Prevăd un hazard

Întins pe un tribut de sânge și un nefast vânat.

Un ospăț din clasici și un etern profanat.

E o simțire cântată de un aspru bard.

Și undeva din colț, Dante și Lucretius privesc

La un antagonist grozav, ce își închină sorții

O ramură de aur în alcoolismul nopții.

Dar nu sunt de blamat, căci vremea le va trage o palmă de visare în ale serii brațe,

Și vocea le răsare în zadarnica legendă

Iar veșnicia din zeflemea își scrie în agendă:

Tu vreme nouă ce-ți cerni în cale faima,

Nu te gândești la noi, la cei ce cheamă taina?

Nu. Tu te gândești la ei!

La sofiștii cu panglici de-aforisme

Plimbându-și iarna calma

Borsetă cu sentințe.

Iar ei, blânzii inocenți din loje,

Se opresc din a glăsui cu ghiocei în voce.

Și ochii lu s-astupă de vrajba prezentului

Știind c-au murit în aspra sentință a defectului.

Un defect ce naște-o intreagă nație

De iluzioniști vrăjiți de șoapte lașe,

Căci poate întâiul n-a fost destul de bun

Și ca un frasin surd a stat umbrit în drum.

De ale lor nefaste versuri adunate

Și prinse-n ațe groase din inimi nesecate.

Taina poemului e scursă-n pământ brun

Și nimeni n-are s-o scoată din străbuni.

Ea e în sângele celor ce-o frământă

În gânduri plânse de crunta vreme mută.

Iar noi, noi cei ce apreciem hazarduri

Cu lieduri spoite-n vreme dură

Să ne privim în urmă la alte nemuriri

Și poezii ce-adună-n ele de aur gânguriri.