Frica de necunoscut e mai puternică decât cea de oameni

          Și aleargă . Fericirea infinită a Alimei, este precum bulbucii realizați în apa din piscina familiei Yavuz - Toprak . Bulbuci care abia așteaptă să fie creați, sparți și din nou tot așa . Zâmbește și chiar râde cu gura până la urechi atrăgând atenția tuturor viețuitoarelor din mica pădurice situată în prejurul celor două case, reușind să-și trăiască visul chiar și pe jumătate . Într-un cuvânt, se simte fericită .

          Dacă ar întreba-o cineva vreodată, „când a fost mai fericită decât acum?" ,  Aly n-ar ști ce să răspundă. Însă, cu siguranță ar ști să-i spună că parte din fericirea ei se datorează femeilor care-au învățat-o însemnătatea unei familii adevărate . Deoarece întreaga ei lume acum, gravitează doar în jurul Aishei Kaplan și mamei acesteia .

           Însă brusc, se oprește . Totul se oprește în loc din cauza celor două porți uriașe ce despart curtea mare de restul drumului asfaltat. Inclusiv inima tinerei care sare câteva bătăi la simpla imagine cu ea pedepsită pentru purtarea bijuteriilor ce-i acoperă trupul de sirenă .

            Așa că, speriată ca de bombe, Alima se răsucește rapid pe călcâie vânând grăbită un loc unde să se ascundă de posibilii ochi curioși și așteptă tăcută și cuminte ca mașina neagră a patronilor din castel să se oprească în fața acestuia . Mâna ei dreaptă se ridică rapid peste buzele-i tremurânde acoperindu-le de teamă, iar inima stă să-i iasă din piept cu fiecare bătaie .

            Ca după cei câțiva metri parcurși de la poartă până-n fața casei, mașina luxoasă să oprească în sfârșit . Inima Alimei e deja aproape de gât din cauza emoțiilor, însă tânăra nu-și mută deloc privirea de pe aceasta . Ba chiar continuă să privească atentă spre autoturismul închis la culoare .

        — Adu-mi dosarul în camera mea ! auzi tânăra ascunsă după niște tufișuri din apropierea casei în timp ce de după bolidul luxos putu observa o singură siluetă îmbrăcată în negru ce avea ochii bine acoperiți de-o pereche de ochelari negri . Asta în timp ce șoferul i se păru comportându-se destul de formal cu acesta .

             Să fie un nou membru în familie ? gândi atunci frumoasa șatenă, simțindu-și linia fină a sprâncenelor devenind una curbată și destul de nesigură . În plus, un nou membru în familie înseamnă evident și mai mulți bani, dar și-o responsabilitate și mai mare pe umerii noii sale mame în ceea ce privește pretențiile acestei familii .

         — Desigur, domnule! rosti șoferul imediat ce portiera din dreapta - spate a mașinii se închise cu forță, pașii apăsați ai acelui străin confundând-o tot mai mult pe Ali . Cea care, se poate spune că-i cunoaște deja pe toți membrii familiei din castelul uriaș.

              Astfel că, de îndată ce a putut observa siluetele celor doi îndepărtându-se tot mai mult de mașina al cărei motor încetă a mai toarce precum motanul din vecini, Aly ieși rapid din ascunzătoarea ei profitând de moment și-ncepu să alerge grăbită către casă . Mii de fiori reci îi traversează șira spinării,  oferindu-i Alimei o stare ciudată de neliniște. Sentiment ce-o forță numaidecât a se gândi că ceea ce simte ea este frică, așa că porni degrabă în căutarea unor explicații logice care-i să-i liniștească sufletul .

              Inima îi este din ce în ce mai aproape de gât . Sângele îi arde chiar și-acum în vene, aproape la propriu . Dar ea nu cedează . E mai puternică decât atât . Știe și singură asta . Așa că, imediat ce se văzu în fața ușii din lemn alb al căsuței modeste în care locuiește, Aly își trecu mâinile tremurânde prin păr inspirând și expirând adânc de câteva ori aerul rece din plămâni .

