What hurts even more
Is I’ll always be yours
But you’ll never be mine
Rosa Linn – Never be mine

        Brațele se strâng în jurul meu atât de puternic, încât îi simt propria frică. Respirația sacadată îmi răsună puternic în urechi, alături de sunetul bătăilor puternice ale inimii mele. Adrenalina îmi curge prin vene, în timp să mă întorc, zărind chipul speriat al lui Sky. Și stomacul mi se întoarce pe dos când văd pata verzuie de pe obrazul ei și nenumăratele zgârieturi.

        — Sky, scumpo! Unde e Cameron? Cine ți-a făcut asta?

        O prind de umeri, uitându-mă atent în jur după blestematul care s-a atins de chipul ei frumos. Și atunci îl văd pe nenorocitul de Marshall. Părul său brunet îi este mai lung decât ultima dată când l-am văzut, iar pe maxilar are o barbă destul de lungă, semn că nu a avut timp să se îngrijească. Privirea sa e bolnavă și îmi îngheață sângele în vene. E un nenorocit de psihopat care i-a păcălit pe toți și, mai mult ca sigur, continua să o facă dacă Sky nu avea curajul să ne mărturisească ororile prin care trecea alături de nefericit.

        O trag pe Sky în spatele meu, încercând să o protejez măcar acum de nenorocit. Arunc priviri asupra ușii clubului și mă rog cerului ca Rías să iasă după mine. Nu mă pot descurca singură cu matahala bolnavă ce se îndreaptă agale spre noi. Mai ales în starea în care este. Pun pariu că are ceva droguri la bord.

        — Neve! Hai să intrăm, te rog! Te va răni!

        Urăsc frica din vocea ei și faptul că nenorocitul e de vină pentru asta. Că a frânt-o atât de tare. Că se simte vinovată pentru că el o atinge așa și că i-a permis să o facă să creadă că nu este ceea ce un bărbat are nevoie.

        Nu o să ajungem la timp la ușă. Nu putem face nimic. Nenorocitul a ajuns aproape de noi. Îmi încleștez mâna pe brațul lui Sky, asigurându-mă că rămâne naibii în spatele meu. Că el nu o va mai atinge.

        — Dă-te din calea mea, femeie! Nu vrei să arăți ca ea!

        Cât tupeu? Cum poate fi atât de mândru că a lovit o femeie și i-a lăsat urme.

        — Du-te naibii de aici, Marshall! Nu te mai atingi de ea. Băieții te-au exclus din cauza asta! Vrei să mori?

        Buzele i se arcuiesc într-un rânjet dement. Limba lui trece peste buze, în timp ce râsete psihotice i se eliberează din gât. La un moment dat, ele încetează, finalizându-se cu o grimasă oribilă. E al naibii de bipolar.

        — Exact. Târfa aia mi-a luat tot. Nu mai am nimic. Dacă nu deschidea gura, totul era perfect. Nimeni nu se băga dacă nu fugea la ei. Nu s-au băgat atâta timp. Și va plăti pentru asta. Nu vrei să plătești și tu, păpușică!

        Face un pas în spate în timp ce eu fac doi, alături de Sky. Haide, Rías! Ieși după mine. Am stat destul!

        — Ea nu ți-a luat nimic. Tu ai pierdut totul de unul singur. Nimeni nu va sta alături de tine atâta timp cât îți permiți să lovești o femeie. Nu mai spun că e iubita ta! Pleacă, Marshall! Băieții ne vor găsi!

        Sper!

        Nenorocitul râde în timp ce se apropie tot mai mult. Ne mișcăm odată cu el, pășind în spate. Sky plânge în spatele meu, implorându-mă să plec. În niciun caz! Nu îi voi permite să se mai atingă de ea.

        — Băieții aceia nu dau doi bani pe voi. Sunteți bune doar pentru câteva turi. Să o sugeți ocazional, când avem chef. Sunteți doar niște bucăți de carne pe care le manevrăm cum vrem noi. Nu o să salveze niște târfe, când lumea e plină de ele.

