Când în sfârșit termin cu furnizorul, plec în căutarea lui Cassie, însă nu o văd nicăieri. Nu este nici în sală și nici în birou.

— O cauți pe Cassie? Mă întreabă Katie în timp ce așează niște pahare pe tavă. Am văzut-o ieșind afară cu un tip și nu prea era în apele ei.

Un presentiment rău mă cuprinde și mă îndrept spre ieșire.

Împing ușa și imediat o văd pe Cassie.

— Cassie? O strig în timp ce mă apropii de ea și bărbatul ce pare că o intimidează. Totul este bine?

Pentru mine, să dau cu pumnul este un instinct natural, ca și cum e să pășești sau să respiri și este adevărat că autocontrolul meu este mai mereu pe roșu, însă nu sunt o persoană violentă. Fiecare luptă sau încăierare pe care am avut ocazia să le am au fost pentru a mă apăra pe ring sau să protejez pe cineva. Când lovesc, lovesc cu adevărat și doare. Așa că, cum reușesc să metrizez foarte bine acest impuls, hai să-l numim astfel, nu mă opresc din a mă folosi de corpul meu pentru a indimida peste cineva. Mai ales când acea persoană se ia de unul dintre apropiații mei. Ceea ce mi se pare adevărat în acest moment.

Cassie își întoarce capul spre mine și îngrijorare ciudată îi trece prin privire.

Observ urme de lacrimi pe obrajii ei și privesc în grabă pe bărbat. Are aproximativ aceeași înălțime ca și mine și este destul de slăbănog. Nu are nici o șansă în fața mea mai ales când văd cum o ține pe Cassie de mâini. Uite un lucru pe care n-am să-l tolerez.

Îl prind de gulerul cămășii. Pentru moment.

— Cassie, acest bărbat te deranjează? O întreb fără să-l slăbesc din privire.

Acest nemernic fie e prost fie nebun, pentru că nu-i dă drumul și un zâmbet satisfăcut îi apare pe buzele subțiri.

— Nu, nu, Ryder, totul este bine, răspunde bâlbâindu-se ușor în timp ce mă trage de mâneca cămășii. Este pe punctul de a pleca, nu-ți face griji.

— Nu-mi fac griji, răspund fără să mă mișc. Mai degrabă el ar trebui să-și facă griji dacă nu-ți dă drumul în această secundă.

— Ryder, te implor...

Își pune mâna pe brațul meu.

— Știu cum să gestionez situația, continuă. Sunt bine, promit.

Îmi îndrept atenția spre ea. Pare panicată, dar nu din cauză a ceea ce-mi imaginez eu, pentru că ochii ei sunt măriți precum ai unui copil ce tocmai a fost prins în timp ce fura din biscuiții interziși. Ceva nu este în regulă.

— Îl cunoști?

Își întoarce privirea și lasă un suspin în timp ce scutură ușor din cap: aceeași reacție ca și Caroline atunci când îi puneam o întrebare la care nu voia să răspundă.

Îi dau drumul bărbatului, iar zâmbetul lui se mărește.

— Cine este acest bărbat, Cassie?

— Pot să-ți explic, Ryder. Eu...

— Nu-i nimic de explicat, o întrerupe bărbatul cu un accent englezesc.

Se îndreaptă de spate în timp ce-și aranjează gulerul înainte să-și întindă mâna spre mine, subțire, aproape osoasă:

— Sunt Sebastian Walsh, soțul lui Cassie.

„Soțul lui Cassie." Soțul. Soțul. Soțul!

Acest cuvânt răsună în interiorul meu precum un țipăt într-o încăpere goală, iar creierul meu refuză să filtreze această informație. O senzație oribilă de rău mă cuprinde atât de rapid, că respirația mi se blochează în gât.

— Ești căsătorită? Reușesc să articulez la adresa lui Cassie.

Aprobă fără să-și ridice privirea spre mine.

— De aceea ai fost plecată în Anglia, murmur asamblând fiecare piesă din puzzle.

— Da și din acest motiv se va întoarce înapoi, anunță Sebastian privind-o pe Cassie cu un zâmbet arogant pe care mor de nerăbdare să i-l șterg de pe fața aia de chec.

— Chiar!

Este mai mult o observație decât o întrebare.

