Deschid ochii și clipesc de câteva ori, total dezorientată.

De ce am un căluș înfipt între buze?

Sebastian... În dulapul meu.

Stau întinsă într-un spațiu restrâns. Observ peretele și tavanul, alb și necunoscut. Vreau să trag cârpa pe care mi-a îndesat-o în gură, dar nu pot, am mâinile legate la spate. Încerc să mă întorc pe o parte ca să mă ridic pe cot, dar frânghia aspră îmi curmă încheieturile. Nici măcar nu-mi pot întinde picioarele.

Doamne, sunt într-o cadă!

Observ un săpun ambalat așezat pe un suport. Probabil suntem la un motel.

Lumina din baie este orbitoare și închid ochii încercând să-mi potolesc bătăile frenetice ale inimii.

Unde este Sebastian?

Cumva, îmi ascut urechile ca să aud cel mai mic zgomot venind din cameră.

Nimic. Este liniște totală.

Sângele îmi pulsează în tâmple și înghit în sec. Nu e de mirare,  retardatul ăsta aproape m-a sugrumat.

Cât timp am rămas inconștientă? A observat cineva lipsa mea la depozit?
I-am spus lui Ryder că voi fi rapidă, dar el trebuie să fie atât de ocupat să gestioneze boxierii, mulțimea, pariorii... Nici nu va vedea că nu sunt acolo.

Nu te panica...

Este o nebunie, lucrurile se întâmplă cu adevărat când te aștepți mai puțin. Niciodată nu mi-aș fi putut imagina că Sebastian va pătrunde în casa mea ca să iasă din dulapul meu și să mă ia. E puțin extrem, chiar și pentru un personaj ca el.

Am fost răpită de soțul meu și iată-mă, legată într-o cadă, Dumnezeu știe unde.

Ar fi trebuit să-i permit lui Ryder să vină cu mine.

Ar fi trebuit să-l las pe Gunner să mă ducă până în casă.

Da, ar fi trebuit să fac o mulțime de lucruri diferit, dar acum nu este momentul să plâng. Trebuie să rămân calmă indiferent de situație.

Sunt scufundată în gândurile mele când aud ușa băii deschizându-se și pași lenți răsunând pe gresie. Mă îndoiesc că este vreun salvator.

— Ești trează, iubito, observă Sebastian, aplecându-se asupra mea.

Poartă o cămașă albă, cu nasturi închiși până la guler și băgată în pantalonii plisați. Are părul aranjat la perfecție și și-a pus butonii pe care și i-a oferit la ultima sa zi de naștere. S-a gândit, totuși, să se îmbrace frumos înainte de a-și răpi soția. De parcă ar fi ceva normal asta.

Ține o pungă de plastic în mâini. Mă întreb ce se află în ea, dar pe de altă parte, prefer să nu știu.

Sebastian mă prinde de umeri și mă ridică în poziția de șezut. Îmi aduc genunchii spre piept.

Hm, sunt desculță.

Tresar când îi întâlnesc privirea. Se uită la mine o clipă lungă înainte de a-și înfășura o șuviță din părul meu în jurul degetului său. Degetul lui mă atinge pe obraz, iar o greață violentă îmi face imediat stomacul să se dea peste cap.

— Această culoare nu ți se potrivește deloc, mormăie el, clătinând din cap scuzându-se. Ca să nu mai vorbim de machiaj.

Nu port machiaj, nebunule.

Îmi las capul în jos, dar el îmi pune un deget sub bărbie ca să mă forțez să ridic privirea.

Oftând, băgă mâna în pungă și scoate o cutie de vopsea de păr, blond deschis și un pachet de șervețele demachiante.

— Dar imediat vom aranja toate astea, își continuă pledoaria, în timp ce scoate un șervețel din pachet. Vei vedea, totul va reveni rapid la normal.

Începe să-mi curețe fața frecându-mi cu forță fruntea, ochii și obrajii, iar eu schițez o mutră plină de durere în ciuda mea. Încă nu și-a dat seama că nu port machiaj?! În același timp, nu pare să înțeleagă mare lucru în ultima vreme, așa că...

— Indiferent cum arăți, Cassandra, indiferent ce faci, indiferent unde mergi sau cu cine, vei fi mereu a mea. Din fericire, sunt aici pentru a-ți reda ceva bun simț în creier.

Îndepărtează călușul și îmi trece șervețelul pe buze înainte de a mă săruta. Vreau să izbucnesc în lacrimi, să vomit, să fug, dar sunt blocată. Pusă într-un colț, ca un animal speriat.

Aș putea să țip până la moarte, dar dacă nu mă aude nimeni, mi-e frică de reacția lui Sebastian. Mai degrabă trebuie să încerc să trag de timp și să încerc să-l aduc cu picioarele pe pământ.