        Îmi strâng pumnii și îmi mușc limba să nu spun nimic. Cu cât îl provoc, cu atât nu am timp să mă gândesc cum naibii să scăpăm de el. Nu e nimeni pe plajă la ora asta. Nu e nimeni prin preajma barului. Nu ne vor auzi țipetele. Iar eu nu îi pot face față de una singură. E o matahală de două ori cât mine.

        Singura variantă pe care o avem e să fugim pana la ușa barului. De acolo sigur ne descurcăm cumva. Nu va intra acolo după noi, când știe sigur că a venit toată gașca. Și nu mai e în relații bune cu nimeni de la mărturisirea lui Sky. Îmi întorc ușor capul, având grijă să îmi păstrez privirea pe nemernic.

        — Sky, fii atentă! Când ajung la trei, vreau să fugi cât poți de repede spre bar. Voi fi în spatele tău! Trebuie să scăpăm de el!

        Suspină și când aud aprobarea ei șoptită, mă pregătesc.

        — Unu.

        Nenorocitul se apropie cu pași mărunți, de parcă se crede într-un film de groază.

        — Doi.

        Se încruntă. Un mârâit îi iese din gâtlej, mărind pașii.

        — Trei.

        Mă întorc și o împing pe Sky înainte, îndemnând-o să fugă mai tare. Îi aud urletul îngrozitor, iar pașii săi apăsați răsună în spatele meu, făcându-mi inima să bată al naibii de tare. Țip când palma sa îmi prinde părul și mă trage puternic de el.

        — Neve!

        Respir sacadat, strângând din dinți. Îmi apropie brutal capul de fața sa. Respirația sa miroase a alcool, semn că a luat ceva la bord. Și totuși, sunt slabă în fața sa. Palma sa îmi apucă maxilarul și strânsoarea puternică îmi va aduce cu siguranță niște vânătăi.

        — Târfa dracului! Copil bastard și nedorit. Crezi că nimeni nu te cunoaște, Neve Valdez?

        Mârâi, călcându-l puternic pe picior. Urlă și îmi dă drumul. Întind mâna spre Sky și o apuc strâns de mână. O îndemn să fugă când o voce mă face să îngheț în loc. Inima îmi palpită și lacrimi mi se adună în ochi.

        — Încă un pas, nenorocitule și jur că te omor cu mâinile goale!

        Sky scapă un hohot de ușurare, iar eu mă întorc și îl privesc. Palmele îi sunt strânse în pumnii, întreg corpul său fiind cât se poate de tensionat. Un licăr de frică apare în ochii lui Marshall, dar durează doar câteva secunde. L-aș fi trecut cu vederea dacă nu eram atentă. Râsul acela de psihopat răsună din nou și, dacă aș putea, aș vrea să îl dau pe mute. E enervant.

        — Căreia dintre ele i-o tragi? Fostei mele sau bastardei?

        Nenorocitul!

        Amon dă să meargă spre el, dar Hawk îl oprește, aducându-l de braț. Îi șoptește ceva ce pare să-l liniștească pe brunet.

        — Nu ar trebui să stai în preajma lor, Marshall! Cu atât mai puțin să le atingi așa cum ai făcut-o! Pleacă până nu se îngroașă treaba mai tare.

        De data aceasta, Hawk este cel care vorbește. Și îi admir al naibii de mult calmul. Deși, după cum îl cunosc, fierbe pe interior.

        — De ce să plec, Hawk? E loc public. Are acces oricine aici. Și îmi pot atinge femeia când și cum vreau.

        — Nu mai este femeia ta!

        Își întoarce privirea spre mine când dau drumul cuvintelor. Ochii săi ar fi putut fi considerați frumoși dacă albul nu ar fi fost străbătut de atât de mult roșu. Pare un maniac, un nebun scăpat de la spital.

        — Eu decid dacă e sau nu femeia mea! Iar tu ai face bine să taci. Dacă nu, mă ocup singur de tine.

        Un mârâit străbate liniștea.

        — Ai dracului grijă cum vorbești, Marshall! Te sugrum!

        Chicotește grosolan, în timp ce ridică mâinile în semn de predare. Își duce mâna la spate și sigurul lucru pe care apuc să îl fac este să o împing pe Sky din nou în spatele meu. Râde când flutură arma prim fața noastră. Îmi aud inima bătând în urechi, iar respirația mea luat-o razna.

