To kiss in cars and downtown bars
Was all we needed
You drew stars around my scars
But now I'm bleedin'

— Să mănânci. Și să te hidratezi. Să nu te obosești prea tare. Ai grijă de tine. Dacă nu sunt persoane ok, nu ieși cu ei. Rămâi în cameră. Sau ne suni și venim după tine.                     
            
Mă abțin cu greu să nu râd când văd cum înșiră regulile precum o mamă. I-am spus că plec un weekend și se comportă de parcă plec timp de o lună sau mai mult. M-a pus să împachetez mai mult decât aș fi avut nevoie și s-a asigurat că știu că, indiferent de oră, pot să îi sun să vină să mă ia. Bineînțeles, crede că voi merge cu niște colegi de facultate, la o expoziție de artă, idee alimentată și de Hawk, pe care îl iubesc la nebunie. Mi-a ținut spatele când eu m-am panicat deoarece sunt o mincinoasă teribilă și mă bâlbâiam. A profitat de faptul că are o cunoștință la Arte și i-a băgat pe sub nas această vizită. Iar eu am continuat minciuna.

Nu știu exact ceea ce i-a spus Amon despre lipsa lui, dar mai mult ca sigur acoperirea sa e mai bună. Nu e prima dată când lipsește cu zilele, din câte am înțeles, iar Juls nu ar avea cum să bănuiască ceva.

Aprob spusele ei, privirea fiindu-mi furată de inelarul ei încă gol. Au trecut două zile de la discuția cu Hawk și bănuiesc că încă se teme. Nu a cerut-o, dar sper ca atunci când mă întorc, să-și azvârle mâna în fața mea, arătându-mi frumosul inel pe care știu că viitorul meu cumnat i l-a pregătit. Nu mi-a arătat nimic, dar mi-a dat de înțeles că l-ar fi cumpărat deja. Dar temerile sale stau în cale, iar el va trebui să-și găsească liniștea, apoi să treacă la pasul următor. Cert e că acel moment va veni. Acum, peste câteva zile, luni sau câteva ani, Hawk va face din Juls doamna Kragh. Iar aceea va fi una dintre zilele mele favorite.

— Nu o mai sufoca, iubire!         

Juls se întoarce spre el cu o mină exasperată, iar eu îmi mușc buza pentru a ascunde un zâmbet.

— Nu o sufoc. Am grijă de ea. Știi cât de idioți sunt majoritatea tipilor. Nu vreau să fie rănită. E atât de fragilă!       

Fragilă. Asta crede ea despre mine? Că sunt neputincioasă și lipsită de apărare? Măcar are vreo idee prin ce a trebuit să trec? Nu știe nimic despre copilăria mea și despre traumele mele. Nu știe la ce am fost martoră. Poate sunt naivă, dar nu sunt lipsită de apărare. Am învățat să lupt. Nu sunt fragilă. Nu o să mă sparg la prima adiere de vânt. Voi rezista. Precum un fluture.

— Nu e fragilă. E una dintre cele mai puternice persoane pe care le-am văzut vreodată, Juls. Și tu știi asta!

Clipesc repede și îmi feresc privirea pentru a ascunde lacrimile ce vor să se elibereze. Și mă rog ca Juls să nu îl scape niciodată printre degete. Nu știu dacă separarea de ea îl va menține în viața mea. Nu pot pierde un prieten ca el. Nu acum când e parte din mică familie pe care am format-o. El, Nacho, tata, Juls, Cade și Amon. Nu îi pot pierde pe acești oameni. Durerea ar fi prea mare.

— Iartă-mă, cariño! Știi că nu am vrut să spun asta!   

Aprob, deși știu sigur că asta crede despre mine. Ea e sora mai mare. Normal că mă vede ca pe un om slab. Încă nu cunoaște toate părțile din trecut.

Un claxon întrerupe momentul, clipă în care îi văd camioneta lui Nacho. Zâmbesc spre el, făcându-i cu ochiul, apoi mă întorc spre ai mei. Îi îmbrățișez strâns, rugându-mă că totul să fie bine când mă întorc. Le spun că îmi va fi al naibii de dor de ei, apoi mă aplec după bagaj și o iau la fugă spre mașină. Deschid portiera din spate, unde arunc geanta de mână, apoi mă așez în dreapta prietenului meu. Acesta pornește, nu înainte de a-i claxona pe sora și viitorul meu cumnat.

— Nu avem mult până ajungem la prințul tău întunecat. Sper doar ca Juls să nu devină paranoică și să vină după noi. Aș încurca-o grav.              
        
