It's just me and you
They couldn't see what I see in you, yeah
'Cause I believe in you
You're the only one I choose
The Weekend – As you are

        Nu a fost un vis. Amintirile nopții trecute au năvălit asupra mea încă de dimineață. Durerea din piept a revenit și a lovit de un milion de ori mai tare. Nu au fost doar momentele dintre Amon și Fallon. Mi-au răsunat în minte și cuvintele lui Marshall. Și nu îmi dau seama de unde știe el tot. Mulți din orașul ăsta par să nu aibă habar. Mulți știu povestea pe care mama a țesut-o, ca să-și salveze reputația.

        Oamenii tind să uite versiunea adevărată dacă povestea este țesută de o persoană al naibii de apreciată de comunitate. Iar mama este unul dintre acei oameni. Petreceri cu ceai în compania doamnelor importante și sus-puse. Donații în stânga și în dreapta. Discursuri motivaționale. E persoana care este acolo pentru oricine are o influență în acest stat. Dar nu și pentru mine. Nu și pentru noi.

        — Știu că ești trează, Neve!

        Tresar. Îmi duc mâna la inimă de parcă ar putea să oprească bătăile nebune. Dumnezeule! Deschid larg ochii dând de chipul nu prea luminos al lui Hawk. E îmbrăcat în pijamalele asemănătoare pe care le-am cumpărat cadou când au împlinit doi ani de relație. Aseară a rămas aici. Și tind să cred că pentru a o liniști pe Juls. Mulțumesc Cerului că nu a venit aseară în camera mea. Sau dimineață. Nu aș fi știut cum să-i explic de ce am vânătăi pe față fără a o îngrijora de moarte.

        Mă ridic în șezut, frecându-mi ochii cu pumnii pentru a reuși naibii să-l văd bine. Îmi trag genunchii la piept și îmi sprijin capul de ei.

        — Nu voi uita să acopăr vânătăile înainte să ies. Promit!

        Se încruntă.

        — Să le ia naiba de vânătăi. Nu asta mă îngrijorează. Ci tu.

        E rândul meu să mă încrunt. A fost un moment. Îmi știe o parte din trecut. Nu în totalitate, dar știe câteva detalii cât să facă legătura între. Nu e ca și cum ar fi primul atac de panică pe care îl am de când am venit în San Diego. Nu văd de ce să se îngrijoreze atât pentru ceva ce s-a mai repetat.

        — Nu e primul atac de panică peste care trec, Hawk. Voi fi bine! Deja sunt bine. Am luat pastila aseară, înainte să mă culc. Poți sta liniștit!

        — Nu sunt aici pentru atacul de panică. Am încredere că îl poți gestiona. Ești puternică. Altceva mă îngrijorează, Neve!

        Ce Dumnezeule?

        Scormonesc prin minte după alte momente. Legătura cu Rías? În niciun caz. Nu a avut nimic de adăugat aseară când flirta cu mine, nici atunci când m-a invitat la dans. Deci asta pică. Cearta cu Amon? Mereu ne ciondănim, deci nu văd în asta un motiv pentru ca el să se îngrijoreze. Singura variantă ar mai fi ieșirea mea din mașină. Dar sper să nu se fi prins că lacrimile mele au legătură cu Amon. Hawk e băiat deștept, dar sper totuși să nu fi băgat de seamă.

        — Atunci? Nu văd din ce alt motiv te-ai îngrijora!

        — Ce e între tine și Amon, Neve?

        Mierda!

        Înghit în sec și mă forțez să mențin contactul vizual. Dacă mă uit în altă parte își va da seama că ce voi scoate pe gură vor fi doar minciuni.

        — Nimic! De ce crezi asta?

        În următoarea secundă, vreau să mă plesnesc. Bravo, Neve! Nu e ca și cum cineva nevinovat pune întrebarea asta! De dai de gol fără niciun efort.

