And you’re singing the songs thinking this is the life
And you wake up in the morning and your head feels twice the size
Where you gonna go, where you gonna go, where you gonna sleep tonight?
This is the life – Amy MacDonald

        Gălăgia din centru nu se compară cu cea din zona în care locuiesc. Absolut deloc. Având în vedere că sunt o grămadă de terase unde părinții vin alături de copii să se răcorească, nu ajută mai deloc. Deși îi iubesc de mor, uneori îți scot peri albi. Mai ales când urlă fără niciun motiv, ca acum. Iar părinții? Părinții nu le spun absolut nimic, preocupați să pălăvrăgească vrute și nevrute. Pare că le oferă liberate, dar de fapt este o indiferență mascată. Cel puțin din perspectiva mea. Nu poți sta în apropierea copilului tău fără să-i arunci nici măcar o privire. Din cauza genului ăsta de părinți, rata de accidente care implică tot mai mulți copii a crescut considerabil. Neatenția ucide, iar indiferența este o armă a naibii de mortală.

        Sorb din limonadă, întorcându-mi privirea de la ei. Chipul frumos al prietenului meu mi se înfățișează înaintea ochilor, iar pacea ce i se citește în ochi mă bucură. Nacho al meu e bine. Sau cel puțin sper. Pentru că nu vreau nici în ruptul capului să îl mai văd în starea în care l-am găsit acum trei zile.

        — Ai lămurit situația?

        Își oprește buzele la gura sticlei de bere, auzindu-mi întrebarea. Tace o clipă, apoi soarbe din sticlă, făcându-mă să cred că vrea să amâne răspunsul la întrebare. Neliniștea mă frământă tot mai mult și mă întreb dacă a încercat să discute cu Grayson. Sau cu Maeve. În ziua în care mi-a mărturisit despre sarcina ei, după ce s-a liniștit, Nacho o sunase, rugând-o să se întâlnească undeva pentru a discuta. Vocea blândă a tipei șoptise un „da” și am citit extenuarea din vocea ei. Probabil evenimentele o stresaseră enorm, mai ales că ea era cea care purta copilul în pântece. Cea care urma să fie blamată deoarece lumea nenorocită în care trăim consideră că femeile sunt de vină pentru orice.

Au fost violate? Vina lor. Se îmbracă prea indecent.

Au fost bătute? Vina lor. Trebuiau să își aleagă un alt bărbat.

Au rămas însărcinate în afara unei relații? Vina lor. Sunt femei ușoare.

        Aparent, bărbații nu au nicio blestemată de vină și asta este frustrant. Doar pentru că au un penis, asta nu înseamnă că sunt scutiți de orice. Un act neconsimțit de ambele părți este un abuz, iar vina îi aparține violatorului. Un bărbat care își bate femeia nu poartă o inscripție în frunte și nu avem cum să îl depistăm din prima. Și acum pe bune, orice știe cum se face un copil. Și nu este nicidecum vina femeii în întregime.

        — M-am întâlnit aseară cu Maeve. Am...vorbit. A fost de acord să păstreze copilul, cu garanția ca eu să o sprijin. Nu mi-a cerut căsătoria pentru că știe situația mea cu Gray, dar vrea să fiu prezent la fiecare moment important al copilului nostru și să o ajut pe durata sarcinii. Părinții ei sunt destul de stricți și îi este frică să nu fie dată afară din casă. Soții Brown sunt acel tip de afurisiți cu reguli antice.

        Aprob. Ce spuneam? Oameni idioți care nu au evoluat odată cu trecerea timpului. Și totuși, faptul că micuțul din pântecul lui Maeve se va naște îmi face inima să salte de fericire. Știu sigur că prietenul meu se va descurca de minune și că eu îi voi ajuta cu tot ce pot. Acel copil va fi iubit. Fără urmă de îndoială.

        — Și dacă va fi dată afară, vom face să fie bine. Avem apartamentul. Sunt sigură că Juls nu se va împotrivi absolut deloc. Te iubește. Mai ales când e un copil la mijloc. Va putea sta acolo. Financiar, am economii puse deoparte și oricum caut un job. Vă pot ajuta. Tu lucrezi deja la atelierul lui Mike, deci ai un venit. În plus, la mintea ta, poți obține oricând un job și mai bine plătit. Deci, nici aici nu va fi o problemă.

