All I know, all I know
Loving you is a losing game
I don't need your games, game over
Get me off this roller-coaster
Arcade - Duncan Laurence

        Alerg. Plămânii îmi ard în timp ce picioarele mă poartă tot mai departe de el. Dar în continuare e peste tot. Chipul lui apare pretutindeni,  indiferent unde m-aș duce. Lacrimi fierbinți coboară pe obraji, iar suspinele și respirația mea întretăiată umplu liniștea groaznică și apăsătoare din jurul meu.

        — Fluturaș!

        Vocea sa răsună ca un blestem. E un cântec macabru ce mă cheamă la el.
        Către distrugere.

        Către durere.

        Către sperannțe și vise care s-au spulberat la prima adiere de vânt.

        Continui să alerg în speranța că voi scăpa. Fată naivă. Toți au avut dreptate.

        Mama.

        Fallon.

        El.

        Sunt o persoană slabă. Naivă. Văd binele în oricine. Chiar și în diavolii ca el. Unul cu chip frumos. Pentru că și îngerii decăzuți au chip ca de înger. Te păcălesc, urmând să te corupă. Să te distrugă. Să facă din ființa ta plină de viață doar o carcasă goală, secată de orice culoare. Doar alb și negru.
Moarte.

        — Nu ai unde să fugi. Sunt peste tot. Te voi găsi oriunde.

        Tresar puternic și un țipăt egalează intensitatea vocii lui. Picioarel aproape că trec peste prăpastia abruptă în care am ajuns. Mă trag înapoi, punându-mi mâinile la urechi. Scutur violent din cap, refuzând să cred oroarea prin care trec.

        Nu mai vreau.

        Nu vreau să îl mai aud.

        M-am săturat.

        Îmi face rău.

        Mă otrăvește cu fiecare sunet pe care acea gură frumoasă și mincinoasă îl scoate.

        — Taci!

        Strig, sperând că va înceta. Că i se va face milă de suferința la care m-a supus. Plâng atât de tare încât pieptul pare să mi se rupă. Simt cum inima mea devine din ce în ce mai slăbită. Teama că va ceda mă cuprinde alert. Nu vreau să mor. Nu așa. Nu când alte persoane au nevoie de mine.

        Cade.

        Nacho.

        Sora și tatăl meu.

        — Crezi că nu mă vei mai auzi? Sunt în capul tău, fluturaș!

        Îmi mușc buza, privind la chipul său. E atât de aproape de mine încât doare. Ciudat cum până acum ceva timp adoram apropierea lui. Acum o detest din toată inima. Pentru că îmi aaduce aminte cât de ușor am picat în plasa minciunilor lui.

        — Ce ți-am făcut? De ce mă urăști atât de tare? De ce?

        Gâtul mă arde, cerșind după un strop de apă. Respirația mi se întețește, dovadă a prezenței sale în jurul meu. Cândva, acest sentiment era provocat de emoțiile puternice, total diferite de cele de frică din prezent.  Mi-a promis că nu voi simți asta lângă el. Iar această promisiune se adaugă listei imense de minciuni.

        Pașii săi îl poartă spre mine. Ai mei țin morțiș să mă țină tot mai departe de el. De acest monstru.

        — Tot ce am făcut a fost să te iubesc. Să îți pun un zâmbet pe buze. Am vrut să te vindec. 

        Rânjetul său întunecat îmi spune că e foarte posibil să o fi dat în bară cu afirmația pe care am făcut-o. Ultima dată când mi-am mărturisit sentimentele m-a adus aici.

        — Naiva și dulcea Neve. Ai crezut că mă cobor la nivelul tău. Ai crezut că o să ajung să te iubesc.         

        Nu aș fi crezut că inima mea poate să se frângă mai mult de atât. Dar uite că e posibil.

        A coborât la nivelul meu? Dacă știam că să iubești mă va aduce în punctul acesta, preferam să stau departe de el. Renunțam de la primul semn că el nu e ce trebuie. Nu pentru mine. Nu pentru inima mea.

        — Inima ta iubitoare...Ar trebui să o lași mai moale. Ești mult prea colorată pentru lumea mea întunecată. Ești o slăbiciune, niciodată un punct forte. Dispari, Neve!

        O slăbiciune, niciodată un punct forte.

        O slăbiciune, niciodată un punct forte.

        O slăbiciune, niciodată un punct forte.

