Chiar dacă ultimele zile mi le-am petrecut mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, marți seară mă trezesc că nu mai pot amâna spălatul rufelor. Bag o grămadă de haine în mașina de spălat înainte să mă întorc în bucătărie pentru a spăla vasele. În timp ce cobor scările, mă gândesc în sinea mea că această casă începe să arate ca o groapă de gunoi. Dar nu e chiar vina mea.

Ieri, când ne-am întors din camping, Ryder m-a convins să rămân la el peste noapte. În același timp, trebuie spus că argumentația sa nu a fost deloc convingătoare, dar puterea lui de convingere era.

- E târziu, a mormăit el pe pielea stomacului meu, după ce mi-a făcut un oral care aproape că m-a făcut să-mi pierd mințile.

Din fericire, eram deja întinsă pe canapeaua elegantă din piele din sufrageria lui.

- N-ai de gând să conduci la ora asta, a spus el, așezându-se deasupra mea, astfel încât să-și poată pune capul între sânii mei.

Mi-am întors privirea spre fereastra lui mare, pentru a privi ultimele raze ale soarelui la apus, în timp ce îi treceam o mână prin păr.

- Nici măcar nu e ora șase, bunicule, am râs. În plus, mașina mea nu e aici. Spune mai bine că nu vrei să mă duci acasă și să rămâi blocat în trafic.

- Urăsc blocajele în trafic. Și îmi place când ești aici.

Dezvăluirea lui mi-a tăiat răsuflarea și era cât pe ce să-i răspund că și mie îmi place să fiu la el acasă, dar m-am răzgândit în ultimul moment. Ceea ce se întâmplă între noi este prea frumos ca să fie adevărat și nu vreau să vorbesc prea repede și să stric totul.

Odată ajunsă în bucătărie, dau drumul la radio și încep să încarc mașina de spălat vase. Nimic nu se compară cu muzica pentru a combate singurătatea. Înainte, când încă mai locuiam toți patru aici, bucătăria era camera principală a casei: găteam, ne distram, practic trăiam aici. În fiecare seară, când se întorcea de la serviciu, tata pregătea cina în timp ce eu îmi făceam temele, stând într-un colț al bucătăriei, iar mama ,,stătea cu ochii pe lucruri", așa cum obișnuia să spună. Părinții mei profitau de aceste momente pentru a discuta subiecte care, la vremea respectivă, păreau prea complicate sau prea puțin interesante pentru un copil de vârsta mea.

Casa noastră a fost mereu plină de viață, iar când m-am mutat la Londra mi-a lipsit acest entuziasm. Apartamentul în care am locuit cu Sebastian era confortabil și luminos,
dar în curând a devenit un loc înfundat, sumbru, unde orice fel de viitor părea inacceptabil.

Clătesc vasele în fața chiuvetei, unduindu-mă și mimând o redare a versurilor piesei lui Aretha Franklin
Respect, când aud un zgomot.

Mă opresc brusc și întorc capul spre ușă: mânerul se mișcă.

Cineva încearcă să intre în casa mea.

Opresc apa și dau radioul mai încet. Sângele îmi bate violent la tâmple. Poate că e doar imaginația mea care îmi joacă feste.

Click, click, click.

Nu, cineva chiar încearcă să intre în casa mea. Nu există altă explicație. O persoană normală - un vizitator - ar fi sunat sau ar fi bătut la ușă. Intrusul trebuie să creadă că nu este nimeni acasă. Sau...

Știe că sunt aici și voi refuza să îi deschid ușa.

O parte din mine spune că nu poate fi Sebastian, în timp ce cealaltă parte este convinsă că este el. În copilărie, a vânat deseori fazani cu tatăl și unchiul său la țară. Are un ochi de linx, reflexe rapide ca fulgerul și răbdare de oțel. Știe cum să urmărească și să-și țină prada.
la vedere, așteptând momentul potrivit pentru a ataca. Reușește chiar să-i dea o speranță falsă, pentru a o face să creadă, pentru o clipă, că o va lăsa în viață înainte de a apăsa pe trăgaci ca s-o împuște.