        — Știu că e prietenul surorii tale și că nu vrei ca ea să afle asta, dar înainte de toate ești prietena mea, Neve. Nu îi voi spune lui Juls dacă nu vrei asta, dar nu ai cum să mă păcălești. Aseară plângeai din cauza lui. Aseară, el a ieșit așa furtunos din mașină și a ales să meargă 3 kilometri pe jos, noaptea târziu, din cauza ta. Nu e fanul plimbărilor, crede-mă!

        E prea atent la detalii. Știam asta din auzite. De aceea e cel mai calm și cumpătat tip din gașcă, atunci când suntem puși în fața unei situații extreme. E rațional, iar eu urăsc și apreciez asta în același timp.

        — Orice ar fi fost, s-a terminat deja. Nu ai de ce să îți mai faci griji. A ales. Și nu am fost eu aceea.

        Clipesc când un rând de lacrimi amenință să îmi cadă pe obraji. A plecat atât de ușor. Nu a încercat să împiedice inevitabilul. Nu a vrut să repare nimic. Nu, când a auzit foarte clar că pentru mine nu a fost tocmai un joc. Nu a mai fost, cel puțin în ultimul timp.  M-am atașat enorm de el, poate mai mult decât am anticipat la început, iar asta m-a frânt. Doare mai mult decât am crezut. S-a terminat mult prea repede. Nu am avut prea mult timp alături de el și asta mă sfâșie. E un bărbat care are multe de oferit, dar care a fost mult prea rănit. Este tandru și știe cum să trateze o femeie. Este, în același timp, brutal, dar nu la modul rău. Este dur și posesiv. Este păcătos și irezistibil. Dar și al naibii de frânt. Atât de frânt încât lasă în urma sa numai durere.

        — Știu că acum pare că-i iau apărarea, dar Amon nu știe să se exprime atât de bine. E un singuratic. Preferă liniștea. E un tip calculat, care gândește de două ori înainte de a face un lucru. Dar greșește de multe ori. Latura sa impulsivă se arată câteodată, fix atunci când nu trebuie. Nu i-a dat acea bandană pentru că îl atrage. Am fost acolo. Ea l-a rugat să i-o dea. El o consideră o amică și atât. Nu a conștientizat însemnătatea acelui lucru. Și nu a lăsat-o să-l atingă pentru că o dorește. Este obișnuit cu atingerile unei femeie. Nu le consideră pe toate un semn că fata îl dorește. Juls și Fallon îl atingeau mai mereu în liceu. S-a obișnuit cu ele. Nu a ales-o pe ea, Neve! Nu se uită la ea așa cum s-a uitat la tine în mașină. Nu a privit-o nicicând în acel mod. Însemni ceva pentru el, dar încă nu pot spune ce anume. Singurul care te poate lămuri este el.

        Îmi frământ mâinile așezate la baza picioarelor. Privesc într-un punct mort, evitându-i privirea. Dacă mă uit la el, voi începe să plâng. Și nu vreau asta. Nu vreau nici ca el să mă lămurească. Pur și simplu nu mai are vreun sens. Orice ar simți pentru mine, e mult prea slab. Nu îl determină să lupte.

        — Nu mai are niciun sens, Hawk! Nu a trebuit să doară așa. Tot ce s-a întâmplat aseară a fost cu un motiv. Să-mi arate cât de departe s-a ajuns și că totul trebuie să se sfârșească. Înainte de a mă distruge.

        Oftează. Îi simt palma pe obraz, iar mângâierea sa e ca o alinare.

        — Procedezi cum crezi că e mai bine. Important e ca tu să fi în regulă! Dar nu vreau să faci o greșeală. Mai gândește-te!

        Aprob. Îi cuprind mâna cu a mea, strângând. Și îi mulțumesc Domnului pentru că îl am în viața mea. Atingerea sa dispare, iar el se ridică de pe pat. Când ajunge în dreptul ușii, se oprește brusc. Își întoarce capul într-o parte. Mă încrunt nedumerită.

        — Nu ești singură! Nu ai fost niciodată și nici nu vei fi. O să mă asigur că Fallon știe asta. Și că își va cunoaște locul.