        — Mă sugrumi? Pentru ce? Pentru o bucată de carne? Asta e ea, fraiere! O bastardă pe care nimeni nu a dorit-o vreodată! E un nimic. Iar tu ești gata să ucizi un om care a făcut parte din grupul tău de prieteni pentru ea.

        Vorbele lui au ajuns acolo unde și-a propus. Ochii îmi lăcrimează și îmi mușc interiorul obrazului pentru a nu le da frâu liber lacrimilor. E altceva când ți-o spui singur și e cu totul altceva când auzi același lucru din gura altora. E de o mie de ori mai dureros.

        — Dar poate e bună de ceva. Ea e cea căreia i-o tragi? Vrei să păstrezi aparențele, prietene?

        — Nu am fost niciodată prieteni! Nu ai fost prietenul nimănui din grup. Erai acolo datorită lui Sky!

        Amon răspunde cu un glas rece, fără fără trăda nimic. Deși sunt sigură că e conștient de arma din mâna lui și de ce ar putea să facă cu ea în starea în care e. Marshall nu e un om curajos, dar acele droguri îi oferă adrenalină și nu va ezita să folosească pistolul.

        — Atunci, poate că ar trebui să descarc gloanțele astea pe una dintre ele. Dă-te la o parte dacă nu vrei să fi tu ținta!

        Mi se adresează, dar nu mă clintesc. În spate, îi aud plânsetul fetei. De ce a plecat de lângă Cameron? De ce a ieșit afară?

        — Marshall, lasă naibii arma!

        Hawk mârâie nervos, iar ochii săi măriți mă privesc disperați. Știe că nu mă voi mișc din fața lui Sky. Știe că nu o voi lăsa să se arunce în bătaia armei. Dar, mai mult decât atât, e conștient că nu îl putem opri. Dacă ne apropiem de el, va apăsa pe trăgaci.

        Nefericitul nici nu îl bagă în seamă, țintindu-mă. Flutură pistolul în sus și în jos, fixând uneori câte un loc anume de pe corpul meu.

        — Păcat că va trebui să ciuruiesc acest trup frumos! Poate ar fi trebuit să ți-o trag înainte! Acum voi risipi toa...

        Nu mai apucă să își ducă fraza la final. În timp ce vorbea, Amon a reușit să ajungă la el. I-a apucat brațul în care ține pistolul și l-a ridicat. Arma se descarcă. Sky țipă. Hawk fuge spre ei. Iar eu îngheț. Trupul îmi tremură, iar respirația îmi este precipitată.

        Nu.

        Nu. Nu. Nu.

        Nu din nou.

        Urechile îmi țiuie puternic și, pentru un timp, mă întorc din nou în trecut. Suntele focurilor de armă. Înghețata căzută la picioarele mele. Țipetele. Probabil ale mele. Sau ale celor din jur. Sângele. Mult sânge.

        Nimeni nu a încercat să protejeze acel copil care se afla în locul și momentul nepotrivit. Nimeni. Priveau. Nu au sunt poliția. Nici salvarea. Priveau de parcă totul era un nenorocit de spectacol stradal, cum se mai întâmpla deseori. Dar nu era.

        Doar un copil. Fără nicio vină. Fără să greșească nimănui cu nimic. Doar câteva secunde, iar viața acelui copil avea să se schimbe total. Dar nimănui nu-i păsa.

        Oamenii sunt prea cruzi și egoiști. Se gândesc la binele propriu când viața altora depinde într-o oarecare măsură de ei. Nu reacționează. Doar privesc de parcă ar fi la teatru. De parcă viețile celorlalți nu ar conta absolut deloc.

        — Neve!

        Vocea se aude, dar nu văd pe nimeni. Tot ce văd este sângele. Prea mult. Și luminile albastre și roșii.

        — Are un atac de panică.

        O a doua voce. Feminină. Caldă. Dulce.

        — Respiră, Neve! Sunt aici! Ești în siguranță. Ok? Vreau să inspiri puternic. Expiră ușor. Înțelegi? Inspiră și expiră. Haide, cariño!

