I knew I loved you then
But you'd never know
'Cause I played it cool when I was scared of letting go
James Arthur – Say you won’t let go

        Când continui să speri, viața prinde o altă culoare. Nu mai este albă sau neagră sau gri. Este al naibii de colorată. Ca un curcubeu. Când continui să visezi, zilele ți se înseninează. Nu sunt nori, nu sunt tunete, nici fulgere. Doar soarele strălucind pe cerul tău, atât de puternic încă zâmbetul nu îți mai părăsește chipul. Îl admiri continuu, sperând că nu va mai pleca nicicând.

        Îmi întorc privirea spre stânga, privindu-l cum e atât de concentrat pe drum. Mâna sa stângă strânge volanul, în timp ce cea dreaptă se odihnește pe coapsa mea. Tricoul negru i se mulează pe mușchi, încordați atunci când virează sau schimbă viteza. Chipul său este liniștit și atât de frumos. De fiecare dată când îl privesc, inima mea o ia la galop ca atunci, în prima noapte.

        Ultimele zile au trecut repede. M-am împărțit între cafenea și plimbările târziu în noapte pe plajă, în compania brunetului. Interacțiunile mele cu Carlos s-au îmbunătățit, iar munca la cafenea e mult mai relaxantă. Carlos e chiar un tip mișto dacă te împrietenești cu el. Am aflat detalii despre familia lui și despre trecutul lui nu prea roz. Am ajuns să-l apreciez enorm de mult. E un om puternic care mă inspiră. Un bărbat pe care știu sigur că mă pot baza.

         „I fell in love with the devil” a lui Avril Lavigne destinde atmosfera în mașină, iar într-un fel sau altul, piesa asta îmi provoacă un ghem în stomac pe care mă chinui să-l alung. Proiectele pentru facultate au început, iar astăzi a fost o zi destul de grea. Faptul că l-am văzut pe Amon în parcare, așteptându-mă mi-a făcut ziua mai frumoasă. Săruturile sale și palma pe care o ține pe coapsa mea mă fac să sper. Și nu știu dacă este înțelept sau nu să o fac.

        Mi-e teamă să nu îmi fac iluzii. Mi-e teamă de faptul că cele mai negre gânduri ale mele în legătură cu el și tot ce avem împreună s-ar putea adeveri. Că acum mă aflu într-o bulă de aer care mă ridică până la cer. Și curând se va sparge, iar eu voi cădea de la înălțime.

        — E totul în regulă?

        Adâncită în gânduri, nu am sesizat că a dat muzica mai încet, iar mașina s-a oprit din mers. Arunc o privire pe geam, dar încă nu suntem acasă.

        — Da, aproape șoptesc, privind pierdută. Nu știu de ce îmi fac atâtea griji. Nu știu ce m-a apucat.

        — Sunt bine. Doar mă gândeam.

        Se întoarce spre mine, iar ceva îi sclipește în privire. Dar e doar o secundă, apoi dispare. E ca și cum respinge ideea de a-și arăta vreun sentiment.

        Își întinde brațul spre mine, iar palma sa îmi mângâie părul.

        — Căpșorul ăsta se gândește doar la tâmpenii. Nu mai analiza totul în amănunt. Dă-ți voie să trăiești liber, fluturaș!

        Să trăiesc. Liber. Să fiu lipsită de orice griji. Să nu mai gândesc totul așa mult. Este exact ceea ce-mi doresc. Este ceea ce visez. Să am un loc al meu, departe de tot acest haos, unde să-i am pe toți ai mei, unde să trăiesc așa cum îmi doresc.

        Și poate că Amon are dreptate. Poate că ar trebui să las acel sâmbure de speranță din suflet să încolțească. Dacă nu risc, nu câștig. Și îmi doresc să-l câștig pe el.

        Inspir puternic și aprob, întinzându-mă spre el. Buzele sale reci le întâlnesc pe ale mele, iar nelipsitul ghem din stomac își face simțită prezența. Îi apuc firele de păr de la ceafă între degete, strângându-le atunci când brunetul adâncește sărutul. Gem când limba sa o atinge pe a mea. Palma sa călătorește pe coapsa mea până la fund, pe care îl strânge. Respir sacadat și dorința îmi aleargă în vene cu o căldură copleșitoare. Suspin când mă ridică și mă trage în poala sa. Picioarele mele stau de o parte și de alta a corpului său, erecția sa apăsând pe centrul ființei mele. Bărbatul ăsta e capabil de multe, dar la capitolul atingeri și săruturi, e as. Nu e nevoie de mult ca să mă aprindă și să mă facă să cad pentru el.