        De ce, Amon? De ce?

        — Dispari!

        Și cu aceste ultime cuvinte ce răsună continuu în mintea mea, mă prăbușesc. Corpul meu cade ușor ușor, iar singura imagine de pe retina mea e chipul său. Ce zâmbește. E fericit. A scăpat de mine.

          M-a aruncat.                                                   

***

        Mă trezesc gâfâind după aer, leoarcă de transpirație. Palmele îmi ating obrajii, verificând dacă mai sunt aici. Dacă sunt vie. Respirația îmi este necontrolată, timp în care ochii mei se acomodează la întunericul beznă din cameră. Nu văd absolut nimic. Este întuneric. Ca pe fundul unei prăpăstii. Intensitatea visului mi-a făcut inima să bată din ce în ce mai tare, la fel cum bate când atacul de panică se apropie. Și nu îmi permit să fac unul. Nu vreau acele pastile din nou.

        Nu vreau dependență.

        Vreau să fiu conștientă.

        Deși mă doare.

        Simt un braț încleștându-se pe abdomenul meu și amintirile de dinainte să dorm revin.
Amon.

        Am discutat. Mi-a pus acele întrebări ciudate, dar care au trezit în mine un sentiment pe care nu știu să îl interpretez, dar care îmi place. A dormit lângă mine. E aici.

        Întorc capul spre el, iar chipul său adormit e plin de pace. Un înger. Absolut sublim, pare lipsit de griji. E liniștit. Și e aici. Nu m-a aruncat. Nu mi-a spus acele cuvinte usturătoare.
E doar o plăsmuire a minții mele.
Ca un fel de ancorare în realitate, mâna mi se îndreaptă spre chipul său. Îi mângâi obrazul cu buricele degetelor, atentă să nu îl trezesc. Va vedea furtuna din ochii mei și nu sunt destul de pregătită să îi spun nimic.

        Oftez și mă ridic ușor din pat. Verific dacă s-a mișcat, culeg hanoracul de pe spătarul scaunului de birou și cu o ultimă privire aruncată spre el, cobor pe scara de urgență. Aerul rece îmi bate chipul, oferindu-mi o senzație de liniște. De ușurare.

        Simt iarba umedă sub tălpile mele goale atunci când ating pământul, semn că e foarte posibil să fi plouat acum câteva ore. Cerul este în mare parte înnorat, zărindu-se doar câteva stele. Nici urmă de lună, care îmi aduce aminte atât de mult de Amon. Tăcută și singuratică, deși înconjurată de atât de multe stele. Amon clar are un anturaj, prieteni buni, oameni care îl divinizează, dar uneori preferă să fie singur. Motiv pentru care face plimbări lungi cu mașina. Nu de puține ori, când îl sunam să îi spun că ies din tură, îmi spunea că e mult prea departe ca să vină să mă ia. Și îl înțeleg. Văd furtuna din pașii lui. Știu că ceva i s-a întâmplat. Deși nu îmi spune, voi afla la un moment dat. Sunt îndrăgostită de el și nu am de gând să îl pierd. Și pentru ca noi să formăm un cuplu puternic, trebuie să știm ce ne frământă. Iar asta înseamnă că va trebui să îi dezvălui secretele mele. Curând.

        Anxietatea mă cuprinde la acest gând. Nu știu cum va percepe totul. Cum va asimila nenorocitele de informații. Ce sentimente va avea raportat la situație, dar și la mine. Pentru că nici eu nu sunt vreo sfântă. Port ură în sufletul meu și nu voi ierta anumite persoane niciodată. Persoane pe care el le place sau, poate, iubește. Iar asta poate schimba cumva cursul poveștii.

        Dar până atunci mai este, iar eu vreau să profit de fiecare secundă petrecută în compania lui.

        — Ce te macină, Neve?

        Tresar la auzul vocii groase și extrem de familiare.         
    
        — Hawk!         

        Mă întorc și îl surprind stând cu capul pe iarba umedă, privind către cer. Un tricou negru este singurul articol care îi îmbracă partea superioară a corpului, singurii care poate îi țin de cald fiind pantalonii de trening gri. Ceva îl supără, dovadă fiind ochii tulburi și triști, acompaniați de cearcănele adânci.