        Inspir. Expir. Fac precum îmi spune vocea. Ușor, amintirile se estompează și revin la momentul actual. Și mă paște un alt atac de panică. E toată lumea bine? Dacă a reușit să rănească pe cineva? Sau mai rău?

        Ochii calzi ai lui Hawk, în care se citește îngrijorarea se închid atunci când îi întâlnesc pe ai mei. Respiră ușurat și îmi mângâie obrajii. Se trântește în șezut, respirând adânc. Lângă el, în genunchi, Sky mă privește cu lacrimi în ochi și cu un ușor zâmbet. Sunt bine! Ei sunt bine!

        Ridic privirea și o pereche de ochi căprui îi întâlnesc pe ai mei. Sunt reci și goi. Nu trădează nicio emoție. Dar măcar e bine. Nu a fost rănit. El continuă să mă privească și, deși poate mai târziu voi cataloga asta ca gest de lașitate, întrerup contactul vizual. Nu am energia necesară să îl mențin când tot ce văd înaintea mea atunci când îl privesc sunt imagini cu el atingând-o pe Fallon. Cu el, trăgând ceea ce aveam noi. Ceva ce începuse a fi atât de frumos.

       — Să nu mai faci asta, Neve! M-ai speriat atât de tare! Nu știam ce naiba să fac când te-am văzut acolo, privind în gol și abia respirând.

        Ochii mi se umplu de lacrimi. Clipesc rapid pentru a le opri căderea. În niciun caz!

        — Ceilalți? Au...au auzit ce s-a întâmplat?

         Neagă.

        — Probabil pereții sunt izolați fonic. Sau muzica e prea tare încât să audă focurile de armă. Dar e mult mai bine așa! Nu m-aș fi descurcat și cu o Juls panicată! Aproape mi-ai dat mie un atac de cord.

        Mult mai bine! Nu trebuie să știe nimic. Dacă asta ajunge la urechile lui Juls, se va duce personal să-l ucidă pe Marshall. Vorbind de lup! Ridic privirea, căutându-l.

        — A fugit când amândoi ne-am îndreptat spre tine. E bătut, în orice caz. Se ascunde pe undeva. În seara asta nu va mai face probleme. Dar, vă implor, nu mai ieșiți singure. Unde naiba e tipul ăla al tău?

        Întreabă, privirea sa fiind ațintită asupra lui Sky. Obrajii ei se înroșesc. Nu rostește niciun cuvânt. Privirea lui se întoarce asupra mea.

        — Rías? Unde mama naibii e?

        Cu coada ochiului, apuc să văd cum palmele lui Amon se strâng în pumni. Ignor acest detaliu. Momentan.

        — A rămas la bar. I-am spus că merg la baie. Era ocupat. Așa că am ieșit să iau o gură de aer. Și mă bucur că am făcut-o, Hawk! Altfel, nu știu ce putea să i se întâmple lui Sky.

        Și de ce ar fi vina băieților?

        Păstrez întrebarea pentru mine. Vina nu le aparține. Nu ar trebui să ne însoțească la orice pas, de parcă ar pândi criminali la colț de stradă. Acel nenorocit nu ar trebui să umble liber. Nu după câte a făcut. Dacă e vina cuiva, atunci a lui este. Avem dreptul să mergem oriunde ne dorim. Nu trebuie să stăm rezervate, cu frica în sân.

        — E destul de târziu. Sky, te ducem acasă. Este cineva cu tine în noaptea asta?

        Ea neagă. Hawk oftează și își trece degetele prin păr.

        — În regulă! Te ducem la apartament. Nu vei fi singură! Nacho și Maeve sunt deja acolo. Neve, presupun că nu mai rămâi.

         Aprob. Îmi face semn spre mașină în timp ce îi întinde mâna lui Sky, ajutând-o să se ridice.

        — Cum rămâne cu Juls?

        — Îi las un mesaj. Îi spun că ai fost obosită și ai vrut acasă. Încearcă totuși să ascunzi de ea acele vânătăi de pe maxilar.

        Maxilarul îi este încleștat când rostește ultima frază. Drace! Știam că vor rămâne urme.

        — Amon, du-te în spate. Conduc eu! Nu ești în stare! Te las și pe tine acasă sau te descurci singur?

        Mă grăbesc spre locul din dreapta, nevrând să stau în spate. Vreau să-l evit cât de mult pot.