— Sebastian, m-am bâlbâit, trebuie să-mi dai drumul, te rog.

Îmi oferă un zâmbet care îmi taie răsuflarea, dar nu într-un sens bun.

Nu-l mai recunosc pe bărbatul care stă în fața mea. Nu mai este cel de care m-am îndrăgostit nebunește și m-am căsătorit dintr-un capriciu.
Sclipirea din ochii lui căprui nu mai este răutăcioasă, așa cum a fost cândva. Este nesănătoasă, sinistră. Exprimă multe secrete întunecate. Sebastian ascunde o față dublă, o altă personalitate.

Deodată, îmi strânge o mână în jurul gâtului și caută din nou în geantă pentru a scoate un tricou mare negru și o pereche mare de foarfece.

— Nu m-aș mișca dacă aș fi în locul tău, scumpo.

Mă eliberează și îmi apucă partea de jos a tricoului înainte de a-l tăia, din nou și din nou. Nu știu ce este mai rău, senzația de metal rece alunecând pe pielea mea sau clic-clac al unealte blestemate.

— De ce îmi faci asta? am întrebat, încercând să-mi păstrez calmul și să-mi controlez respirația.

Nu te da bătută, nu te da bătută, nu acum!

— Aceste haine sunt de foarte prost gust, răspunde el degajat. Ceea ce am găsit la farmacie nu este foarte elegant, îți dau dreptate, dar o să își facă treaba.

El dă o ultimă tăietură, iar umerii tricoului cad de o parte și de alta a corpului meu, expunându-mi sutienul la vedere.

Inspiră, expiră, inspiră...

El pune foarfecele pe marginea căzii și mă urmărește câteva clipe, părând gânditor.

— Ai o siluetă atât de frumoasă, șoptește el. Aș putea să te privesc ore în șir.

— Poate, dar nici atunci nu m-ai vedea, Sebastian.

Își pocnește limba în semn de dezaprobare.

— Nu e foarte frumos ceea ce tocmai ai spus, Cassandra. Te-am vegheat mereu.

— Greșit! am șoptit, simțind cum se ridică în mine un val de indignare. Nu ai încetat să mă rănești, să mă umilești! Nu te mai iubesc, Sebastian. S-a terminat. Căsătoria noastră s-a încheiat. (Mă îndrept cât pot.) Nu mai însemni nimic pentru mine, am continuat cu voce tare și, de îndată ce voi găsi o cale de a ieși de aici, mă voi duce la poliție, iar tu vei petrece restul vieții tale nenorocite în închisoare.

El chicotește.

— Viața mea a naibii de mizerabilă, așa cum ai spus-o și tu, este cu tine, Cassandra.

Apoi se aplecă spre mine și îmi pune o mână în păr pentru a-mi arunca capul pe spate cu un gest brusc.

—Nu vei pleca niciodată de aici, fără mine.

Tonul lui este atât de amenințător și hotărât încât simt că puținul curaj care mi-a rămas renunță imediat și am izbucnesc în plâns. Sebastian inspiră tare pe nas și în clipa următoare primesc o palmă peste față. Apoi se apropie de mine și îmi trage capul pe umărul lui, mângâindu-mi ușor părul. Mirosul grețos al coloniei lui aproape mă sufocă.

Am impresia că aud bătăi în depărtare, dar trebuie să fie palma care încă îmi răsună în cap și închid ochii acceptându-mi soarta cu fatalitate.

Deodată, cineva mă strigă, îmi aud numele.

— Cassie!

Doamne, spune-mi că nu visez!

Ryder, este Ryder!

— Cassie, răspunde-mi! Eşti aici? strigă, lovind în ușa dormitorului.
Sebastian se ridică și, înainte să pot spune ceva, îmi acoperă gura cu mâna lui. Încerc să-mi mișc capul în toate direcțiile și reușesc să-mi desfac buzele. Îi mușc mâna între degetul mare și arătător și profit de elementul surpriză pentru a mă elibera.

— Sunt aici! Ajutor! Sunt aici! Am țipat cu toată puterea.

— Taci! Sebastian tună, dându-mi o a doua palmă cu dosul celeilalte mâini.

Totuși, spre deosebire de prima, acesta se simte ca o găleată cu apă rece și mă readuce la realitate. Agresiunea fizică nu mai funcționează.  Țip și mai tare și aud ușa dormitorului deschizându-se forțat.

— Dă-i drumul, nenorocitule!

Sebastian se ridică în picioare în momentul în care Ryder dă buzna în baie înainte de a se arunca asupra lui, ca o fiară tocmai eliberată din cușcă și îl răstoarnă pe o parte. Foarfecele cad pe podea cu un zgomot metalic, iar capul lui Sebastian se lovește de vasul de toaletă, apoi se prăbușește pe podea la rândul lui.