        Îmbătată de dorință, mă mișc deasupra lui, căutând o eliberare pentru pulsațiile dureroase ale miezului meu. Eliberează un geamăt adânc și jos, care îmi face pielea să vibreze, iar strânsoarea asupra fundului meu se intensifică. Săruturile coboară pe gâtul meu și cred că tocmai mi-a găsit punctul slab. Iisuse, ador când mă sărută aici! Mișcările mele devin tot mai alerte pe măsură ce simt cum membrul său se mărește, ghidată de el, care își caută propria plăcere.

        M-am mai sărutat cu băieți. Au avut loc atingeri în anumite zone. Dar niciunul nu a fost Amon. Niciunul nu mă poate face să-mi pierd capul atât de rapid. Niciunul nu a fost capabil să mă îngenuncheze doar cu o singură privire. Niciunul nu a reușit să mă facă atât de dezinhibată, să vreau mai mult și mai mult. Să nu mă mulțumesc cu mai puțin.

        Suspin când pulsațiile devin tot mai intense. Fiori îmi aleargă pe sub piele și simt cum sunt tot mai aproape. Palmele mele îi cutreieră spatele, ridicând tricoul ușor ușor. Îmi adâncesc unghiile în pielea sa, încercând să-mi domolesc reacțiile.

        — Dulce Iisuse, Neve! Trebuie să ne oprim!

        Neg și continui să mă mișc deasupra sa. Îl simt perfect și știu că și el are nevoie, la fel ca și mine. Geme chinuit și îmi strânge talia, încercând să mă oprească.

        — Nu aici. Putem fi văzuți. Iar eu aș putea ucide dacă cineva ar vedea cum îți dai drumul. Este un privilegiu pe care îl voi avea numai eu.

        Îngheț. Respir sacadat și simt cum creierul meu a ieșit din transa aceea nebună. Suntem încă afară. În interiorul mașinii, ce-i drept, dar oricine ar fi trecut pe stradă ne-ar fi putut vedea. Ce naiba se petrece cu mine? Ce îmi face acest bărbat de uit complet de orice rușine? Cum de reușește să mă dea atât de tare peste cap încât să am asemenea apucături în public?

        Îmi retrag mâinile de pe spatele său. În acest moment îmi doresc să se deschidă pământul și să intru în el. Mi-e atât de rușine și pot jura că acum obrajii îmi sunt roșii. Îmi ling buzele uscate și dau să mă ridic din poala lui, încercând să-i evit cu orice preț privirea.

        — Nu nu, spune și mă strânge de talie, așezându-mă din nou, fiind atent să evite zona inghinală.

        — Nu ai de ce să te rușinezi, fluturaș! Simt exact ce simți și tu. Am vrut asta. Dar nu răspund de faptele mele dacă cineva te va vedea. Sunt egoist în ceea ce te privește. 

        Îmi aud inima bătând în urechi. Un zâmbet îmi apare pe chip și nu mă chinui să-l opresc. E larg și prostesc și ciudat. E un zâmbet pe care îl văd uneori pe chipul surorii mele. Un zâmbet care pe de o parte amenință să-mi frângă inima, dar pe de alta o trezește la viață. Îi dă aripi.

        Se apleacă și depune un sărut pe buzele mele, apoi își unește fruntea cu a mea. Mă retrag din brațele sale și, de data aceasta, mă lasă. Revin la locul meu, la fel ca palma sa. O poziționează din nou pe coapsa mea, iar inima-mi tresare fericită. Un gest mic cu o însemnătate enormă.