Râd amuzată, știind prea bine că Hawk nu i-ar permite să facă asta. Îmi va păstra secretul, cu prețul a orice.

— Prinț întunecat, huh?            
          
Rânjește, continuând să privească în față.

— Nu spuneai tu când erai un copil că te vei căsători cu un prinț? Ei bine, l-ai găsit. Dar e al naibii de întunecat.

Căsătorie. Cu Amon. Doamne, nici nu am visat la asta. Abia știu ce ne rezervă ziua de mâine. Nu mă pot gândi atât de departe, deși mi-aș dori atât de mult.

— Doar nu îi spune așa se față cu el. 

Arcuiesc o sprânceană în semn de întrebare și, deși nu mă vede, continuă să rânjească. Mă cunoaște prea bine.

— Te temi? Știi că nu i-aș spune că tu l-ai numit așa.

— Nu, mă tem de reacția sa. Anumite lucruri din trecut trebuie să rămână exact unde le este locul. În trecut. Hai să nu dezgropăm morții, dulceață!     

Mă încrunt. Deși poartă aceeași mimică, vocea lui Nacho îl dă de gol. Ceva nu e în regulă cu acel acronim. Curiozitatea mă mănâncă și vreau să știu de ce. De ce nu ar trebui să îl numesc așa vreodată?

— Gata cu întrebările. Vreau răspunsuri. Unde mergeți?

Pufnesc nervoasă văzând cum ocolește subiectul. M-a stârnit, iar acum mă lasă așa. Știe că nu îmi place deloc. Nu suport când îmi ascunde chestii. Cu atât mai puțin, chestii care m-ar implica și în cea mai mică măsură.

— Nu știu. Nu a vrut să îmi spună. Nici nu am știut ce să împachetez.

Chicotește și virează la dreapta spre o străduță îngustă. Case drăguțe, dar vechi, stau de o parte si de alta a drumului. Copii aleargă pe trotuar, jucându-se și țipând de bucurie. După cum arată, cartierul nu e unul destul de popular. Totul pare destul de sărăcăcios. Dar atât de...nu știu cum să explic. Simt că aici, legăturile dintre oameni sunt foarte puternice.

— Bun venit în partea mai puțin frumoasă a cartierului Old Town, dulceață.

Casc ochii, neputând să cred ce tocmai am auzit. Old Town e unul dintre cele mai frumoase cartiere. Mulți oameni bogați locuiesc acolo. E unul dintre cartierele bune din San Diego. Și nu pot asocia imaginea din fața cu denumirea. Ce-I drept, se observă o ușoară influență mexicană. Dar nu găsești imagini ca acestea pe google atunci când cauți Old Town.

— Cum decurge totul la tine, Nacho?

Zâmbește ușor, mușcându-și buza de jos.

— E mai mult decât am visat vreodată, Neve! Maeve e atât de perfectă. Nu știu cum am putut să renunț vreodată la ea.

Ador acea voce. Visătoare, iubitoare și plină de speranță. Și iubesc să îl văd pe Nacho îndrăgostit. Ține la Maeve mai mult decât aș fi crezut.

— L-am iubit pe Grayson, dar ce simt pentru Maeve e cu totul altceva. O respir, Neve. O simt în venele mele. Inima mea nu mai bate în pieptul meu, spune, bătându-se cu mâna peste locul cu pricina.

— Inima mea se află între palmele sale. Poate să facă ce vrea cu ea. Dacă vă vrea să renunțe la mine, Neve, mă va ucide. Nu pot trăi fără ea.

O iubește. Și e acea iubire la care visez. Pe care mulți o împărtășesc și pe care eu o simt. Dar nu e reciprocă. Poate că Amon ține la mine și a dovedit-o de câteva ori, dar nu mă iubește. Poate că pentru mine nu mai este un joc, dar pentru el da. Sunt confuză și sper ca timpul acesta să mă lămurească. Vreau totul. Și îl vreau alături de el. Dar nu îmi pot sacrifica inima mai mult decât am făcut-o deja, dacă la final el o va zdrobi sub tălpile papucilor lui.

— Și mă voi căsători cu ea. După ce te întorci, o voi lua de soție. Te vreau lângă mine atunci. Nu pot face asta fără sora mea.    
    
Lacrimile mă năpădesc. Iisuse! Ce-i cu oamenii ăștia și cu toate aceste cuvinte și fapte minunate pe care le tot spun sau fac în jurul meu? Deși știam că suntem foarte apropiați, mă emoționează atât de tare să aud că cel mai bun prieten al meu mă consideră sora lui. Și este al naibii de reciproc. Ignacio Cruz este fratele meu. Și nimeni nu poate schimba asta. Legătura de sânge inexistentă dintre noi nu îmi va dicta să îl consider altceva decât familia mea. Fratele meu.