        Aprobă și își întoarce chipul. Nu la timp, însă, deoarece îi văd lacrimile ce strălucesc în frumoșii lui ochi. Întind una dintre mâini și o apuc pe a sa, strângând. Palma sa o strânge, la rândul ei, pe a mea și știu că ăsta e semnul lui că îmi mulțumește. Pentru că el, mai bine ca oricine, știe că toate cuvintele sunt de prisos și că faptele au o cu totul altă importanță. Sunt mai grăitoare decât orice alt cuvânt.

        — Cu Grayson ai vorbit?

        Oftează adânc și trist. Și știu că nu voi auzi nimic bun de la el.

        — Da. Cum am bănuit de la bun început, Grayson a făcut pași în spate. A spus că nu se bagă într-o situație de genul și că e prea mult pentru el. A vrut doar o distracție, nu un copil pe cap. Degeaba i-am explicat că nu îi voi pune copilul pe cap. A rămas la aceeași decizie. A rupt-o cu mine.

        Îmi mușc buza și îl strâng mai tare de mână. Maldita sea! Nenorocitul a demonstrat în cel mai urât fel că nu l-a iubit niciodată pe Nacho. Dacă îl iubea cu adevărat, era dispus să lupte pentru el. Dar a decis să se descotorosească de el când Nacho ar fi avut cea mai mare nevoie de susținerea lui.

        — Asta dovedește că nu a fost pentru tine, corazón! E un ticălos care nu îți merită atenția. Tu, Nacho, tu meriți mai mult și nu vei permite ca un om slab să te dețină.

        Zâmbește larg, lacrimi scăpărând în privirea lui. Nu mai încearcă să le ascundă, dar nici nu le eliberează. Îi zâmbesc și eu, încercând să par puternică pentru el. Pentru bunul meu prieten, care nu a încetat vreodată să-mi fie aproape.

        — Cât de mult pot să te iubesc, Neve! Mulțumesc, dulceață! Pentru tot!

        — Sentimentul e reciproc, Nacho!

        Mă binecuvântează în continuare cu zâmbetul său și își retrage palma din a mea. Ridică sticla de bere la gură și soarbe o gură generoasă. Fac și eu același lucru cu limonada, având senzația de gât uscat. Viața în California e dificilă. Dar frumoasă.

        — Lăsându-mă pe mine la o parte, tu ce ai mai făcut de curând? Nu te-am întrebat deloc și am senzația că am pierdut destule.

         Îmi mușc buza de jos și cred că obrajii îmi ard. Drace! Am și uitat că nu i-am povestit nimic în ultima vreme. Și e frustrant pentru că trebuie să încep cu începutul. Și să aleg corect cuvintele pentru că dragul meu prieten să nu creadă tâmpenii despre nebunia dintre mine și Amon.

         Și încep să îi povestesc. Despre venirea mamei și despre indiferența ei. Despre plecarea mea și despre venirea lui Amon. Despre toate săruturile noastre, despre înțelegerea pe care am încheiat-o și despre micuța criză de ieri. Pe toată durata monologului meu, Nacho mă ascultă atent, trecând de la furie și confuzie, la un râset din toată inima când îi povestesc de Cameron. Iar privirea aceea din final este cea care îmi face stomacul terci. Acea privire părintească care te compătimește pentru o alegere proastă.

        — Nu mă privi așa, Nacho! Știu. Știu că am fost o proastă. Dar lasă-mă să simt că trăiesc. Am făcut destul timp ceea ce au vrut alții.

        Oftează și aprobă spășit.

        — Am glumit la început, bine? Îl cunosc, Neve. Încă din liceu frângea inimi pe unde trecea. Nu l-am văzut vreodată având o relație. Nu îți zic să încetezi asta. Doar să ai grijă. Pentru că te iubesc, Neve, și nu vreau să te rănească. Dacă o face, nu voi răspunde de faptele mele. Chit că voi ajunge în spital, cu tuburi în nas și în gură.