        Pornește din nou mașina și casa se vede înainte. Nici nu am realizat cât de aproape de casă suntem. Putea să iasă mama sau Juls sau Rowan și totul se ducea naibii. După câteva minute, ieșim din mașină și pășim pe aleea ce duce spre casă. Nici bine nu deschid ușa, că un val de voci izbucnește din interior. Mă încrunt și mă îndrept spre sufragerie, găsindu-i pe toți râzând, pe canapele. Sora mea e lângă mama și se amuză de o poză dintr-un album. Rowan e în dreapta soției sale, zâmbind în timp ce le privește. Un gol îmi apasă îmi piept la imaginea lor. Imaginea familiei perfecte. A familiei fericite care privește amintirile pe care le-au păstrat ani și ani.

        — Neve! Ai ajuns!

        Îi zâmbesc și înaintez, încercând să las acele emoții în urma mea. Nu e vina ei!

        — Sper că Amon nu ți-a făcut vreo problemă.

         Nu problema la care te gândești tu, Juls!

        Îmi mușc interiorul obrazului ca să nu zâmbesc și evit să-l privesc pe brunet.

        — Totul e bine, Juls! Stai liniștită!

        Îmi zâmbește și bate locul de lângă ea. Mă așez acolo, urmată de Amon.

        — O spui de parcă aș fi un pericol pe două picioare, spune, iar sora mea își arcuiește o sprânceană. Nu-mi aruncă privirea aia, niña !

        Mi se usucă buzele când îl aud vorbind în spaniolă. Juls râde și se întinde peste mine, plesnindu-l. Zâmbesc, iar gândul mă poartă la Nacho. Mi-e dor de prezența lui. Îl văd, vorbim, dar nu mai avem destul timp. Și îmi lipsește enorm de mult sa petrec ore în șir împreună cu el.

        — Oh, vai! Uite! Chiar am uitat de asta!

        Juls se agită încântată, trăgând albumul din brațele mamei. Arunc un ochi asupra pozelor și nu găsesc niciuna în care apar. E ca și cum sunt în afara familiei. Așa cum am fost mereu. Sunt un secret. Unul murdar pe care oamenii îl ignoră la un moment dat. Unul pe care îl ascunzi permanent de teamă ca oamenii să nu te privească cu alți ochi. Ridic privirea, iar ochii mei îi întâlnesc pe cei ai mamei și nu văd nicio urmă de vinovăție. Verdele acela crud e rece, lipsit de vreo emoție. Iar eu nu simt nimic. Privirea ei nu are niciun efect asupra mea. Poate când eram mică, mă afecta. Acum nu.

        Îmi întorc privirea spre Juls, mascând totul cu un zâmbet. Îmi arată o poză cu doi copii îmbrățișați, zâmbind la cameră. Una din fete are părul brunet prins într-o coadă de cal, iar ochii verzi îi sclipesc. Poartă un tricou cu o trupă de băieți și o pereche de pantaloni scurți. Își ține brațul pe după talia băiatului, cu un cap mai înalt decât ea. Fără doar și poate, fata din poză este Juls, iar băiatul nu poate fi decât Amon. Este o versiune mult mai tânără a lui, de vreo unsprezece ani. Poartă un tricou albastru marin și o pereche de blugi puțin mai largi și uzați. Brațul său este așezat pe după umerii ei, strângând-o afectuos. Ochii lui căprui strălucesc, iar acest moment este rar. De obicei, privirea sa nu transmite niciun sentiment. O zgârietură i se observă deasupra sprâncenei drepte, iar eu sunt curioasă asupra ei. A fost un tip conflictual?

        — Îți aduci aminte momentul, Amon? Brunetul aprobă, iar Juls zâmbește. Se întoarce spre mine și începe să-mi povestească.

        — Eram în curtea casei, făceam un picnic. Tata îi cumpărase mamei un aparat foto, iar mama era înnebunită să facă poze. Ne-a obligat să stăm la poză. Fallon era nervoasă că nu ni s-a alăturat. Mama i-a promis după că îi va face câte poze va dori. Era atât de nervoasă încât i se înroșise fața. Apoi a făcut o grămadă de poze cu Amon și cu mine. Încă le mai are acasă. Are una înrămată cu tine și ea.

        Ultima frază îi este adresată lui Amon. Îi văd palma strângându-i-se în pumn, semn că îl deranjează. Starea mea nu e mai prejos. Îmi fierbe sângele în vene de nervi. Sora mea o spune ca și când ar fi ceva bun. E ca și cum și-ar dori ca ceva să se întâmple între ei. Și nu o pot detesta pentru asta. Pentru că, în primul rând, e sora mea, iar în al doilea rând, nu știe că se petrece ceva între mine și Amon.