Refuz să fiu prada lui. Totul s-a terminat. Mă aplec și îmi analizez rapid opțiunile, care sunt foarte limitate. Cuțitele sunt depozitate pe suporturile lor de lemn de pe tejgheaua din fața mea. Sebastian ar risca să mă vadă prin fereastră dacă m-aș îndrepta să iau unul.

Scotocesc în dulapul de sub chiuvetă. Îmi amintesc că mama obișnuia să țină acolo spray-uri pentru insecte, dar nu mai sunt acolo. Jamie trebuie să le fi pus în altă parte. Și, bineînțeles, mi-am lăsat
telefon mobil la primul etaj.

Ușa se clatină din nou, iar eu îmi înăbuș un mic țipăt.

Nu te panica! Noua ușă este robustă, mai am ceva timp ca să găsesc o soluție. În plus, ar trebui să-i mulțumesc lui Ryder și vizitei sale surpriză din noaptea în care ne-am cunoscut. Fără el, nu ar fi trebuit să schimb ușa, ceea ce a întărit siguranța casei. Oricum, voi reveni asupra acestui subiect altă dată. Deocamdată...

Un gând teribil îmi vine în minte. Sebastian știe despre Ryder? M-a văzut plecând cu el duminică după-amiază? Mă urmărește deja de câteva zile? Dacă el a fost cel care
care a lăsat personal buchetul de flori la ușa mea? El spune mereu că
că niciodată nu ești mai bine servit decât de tine însuți.

Nu, n-o să mă aibă, nu mă voi lăsa doborâtă fără să mă lupt.

Mă târăsc până la unul dintre dulapuri și îl deschid încet pentru a lua cea mai mare tigaie pe care o găsesc. Toate celelalte uși sunt încuiate, iar dacă se întâmplă ce e mai rău, voi alerga până la camera mea de unde îmi voi recupera telefonul și voi suna după ajutor, dar cel mai bine este să fiu pregătită pentru orice eventualitate, fără să-mi imaginez cel mai rău scenariu.

Nu mai aud nici un zgomot în spatele ușii și mă întreb dacă e un lucru bun sau nu. Intrusul va încerca probabil să intre pe o altă ușă, probabil cea din sufragerie. Mă târăsc până la pragul care desparte cele două camere.

Perdelele sunt trase de pe geamul mare și văd o siluetă care apare în spatele lor.

Un fior îmi străbate coloana vertebrală. Spre deosebire de ușa de la bucătărie, aceasta este din sticlă și încuietoarea este aproape inexistentă.

Nu prea am de ales acum. Cu o mișcare rapidă, mă ridic în picioare și mă poziționez pe partea laterală a ușii, fluturând tigaia ca pe o bâtă de baseball. Aud clicul încuietoarei și apoi mânerul rotindu-se o dată, de două ori...

Inspir adânc, cu toate simțurile în alertă.

Ușa se deschide și intrusul intră în casă. Nici măcar nu aștept să iasă din spatele perdelelor, că lovesc cu tigaia spre capul său. Un zgomot surd răsună în casă, și mă pregătesc să dau o nouă lovitură când...

- La naiba ! strigă străinul.

Doar că nu este un străin. Nu este nici Sebastian. E fratele meu.

- Jamie?!

- Cassie, ești nebună? Aproape că mi-ai spart nasul!

- Credeam că e altcineva, am replicat, aprinzând lumina înainte de a așeza tigaia pe masa din sufragerie.

Mă uit fix la fratele meu. Poartă blugi decolorați, un tricou galben și un hanorac negru. Are părul lung și ciufulit, iar bărbia îi este acoperită de o barbă de câteva zile. În mod ciudat, mă liniștește să văd că nu s-a schimbat de când l-am văzut ultima dată, acum doi ani.

- Ce faci aici?

