Inutil să spun că n-am închis un ochi întreaga noapte. Încă nu am reușit să-mi revin din cauza întâmplărilor dramatice de aseară.

Când l-am văzut pe Sebastian sprijinindu-se de bar, am crezut că voi muri. E ca și iarba cea rea de care nu scapi și încearcă să-mi acapareze noua viață.

Ar fi trebuit să rezolv situația într-o altă manieră, însă pe moment, să plec departe de el, mi-a părut cea mai bună soluție. Singura soluție. Recunosc că, în secret, am sperat ca plecarea mea să-l facă să sufere, nu atât pe cât m-a făcut el să sufăr, dar totuși. În schimb, nu mă așteptam să mă urmeze în Atlanta. Cum ar putea crede că voi accepta să revin să trăiesc iar cu el? Ce se întâmplă în capul lui?

Însă nu Sebastian mă îngrijorează în acest moment, ci Ryder.

Ryder...

Mă rostogolesc înafara patului.

Lumina intră în camera mea atunci când deschid ușa și cobor în living. Casa este scufundată în liniște. Liniștea este întreruptă doar de cântecul păsărilor din grădină. Mă așez pe balansoar în spatele casei, locul meu preferat, locul care mă liniștește de fiecare dată, doar că, de această dată, agitația mea este atât de mare încât refuză să cedeze în fața relaxării.

De ce nu i-am spus adevărul lui Ryder? De ce nu i-am spus despre Sebastian? Cu siguranță m-ar fi înțeles fără să mă judece. Am fi putut să găsim o soluție împreună. Totul s-ar fi întâmplat altfel dacă nu aș fi fost atât de stupidă și iresponsabilă.

Ieri, după ce a fost înghițit de lume, l-am căutat pe Ryder peste tot, însă nu l-am găsit nicăieri, nici în birou, nici în spate în bucătărie.

— Nu l-ați văzut pe Ryder, fetelor? Mi-am întrebat prietenele care, între timp, au golit sticla cu whisky.

— Ba da, în fantasmele mele, a spus Avery provocând un râs general.

Cu o oră mai devreme, și eu aș fi început să râd cu ele, însă totul s-a schimbat. Din cauza mea.

Câteva ore mai târziu, când ajung la muncă – pentru că da, încă muncesc la Altitudine –, nimeni nu știe unde este Ryder. Sau nimeni nu vrea să îmi spună unde e.

— Haide Cash, murmur în timp ce mă aplec peste tejghea. Sunt sigură că ai avut vești de la el de ieri.

Dă din cap în semn de negație.

— Ai încercat să-l suni? Mă întreabă în timp ce șterge un pahar.

Ce întrebare!

— Da, bineînțeles.

L-am sunat de cel puțin o sută de ori. Fără să menționez mesajele pe care i le-am trimis.

Cum Cash nu răspunde, ridic din umeri și mă concentrez pe facturile care mă așteaptă.

Orele trec extrem de lent, iar eu sunt pe pilot automat. De mai multe ori, pe timpul zilei, încerc să-l sun pe Ryder cu telefonul de la bar, chiar și cu număr privat, dar, fără nici o surpriză, nu răspunde la nici un apel.

Dacă m-ar lăsa să-i explic adevăratul. Niciodată n-am să-i pot uita expresia în momentul în care Sebastian i-a spus că este soțul meu. Nici nu pot să-mi imaginez ce a resimțit în acel moment, regret atât de mult, însă trebuie să existe o cale ca să reglez totul. Trebuie!

Creierul meu întoarce aceeași chestie în toate direcțiile.

Jamie mi-a lăsat un bilețel ca să-mi spună că este plecat și că mi-a păstrat o bucată de pizza în frigider. Este drăguț – și surprinzător – din partea sa, însă nu-mi este foame. Sunt epuizată; nici măcar nu îmi este somn.

Îmi pun geanta pe masa din bucătărie și îmi scot telefonul. Pentru a mia oară verific că toate notificările îmi sunt activate, la fel cu volumul. Sunt activate toate. Am primit câteva mesaje, dar nici unul nu este de la Ryder. Într-un gest de pierdere, privesc pe geam înainte să-mi înșfac geanta și cheile de la mașină ce sunt agățate lângă ușa de la intrare.

Cine nu încearcă nimic, n-are nimic.

Urc în mașină și conduc până la Ryder. Este tentativa de la ultima șansă de-a lui vorbi, de-a lui explica totul.