Respir profund ca să mă încarc cu mirosul călduros de vară și de magnoliile din colțul străzii. Ador mirosul ăsta relaxant și înviorător în același timp. Mă întreb dacă Cassie și nătărăul ei soț pot să simtă același lucru. Aș putea să-i întreb, dar la ce bun? Până la urmă, să trăiască în ignoranță e punctul ei forte. Cassie trebuie să fie expertă în asta.

— Da, viața ei este acolo, alături de mine, declară în timp ce strânge din ce în ce mai tare mâinile în jurul brațelor lui Cassie și s-o tragă spre el.

— Încetează Sebastian, geme aceasta încercând să se elibereze.

Refuz să mă amestec în lucruri ce nu mă vizează, mai ales când e vorba despre o căsnicie pasională, puțin cam ciudată pe margini, și sunt extrem de dezamăgit de Cassie că mi-a ascuns un asemenea lucru și mi-a vândut vise. Însă, nu pot să stau cu mâinile în sân și să nu fac nimic când este clar că ea nu se simte bine și că își dorește ca soțul ei să-i dea drumul.

— Bun, hainde, dă-i drumul.

— Pardon?

— Ești surd sau ce? Am spus să-i dai drumul!

— Vrei cumva să mă înveți cum să-mi ating femeia?

— Nu. Dacă aș vrea să te învăț ceva, ar fi total contrariul.

Cum nu se mișcă, îmi strâng pumnii și mă pun în poziție de luptă despărțind picioarele, natura mea preluând imediat controlul.

— Și mă îndoiesc că îmi vei aprecia modul de a explica.

Sebastian își îngustă privirea și mă analizează câteva secunde. Nu pare nici agitat, nici nervos, însă aproape că îi aud cum i se învârt rotițele din creier. Tocmai își calculează șansele. Din fericire pentru el, alege opțiunea cea bună și își desface mâna de pe Cassie. Aceasta își retrage imediat brațul.

— Foarte bine, acum pleacă de pe proprietatea mea, îi spun în timp ce-mi așez mâna pe spatele lui Cassie și o ghidez spre scările de la intrare în bar.

— Nu deții trotuarul din câte știu.

— Ai fi surprins să afli tot ceea ce dețin, îi strig peste umăr.

Cassie urcă scările și deschide ușa, o mare de conversații și râsete ne lovesc în plin. O urmez în de aproape înainte să trec în fața ei.

Nu vreau s-o mai văd, nici să-i ascult explicațiile inutile. Sunt furios pe ea, însă mai mult pe mine. S-a jucat cu mine când mi-am jurat că așa ceva nu mi se va mai întâmpla.

— Ryder, așteaptă!

Nu răspund. Nici nu știu unde merg, însă din moment ce e departe de ea, îmi convine.

— Ryder!

Mă prinde de mână și mă întorc împotriva mea.

— Îmi pare, foarte, foarte rău că a trebuit să asiști la asta... El.

— Ce a fost asta, afară, mai exact? Nu pot să mă abțin să nu o întreb, sperând să primesc o explicație satisfăcătoare.

— Este... complicat.

— Chiar este soțul tău?

— Este... (Își închide ochii aruncându-și capul pe spate.) Ascultă, este foarte mult de explicat, așa că...

— Nu, întrebarea pe care ți-am pus-o este extrem de simplă. Ești căsătorită cu Sebastian Walsh?

Privește în jurul ei, ca și cum ar căuta cu disperare răspunsul, când îl știm foarte bine amândoi.

— Da, murmură în sfârșit. Dar nu înțelegi, el...

— Nu, oprește-te imediat! Înțeleg foarte bine. Totul este limpede ca apa. Ești căsătorită, nu mi-am spus și acum ai fost prinsă. S-a terminat Cassie, nu vreau să te mai văd niciodată.

Mă întorc pe călcâie și mă amestec în mulțime ca să scap. Nici măcar nu știu de ce fug: de ea sau de furia care încearcă să mă cuprindă și să mă distrugă pe mine și întregul club.

Cum am putut fi atât de prost, atât de orb? M-am lăsat cuprins în aceeași capcană emoțională ca și cu Caroline. Am crezut că Cassie mă place cu adevărat și că împreună am putea construi ceva real.

Tu vorbești!

Mi-am lăsat garda prea jos, și pentru prima dată în viața mea mi-am luat cea mai puternică lovitură direct în față. Figurat vorbind, însă care m-a lăsat KO.