- Locuiesc aici, bineînțeles, răspunde el, frecându-și brațul. La naiba, Cass, e bine că am reflexe bune, altfel cred că te-aș fi certat rău!

-Scuze ? replic luptându-mă să îmi stăpânesc furia care se aduna în mine. ,,M-ai fi certat rău?" M-ai speriat de moarte! Am crezut că cineva încearcă să intre în casă!

- Ai schimbat încuietoarea de la ușa de la bucătărie? Cheia mea nu mai funcționează.

- Ei bine, gândește-te că după ce au spart fosta ușă, m-am gândit că ar fi mai bine să o înlocuiesc.

- Au spart ușa? spune el, în timp ce intră în bucătărie, aprinde lumina și deschide frigiderul.

- Da. Apropo, te căutau pe tine și 10.000 de lire.

Își ia un iaurt și închide ușa frigiderului.

- Îți dau banii înapoi pentru ușă, spune el, luând o linguriță dintr-unul din sertare.

- Sigur că da. Și Ryder, ai de gând să-i plătești și lui?

- Da.

- Când?

- Uite Cass, fără supărare, dar asta nu e treaba ta. Este problema mea, banii mei.

- Asta e problema ta, da, i-am tăiat calea, dar sunt banii lui Ryder, nu ai tăi.

- Stai, îi iei partea, serios? Ar trebui să fii de partea mea.

- Nu sunt de partea nimănui. Și, ca să știi, în timp ce tu erai plecatnu știu unde, să faci ce faci nu știu ce, am reușit să negociez cu el să nu ia casa și îți va da o șansă de a plăti ceea ce îi datorezi.

Jamie se uită la mine ca la un pui prăjit și îmi vine să-i sucesc gâtul.

- Nu ți-am cerut nimic. Pot să am grijă de mine, mulțumesc.

- Da, văd asta. Apropo, te descurci foarte bine. Iisuse, Jamie, e timpul să te maturizezi un pic! Nu vei rezolva nimic dacă fugi de problemele tale, ele vor fi tot acolo când te vei întoarce.

Râde ciob de oală spartă, nu crezi asta Cassie?

Și eu am fugit de problemele mele. Și cu ce m-am ales? Mesaje vocale care dau fiori reci și un cadou otrăvit la ușa mea.

Jamie își pune paharul de iaurt pe tejghea cu un oftat.

- Dacă totul merge bine, voi putea să-mi plătesc datoria în câteva zile.

- Trebuie să vorbești cu Ryder. Știi, poate fi rezonabil când vrea.

- Da, mai ales dacă persoana cu care vorbește are o pereche de sâni și picioare bine conturate, glumește el.
Nu mă pot duce la el, nu acum.

Dă din cap și își mări ochii înainte de a-i ridica spre mine.

Îmi înăbuș un chicotit enervat, pentru că știu foarte bine privirea asta, e sută la sută Jamie. Știu exact ce o să mă întrebe.

- Nu-i vei spune că sunt aici, nu-i așa?

Bingo.

- Nu m-am decis încă, replic eu, încrucișându-mi brațele.

Se uită ca un câine bătut și își pune mâinile pe antebrațele mele.

- Cass, jur că o să-i dau banii înapoi în curând și putem uita de povestea asta ridicolă. Îți promit.

Închid ochii.

- Bine, nu-i voi spune că te-ai întors. Și chiar sper că nu mă iei peste picior.

- Mulțumesc, surioară, murmură el, dându-mi o îmbrățișare înainte de a se întoarce să plece din bucătărie.

- Hop, hop, hop ! Nu cumva ai uitat ceva?

Se întoarce spre mine, iar eu dau din cap în direcția vasului de iaurt gol cu lingura înăuntru.

- Oh, nu, asta e tot, am terminat!

- În acest caz, aruncați vasul la gunoi și puneți lingura în mașina de spălat vase. M-am săturat să fac mereu curat după tine, la propriu și la figurat.