        — Fallon are poze cu oricine. Dar nu mai multe decât cu ea. Cred că are o cameră lângă pat care e setată să-i facă poze și când doarme.

        Rânjesc. Am mai spus cât de mult îl ador pe Hawk? Dacă nu, o spun acum. Până acum a fost destul de drăguț cu Fallon. Dar de când cu afirmațiile ei de la ultima petrecere, Hawk nu pierde nicio ocazie din a spune câte ceva despre ea.

        — Apropo, Neve, e cineva sus care te caută.

        Mă încrunt nedumerită. Cine?

        — La telefon, mă lămurește când vede că habar nu am despre ce vorbește. Și mă prind.

        Mă ridic rapid și trec de toți, alergând spre scări. Urc câte două, un zâmbet conturându-mi buzele. Deschid ușa camerei și caut cu privirea telefonul, văzând că apelul continuă.

        — Hei!

        Zâmbetul mi se lărgește când îi aud chicotul. O căldură puternică îmi invadează pieptul și nu pot explica în cuvinte ce sentimente mă trec. Sunt unice, destinate numai și numai lui. Are acea bucățică a lui în inima mea care nu va fi niciodată înlocuită. De nimeni și nimic.

        — Hei, fluturaș!

        — Ce faci?

        Mă îndrept spre pat, așezându-mă la marginea lui. Îmi pun telefonul între ureche și umăr, aplecându-mă pentru a mă descălța.

        — Tocmai ce am terminat cursurile. Abis m-am întors acasă. Mi-a fost dor de tine. Tu ce faci?

        — E ciudat, dar și eu abia m-am întors de la cursuri. A fost o zi epuizantă.

        Râde, iar acel sunet îmi umple inima de fericire. Omul ăsta mai are puterea de a râde după toate nenorocirile prin care a trecut. Dacă cineva îmi spune că el nu e puternic, îi sparg capul.

        — E o chestie a noastră. Și? Nu ai nimic să-mi spui?

        Mă încrunt, oprindu-mă din a desface șnurul celui de-al doilea tenis. Eu înțeleg că uneori comunicăm telepatic, dar nu se poate să-i fi transmis nimic din ce s-a întâmplat în ultima vreme.

        — La ce te referi? întreb atunci când realizez că am tăcut prea mult timp, iar el mi-a strigat numele.

        — A răspuns un tip la telefon. Am crezut că ți-ai făcut un iubit și nu mi-ai spus nimic despre asta.

        Reușesc să mă eliberez de papuci și mă ridic în pat. Izbucnesc în râs când mă gândesc la ce a trecut prin capul lui când i-a auzit vocea lui Hawk.

        — Hawk nu e iubitul meu. E iubitul lui Juls. Așa că nu am nimic de spus, Cade!

        Pentru o clipă tace. Îi aud oftatul.

        — Oh. Nu știam. Mă bucur pentru ea. Are nevoie de un bărbat puternic, care să o protejeze. Cel puțin asta cred despre el. După voce, așa părea. E puternic? Are grijă de ea? Dar presupun că așa e. Nu ar fi ales ceva mai prejos. E o fată inteligentă. Iar el pare capabil să o apere la nevoie.

        Dumnezeule! Bietul de el! Mă sprijin de tăblia patului și îmi mușc buza, oprind un suspin. Clipesc repede pentru a alunga lacrimile.

        — Cade...

        Ce ar trebui să-i spun acum? Știu ce gândește. Știu ce îl macină în acest moment. Dar ce aș putea să-i spun ca să se simtă mai bine?

        — Ce planuri ai pentru weekend?

        Închid ochii și strâng puternic din ei. Urăsc faptul că nu pot spune nimic acum. Și că el se crede atât de inferior când e atât de minunat.

        — Am un proiect de făcut. Studiez împreună cu un grup de la facultate.

        Mint, dar nu îi pot spune despre Amon. Încă nu.

        — Dar tu?