        Apoi iese. Un zâmbet slab îmi cuprinde buzele. Expir puternic și mă întind spre noptieră când un bâzâit îmi atrage atenția. Deschid telefonul și accesez bara de notificări. Mai multe mesaje de la Nacho așteaptă acolo, alături de unul singur de la Hawk. Intru pe conversația cu el.

        Hawk: Îi voi spune lui Juls că ești prea obosită să cobori. Vom fi plecați până mâine, dar răspunde-i la telefon în caz că te sună. E destul de îngrijorată. Rowan și Sarah se întorc abia diseară. Ai grijă de tine!

        Se pare că și mama a plecat alături de Rowan. Din nou. Fără să anunțe măcar. Ceva deloc surprinzător. Îi răspund cu un „mulțumesc”, asigurându-l că îi voi răspunde surorii mele la apeluri. Ies de pe conversație și intru pe cea cu Nacho. Trec peste multele mesaje, iar ultimul îmi aduce un alt zâmbet.

        Nacho: Îi jupoi pielea de pe el bucată cu bucată și o vând pe nenorocita de piață neagră. A avut un singur lucru de făcut și a eșuat. Nimeni nu-mi rănește prietena așa și scapă basma curată!

         Eu: Te iubesc!

        E tot ce pot să mai zic. Două cuvinte. Dar sunt cele mai importante. Iar el nu are nevoie de mai mult.

        Arunc telefonul pe pat și mă ridic, scoțând trusa de machiaje din sertarul biroului. Mă așez în fața oglinzii și scot fondul de ten. Nici mama nu mă poate vedea așa.

***

       
        Înmoi pensula în culoare. Mâna îmi tremură puternic și ezit. E a nu știu câta oară când pictez și de fiecare dată am emoții. Mi-e frică să nu stric totul. Mi-e frică să nu eșuez. Mi-e teamă să nu îmi pierd acest vis, dacă greșesc vreun tablou. Eșecul e cel mai mare dușman al meu și mă va înfrânge dacă îi voi permite. Îmi va lua totul și mă va lăsa pierdută.

        Fără nimic.

        Inspir puternic și aștern culoarea pe pânză. Albastrul deschis din partea stângă este aproape aceeași nuanță ca cea a ochilor mei. Datorită culorii, partea aceasta pare vie, frumoasă. Fluturele pare că vrea să-și deschidă aripile și să zboare. Departe.

        De lumea rea.

        De lumea tot mai crudă.

        De întunericul tot mai apăsător.

        Bag pensula în apă, în timp ce culeg una mai subțire. O colorez în negru și mă întorc spre cealaltă jumătate a pânzei. Partea dreaptă este opusul celeilalte. Florile par a fi ofilite, lipsite de orice culoare. Moarte.

        Resemnarea. Pierderea frumuseții și a vieții. Golul interior.

        Trasez conturul unei petale, apoi amestec negrul cu puțin alb și umplu interiorul acesteia. Depărtez pensula și trag scaunul în spate. Privesc atent cât să nu fie niciun amănunt nelalocul lui. Sunt perfecționistă și, cum am mai spus, urăsc să dau greș.

        O bătaie în ușă mă întrerupe, iar eu mormăi un intră enervat. Juls și Hawk încă sunt plecați. Singura variantă ar fi...

        — Neveah!

        Și uite-o! Singura persoană care îmi spune așa.

        — Da, mamă?

        Pătrunde în cameră, iar eu mai că îmi dau ochii peste cap. Mai trec odată cu vederea peste întreaga pânză, iar totul pare în regulă! Mă ridic, întinzându-mi oasele.

        — Ai nevoie de ceva? Un pahar cu apă? O gustare? Poate un pahar cu lapte?

        Pahar cu lapte. Fix asta îmi trebuie, mamă! De parcă aș mai fi copil, să-mi beau lăpticul înainte de somn. Îmi fac de lucru cu pensulele, adunându-le pe cele murdare pe un prosop. Închid capacele culorilor, punându-le în vechea cutie de lemn, pictată și ea manual. De mine. A fost prima mea cutie și o păstrez încă de atunci. Tata a plătit bani mulți pe ea când nu ne-am fi permis-o. A economisit enorm de mult pentru ca eu să am ce îmi doresc.