Odată în fața ușii sale, sun ca o disperată, fără să primesc vreun răspuns. Sunt pe cale să cedez când un cuplu iese din imobil. Bărbatul îmi ține ușa și profit să pătrund în hol. Urc în lift și mă pregătesc să apăs pe butonul ce duce spre etajul lui, înainte să mă răzgândesc pe ultima secundă și să apăs pe butonul B.

Încet, împing ușile de la sala de sport. Aceasta este întunecată, și nu este nimeni aici înafară de Ryder ce lovește în sacul de box, iar fiecare lovitură răsună în întreaga sală.

Instinctul meu nu m-a înșelat.

Cu spatele către mine, picioarele goale, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening și un maieu negru. Nu mă vede, însă sunt sigură că îmi simte prezența. Îi observ umerii lați și mușchii brațelor ce se mișcă cu fiecare mișcare. Nu poartă mănuși, dar pumnii îi sunt înfășurați în bandaje albe. Lovește sac fără întrerupere și mă întreb cum de nu-l doare. Poate pentru că combate răul prin rău.

Inspir profund. Este aici, eu sunt aici. Suntem aici.

Am pregătit totul în mintea mea în mașină, doar că, acum, mintea mea pare că s-a blocat. Cum să încep conversația într-o astfel de situație?

— Ce vrei ? Mă întreabă Ryder fără să mă privească, accentuând întrebarea printr-o lovitură în sac.

Așa cum are obiceiul, preia controlul, și, pentru o dată, îmi pare bine.

— Trebuie să vorbim.

— Nu mai avem ce să vorbim. Soțul tău a fost foarte clar.

„Bum!"

O altă lovitură răsună în sală.

— Ryder, îl implor înaintând spre el, lasă-mă să-ți explic cum stau lucrurile, te rog!

— Dă-ți jos papucii! mârâie spre mine.

— Poftim?

— Dă-ți jos papucii ăia nenorociți, Cassie! Este scris pe ușă. Nu poți să faci mereu ceea ce vrei.

Tresar auzindu-i vorbele și mă aplec ca să-mi deschid curelele sandalelor.

— Oh, scuze, n-am fost atentă.

— Bineînțeles, niciodată nu ești atentă, murmură în barbă.

Remarca să îmi rupe inima, însă nu renunț. Mai fac câțiva pași spre el și-l prind de mână. Imediat ce-l ating resimt precum o descărcare electrică în întregul corp, ce-mi provoacă suveniruri insuportabile în acest moment.

— Ryder, îmi pare foarte, foarte rău, repet în speranța că va vedea sinceritatea din vocea mea.

Își eliberează brațul și dă un pumn sacului.

— Îți pare rău pentru ce?

Întrebarea lui îmi amintește de discuția pe care am avut-o în fața casei mele, acum câteva zile, doar că acum rolurile s-au inversat. Iar situație este mult mai gravă. Și că este numai din vina mea.

— Îmi pare rău că nu ți-am povestit despre Sebastian.

— Îți pare rău că nu mi-ai spus sau că ai fost prinsă?

— Ar fi trebuit să-ți spun că sunt... căsătorită, dar, nu știu, nu am reușit să găsesc cuvintele...

— Nu e atât de complicat. Ai fi putut să-mi spui: De fapt, Ryder, nu ești singurul barbat cu care mi-o trag. Mi-o trag și cu soțul meu.

— Nu! Exclam în timp ce-mi înconjor trupul cu brațele. Este fals!

Stomacul mi se întoarce doar gândindu-mă. A trecut foarte mult timp de când nu m-am mai culcat cu Sebastian. În ultimele luni, nici măcar nu am fost de acord cu acele acte sexuale.

— A trecut o lună de când nu l-am mai văzut. Continui dorindu-mi să blochez toate aceste amintiri oribile.

— Și de ce te-aș crede?

— Pentru că este adevărul.

— În măsura faptului în care deja m-ai mințit înainte, îmi este cam greu să te cred.

— N-are nici o legătură cu asta. Da, te-am mințit în legătură cu Jamie, însă nu în ceea ce-l privește pe Sebastian. Am preferat să nu-ți spun nimic despre acest subiect.

— Ar trebui să mă liniștească asta?

— Nu, încerc doar să îți pun totul într-o altă perspectivă, ca să vezi lucrurile prin ochii mei.