        — Se deschide un bar în zonă. Proprietarul e prieten cu tatăl unui coleg de la facultate. I-a povestit despre mine și voi cânta la deschidere.

        Mă ridic în fund cu un zâmbet larg cât casa. Oh, Doamne! Nu pot să cred!

        — Por Díos, Cade! E fantastic! Mă bucur atât de mult pentru tine! Îmi pare rău că nu pot fi acolo!

        Cade al meu cântă pentru prima dată în public. Și în deschiderea unui bar. Inima îmi aleargă de fericire, dar îmi apare, totodată, și un gol. Nu voi fi acolo pentru el. Nu îl pot vedea. Nu îl pot susține. Mi-e al naibii de dor de el!

        — Voi filma totul. Îți promit. Și nu e nevoie să fi acolo fizic. Știu că ești aproape de mine. În fiecare zi.

        Și eu simt același lucru. Mereu e aici, cu mine. Nu fizic, dar știu că se gândește la mine la fel cum și eu mă gândesc la el. Lipsa lui îmi macină sufletul. Dar timpul trece și cu prima ocazie îl voi revedea. Am nevoie de prezența sa.

        — Și tu ești alături de mine, Cade! Mereu!

        Se lasă o clipă de tăcere. Dar e o tăcere pe care o simt confortabilă. Pur și simplu stau alături de el, prin apel, pentru că nu vreau să se oprească. Am nevoie de mai mult timp în compania sa. Așa cum obișnuiam înainte.

        — E mai bine, Neve! Totul e mai bine!

        Îmi mușc buza și îmi ridic ochii spre tavan, încercând să mă lupt cu valul de lacrimi. Și nu știu dacă e adevăr sau minciună. Pentru că au mai fost momente în care mi-a spus că totul e bine și am aflat de la alții că nu e așa.

        — Trebuie să plec. Te iubesc, Neve! Mi-e al naibii de dor de tine!

        O lacrimă curge.

        — Și mie mi-e foarte dor de tine! Te iubesc!

        Închide apelul, dar lacrima mea încă e pe obraz. Urăsc distanța asta nenorocită. Urăsc că nu pot fi lângă el acum. El ar știi cum să gestioneze anumite situații. Ar știi ce să-mi spună când sunt la pământ. El ar știi pur și simplu orice.

        — „Te iubesc”?

        Tresar când îi aud vocea. Îmi întorc capul spre ușă și îl văd lângă ea, sprijinit de perete. Când a intrat? Cum de nu l-am auzit? Cât a auzit din discuție?

        — Amon! Nu te-am auzit când ai intrat.

        Privirea lui e rece, iar maxilarul, încleștat. Se vede că e nervos. Și bănuiesc și motivul pentru care e. Deși nu ar avea niciun motiv.

        — Văd și eu asta! Împrăștiai iubire pe aici.

        Îmi mușc buza de jos și încerc să-i evit privirea, ca să nu râd. E gelos. Și absolut delicios.

        — Era Nacho, îi spun în speranța că nu a surprins mai mult din conversație și nu a auzit numele lui Cade.

        — Nu e prima și nici ultima dată când îi spun „te iubesc”. Nu am mai vorbit în ultima vreme și mi-e dor de el. Are problemele sale, iar eu le am pe ale mele. Nu mai avem atât de mult timp liber.

        Știu că nu e ok să mint, dar nu o fac în totalitate. Chiar îmi este dor de Nacho, am mai spus-o, dar nici nu sunt pregătită să îi vorbesc lui Amon despre Cade. Încă nu e momentul.

        Brunetul își păstrează încruntătura, analizând ce i-am spus, apoi aprobă și se apropie de mine. Ocolește patul și îmi cuprinde chipul între palmele sale, atunci când ajunge în fața mea. Îmi ridic capul, lăsându-mi ochii să se delecteze cu chipul său. Își coboară capul, iar între fețele noastre rămân câțiva centimetri.

        — Gelozia ta e delicioasă!

        Buzele mele le ating ușor pe ale sale în timp ce vorbesc. Tânjesc după sărutul pe care se încăpățânează să mi-l ofere.

        — Nu sunt gelos. Absolut deloc.

        Rânjesc. Cu siguranță, señor Thornton!

        — Iar eu sunt Santa Maria.