        — Nu. Sunt bine.

        Îmi fac drum spre baie, trecând pe lângă ea. Pornesc robinetul și strecor pensulele un chiuvetă. Le spăl, atentă să îndepărtez orice urmă de culoare. Le așez una câte una pe un prosop, tamponându-le până vârful este doar puțin umed. Intru cu ele în cameră și mă târăsc până la masa de toaletă, ignorând-o pe mama, care este în continuare cameră. De ce naibii nu pleacă?

        — Ce pictură frumoasă! Ai talent, Neveah! Ce spui dacă am expune tabloul la următoarea expoziție? Dragul de Andrès organizează una la sfârșitul săptămânii. Este un tânăr încântător și cred că...

        Un val de furie îmi aleargă în vene, în timp ce gustul amar din gura mea se intensifică. Trântesc pensulele pe masă, întorcându-mă spre ea.

        — Nu expun nimic nicăieri. Nu am nevoie de aprobarea comunității sau de laudele lor. Pictez pentru mine. Pentru că mă face fericită! Și în niciun caz nu îți voi permite să faci pe pețitoarea cu mine. Aleg pe cine vreau. Nu o să intru în discuție cu cineva doar pentru că mi-o impui tu.

        Respir sacadat. Fața mamei este împietrită. Este pentru prima oară când îi vorbesc în acest fel. Este pentru prima dată când nu mă retrag frumos din discuție și aleg să îi spun totul verde în față. Dar e de ajuns. Nu o să o las să se implice atât de mult în viața mea, când până acum nu a interesat-o nicicum.

        — Vreau să mă odihnesc. Noapte bună, mamă!

        Mă întorc cu spatele și îmi fac de lucru. Așez pensulele pe un alt prosop mai subțire, lăsându-le la uscat peste noapte. În cameră domnește liniștea până când pașii săi se aud pe podea. Ușa se deschide și se închide cu un scârțâit. Și în sfârșit pot respira normal. Închid ochii strâns și mă sprijin cu palmele de masă.

        Am obosit. Și nu e acea oboseală fizică pe care o rezolvi cu câteva ore de somn. E oboseala psihică, care efectiv mă termină. Sunt sătulă de toate lucrurile nasoale din viața mea. De toate falsele intenții bune, care maschează adevăratul motiv. Sunt sătulă de tot. Am nevoie de o pauză de la toată nebunia asta. S-au acumulat al naibii de multe lucruri. Întâmplările de aici, situația cu Cade, care încă nu mi-a dat un semn pozitiv până acum, mă depășește și mă aruncă tot mai mult în acel întuneric sfâșietor de care îmi este frică.

        Ignor telefonul care a început să sune și mă îndrept spre pat. Mă așez cu fața în sus, închizând ochii. Nu vreau să mai aud nimic. Vreau și eu cinci minute pentru mine. Cinci minute în care să nu mă mai gândesc la nimic altceva.

        Telefonul bâzâie din nou și oftez. Ce este atât de grav încât să se insiste atât de mult?

        Mă ridic și îl recuperez de pe masă, iar inima îmi stă în loc. Pentru câteva secunde, pare că uită să mai bată. Apoi bătăile sunt atât de rapide încât îmi așez una dintre mâini deasupra locului cu pricina, de teamă să nu fugă.

        Amon: Sunt în fața casei tale. Coboară să vorbim. Știu că ești trează. Lumina e aprinsă.

       Respir tremurat și îmi ling buzele atât de uscate. Nu. Nu îi voi permite să îmi spele creierul. Mă va manipula din nou exact așa cum știe el, îmi va suci mințile, iar eu îi voi ierta orice. Ca data trecută.

         O altă notificare îmi face inima să pâlpâie. Îmi mușc buza de jos în timp ce deblochez telefonul.

        Amon: Dacă nu cobori, urc eu. Și nu știu cât de mult îi va plăcea lui Sarah că îi vizitez fiica atât de târziu în noapte. Vorbesc al naibii de serios, tormenta!

        Îmi trec degetele prin păr, privind în sus de parcă cineva îmi va oferi un răspuns la întrebarea mea interioară.