        — E un mic ocol. Nu durează mult. Dacă nu te grăbești, mă poți lăsa. Dar m-aș descurca.

         — Te las acasă! Cine știe pe unde nimerești și tu la câte țigări rulate ai fumat!

        Hawk bagă cheile în contact, iar scaunul vibrează sub mine. Îmi pun centura, știind prea bine cât de axat este pe acest lucru. Îmi sprijin capul de geam și închid ochii. Vreau doar puțină liniște!

***

        — Merg sus cu ea. Trebuie să vorbesc cu Nacho. Nu durează mult!

        Mormăi un da și îi fac cu mâna lui Sky, zâmbindu-i ușor. Deși aș vrea să merg cu ei sus, mă abțin de la asta. În primul rând, pentru că l-aș determina pe Nacho să facă ceva necugetat. Iar în al doilea rând, i-aș dovedi celui din spate că mă afectează prea mult.

        Îmi scot telefonul telefonul din buzunarul pantalonilor scurți de pe dedesubt, urmărind vreun semn de la soră-mea.

        Juls: Hawk mi-a spus că ai vrut să pleci acasă. Sper că ești bine, Neve! Are vreo legătură cu micuța ceartă cu Amon? A fost cam nesimțit. Promit că voi avea o discuție cu el, mâine. Și cu Fallon. Te asigur că nu se va mai repeta.

        Oftez. Dacă ar știi că mai totul are legătură cu ei doi. O asigur că totul este bine și că niciunul dintre ei nu m-au făcut să plec acasă. Îmi urează noapte bună și îmi spune cât de mult mă iubește. Lacrimile strânse cer să cadă, dar îmi dau capul pe spate și închid ochii, încercând să nu le dau drumul.

         O portieră se deschide și se închide puternic. Amon. Respir ușurată la gândul că a decis să plece acasă de unul singur și să nu-l aștepte pe Hawk. Asta până când portiera din stânga mea se deschide și nu este iubitul surorii mele cel ce se urcă.

        — Nu, spun și vreau să ies, dar palma sa se încolăcește pe încheietura mea. Mârâi nervoasă și încerc să mă eliberez de presiunea exercitată de el. Mă eliberează dar se asigură că stă întors spre mine. Continui să privesc în față, refuzând orice contact.

         Liniștea domnește în mașină. Și nu înțeleg de ce naibii a venit lângă mine dacă are de gând să tacă și să mă privească atent. Pentru că, deși nu îl văd, îi simt privirea pe pielea mea. Mereu o fac.

        Îi văd pe foștii mei vecini însoțiți de micuța lor. Aceasta din urmă ridică mâna în care are o morișcă, lăsând vântul să rotească aripile morii. Aceasta se întoarce entuziasmată spre părinții ei, spunându-le ceva ce nu pot auzi și arătând spre jucăria din mâna ei. Dar nu asta e ideea. Sunt fericiți. Ca o familie. Copilul acela primește multă iubire și se simte dorit. Sentiment pe care nu l-am regăsit de ambele părți.

         — Trebuia să-l ucid pentru că te-a atins așa! Bătaia pe care a primit-o nu a fost de ajuns.

         Vocea sa răgușită îmi face pielea să se ridice pe brațe. Efectul lui asupra mea este al naibii de puternic. Și vreau să scap de asta. Să scap de tot.

         — Spune ceva, Neve!

         Palma sa se întinde spre obrazul meu, dar îmi trag capul. Nu îi voi permite să mă atingă. În seara asta se termină tot.

          — Nu mă atinge! Nu ai dreptul să o faci.

        — Ba da. Avem ceva, fluturaș! Tu ești a mea și eu sunt al tău până când totul se încheie.

         Pufnesc.

         — Ei bine, eu sunt de părere că totul s-a încheiat în momentul în care ai atins-o!

         — Uită-te la mine, Neve!

         Refuz să o fac. Palma sa îmi cuprinde maxilarul și îmi întoarce capul spre el. Scâncesc, o durere cumplită cuprinzându-mi locul de care blestematul de Marshall m-a strâns. Îi împing mâna, privindu-l cu ură.

         — Iartă-mă!