        Îmi mângâie buzele cu ale sale. Mă întind să-l sărut, dar se depărtează. Rânjetul său este imens.

        — Ce pedeapsă ar primi un păcătos care atinge o sfântă ca tine?

        — Niciuna.

        — Atunci mă bucur că nu poți să-mi citești gândurile. Îmi fac o grămadă de filme cu această sfântă. Și mă tem că mai toate mi-ar aduce pedeapsa capitală.

        Îmi mușc buza, iar un zâmbet prostesc — cel care apare întotdeauna în preajma sa — îmi apare pe chip. Doar el e capabil să mi-l provoace.

        Îi cuprind buzele într-un sărut scurt și pasional, făcându-l să geamă. Sunetul acela jos și provocator mi-a trimis valuri de căldură în locul acela dintre coapse. Oftez mulțumită de apropierea noastră, lăsându-mă moale în brațele sale.

        — Atunci o să împărțim pedeapsa. Sunt dispusă să aflu despre fiecare film în parte.

        Râde gutural, trecându-și limba peste buza mea de jos. Suspin, vrând mai mult din el.

        — Te-am corupt, fluturaș! Te-am ruinat pentru oricine altcineva. Ești a mea!

        Uit să mai respir. Îl ador așa posesiv, exact ca în clipa asta. Simt că mă dorește. Și că e dispus să facă multe pentru mine. Inima îmi bate cu putere și mă arunc spre el, prinzându-i buzele într-un alt sărut. Cum am preconizat de la bun început, el îmi provoacă dependență. Nu mă pot gândi la un moment în care să nu vreau să-l ating. Sau să-l simt lângă mine.

        Și, în adâncul meu, știu că are dreptate. Nimeni nu m-a făcut să simt cum el a făcut-o. Și nimeni nu o va mai face. M-a ruinat pentru oricine. Sunt a lui. Acum, în viitor, în absolut orice moment. Nu aș mai fi eu în lipsa lui. Amon a început să însemne enorm pentru mine. Mai mult decât, poate, ar fi trebuit. Dar nu aș putea da timpul înapoi. Nici nu aș vrea. Aș face totul fix la fel pentru că, deși ne cunoaștem de puțin timp, m-a făcut să trăiesc, să simt, să mă îndrăgostesc atât de intens încât să fiu capabilă să fac orice pentru acel bărbat.

        Pentru că da, deși mi-e frică să o spun, m-am îndrăgostit de el. Prin gesturile lui mici, precum ieșirea aceea pe plajă când a văzut că mă simt rău, zilele când venea la cafenea și comanda ceva numai pentru a sta în preajma mea, dar și serile în care stă cu mine în frig, pe plajă, doar pentru că asta îmi place, m-a făcut să simt tot mai mult pentru el. L-aș putea iubi și diviniza pe acest bărbat dacă mi-ar permite. Indiferent de riscuri. Mi-a intrat adânc pe sub piele și nu mai vrea să iasă.

        Și oricât aș vrea să îi spun asta, nu pot. E ceva ce mă oprește.

        Buzele sale se desprind de ale mele și mă trage spre pat. Îmi dă drumul cât își trage tricoul, rămânând doar în blugi. Apuc tricoul între degete, iar un gând nebun îmi trece prin minte. Mă duc spre baie, iar după zeci de minute în care am reflectat atent dacă e bine ceea ce fac, ies purtându-i tricoul și un zâmbet mare cât casa. Tricoul e îndeajuns de lung cât să-mi acopere fundul, dar e scurt până la jumătatea coapselor. În somn, se poate ridica, iar pe dedesubt nu am decât lenjeria intimă.

        Privirea sa stăruie o clipă pe picioarele mele, apoi urcă încet, trecând cu privirea peste fiecare centimetru din trupul meu. Mi se pune un nod în gât. Oare ce-i trece prin minte când mă privește? Crede că sunt atrăgătoare? Sau încă e de părere că Juls arată mai bine decât mine?

        — Vino aici!

        Ca la comandă, trupul meu se deplasează, până ajunge pe partea dreaptă a patului. Mă așez pe o parte, culcat, privindu-l purtând o sclipire ciudată în privire. O sclipire ce nu dispare după câteva secunde. Pur și simplu rămâne acolo.