        — Nu pot să dorm, îmi amintesc de răspuns, continuând să îl analizez. E ciudat să îl văd așa. Au mai fost nopți în care nu dormea, dar cearcănele adânci de sub ochii lui sunt semne că are câteva nopți bune în care acel ceva îl macină și îi răpește odihna prețioasă. Iar mie nu îmi place deloc. Îl iubesc pe băiatul acesta ca pe un frate și mi se frânge inima când văd suferința lui. A fost acolo pentru mine, iar eu vreau să fiu aici pentru el. Dacă îmi permite.

        — Ce te supără, Hawk?             

        Ochii săi căprui se întorc spre mine și oftează. Bate cu palma pământul de lângă el, făcându-mi semn să mă așez. Mă conformez, iar senzația de iarbă udă nu reprezintă un disconfort atât de mare. E în regulă.

        — Eu am întrebat primul.                        

        Îmi rostogolesc ochii. Acest băiat îmi seamănă prea bine. Evită răspunsurile cu ușurință dacă întrebările îl incomodează.    

        — Am răspuns deja.                         

        Arcuiește o sprânceană, dându-mi de înțeles că nu crede o iotă din ce spun. Urăsc faptul că mă cunoaște atât de bine.

        — Văd furtuna din ochii tăi. Ceva te supără, Neve. Nu somnul. S-a întâmplat ceva cu Cade?           

        Faptul că îl aduce în discuție, îmi frânge inima. Hawk știe despre Cade. Dar nu complet. Știe doar o parte de adevăr. Iar dacă voi continua să aduc adevărul la lumină, voi strica totul. E perfect atât cât știe.

        — Nu. Cade e bine. Am vorbit cu el și va ține un concert într-un bar nou deschis. E foarte entuziasmat. 

        Zâmbește larg. Zâmbesc și eu. Ador faptul că se entuziasmează când se întâmplă ceva bine cu Cade.

        — Cum de nu ești deja acolo? Te-aș fi văzut luând primul zbor într-acolo.
Zâmbesc. Da. Așa aș fi făcut. Dar planurile făcute cu Amon nu îmi permit. Sunt două persoane foarte importante pentru mine. Amon și Cade sunt cei la care nu aș putea renunța niciodată, alături de Nacho și sora mea. Dar trebuie să fac o alegere. Iar mică excursie cu Amon ne va face bine. Am trecut prin multe.

        — Aș fi vrut. Dar am planuri pentru weekend-ul ăsta.

        Inima îmi sună în timpane. Nu știu dacă să îi spun sau nu. Știe despre mine și Amon. Probabil a observat că ne-am împăcat. Dar mi-e atât de frică să afle Juls. Știu că nu își ascund nimic, iar ascunderea acestei relații îi poate afecta relația destul de mult.

        — Amon vrea să plecăm undeva. Doar noi doi. Și știu că poate par o idioată să nu merg la Cade din cauza asta, dar simt că această mini-excursie ne poate face bine. Nu mai vreau să sufăr, Hawk.            

        Nu am curajul să îl privesc. Nu vreau să văd compasiune în ochii lui. Pentru că în aceste clipe par destul de disperată pentru a menține tot acest joc dintre mine și Amon. Nu am clarificat nimic și presupun că pentru el totul a rămas așa, ca la început.

        — Nu ești idioată, Neve. Ești doar îndrăgostită. Omul îndrăgostit este capabil de orice pentru persoana pe care o iubește.                                    

        Oftez, dar continui să privesc stelele. Dragostea e ciudată. Mai ales când nu știi dacă cealaltă persoană simte la fel.

        — Amon ar face bine să nu strice tot weekend-ul ăsta. Altfel, ar trebui să am o explicație bună de dat iubitei mele pentru faptul că i-am lovit cel mai bun prieten.

        Zâmbesc larg. În sfârșit, ochii mei îl privesc din nou. Doamne, cât de mult îl iubesc pe omul ăsta.

        — Acum, gata despre mine, spun înainte de a începe să vărs pentru a nu știu câta oară, lacrimi în fața acestui bărbat minunat.

        — Ce ai pățit, Hawk?

        E rândul lui să ofteze. Și acea lumină pe care o avea în ochi acum câteva minute, s-a stins. Își perie părul cu degetele, strângându-le în pumni când ajunge la scalp. Mă ridic în șezut, încrucișându-mi picioarele. În aceeași poziție, Hawk privește spre casă – mai exact spre un anumit geam – și știu sigur care e persoana care îi trece prin minte acum.

