câștigă întotdeauna.

— De data aceasta am câștigat. Împreună, tu și eu.

Aprob din cap simțindu-mă liniștită din cauza mângâierilor ce mi le oferă pe spate.

— Cioc, cioc ! exclamă dintr-o dată o voce ce seamănă foarte bine cu cea a lui Shelby, de cealaltă parte a perdelei ce ține loc de ușă.

— Ryder? Întreabă Cash îngrijorat băgându-și capul prin perdea. Cass? Sunteți aici?

Mă îndrept puțin de spate și dau cu ochii de Cash care îmi zâmbește înainte să se întoarcă.

— Sunt aici, i-am găsit. Anunță pe cineva.

În secunda următoare, Shelby, Avery, Ruby, Savannah, Jackson și Parker pătrund, unul după celălalt, în micul spațiu de examen.

— La naiba, e chiar mic aici, remarcă Avery.

— În același timp, suntem la urgențe, nu ar trebuii să primești vizite.

Parker face un semn cu mâna spre Ryder adăugând:

— Dovada, nu cred că ne-ar fi întâmpinat în boxeri dacă ar fi știut că dăm buzna.

Începem să râdem cu toții.

— Nici nu vă puteți imagina cât de mult mă bucur să vă văd aici, spun în timp ce încerc să-mi iau cârjele.

— Nu, nu, nu, protestează Savannah. Nu te mișca!

Îl lovește ușor cu umărul pe Cash înainte de a trece în fața lui și a mă cuprinde în brațe.

— Cum ați reușit să intrați aici? îi întreabă Ryder, punându-se în poziția de șezut la rândul lui. Parker are dreptate, vizitele nu sunt autorizate aici.

— Datorită lui Cash, răspunde Ruby. Cunoaște o asistentă pentru că și-au tras-o amândoi.

— Nu-i adevărat! Neagă Cash. Nu este asistentă, este medic.

— În fine, chiar și fără ea, nu aveam de gând să plecăm de aici înainte să vă vedem. Răspunde Shelby apropiindu-se de mine și pupându-mă pe obraz.

— Dar, acum vorbind serios, sunteți bine? Ne întreabă Jackson analizându-ne de la cap până la picioare.

Am un schimb de priviri cu Ryder, iar zâmbetul pe care mi-l oferă îmi arată încă o dată că ne gândim la același lucru: poate că nu arătăm bine cu pansamentele și bandajele noastre, cu petele de sânge uscate pe piele și hainele mele, însă nu ne pasă pentru că ne iubim.

Ne iubim!

Ne iubim și suntem în viață!

— Dap, suntem bine, îi răspunde Ryder.

— Suntem chiar foarte bine, adaug și eu.

Ryder își trece unul dintre brațele tatuate în jurul taliei mele și mă sărută pe cap.

Mă sprijin de el și îi aud inima cum bate cu putere.

Locul meu preferat, refugiul meu, cel care mă calmează mereu, acum este el: Ryder Cole, iubirea mea, îngerul meu păzitor.

"Sfârșit!"