— Ești bine? Nu ai nimic? mă întreabă Ryder, ghemuindu-se în fața mea și eliberându-mi mâinile.

Dau din cap, iar el mă ajută să mă ridic.

— Hai, spuse el, lăsându-mă să trec în fața lui.

Aproape am ieșit pe ușă când îl aud pe Ryder țipând și mormăind un șir de insulte.

Mă întorc și înțepenesc pe loc.

Ryder se agață de chiuvetă: Sebastian i-a băgat foarfecele în gambe! Iar nebunul, acum aflându-se în patru picioare, afișează un zâmbet diabolic în timp ce încă ține instrumentul în mână.

— Nu sta aici, Cassie! Fugi, îmi spune Ryder. Voi avea grijă de el.

Cuvintele lui se pierd în vârtejul de furie care se năpustește brusc în mine. Mă uit alternativ la balta de sânge a lui Ryder, care crește încet, dar sigur pe plăcile albe ale gresiei, și la expresia triumfătoare a lui Sebastian. Apoi, un val de adrenalină mă face să sar înainte, cu pumnul ridicat, cu degetul mare în afară, așa cum m-a învățat Ryder. Țintesc perfect, pentru că Sebastian ia lovitura în față și cade în lateral, sângele curgându-i din nas.

— Deci asta doare, nu? întreb înainte să-l lovesc a doua oară. Da, știu, e enervant.

Deodată, se întinde pe burtă și mă apucă de glezne, făcându-mă să-mi pierd echilibrul. Nu am timp să mă prind de marginea căzii și mă prăbușesc pe podea, dar mă ridic imediat înainte de a aluneca pe balta de sânge a lui Ryder. Cad din nou la pământ, apoi mă întorc repede spre Sebastian să mă târăsc departe de el. Îmi apucă una dintre glezne cu o mână și cu cealaltă foarfecele înfipte în gambele lui Ryder. Îmi scutur puternic piciorul pentru a încerca să mă eliberez, dar nimic nu ajută.

Sebastian profită de neîndemânarea mea rănindu-mi piciorul cu foarfecele înainte de a se urca peste mine. O durere ascuțită mă străbate, iar eu țip cu putere.

—Din moment ce nu vrei să-l ucid, mormăie el în timp ce mă încalecă, am să am grijă de tine. Într-un fel sau altul, vei fi a meu pentru totdeauna!

— Mai bine mor! Am respirat între dinți, simțindu-mi corpul încordat sub al lui.

— Exact, a scapat el, fluturând foarfecele deasupra capului.

Închid ochii, pregătindu-mă pentru ce e mai rău, când, deodată, simt că greutatea de pe mine se eliberează. Deschid ochii și văd că Ryder l-a lipit pe Sebastian de perete, apucându-l de gât. Apoi îi prinde cealaltă mână, forțându-l să scape foarfecele înainte de a-i răsuci brațul la spate cu brutalitate.

— Dacă cineva are de gând să moară aici, nu suntem nici ea și nici eu, a spus Ryder.

— Lasă-ne în pace, se vaită Sebastian, lovind cu piciorul în piciorul rănit al lui Ryder. Este soția mea.

— Să nu-i mai spui niciodată așa, replică Ryder, lovindu-l cu pumnul în față, făcându-l să se clatine.

Îi dă încă un croșeu de dreapta, înainte de a-l elibera, iar Sebastian alunecă la pământ, cu capul în lateral, cu ochii larg deschiși. E încă în viață, îi văd pieptul  care se ridică și coboară încet în ritmul respirației lui, și răsuflu ușurată când aud sirenele poliției apropiindu-se.

De data aceasta s-a terminat; chiar s-a terminat. Nu mă va mai răni niciodată.

Mă ridic în picioare, uitându-mă la Ryder. Suntem amândoi într-o stare deplorabilă, hainele noastre pătate de sânge, topul meu tăiat atârnând peste corp, dar trăim.

Suntem în viață!

— Hai să mergem înainte să-și recapete cunoștința, șoptește Ryder, punându-mi un braț în jurul umerilor.

Îi înconjor talia cu brațele și ieșim amândoi șchiopătând din dormitor. Întrucât rănile noastre respective sunt pe partea opusă, ne folosim unul de celălalt, iar el adoptă ritmul pe care i-l impun eu în ciuda mea.

Suntem in viata.

Zâmbesc ușor la acest gând. Schimbăm o privire înțelegătoare, iar el dă din cap.

— Mi-ai citit gândurile, șoptesc.

— Atunci începe să te gândești la lucruri murdare, tigroaică, pentru că am nevoie de puțină distragere a atenției.

Scap un râs scurt, dar sincer, iar el îmi sărută părul înainte de a ieși în aerul calmant al nopții.

Suntem în viață!