        Juls.

        Încă nu sunt și nici nu cred că voi fi vreodată capabilă să înțeleg intensitatea reală cu care acest om o iubește pe sora mea. Practic, este ea înaintea tuturor. Ar încasa orice numai să o vadă fericită. S-ar lupta cu oricine și orice numai să o păstreze alături de el. Ar aduce iadul pe pământ, ar da foc lumii întregi dacă cineva ar îndrăzni să îi facă cel mai mic rău. Nimeni nu îl poate îndepărta de el. Doar ea. Doar Juls e capabilă să îl facă să renunțe la ea.

        — Vreau să o cer în căsătorie, Neve!

        Inițial, cred că am auzenii. Privesc spre el cu ochii atât de mari, de ai crede că îmi vor ieși din orbite. Reiau în minte de zeci de ori cuvintele sale, iar starea de șoc se diminuează, înlocuită fiind de bucurie. Iisuse! Juls și Hawk. La altar. Fiind căsătoriți. Ea devenind Juls Kragh. Un zâmbet larg mi se conturează pe buze, urmat de un chicot dulce. Iubesc ideea asta. Îi iubesc pe ei. Și curând, cuvântul „ei” se va materializa într-o mini-familie superbă.

        Capul i se întoarce spre mine, iar un licăr de speranță se întrevede în acei ochi căprui. Și nu înțeleg ce îl supără. Mama îl iubește. Rowan la fel. Este acceptat de întreaga familie.

        — Este o veste fantastică, Hawk! Ce te frământă? Întreaga familie te iubește!

        Zâmbește slab. Se ridică, sprijinindu-și coatele pe genunchi.

        — Dacă nu sunt destul de bun pentru ea? Dacă realizează că merită mai mult și va spune nu? Nu sunt un sfânt, Neve. Am păcatele mele. De care numai foarte puține persoane știu. Poate va crede că nu sunt ceea ce vrea pe viitor. Poate nu sunt potrivit pentru a fi soțul și tatăl copiilor ei.

        ¡Díos mío! Câte insecurități are acest om! Insecurități blestemate ce îl determină să nu vadă cât de minunat e. Cât de iubit este de Juls a lui. Cât de puternic, generos, iubitor este. Ce prieten de nădejde poate fi.

        — Díos, Hawk! Ai nevoie de o scuturare bună! Ești minunat! Ai atât de multe calități de care probabil nu ești conștient. Ai fost un prieten minunat din momentul în care am călcat în casa asta. M-ai ajutat să trec peste fricile mele. Ai fost lângă mine când am avut acele atacuri de panică. Ai fost umărul pe care am plâns la nevoie. Mi-ai stat alături și m-ai ascultat atunci când aveam nevoie să vorbesc cu cineva. Juls te iubește! Familia asta te iubește! Eu te iubesc! Nu ai de ce să te îndoiești de faptul că Juls nu va accepta. Acea femeie – femeia ta – te respiră și trăiește pentru tine. Așa că lasă toate acele temeri și fă-o soția ta. Devin-o fratele meu mai mare.

        Inima îmi bate ca o nebună când termin de vorbit. Ochii noștri nu s-au desprins în timpul în care am vorbit. Și în tot acest interval de timp, am văzut cum ușor-ușor capătă lumină. Mâna sa se întinde spre mine și mă apucă de cap, aducându-mă la pieptul său. Zâmbesc larg, înconjurându-mi brațele în jurul taliei sale.

        — Nu ai idee cât de mult te iubesc și respect, Neve! Ești că o oază de lumină. Doza de încredere de care aveam atâta nevoie. Mulțumesc că ești aici, Neve! Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine.

        Chicotesc și întețesc strânsoarea din jurul lui, în semn că voi fi mereu aici. Palma sa îmi mângâie creștetul cu atâta iubire, precum un frate.

        — Poate nu ți-am mulțumit niciodată, dar nu e prea târziu. Mulțumesc! Mă bucur că ești parte din familia mea, hermano!

        Ridic capul și apuc să îi văd buzele arcuite în cel mai frumos zâmbet al său.

        O seară, două inimi tulburate și un final plin de zâmbete pe care ne vom chinui să le menținem așa cum sunt. Soarele a răsărit în viața mea, aducând persoane pe care nu am de gând să le pierd.

        Voi lupta să îi păstrez pe toți. Mica mea familie.