Cad.
Cad așa de ușor
Și îmi strivesc genunchii
În maldere de dor.

Voiam să prind soarele-n dinți să-l mestec ca pe-o gumă,
Să simt aroma de copil
Cum în vene mi se-adună.

Cu scobitoarea săpând să scot ruine din al său nucleu,
Ciobind în sine un manusoleu
Și ape de aur să se afunde într-un defileu.

Sumbra pornire a copilărie să zacă mută-n soare
Să ardă cu mirare orice mai tare doare.
Și în chinul nostalgiei, să simt-un nihilism cu zdrențe răpitoare
ce i se înconjoară în lungul gâtului la mare depărtare.

Căci am pierdut o zdravănă bucată din mine
Atunci când mi-am șters genunchii și-am smuls a copilăriei doctrine.
Aveam vaga impresie că viața e un ac
Si toate întâmplările trec precum o ață prin al său nărav.

Am renunțat și la mușcatele presate-n "almanahe"
Și l-a oracolele de secrete încărcate
Și casa nu mai miroase a naftalină și mătrăgună
Ci e coaptă bine în tutun și a pastilelor minciună.
Nici lapte înspumat, nici biscuiți cu nuanță brună
Nici distopii de lotus și nici magiun de prună.

Umplu pahare cu pistrui, obraji spălați de soare,
Unghii roase și mușcate curgătoare
Apoi închin o rugăciune,
Spre ce am fost, acum în putreziciune.
E un nectar dulce de mult apus
In veacuri umede de lacrimi dus.

Și mi-e lehamite să îndrăznesc să-i cer scuze
C-am fost aspră și copilul de pe-ale mele buze
privește în neștiință o străină cu albe pupile difuze.
Cu mâini încrețite și riduri optuze
Ce șade în așternuturi care nu sunt ale ei, se lăfăie în miresme masculine cu iz de hamei.
Cu ochii pripiți de iluzii
Și  luciferine infuzii.

Cad.
Cad în amintiri
Copilul din mine cade și el
În insuflări de venin.

Bine ați venit! Nu prea știu cum că deschid această...tartă cu sirop de versuri? Hai să o numim așa. Nu scriu de fel poezie, de fapt nu scriu nimic. Am așternut aici doar un crâmpei din gândurile pe care le am și le-am pus pe-o rimă modestă. E doar o terapie pentru cei ce suferă de bulimie artistică.