        Palma sa se așază pe coapsa mea, trăgându-mă spre el. Îmi odihnesc capul pe pieptul său, iar unul din picioarele mele este între ale sale. Mâna mea stânga îi mângâie abdomenul. Dar ochii...ochii ne sunt conectați. Pur și simplu nu pot întrerupe contactul vizual.

        — Crezi că Juls arată mai bine decât mine?

        Rostesc întrebarea înainte de a mă putea răzgândi. Îmi stă pe creier și până nu aflu răspunsul său, nu o să pot sta liniștită. Îi văd expresia încruntată și confuză a lui Amon.

        — În prima noapte, ai spus că dintre mine și Juls, ea e mai atrăgătoare. Ai vorbit serios?

        Pufnește și își pune brațul deasupra ochilor. Mârâie gutural, iar eu mă ridic confuză.

         — Am spus asta la nervi. Am vrut să te fac să simți ceva. Erai atât de rece cu mine. Și respingătoare. Iar reacția ta a fost delicioasă.

        Râd ușurată și simt cum o piatră mi se ridică de pe suflet. Îi simt atingerea pe fund, strângând ușor. Mi se usucă buzele.

        — Să nu te îndoiești niciodată de cât de frumoasă ești, fluturaș! Niciodată! Ești al naibii de atrăgătoare. Ți-am dovedit a de sute de ori.

         Mă apasă de el, iar eu îi simt erecția din nou. Suspin și îmi depărtez picioarele, încălcându-i torsul. Mădularul, care se simte perfect prin materialul blugilor, se apasă pe acel punct fierbinte dintre coapsele mele, făcându-mă dornică să-l simt mai bine. Să simt mai mult.

        — Ce-ți dorești în viitor?

        Mă încrunt. Ce?

        Mă trage spre el până bărbia mi se sprijină de pieptul său. Palmele sale urcă pe talie, pe care o strânge ușor.

         — Tormenta, te poți retrage înapoi. Momentan, îl vreau pe fluturaș!

         Râd, afundându-mi fața în gâtul său. Oh, Doamne! Ce se petrece cu el? E ciudat de destins și amuzant. Nu l-am mai văzut așa.

         — Nu mai analiza atât. E o simplă întrebare.

         Îmi ridic fața și mă apropii de el, mângâindu-i obrajii. Îi sărut buzele ușor, de mai multe ori. Zâmbesc când mă mușcă de buza de jos, trăgând-o între dinți când se îndepărtează din sărut.

         — Hmm. Să am propria mea galerie de artă, unde să-mi expun toate picturile. Să am o familie mare, cu doi sau trei copii. Îmi doresc o casă pe plajă. Una mare și albă, cu un garaj lângă ea. O curte mare și un leagăn din acela cu acoperiș. Vreau un foișor în care să stau și să pictez.

        Zâmbesc, imaginându-mi totul. Copiii alergând în curtea spațioasă. Eu în foișor, pictând și el, soțul meu, stând lângă mine și privindu-i cu drag. Privindu-mă cu drag.

         — Îmi doresc o terasă unde să-mi beau ceaiul, seara. Eu și soțul meu ne putem relaxa acolo cât copiii dorm. Îmi doresc un living imens, o bucătărie spațioasă, o bibliotecă, un cinema și un dormitor la parter pentru mine și el. Camerele copiilor vor fi la etaj. Tot acolo, o cameră de jocuri și una care să aibă un întreg perete — cel ce oferă vedere spre ocean — unde să mă relaxez când vremea nu-mi permite să ies afară.

         Îi simt ochii ațintiți pe fața mea cât timp povestesc. Îl privesc la rândul meu și nu știu cum să interpretez acea sclipire din ochii lui căprui. Continuă să rămână acolo, dar eu nu o pot numi în vreun fel. Nu îmi dau seama ce simte în acest moment. E greu de citit, iar eu încă nu am învățat să o fac.

        — Ești o visătoare, fluturaș! Un om frumos. Meriți tot ce e mai bun.

        Degetul său mare îmi mângâie obrazul în timp ce vorbește. Iubesc această versiune a lui. Ca pe toate celelalte.

         Iar tu meriți să fi fericit!