Privind la pomii negricioși
Ascunși sub paturi de gândaci teposi
Simt in suflet chemarea naturii,
E pura , diurna și cerne răsuflarea pădurii.
In dreapta e marea ,
Vuiet , chiot și dezmăt printre roci
Un Pat a lui Procust ieșit dintre voci,
Vocile celor ce de mult au devenit
Țărâna hranitoare pentru cel menit.
E tânăr , e nou ,e plin de hazard
De pe țărmuri întinse venit
Își cară tolba plină de speranțe
Închisa in ea sta fericirea
E greu de gasit , e închisa in lanturi,
Ce pe veci vor rămâne doar ierburi spinoase .

In stanga e muntele , măreț și curajos
Inălțat de roci si de löess.
Oricât ai vrea să i vorbesti el tace,
Își plânge amarul în șoapte
Murmur sur de ape izvorâte din el
Se îmbină cu pământul din cer.
Pământ sacru inobilat de lumină
Pământ ce niciodată nu a simtit chemare creștină.
O pasăre neagră străbate văzduhul
Si poarta mai departe balada urmașului munte.

Natura s-a oprit .A amuțit la vederea creațiilor,
Bestii și suflete moarte ,
Focuri și oase crăpate,
Cioburi și inimi deșarte,
Pietre și membre tăiate,
Oameni și frunze uscate .