               Apoi, cu mult curaj, voință și-ncredere că sora ei i-a păstrat ascuns secretul, fata deschise ușa . Chiar dacă tot simțea că nu poate înainta . Ca și când ar avea picioarele lipite de podea și de aceea nu se poate mișca . Însă știe mereu că voința e cea care o face mai puternică și de aceea a devenit cine e datorită acesteia . Dar și femeii care-a găsit-o pe stradă imediat ce-a reușit să fugă .

                Așa că strânse din dinți și hotărâtă să facă față oricărei înfruntări, tânăra păși încrezătoare în interiorul casei liniștite în care s-ar fi putut auzi până și gândurile despre trecutul ei .

       — Bine, mamă ! auzi imediat ce păși în hol și se mai liniști puțin recunoscând vocea surorii ei . O să am eu grijă de casă până te-ntorci ! exclamă vocea Aishei, așa că Aly răsuflă parcă și mai ușurată de ideea că mama ar putea lipsi .

             Era ca o greutate imensă cărată pe umerii ei mici, de-afară și până-n casă . O piatră așa de mare, care acum îi este ridicată de către sora ei prin vestea că mama lor nu e și nici nu se va-ntoarce prea curând . Însă Aly știe ce-nseamnă să nu te mai întorci, așa că se întrebă rapid chiar și-n ciuda gândului liniștitor cu privire la rochia de pe ea, oare unde e și când se va întoarce mama lor ?

             Ca negăsind un răspuns acestei noi întrebări din mintea ei, Aly își spuse în gând două rugăciuni – una pentru mama ei și cealaltă pentru ea – și abia apoi hotărî să reintre în interiorul căsuței aproape modeste pe care o împarte cu sora ei din altă mamă .

             Pășește timid, îngândurată și-nfricoșată de ceea ce văzuse afară, chiar dacă știe la perfecție că nu are de ce să se teamă . Însă, cumva acel străin sosit la vilă a înspăimântat-o destul de puternic, iar ea își aminti nu doar cât de mult a durat să nu se mai teamă de oameni. Ci și de cât timp a avut nevoie pentru a se deschide și-a avea încredere în mama și sora ei . 

        — Ei bine, rosti vocea Aishei brusc, forțând-o pe Alima să se oprească chiar în tocul ușii de la intrarea în dormitor . Ce s-a întâmplat afară ? întrebă aceasta, Alima neavând deloc curajul s-o privească.

             Toate gândurile ei erau îndreptate într-un singur loc și către o singură persoană . Mama, femeia care a crescut-o, îngrijit-o, iubit-o și-a învățat-o să iubească la rândul ei fără să ceară nimic în schimb . Căci Aly știe. Orice noutate. Oricare bărbat nou în viața ei și-a mamei ei va aduce doar necazuri .

            Astfel că, îngrijorată de tăcerea și cumva neridicarea privirii din podea a surorii mai mici, Aisha începu să se panicheze . Nu o mai văzuse pe Aly de ceva vreme în această stare și chiar începuse să creadă că s-au terminat problemele surorii ei . Însă acum ? Ce s-o fi putut întâmpla acum, de nici măcar ea nu-și poate explica ?

             Ca prinzând curajul de a-i vorbi șatenei ei surori, Aisha să înceapă a păși spre aceasta unindu-și sprânenele bine pensate într-o linie curbată și vizibil îngrijorată . Ca la fiecare pas făcut de ea către Aly, s-o poată observa tot mai mult pe aceasta cum tremură . Lucru care, în mod evident, îi indică faptul că există o problemă .

         — Aly, te simți bine ? întrebă ea, deși răspunsul îi era mai mult decât evident . Așa c-o agăță brutal de brațe pe firava tânără ce abia își ridică privirea în ochii ei ca două castane și strânse ușor degetele pe pielea delicată a Alimei . Ce s-a întâmplat afară, Aly ? zise iarăși, dar tot nu reuși să scoată vreo reacție din fata pe care o privește tot mai fix. Spune-mi !!! îi ordonă ea, ochii ciocolatii ai șatenei devenind ușor-ușor închiși la culoare, semn că grijile, fricile și panica i-au cuprins întreaga ființă .