        Să merg sau nu?

        Să-l las să mă afecteze din nou sau să îl ignor?

        Dar îmi răspund de una singură atunci când apuc hanoracul cu fermoar al lui Nacho. Sting lumina și îl îmbrac. Îi scriu un mesaj prin care îi spun că vin și îl avertizez să nu îndrăznească să urce. Îndes telefonul în buzunar și îmi încalț tenișii.

         Deschid ușa cât se poate de silențios. Nu vreau ca mama să audă ceva. Se va băga din nou unde nu trebuie. Și mai mult ca sigur îi va spune lui Juls. Pășesc pe vârfuri și cobor scările cât de încet pot. Îmi stă inima și respirația mi se poticnește atunci când ultima treaptă scârțâie. Îmi țin respirația cât aștept vreun semn. Înjur de mama focului și respir ușurată când totul e în regulă. Străbat sufrageria, atentă să nu lovesc vreun lucru care să mă dea de gol.

        — Puta madre , Amon! șoptesc când telefonul sună din nou. Închid ușa cât de încet pot, sperând că nu s-a auzit nimic.

        — Ești nervoasă! Nu e semn bun!

        Tresar când îi aud vocea atât de aproape de mine. Mă întorc rapid și îl zăresc lipit de peretele casei, aproape de geam. Idiotul! Dacă ieșea altcineva și nu eu? Dacă îl vedeau aici, în întuneric, pândind ca un nebun? Ce motiv avea să fie aici dacă Juls e plecată? Era un semnal de alarmă puternic! De ce naiba nu și-a folosit blestematul ăla de creier și nu m-a așteptat în altă parte?

        — Dacă ieșea mama? Sau Rowan? Ce le spuneai dacă te vedeau aici?

        Pășește înainte, iar puțina lumină ce bate de la felinarul stradal îi accentuează trăsăturile. Inima mi se strânge când îl văd din nou. Inima mea proastă bate atât de tare în prezența sa încât îmi vine să o smulg și să i-o pun în palme. Oricum nu mai funcționează după cum îi dictez eu. Face orice vrea brunetul cu ochi de linx. Se ghidează după cum acționează el. Se rupe în bucăți când mă rănește și se lipsește la loc atunci când el e din nou în preajma mea.

        — Rowan?

        Îmi dau ochii peste cap. Din tot ce am spus, doar asta i-a rămas în minte. Și prevăd o suită de întrebări incomode.

        — Ce cauți aici, Amon?

        Îmi încrucișez brațele la piept și mă lupt să mențin contactul vizual. Un tremur interior îmi străbate întregul trup și simt că oricând aș putea cădea din picioare. Sunt destul de instabilă din punct de vedere emoțional. Seara trecută mi-a dat mari bătăi de cap. Și nu a trecut mult timp de când am avut acel atac de panică.

        — Trebuie să vorbim.

        Discuția de ieri îmi răsună în minte ca un ecou tâmpit.

         — Am vorbit ieri destul. Cred că am lămurit totul. Nu mai este nimic de adăugat.

        Dau să mă întorc, dar palma sa se încolăcește în jurul încheieturii mele. Mă trage spre el până când trupurile noastre aproape se lipsesc. Căldura aceea binecunoscută, care mi-a lipsit în noaptea care a trecut, mă face să vreau să mă apropii și mai tare. M-am obișnuit să adorm alături de el și mi-a fost al naibii de dor. Dar nu e un semn bun. Nu trebuie să simt asta. Nu când el nu îmi aparține. Nu când el nu se mai întoarce. Nu mai este nimic.

        — Ieri nu am vorbit naibii nimic. Eram drogat ca naiba. Posibil să o fi dat al dracului de tot în bară, Neve și nu pot lăsa asta așa.

        Palma sa liberă se așază pe obrazul meu, mângâind atât de fin. Niciodată nu m-a mai atins așa. Abia dacă îi simt degetele atingându-mi pielea. Și mă gândesc dacă își amintește atingerea brutală de aseară. Dacă își amintește că m-a atins acolo unde acel nenorocit și-a lăsat urmele și mi-a provocat durere.