La aceste cuvinte, Ryder se îndreaptă și prinde sacul în brațe, înainte dea a se întoarce spre mine. Privirile noaste se întâlnesc și-mi simt cum începe să mi se formeze un nod în gât. Expresia lui e atât de dură și resemnată în același timp, și un nerv se zbate pe maxilarul încleștat.

— Cum ai reacționa dacă ți-aș spune că am o femeie sau o iubită și că de fiecare dată când sunt cu tine, în realitate mă gândesc la ea?

Înghit saliva cu dificultate, iar Ryder face un pas spre mine.

— Că de fiecare dată când ne-o tragem, ea este acolo, în mintea mea, continuă.

O lacrimă își croiește drum pe obrazul meu.

— Ryder, eu...

— Că, mă întrerupe sec, de fiecare dată când te sărut, îmi imaginez buzele ei; de fiecare dată când te ling, picioarele ei sunt despărțite deasupra capului meu. Că compar de fiecare dată totul, corpul tău, vocea ta, expresiile tale, postura ta, tot, cu ale ei. Că mă gândesc la ea fără încetare. Cum te-ai simți să aflii asta, Cassie?

Își pune privirea întunecată asupra mea. Niciodată nu m-am simțit atât de mică și neputincioasă ca și acum.

— Aș fi distrusă, șoptesc.

— Uite-o, nemernica ta de perspectivă. Declară înainte de a se întoarce cu soatele la mine și să dea un pumn în sac.

— Ryder, te implor...

Lacrimile îmi curg pe obraji fără să mă forțez să le rețin, și mă apropii de el, având o nevoie irezistibilă de-al atinge, de-a adulmeca parfumul lui.

— Lasă-mi o șansă să-ți pot explica totul, susur în timp ce-mi pun palmele pe spatele lui și de a-i lăsa un sărut între omoplați. Pe tine te vreau, pe tine și pe nimeni altcineva.

Îl simt cum se încordă sub degetele mele.

— Lasă-mă în pace, Cassie.

— Ryder...

— Pleacă!

Vocea lui aproape că nu se aude.

— Știu că am dat-o în bară și te-am rănit, murmur peste maieul umed în timo ce-mi strâng brațele în jurul mijlocului său, însă trebuie să mă asculți și să afli de ce...

— Nu, mă întrerupe eliberându-se din strânsoarea mea. Nu vreau să știu nimic. Pleacă în Anglia cu soțul tău, unde o să puteți să vă jucați în voie de-a șoarecele și pisica. Refuz să fie implicat în poveștile voastre.

Dă două lovituri în sac atât de tare, încât acestea răsună în sală precum două focuri de armă.

— Ryder, jur că nu mai este nimic între mine și Sebastian. Căsătoria noastră s-a terminată!

— Sebastian Walsh nu pare să fie de acord cu tine.

— Nu mai împărțim aceeași părere de mult timp. Este unul dintre motivele pentru care l-am părăsit.

— Ai început o procedură de divorț?

Îmi mușc buza inferioară.

— Nu, am vrut să aștept puțin înainte de-a cere divorțul ca să se obișnuiască situației și să nu mai fie nervos sau contrariat.

— Bineînțeles, vrei să nu-l faci să sufere. (Dă mai multe lovituri succesive în sac.) În schimb, adaugă, eu, nu-ți pasă să știi cât rău mi-ai făcut.

— Te înșeli! Ești ceea ce mă interesează cel mai mult. Tu și nimic altceva. De aceea sunt aici...

Cuvintele mi se pierd în golul sălii.

Ryder rămâne silențios. Înconjoară sacul de box sărind de pe un picior pe altul ca și cum eu nu aș fi aici.

Inutil să mai insist: este clar că nu mai vrea să aibă vevade a face cu mine și nici măcar nu pot să fiu supărată pe el că mă respinge. Am doar ceea ce merit.

Resimțind un enorm gol în mine, îmi iau sandalele în picioare și mă îndrept spre ușă. Răsucesc de mâner când aud în spatele meu:

— Știi, dacă am intervenit ieri, a fost pentru că am crezut că ai nevoie de ajutor.

Închid ochii câteva clipe, apoi îi redeschid și mă întorc spre el.

— Am avut un fel de presimțire rea și voiam să te protejez, adaugă înaintând spre mine cu mâini încrucișate peste piept.

— Știu...