        Zâmbesc slab când îl aud. Dumnezeule! Îl cred în stare de așa ceva. S-ar lupta cu oricine dacă ar știi că voi suferi de pe urma acțiunilor acelor persoane, indiferent de cât de cât de puternic este acel tip. Iar Amon, din câte am văzut, este un tip destul de masiv și puternic. Brațele sale ar putea sufoca pe cineva, iar palmele, mari și groase, ar putea ucide. E periculos, dar și păcătos de atrăgător.

        — Nu îi voi permite să mă rănească. Știu în ce m-am băgat și am fost de acord. Mi-a explicat că nu se implică, iar eu am fost de acord așa. Dar jur că voi avea grijă. Doar...nu spune nimănui, ok? Încă nu vreau să afle Juls. Mai ales că Amon e prietenul ei cel mai bun. Dacă se întâmplă ceva, nu vreau să se afle în ipostaza de a alege. Pentru că nici eu nu aș putea alege între sora mea și tine.

        Aprobă, deși gândul său zboară. L-am pierdut. Deși e acel tip amuzant, care pare că nu are niciun strop de seriozitate în el, când se adâncește în gânduri nu mai vede și aude. Pare desprins din lume. Ignacio al meu este un tip serios când vrea. Aparențele pot înșela și de cele mai multe ori purtăm mai multe măști, pe care nu le pot descifra cu toții. Pentru a masca trecutul sau adevăratele sentimente care ne încearcă, vrem să arătăm lumii o altă fațetă.

        Iar asta distruge omul încetul cu încetul, până când va uita cine este el cu adevărat, blocat în ceea ce vrea să pară.

                               🦋

        Când ajung acasă, îi mulțumesc Domnului pentru aerul condiționat. Răcoarea îmi atinge pielea fierbinte, făcându-mă să oftez mulțumită. Și da, sunt acasă. Nu în apartament, ci la reședința familiei. Locul unde am copilărit și care, cu timpul, a devenit străin. Încă de cum pășesc pe ușă, vocea mamei răsună în întreaga casă. Oftez din toți rărunchii, dar înaintez totuși. Masa din sufragerie e ocupată aproape în întregime, cu excepția a două locuri. Mama, Rowan, Juls, Hawk și părinții săi au ocupat câte un loc în jurul mesei, vorbind vrute și nevrute. Zâmbetele strălucesc pe fețele lor, iar, de departe, ai crede că e cea mai fericită familie. Familia perfectă, fără niciun cusur. Dar e o altă nenorocită de fațetă de care m-am săturat. Pentru că nimic nu e perfect în lumea mea. Nici în familia mea. Totul e întors pe dos de parcă universul e specializat în glume proaste pe care le tot încearcă pe mine, pentru că sunt jucăria aceea care încă rezistă și nu s-a stricat.

        Îmi înghit ochii pentru o clipă, iar atunci când îi deschid, ochii surorii mele sunt fixați în ai mei. Ca la un semn, toată lumea se întoarce spre mine și hărmălaia se oprește.

        — Neve, scumpo! Nu te-am mai văzut de ceva vreme!

        Forțez un zâmbet atunci când mama lui Hawk se ridică de la masă, oferindu-mi o îmbrățișare strânsă. Îi răspund strângerii puternice cu care deja m-am obișnuit. Femeia aceasta oferă cele mai bune îmbrățișări din toată lumea. Căldura corpului ei e acasă pentru toată lumea. Miroase a scorțișoară, a mere și a...E familie și atât.

        — Mi-ai lipsit, Emily!

        Și chiar vorbesc serios. Din momentul în care m-am întors aici, iar Hawk ne-a luat pe mine și pe Juls la o cină acasă la el, m-am atașat enorm de Emily. E acel gen de femeie deschisă, care primește pe oricine în inima ei mare și colorată.

        — Vino și tu. Am preparat puiul exact așa cum îți place ție.

        Inima mi se strânge. Normal că știe cum îmi place un anumit fel de mâncare dacă am petrecut mai mult timp în preajma ei, decât acasă, în preajma mamei.