— Iisuse, Nacho! Sigur voi fi acolo. Nici nu știi cât de mult mă bucur să aud asta. Maeve cum a reacționat?

Zâmbetul lui reflectă clar faptul că se gândește la acel moment. Și că este o amintire plăcută. 

— Stăteam pe canapea. Ne uitam la un serial pe care îl adoră. Ea stătea cu picioarele în poala mea, iar eu o priveam cum mânca înghețată precum un copil. Tot ce am putut gândi în acel moment era că e cea frumoasă femeie pe care am putut-o vedea vreodată. Am îngenuncheat în fața ei, care mă privea confuză. I-am spus că nu am inel și nici o casă a mea. I-am spus că nu sunt bogat și că nu îi pot oferi diamante, genți și haine de designer. Dar dacă mi-ar cere luna de pe cer sau vreo stea, mi-aș vinde sufletul încornoratului pentru a-i îndeplini dorința. Aș fi în stare de orice pentru ea. Voi munci zilnic, fără oprire pentru ca ea și copilul nostru să aibă un loc pe care să îl numească acasă. I-am spus însă că m-ar face fericit dacă ar accepta să fie soția mea. Iar ea a acceptat. Nu știu cum, dar mă iubește exact așa cum sunt. Și nu pot fi mai fericit de atât.       
      
E joc încheiat pentru mine. Lacrimile mi se preling pe obraji. Dumnezeule, nu știu cum ai adus această fericire în viața mea, dar te implor să nu mi-o răpești. În sfârșit suntem bine. Toți.
Hawk vrea să se căsătorească cu Juls. Iubirea lor e perfectă și râvnită. Se iubesc la nebunie și nimeni nu poate contesta asta.

Nacho și Maeve urmează să se căsătorească și se iubesc al naibii de mult. Vor avea un copil, iar acel copil va fi foarte iubit. Va crește într-un mediu frumos, alături de noi toți. Și mă voi asigura că este iubit de către mine, mătușa sa.

Eu și Amon. Chiar dacă nu știu ce suntem, în ultima perioadă am fost mai fericită ca niciodată. Nu a lipsit de lângă mine, m-a sărutat, susținut, luat de la facultate. A stat la cafenea alături de mine până închideam și mă conducea acasă. În felul său, mi-a arătat că însemn ceva pentru el. Și nu vreau ca aceste clipe să dispară. Indiferent cum va decurge totul în aceste câteva zile, îmi doresc să nu se schimbe în rău.      
        
— Nu plânge, dulceață! Te rog. Știi că nu îmi place să te văd în lacrimi. Dacă știam că plângi, tăceam. Amon mă va distruge pentru acele lacrimi.

Chicotesc dulce, ștergând șuvoiul de lacrimi. Îmi trag nasul și îmi repun zâmbetul pe chip.

— Sunt lacrimi de fericire, Nacho! Mă bucur atât de mult că toți suntem atât de fericiți.

Aprobă, dar mina lui rămâne în continuare ușor îngrijorată.

— Am trecut prin destule, Neve. Hai să păstrăm fericirea asta intactă. 

Îmi întinde mâna de pe schimbător, iar eu mă grăbesc să o cuprind. Mi-a lipsit enorm de mult sa vorbesc cu el. Știe întotdeauna cum să îmi ridice moralul, cum să mă aducă cu capul pe umeri, dar și cum să îmi pună un zâmbet pe buze. Mi-a fost dor de cel mai bun prieten al meu și îmi pare rău că a trebuit să aștept atât de mult ca să îmi petrec câteva momente doar cu el.

— Hai să încercăm să ne vedem mai des, Nacho. Mi-ai lipsit al naibii de tare!     
                 
Strânsoarea asupra mâinii mele se întețește. Și înțeleg.

— Sentimentul este reciproc. Mi-a fost dor de noi, Neve. O perioadă, m-am temut că ne-am îndepărtat prea mult și nu mai putem reveni la ceea ce am fost. Acum știu că au fost gânduri tâmpite. Fie vorba de kilometri, oceane, continente, legătura noastră va rămâne intactă. Nimeni nu va fi în stare să o rupă.