        — Ai acoperit urmele. Ascunzi totul. De ce?

        Simt ceva în vocea lui. Dar nu știu ce este. Pare că îl rănește faptul că eu am fost rănită. Dar e imposibil. E doar o iluzie. Lui Amon nu îi pasă.

        — Ei nu trebuie să știe. Nu vreau să acționeze impulsiv din cauza mea și să se rănească. Acel nenorocit e lipsit de scrupule. Nu va ezita să se atingă de Juls.

        Mă privește atât de atent de parcă ar putea să-mi vadă și citească sufletul. Își ridică ambele palme și-mi cuprinde ambii obraji.

        — Te sacrifici pentru alții. Ești un om bun, fluturaș!

        Pufnesc și îmi întorc privirea. Prea bună, poate. Sunt conștientă de chestia asta. Dar e ceva ce nu pot schimba. Pun binele apropiaților înaintea binelui meu, iar asta ajunge să mă rănească de cele mai multe ori. Îmi reîntoarce capul spre el, mângâindu-mi pielea cu degetele mari.

        Lumina unui bec din interior îi luminează chipul și icnesc. Îl trag spre mine, în partea cealaltă, departe de geamuri. Díos! Sar micul gard ce înconjoară terasa, fiind urmată îndeaproape de brunet. Alerg până în dreptul geamului meu și urc ușor scara de urgență. Pașii lui se aud apăsați în spatele meu. Și, datorită prostului obicei de a lăsa geamul deschis pentru ca el să intre noaptea în cameră, pătrundem în casă fără nicio grijă sau fără ca mama să ne prindă.

        Îmi deschid hanoracul și îl dau jos de pe mine, rămânând într-un tricou vechi, cadou de la Cade. Tricoul e larg și lung, ajungând până la jumătatea coapselor. Fac un pas spre scaunul de birou, dar sunt trasă spre un trup puternic și tare, un trup care îmi este familiar și care mi-a lipsit. Mă întoarce spre el, iar buzele sale le acoperă imediat pe ale mele. Și uite încă un lucru de care mi-a fost al naibii de dor. Buzele sale moi le frământă pe ale mele și, deși nu aș vrea, îi răspund. Las hanoracul să-mi scape, mâinile mele așezându-se după gâtul său. Îi strâng părul între degete, trăgând de el când intensitatea sărutului crește. Limba lui trece peste buzele mele și gura mi se deschide în întâmpinarea sa. Una dintre palmele sale îmi coboară în jos, pe coapsă, iar fiori puternici îmi străbat întreg corpul. Un geamăt îmi scapă din gât și este înghițit de buzele sale lacome. Degetele sale îmi ating pielea expusă de tricou, apoi, ușor, avansează pe dedesubtul materialului. Icnesc când îi simt atingerea pe interiorul coapselor. Au mai avut loc atingeri de genul, dar întotdeauna eram acoperită de pantaloni. De data aceasta, nimic, în afara lenjeriei, nu stă în calea lui. Și e prea mult. Nu îi pot da asta.

        Dacă va lua totul de la mine, mă va frânge atât de tare, încât nu știu dacă îmi voi mai reveni vreodată.

         Mă retrag din sărut, dar rămân pe loc. Mâinile sale se retrag de pe coapsele mele și revin pe talie. Fruntea îi cade peste a mea și nu știu dacă am mai avut vreodată un moment asemenea acestuia. Atât de liniștit și plin de sentimente contradictorii.

         — Mi-ai lipsit!

         Și uite cum, cu doar două cuvinte, m-a îngenuncheat. Mi-a luat naibii inima în mâinile lui și a făcut din ea ce a vrut. Mi-a tăiat respirația.

        Poate că nu e ceea ce simte cu adevărat, dar să aud asta ieșind din gura lui, mă emoționează. Oftează când nu îi răspund, apoi una dintre palmele sale îmi eliberează talia. Îmi apucă bărbia, iar ochii mei îi întâlnesc privirea. Și în continuare nu văd nimic acolo.