        — Poate îmi poți păstra o porție pe mai târziu? Am mâncat în oraș cu Nacho. Sunt obosită și vreau să merg la somn.

        Deși văd un licăr în ochii ei care întărește ideea că nu mă crede absolut deloc, aprobă și îmi dă drumul. Zâmbesc ușor și mă îndrept pe scări, aruncând în urma mea un „Noapte bună!” aproape șoptit. Închid ochii când ajung la etaj, oftând. Deschid ușa camerei și acum rucsacul întâmplător, undeva în colț. Îmi trec degetele prin păr, lingându-mi anxioasă buzele. Trec cu privirea prin cameră și înțepenesc.

        Cadoul pe care Amon îl avea în noaptea aceea după el – cadoul de la draga mea mamă – se află frumos așezat în mijlocul patului. O căldură insuportabilă îmi aleargă prin vene, iar ochii mă ustură. Clipesc rapid și ridic ochii spre tavan, încercând să-mi alung lacrimile. Un obicei prost, preluat încă de când eram mică. Îmi silesc picioarele să se deplaseze spre pat. Mă descalț de teniși și mă ridic în pat. Apuc cutia între palme și o așez în poala mea. Îmi ofer un răgaz.

        Un răgaz în care să îmi stăpânesc tremurul mâinilor.

        Un răgaz în care să îmi potolesc emoțiile care mă cuprind.

        Inspir adânc și rup hârtia decorativă cu palmieri. Și urăsc. Urăsc genul ăsta de copilării. Detest hârtia asta și detest cadoul. Dau la o parte toată hârtia și pot jura că în momentul ăsta nu mai respir. E ca și cum aerul mi s-a oprit în gât, iar nodul acela îmi provoacă o intensă stare de greață.

        Apuc cu mâinile tremurânde micul bilețel așezat pe cutia frumoasă și scumpă de vopsele acrilice, pe care mi-o doream cu disperare.

Neveah,

        Niciun alt cadou nu ar fi fost perfect pentru tine. Nu știu ce altceva te-ar putea face fericită. Am observat picturile din camera ta și...e artă, scumpo! Sper să te bucuri de ele din plin.
        P.S. Se datorează lui Juliette. Ea mi-a spus cât de mult ți-o dorești.

Cu dragoste,
Mama

        Nu îmi pot opri lacrimile ce mi se revarsă pe obraz. Nici nu mă silesc să le șterg. Strâng cu putere bilețelul în pumn, strângând în același timp și din dinți. Normal. Era logic ca Juls să îi fi dat ideea. Sora mea e cea care mă cunoaște și cea căruia mă destăinui. Juls își face timp să mă asculte și să mă întrebe orice tâmpenie pentru că e interesată. Juls își dorește și își dă silința să mă cunoască. Dar nu mama. Niciodată nu a știut ce îmi place sau ce îmi doresc. Cu atât mai puțin ce mă face fericită. Nu s-a chinuit să stea lângă mine nopți la rând când plângeam. Nu mi-a încurajat niciodată visurile și nici nu a binevoit să își petreacă timpul în jurul meu. A avut alte preocupări în care eu nu am fost inclusă vreodată.

         Pentru că nu am fost un punct de interes pentru ea.

         Pentru că prezența mea îi făcea rău, îi afecta nenorocita de reputație mult prea scumpă.

        Nu m-a dorit niciodată.

        Simt două brațe ce mă înconjoară. Mirosul de pin și mosc al lui Hawk mă înconjoară. Una dintre palmele sale îmi mângâie părul cu mișcări regulate și liniștitoare.

        — Nu mai vreau, Hawk. M-am săturat de absolut tot. Totul din jurul meu e un joc, o farsă proastă. Totul e fals. Mi-a ajuns. Cadoul ăsta? E fals. Interesul ei pentru mine? La fel. Pretinde că vrea să-mi fie aproape, dar nu mă cunoaște absolut deloc.