         Vorbele sale mă uimesc. Își cere iertare. Pentru prima oară. Deși nu e prima dată când mă rănește.

         — Să nu mă mai atingi niciodată, Amon! Ți-ai pierdut nenorocitul ăsta de drept din momentul în care ai ales-o pe ea!

         Vocea îmi scade spre fina, rezumându-se la o șoaptă. Lacrimile revin și, de data aceasta, una scapă și îmi alunecă pe obraz.

         — Nu am ales-o pe ea. Am atins-o atunci când tu i-ai permis lui Zacarías să te atingă. Când ai spus că vei pleca cu unul din ei acasă. Vorbele alea m-au înfuriat, Neve! Tu ai început totul. Eu doar ți-am jucat jocul.

        Patetic.

        — Eu am început? Nu ești întreg la minte, omule! I-ai dat bandana ta. Asta, în grupul nostru, înseamnă că fata îți aparține naibii. Știi cum m-am simțit când am aflat? Sau când am văzut că te atinge atât de posesiv? Sau când nu ai comentat nimic atunci când ea a dat de înțeles că a reușit să te revendice? Sunt eu de vină pentru tot, Amon? Inclusiv pentru nenorocitul ăla de sărut?

        Inima îmi bate puternic, iar respirația îmi este haotică. Știți acele lacrimi pe care le-am tot strâns de la FLUXX? Iată-le! În sfârșit îmi curg pe obraji, eliberându-mă de toată durerea nenorocită. Pieptul mi se zguduie din cauza suspinelor violente. E plânsul acela ce îți sfâșie inima.

        — A fost o greșeală. De ambele părți. Putem trece peste asta. Și eu m-am înfuriat când l-am văzut pe Zacarías că te atinge. Atingea ce era al meu.

         — Așa a fost încă de la bun început!

         Țip sătulă de tot. Gâtul mă ustură și știu că poate sun patetică deoarece fac această scenă, dar m-am saturat să-mi ascund sentimentele și trăirile.

          — Eu am fost de la început a ta. Dar tu nu ai fost niciodată al meu. Le-ai permis să te atingă. Dar dacă eu doar vorbeam cu altcineva, era ca și cum mă găseai cu el într-o cameră. M-am săturat de jocul ăsta! Nu mă mai joc, Amon! Totul se încheie azi!

         Hohote de plâns îmi răsună din gât. Simt un gol în inimă care se adâncește tot mai tare. Și doare. Al naibii dr tare.

          — Nu trebuia să doară atât. Trebuia să fie un joc din care niciunul să nu iasă rănit. Dar nu e așa. Mă doare! Și nu mai vreau să doară.

         Liniște. Nu spune spune nimic. Nu schițează niciun gest. Doar mă privește. Nu e ca Hawk, care se întinde să-i șteargă lacrimile surorii mele și o privește de parcă lumea lui s-a dărâmat din cauză că ea plânge. Nu e ca Ignacio, care se prostește în fața noastră ca să nu mai plângem. El e ca un străin care privește un om aleatoriu, pe stradă. E ca și cum eu nu însemn nimic pentru el. Când el pentru mine înseamnă mult. Mai mult decât ar fi trebuit vreodată.

        Portiera din partea șoferului se deschide din nou și îi aud vocea lui Hawk.

         — Amon? Ce cauți aici? Ți-am spus că nu conduci!

          Îi simt privirea ațintită asupra mea pentru câteva minute înainte de a ieși furtunos. Fără să adauge nimic. Fără să-l bage în seamă pe Hawk. Continui să plâng în ciuda faptului că nu sunt singură. Pentru că nu le pot opri. Nu le mai pot opri.

        Vreau să șterg naibii noaptea asta cu un burete. Vreau să cred că totul a fost un vis și mă voi trezi dimineața cu un zâmbet mare pe chip. Dar știu că totul e în van. E real. Durerea e reală. Noaptea asta e cât se poate de reală.

         — Neve?

         Îi citesc confuzia din voce, dar ce aș putea să îi spun? Că m-am băgat în ceva ce nu trebuia? Îi va spune lui Juls, iar eu nu pot vedea dezamăgirea în ochii ei superbi.

         — Hai acasă! Te rog!