        — Fallon e prietena lui Juls de foarte mult timp. Când m-am împrietenit cu sora ta, ea a venit la pachet. Le-am acceptat pe ambele pentru că au reprezentat o altă alternativă. Când erau în preajma mea, mă simțeam eliberat. Mi-era bine.

        Face o pauză și privește un punct mort, de parcă s-ar gândi la ceva anume. De parcă și-ar aminti ceva din acel moment al vieții lui. Și poate că nu mi-a spus nimic, poate nu am aflat niciun alt detaliu despre trecutul său în afară de prietenia cu sora mea, dar Amon ascunde ceva. Trecutul lui nu a fost roz. Nu degeaba s-a agățat atât de mult de Juls.

        — Atingerile si îmbrățișările lor au devenit un obicei pentru mine. Eram prieteni. Deși Fallon nu știa prea multe despre mine, era parte din grup. Era acolo pentru a-mi ridica moralul când vedea că am o zi mai proastă.

        — În speranța că poate te vei uita la ea cu alți ochi. Ești orb? Nu vezi că o atragi? Simte atât de multe lucruri pentru tine! Îți aruncă mereu acea privire.

        Nu m-am putut abține. E logic că ea simte ceva pentru el. Și nu datează de acum. Atracția — sau ce o fi ea — pentru pentru e de mult timp. Iar el ori e orb, ori ignoră toată chestia asta.

        — Ce fel de privire, fluturaș?

        Pufnesc. Face pe prostul!

        — Acea privire pe care ți-o arunc eu! Așa mă uit eu la tine.

        Rânjește mulțumit. Degetul său mare îmi mângâie obrazul, iar strânsoarea sa din jurul taliei este mai puternică.

        — Simți ceva pentru mine?

        — Încetează! mârâi și, dacă este posibil acest lucru, rânjetul său se mărește.

        Își linge buzele și mă privește atât de intens încât inima mea o ia la galop. Dacă va continua să se uite așa la mine, voi cădea tot mai mult pentru el. Și știu exact că nu e indicat dacă îmi vreau inima intactă.

         Amuzamentul îi dispare de pe chip, iar vocea sa groasă se aude din nou, continuând povestea.

         — Am observat că pentru ea acea prietenie se transforma în mai mult. Am ignorat asta, nevrând să port o discuție jenantă cu ea. Într-un fel, țineam la ea. Nu voiam să o rănesc. Era prietena lui Juls, iar Juls însemna enorm de mult pentru mine. Așa că am început ușor să mă distanțez de ea. Dacă sora ta pleca, evitam să rămân singur cu Fallon.

        Un zâmbet slab îmi cuprinde buzele când aud cât de mult ține la Juls. Mă bucur că sora mea a avut și are parte de ceea ce eu și Nacho împărtășim. E ceva minunat și de neegalat. E un sentiment pe care fiecare persoană ar trebui să îl experimenteze.

         — Până când părea că leagă ceva cu Zacarías. Încă din școală era genul de tip care atrăgea atenția fetelor. Era o concurență remarcabilă. Dar omul era deja îndrăgostit de Fallon. Era în stare de orice pentru ea. Puteai vedea asta de la o poștă. Iar ea părea că simte ceva pentru el. Până când nu a mai fost. M-am trezit într-o bună zi dușman cu cineva care a fost în grupul nostru. Eram de nedespărțit. Făceam multe prostii împreună. Eram noi trei și fetele. Nu am știut niciodată motivul real. Până ieri.

        O spune pe un ton al naibii de resemnat. Se pare că Rías chiar a însemnat ceva pentru el, deși nu ar recunoaște-o cu voce tare. E orgolios.

         — Nu i-am dat bandana pentru că mă atrage. Pur și simplu m-a găsit în acea zi proastă. Mă sâcâia, iar eu i-am dat-o ca să scap de gura ei. Ziua de ieri a fost o zi futută. De aceea m-am și drogat. De la o țigară am trecut la mai multe, apoi am pierdut numărul. Nu am obiceiul să o fac, dar chiar am avut nevoie de asta.