        Hohote răzbat din pieptul meu însoțite de suspine. Simt cum pieptul mi se rupe, durerea și furia ce zac în mine vrând să fie eliberate. O urăsc. Pentru că nu și-a dat silința. Pentru că a ales varianta mai ușoară, mai sigură pentru ea, nu pentru noi. A renunțat cu atâta ușurință încât, pentru un timp, m-am întrebat ce am făcut greșit. Când, de fapt, vina a fost la ea. Palma lui Hawk continuă să mă atingă, lăsându-mă să plâng pe umărul lui. Așa cum am mai făcut-o de câteva ori. El nu a protestat niciodată. A fost acolo mereu, fără să mă judece.

        — Nu totul e fals, Neve. Ne ai pe noi. Suntem aici. Și îți jur că nu plecăm. Nimeni nu mai pleacă.

        Suspin și îmi strâng brațele în jurul său. Îmbrățișarea pe care i-o ofer e puternică, vrând să îi mulțumesc tăcut pentru că e aici. Nu e jos, acolo unde sunt părinții lui, Juls și cei ce, cândva, i-ar putea deveni socrii. Iar asta mă face să îl iubesc mai tare. Omul ăsta e la fel de important pentru mine și nu aș putea renunța la el. E prietenul meu. Și e aici cu mine când nimeni altcineva nu a binevoit să fie.

                               🦋

        Îmi simt gâtul amorțit, iar când încerc să îl mișc, un geamăt răsună din gâtul meu. Îmi deschid ochii și simt de parcă ar avea nisip în ei. Capul doare ca naiba, simțindu-l dublu. Îmi întorc corpul pe partea cealaltă, oftând din rărunchi. Fixez podeaua cu privirea, rememorând momentele de aseară. Probabil am adormit în brațele lui Hawk pentru că este ultimul lucru pe care mi-l amintesc. Am plâns până la epuizare, iar el m-a lăsat să mă descarc. Alte lacrimi îmi cuprind ochii, vrând să coboare din nou pe obraji, când un miros puternic de țigară ajunge în preajma mea. Mă încrunt, ridicând ochii spre fereastră. Ochii lui căprui îi întâlnesc pe ai mei și jur că inima îmi stă în gât.

        Amon se află pe pervazul meu, privindu-mă atent. Între degetele de la mână ținută pe picioarele acoperite de blugi negri, ține o țigară subțire pe care o duce la buze. Trage din ea cu poftă, de parcă viața sa ar depinde de asta, apoi suflă fumul pe geam. Stinge țigara pe jumătate fumată de pervaz, apoi aruncă chiștocul afară. Pașii săi grei se îndreaptă spre patul meu, trupul său mare și puternic trezindu-mi un sentiment de intimidare. Mă sprijin în palme, iad trupul mi se ridică până stau în șezut. Mă trag în spate, sprijinită de tăblie. Patul se mișcă sub greutatea sa, iar el se află mai aproape decât am anticipat. Mirosul său puternic de mosc și ambră îmi înnebunește simțurile. Aș putea tăia tensiunea din camera asta cu un cuțit și, totuși, tăcerea dintre noi e reconfortantă. Mâna sa călătorește până la fața mea, apoi palma sa caldă și aspră îmi cuprinde obrazul. Degetul său mare îmi mângâie pielea, oferindu-mi un sentiment plăcut ce mă determină să îmi închid ochii. E plăcut. E aici. După o zi de rahat, Amon este aici și e surprinzător de bine.

        — Cum ai intrat aici?

        — Ai lăsat fereastra deschisă. După cină, am găsit o scuză să plec și am urcat pe scara de urgență.

        Aprob și deschid ochii, privindu-l atentă. Omul ăsta mă uimește pe zi ce trece. Mă zăpăcește și chestia asta stă să-mi distrugă ultimii neuroni funcționali. Degetele sale îmi părăsesc obrazul, aranjându-mi, în schimb, o șuviță de păr după ureche. Căpruiul său privește în albastrul meu și sar scântei. Se apleacă și îmi sărută delicat buzele. Ceva ce nu am mai experimentat cu el până acum.

        — Ce s-a întâmplat, fluturaș? De ce Hawk s-a întors atât de dat peste cap din camera ta?