— Țin la tine Cassie și am crezut că este reciproc.

— Este, Ryder, chiar este, spun cu o voce sugrumată. Regret modul în care am gestionat situația, ar fi trebuit să fac altfel, însă nu sunt obișnuită cu ideea ca cineva să se ocupe de mine sau să mă ajute. Mereu a trebuit să mă protejez singură.

— Să te protejezi de ce?

— De el, răspund fără ca măcar să mă gândesc

Imediat bătăile inimii încep să se accelereze. Gata, am spus-o.

— Cum adică, de el?

Ridic din umeri și-mi trec o mână prin păr lăsându-mi bretonul să-mi cadă în fața ochilor. Îndrăznesc o privire spre Ryder apoi îmi întorc imediat capul. Este prea greu. Mult prea greu.

— De ce spui că a trebuit să te protejezi de el? Mă întreabă cu o voce calmă.

— Sebastian, uneori poate să fie puțin... ( Fac o pauză ca să găsesc un termen potrivit.) cu caracter, ca să spun așa.

Mă oblig să-i susțin privirea.

— Cu caracter? Repetă Ryder încruntându-se. Adică?

— Se enervează destul de des.

— Se enervează... Țipă?

— Nu, nu chiar pentru că vecinii l-ar auzi cu siguranță și Dumnezeu știe ce ar putea să creadă despre el, răspund cu un fir de ironie. Mai rău: ar putea afla adevărul.

— Care adevăr?

Îmi scutur capul, privirea blurându-mi-se cu un nou val de lacrimi.

— Te-a lovit?

Îmi întorc privirea și fixez un perete. Rămânem în liniște câteva clipe. La ce bun să evit inevitabilul? Dacă chiar vreau să avansez, ca Ryder să mă înțeleagă și să mă ierte, nu pot să păstrez asta pe vecie.

— Uneori... murmur fără să-l privesc. Uneori, era... altceva.

Îmi este foare grea această confesiune, însă îmi oferă o enormă ușurare.

— Am să-l ucid, anunță Ryder cu o voce liniștită. O să-l distrug.

Îmi șterg lacrimile și îi iau mâinile în ale mele.

— Nu, Ryder, nu vei face nimic. Este exact ceea ce caută: își dorește ca toată lumea să fie furioasă, ca și el, și m-am săturat până peste cap de micile lui jocuri.

— Încă este în Atlanta?

— Habar nu am. Nu l-am revăzut de ieri seară. Nici măcar nu știam că e aici, am aflat atunci când a apărut la bar.

— Dacă îl găsesc, îl desfigurez.

— Nu merită asta. Iubește să provoace. Cea mai bună metodă ca să lupți împotriva lui, este să te prefaci că nu există.

Bine, poate că nu este cea mai bună, însă este singura pe care am găsit-o. Mi-a provocat destul de multe vânătăi, dar am făcut ceea ce a trebuit ca să supraviețuiesc.

— Vreau doar să iasă din viața mea, continui suspinând. Și dacă pentru asta trebuie să-l ignor, pe el și tot ceea ce mi-a făcut rău, atunci așa să fie. Cel puțin până nu găsesc un avocat ca să rezolv această problemă.

— Pot să dau câteva telefoane dacă vrei, îmi propune Ryder în timp ce-mi înlătură bretonul din ochi. Să vedem dacă putem accelera lucrurile pentru hârtiile de divorț.

— Cunoști avocați specializați în divorțurile la Londra?

— Cunosc destul de multă lume, tigroaico.

Evident! Până la urmă el este Ryder Cole.

Un mic zâmbet îmi apare pe buze, și-mi las capul pe spate, având sufletul eliberat de o greutate ce m-a apăsat de prea mult timp.

— Mulțumesc!

Ryder mă trage în brațele sale și îmi pun fruntea pe pieptul lui închizând ochii, căutând să opresc timpul pentru eternitate. Este ca o revenire la viață și se simte atât de bine...

— Niciodată nu-ți va mai face rău, Cassie, promite Ryder. Știu că ești mai mult decât capabilă să te aperi singură, însă nu mai trebuie s-o faci, pentru că sunt aici. Sunt aici și n-am să-ți mai dau drumul niciodată.

Sunt cuprinsă de o oboseală ciudată, dar care nu este fizică. Este morală și emoțională. Este grea; însă aproape că uit de ea acum că sunt la locul meu, în brațele lui Ryder.