         Ce oare s-a întâmpla?

         Întrebarea îmi stă pe limbă, dar o păstrez pentru mine. Știu că nu voi primi un răspuns. Are multe secrete față de mine, la fel cum am și eu. Secrete pe care nu e momentul să le împărtășesc cu el. E mai bine să știe mai puțin, decât mai mult. Nu vreau să folosească totul împotriva mea.

         — Iar sărutul acela pe gât? A fost pentru a te enerva pe tine. Păreai atrasă de el. Era ca și cum eram o jucărie stricată pe care o dădeai la o parte, pentru ceva mai frumos și nou. Am vrut să te fac geloasă. Am greșit, te-am rănit. Dar tu m-ai înfuriat al naibii de tare, fluturaș! Părea că ți-a trecut de mine, iar eu nu voiam asta.

         Buzele sale se lasă peste ale mele, lăsând un sărut moale și lent. Atât de pasional. Atât de...el.

         — Ești singură pe care o doresc!

         Respirația mi se intensifică, dorința pentru el provocându-mi un imens gol în stomac. O căldură puternică îmi invadează întreg trupul, cuprinzându-mi acel loc fierbinte dintre picioare.

         — Hai să ne prefacem că noaptea trecută nu a avut loc. Că el nu te-a atins și că eu nu am sărutat-o pe ea. Bine?

         Oftez și îmi închid ochii.

         — Vom uita până când? Până îi permiți să te atingă din nou? Până va rânji din nou spre mine, mulțumită de faptul că te are în preajma ei? Pentru că știe, Amon! Știe că se întâmplă ceva între noi.

         Îi simt buzele pe frunte, depunând un sărut. Și este cel mai dulce lucru pe care l-a făcut vreodată.

         — Îți jur că nu îi voi permite să mă mai atingă. Dacă îl ți departe pe Zacarías!

        Cu siguranță par o lașă în ochii tuturor, dar aprob. Îi mai dau o șansă. Ne mai dau o șansă. Pentru că el îndeamnă mult pentru mine și pentru că am speranța că va rămâne. Că, la final, vom zâmbi împreună și vom uita de toată nebunia asta. Că nu va mai fi un joc, iar el nu va mai pleca. Că poate însemn și eu ceva pentru el. Ceva mai mult decât o jucărie de care se va lipsi la final.

         — Hai undeva!

         Îi arunc o privire confuză, uimită de brusca lui propunere. Glumește? Unde să mergem? Acum, la ora asta. Nu am apucat să anunț pe nimeni că plec undeva. Mama îmi va face o morală de care nu am chef. Mai ales la vârsta pe care o am.

        — Unde?

        — Nu știu. Hai să petrecem o săptămână undeva. Doar noi doi. Departe de toți. Vreau să te am doar pentru mine.

         O săptămână doar cu el. Undeva unde nu ne va deranja nimeni. Într-un loc liniștit, unde voi avea timp să mă bucur de el așa cum îmi doresc. Dar, totuși, nu e posibil.

         — Am un loc de muncă, Amon. Nu pot lipsi o săptămână. Mă vor da afară.

          Un licăr strălucește în ochii săi, dar e pentru o secundă. Dispare înainte să-mi dau seama ce a însemnat.

          — Lucrezi în weekend?

          Neg printr-o mișcare a capului.

          — Perfect. Un weekend undeva. Plecăm vineri seara. Ne întoarcem duminică târziu. Sau luni dimineață. Bine?

         Chicotesc. Un zâmbet de nebună îndrăgostită îmi arcuiește buzele. Zâmbește la rândul lui și se apleacă spre mine, furându-mi un alt sărut. E o nebunie. Mai ales după ce s-a întâmplat între noi. Dar cui îi pasă? Sunt gata pentru orice atâta timp când îl am aproape. Sunt gata pentru orice nebunie îi trece prin cap. Dacă asta înseamnă că mă voi bucura de el. Dacă asta înseamnă că îl voi avea pentru mine.

         Experiența merită. Un licăr de speranță mi se aprinde în suflet. Poate nu va exista un final. Poate rămâne alături de mine.