Un alt val de lacrimi stă să cadă și îmi decuplez centura, întinzându-mă spre el. Abia acum observ că s-a oprit, probabil distras de conversația noastră. Îmi strâng brațele cât de puternic pot în jurul său, luând din acest moment tot ce am nevoie și mi-a lipsit atât de mult. Nu cred că cineva din exterior ar putea înțelege intensitatea sentimentelor mele pentru acest bărbat minunat. Îl iubesc mai mult decât poate știi cineva. Nimeni și nimic nu va putea schimba asta. Pe lângă tata și Cade, știu că el e singurul care nu m-ar trăda niciodată.

— Prințul tău mă va ucide dacă nu te îndepărtezi de mine în următoarele secunde.    
              
Tresar și mă desprind de el, întorcându-mi privirea în față. Îl găsesc pe Amon stând în fața mașinii sale, privind cu ochi reci spre noi. Maxilarele îi sunt strânse, trădând deranjul. E Nacho. Ce Dumnezeu? Știe că e prietenul meu cel mai bun. Așa cum și Juls îi este cea mai bună prietenă.

— Gelozia asta a lui îmi dovedește ceva, dulceață. Sper doar să nu mă înșel.   
           
Sunt la sentiment cu tine, Nacho. Nu vreau să mă înșel cu privire la faptele sale.

— Ține minte. Indiferent de oră, dacă nu mai poți sta lângă el, mă suni și vin după tine.   
            
Aprob și îl mai îmbrățișez încă odată, riscând că starea de spirit a lui Amon să se înrăutățească. Mă întind în spate și culeg geanta, apoi, cu o ultimă privire și un pupic aruncat în aer spre prietenul meu, părăsesc mașina.     
                                             
Zâmbesc larg în timp ce pășesc spre el, roțile camionetei auzindu-se în spatele meu. Brațele i se deschid când ajung în fața lui, iar geanta îmi cade din mână în momentul în care îl cuprind în brațe. Mirosul familiar îmi dă o stare de bine, de acasă. Sunt acasă în brațele sale.

— Nu știu dacă ți-am mai spus, dar gelozia ta este absolut delicioasă. Și fără motiv, vorbesc cu capul pe pieptul lui.      

Pufnește, apucându-mi părul și depărtându-mă de el, până facem contact vizual.

— Nu sunt gelos. Nu îmi place ca cineva să se atingă de ceea ce este al meu.    
                    
Îmi rostogolesc ochii. Aceeași placă.

— Neasumat, șoptesc, iar el își întețește strânsoarea din părul meu, aducându-mi buzele la nivelul alor lui.

— Te joci cu focul, tormenta!   
               
Rânjesc, gestul său producând pulsații dureroase la nivelul miezului meu. Doamne, îl vreau atât de mult. Evit contactul, privind în jurul meu. Nu e momentul potrivit pentru asta. Și nici nu știu dacă sunt pregătită pentru mai mult. O casă albă, în stil mexican, înconjurată de un gard la fel de alb pe care sunt desenate flori, stă măreață în stânga noastră. Este absolut superbă și veche. Curtea este mare și spațioasă, dar florile sunt atât de moarte. Se vede că nimeni nu s-a mai ocupat de ele. O bicicletă ruginită stă abandonată în mijlocul cărării ce duce spre casă. Se vede că e nelocuită. Dar e imposibil. Proprietatea este atât de frumoasă. De ce ar fi ales Amon acest loc ca punct de întâlnire?

— Ce e cu casa? De ce m-ai chemat aici?   

Pentru o clipă, ochii lui sclipesc. Privește spre casă, un sentiment de melancolie și... durere, cred, punând stăpânire pe el. Doar pentru câteva secunde. Dacă mi-aș fi abătut privirea de la el, nu aș fi observat. O fi cumpărat-o și nu știe cum să îmi spună? Cartierul nu e atât de rău și aș putea petrece câteva nopți aici cu el, dacă mi-ar cere-o. Sau, dacă totul evoluează în bine pentru noi si ceilalți află, aș fi dispusă să mă mut aici cu el. Aș face orice pentru el.

— Nimic. Pur și simplu e mai aproape de locul în care te duc.     
                                         
Minte. Îmi ascunde ceva. Nu înțeleg de ce nu are încredere în mine.
Îmi dă drumul, strângându-mi mâna cu a sa. Și e ceva nou. Niciodată nu m-a mai luat de mână așa, de parcă am fi un cuplu. Și îmi place la nebunie.   
   
— Hai să mergem, fluturaș!

Oftez, dar îl urmez în tăcere spre mașină. Nu rămâne așa. Asta e o discuție pe mai târziu. Dar nu acum. Acum ne ocupăm de noi și de oaza noastră de liniște.