        Oftez. Capul îmi cade greu și ajung să mă sprijin de pieptul său dezgolit. Materialul moale al cămășii sale îmi mângâie chipul. Palma sa caldă mi se așază pe creștet, mângâindu-mi părul. Inspir profund și mai eliberez un oftat. Cum să îi explic acestui bărbat complet străin de situația mea ceea ce l-a bulversat până și pe Hawk, care cunoaște aproape totul? E prea mult. Și nu îi pot spune nimic. E doar un joc și în acest context nu are rost să ne mărturisim prea multe. Oricum va pleca la final. Ce rost are să îmi expun fiecare bucățică din trecutul meu, dacă nu e de durată?

        — Vorbește-mi, fluturaș!

        — Nimic. Nu s-a întâmplat nimic. Am avut un moment mai...dificil. Atâta tot. Probabil și Hawk le are pe ale lui. De asta era atât de afectat.

        Mint, dar nu în totalitate. Chiar am avut un moment dificil. Situația actuală mă afectează al naibii de tare și s-au strâns destule. Dar la el nu pare să țină, deoarece îmi ridică bărbia cu două degete, silindu-mă să-l privesc. Căutând parcă adevărul în privirea mea. Dezbrăcându-mă de secrete.

        — Nu știi să minți. Absolut deloc.

        Își linge buzele.

        — Dar vei mărturisi totul. Curând. Aflarea secretelor tale a devenit noul meu țel. Și sunt foarte, dat foarte perseverent.

        Înghit în sec. Dă-mi putere, Doamne!

        Sătulă de subiect, îmi ridic palma spre chipul său. Dacă mai continuă așa, voi începe să vorbesc ca o moară stricată, expunându-mi întreaga viață pe o tavă, în fața lui. Degetele mele îi mângâie pielea obrazului, țepi micuți înțepându-mă, semn că dimineață nu a avut timp să se bărbierească. Îmi apropii chipul de al său până între noi mai rămân câțiva centimetri. Mă urc în poala sa, punându-mi picioarele de o parte și de alta a trunchiului său. Datorită poziției, sunt cu puțin mai înaltă decât el, fiind nevoit să își ridice capul pentru a mă privi.

        Buzele mele le ating pe ale lui, fin, savurând căldura. Îi sărut pe rând fiecare buză, apoi obrajii, nasul, bărbia, sfârșind prin a depune săruturi pe întreg gâtul său. Îmi poziționez buzele pe locul unde vena i se zbate, apoi sug încet, provocându-i un geamăt. Palmele sale mari se poziționează pe fesele mele și strânge dureros, dar plăcut. Suspin. Continui să îi explorez gâtul, depunând mușcături mici până sub ureche. Una dintre palmele se mișcă, traversându-mi spatele până în păr. Trage de el, înclinându-mi capul în așa fel încât să aibă acces la buzele mele. Și de data aceasta preia el controlul.

        Mă sărută puternic, limba sa atingând-o pe a mea. Se întoarce cu mine în brațele sale și mă trezesc lipită cu spatele de saltea. Se poziționează între picioarele mele și îl simt la perfecție. Erecția sa tare și lungă se apasă pe punct meu plin de terminații nervoase, simțindu-se atât de bine chiar și prin materialele ce ne despart. Îmi pun mâinile pe după gâtul său, trăgând de părul scurt de la ceafă. Adâncește sărutul în timp ce se mișcă. Gem în gura sa și îmi arcuiesc spatele. Își dezlipește buzele de ale mele, mutându-le pe gâtul meu.

        Díos! Știe perfect cum să mă atingă cât să îl doresc la disperare. Respirația sa caldă pe pielea sensibilă a gâtului meu îmi dă fiori ce străbat întregul meu trup. Locul dintre picioare îmi pulsează de dorință, vrând să îl simt fără ca niciun alt obstacol să stea între noi. Mișcările sale ce mimează actul în sine mă fac să tânjesc după el, gâfâind de o nevoie imensă. Mă consumă și eu îi permit asta. Vreau asta. Vreau să mă facă să simt că trăiesc chiar dacă până la final va reuși să stoarcă și ultimul strop de viață din mine.