             Astfel, Aisha își aminti l-a perfecție cum l-a începutul relației lor Aly avea exact această expresie facială. Nu rostea un cuvânt, decât foarte rar și aproape forțat. Ca tot ce spunea cu voce tare, era ca un urlet de disperare. Și cum, încă după atâta timp, ochii ei continuă să-i mărturisească mereu atât de multe, încât Aisha a devenit nu doar stâlpul de protecție al Alimei, ci și sprijinul wi cel mai de preț în viață .

        — Ai văzut pe cineva acolo, Aly ? întrebă ea din nou, eliberându-i ușor brațele fetei al cărei glob ocular fu cu rapidiate îmbrăcat în roșeața suferinței și-a dureri i. Aceeași de acum mult, mult timp în urmă . 

             Mâinile tremurânde ale Alimei deveniră reci ca două ghețare. Privirea încerca să spună ceva ce în mod evident buzele nu puteau rosti oricât de întredeschise ar fi ele. Iar lacrimile se formară rapid în ochii ciocolatiu-închis spre negru ai fetei speriate ca de bombe.

         — N_n_nu! fu tot ceea ce șatena reuși să spună, apoi se sprijini rapid cu palmele înghețate de sora ei spre a nu cunoaște îndeaproape podeaua.

             Frica îi paraliză mintea și sufletul tinerei Kaplan care-și sprijini sora curajoasă și pregătită de-a face orice pentru a o proteja și știu . Simți că răul vine din afara casei, iar Alima l-a văzut cu proprii ei ochi . Însă ce nu știe încă cu exactitate, este ce a putut vedea aceasta din moment ce are o astfel de stare . 

             Oare cât de-ngrozitoare a fost scena văzută de Alima?

            Și-i dădu drumul încet sprijinind-o pe cea care-și pierdu echilibrul, privind-o din ce în ce mai plină de gânduri tot mai înfricoșătoare. Grijile îi deveniră demonii ce-i străbat mintea. Panica ce dispăruse anterior precum nisipul printre degete, acum să pară de parcă s-ar fi aplecat din nou să o ridice de la pământ. În timp ce amintirile o lovesc în plin pe Aisha, făcând-o să realizeze încă odată cât de firav e sufletul uman. Cât de firavă e sora ei.

             Înțelegând totul,  tânăra Kaplan reuși doar să-i cuprindă talia cu rapiditate surorii ei, luând-o pe aceasta prin surprindere în timp ce o trage cu forță la pieptul ei . O îmbrățișă atât de strâns, de parcă lumea ar fi pe cale să se prăbușească și singurul loc sigur pentru ele ar fi una în brațele celeilalte. Iubirea Aishei pentru micuța, firava și chiar inocenta sa surioară este imensă . 

        — E în regulă, Aly ! Plângi și descarcă-te, surioară ! exclamă stângace Aisha, lacrimile reci și crezute secate cândva, acaparându-i ochii și obrajii Alimei, dar și pulovărul Aishei .

             Dacă timpul n-ar fi trecut atât de repede, ar fi crezut că e ieri . Ziua când mama ei, doamna Hatice a adus-o acasă pe Aly . Ca emoțiile trăite atunci și cumva readuse la viață astăzi, să-i amintească din nou Aishei cât de prețioasă este încrederea și dragostea în oameni .

        — Hmm, auzi brusc așa că eliberă ușor strânsoarea brațelor ei, gata . Ajunge, sunt bine ! rosti șoptită vocea Alimei, brațele ei mici împingând-o delicat pe sora sa pentru a putea inspira din nou libertatea în plămâni .

             Nu se simte sufocată de Aisha, ci de probleme . Vrea să le facă față, dar cumva mereu se simte sufocată de acestea, oricât de mult ar lupta . I se pare tot timpul că orice ar face, problemele vin peste ea în număr din ce în ce mai mare și-n cantități mult prea grele pentru ea .

        — Dar tremuri, Aly! spuse fata cu păr castaniu, șatena privind-o încruntată .

        — Mă simt bine . Nu am nevoie de ajutorul nimănui! rosti Alima furioasă și se-ndepărtă de sora ei fără să se gândească la efectul vorbelor ei asupra acesteia .

             Deși știe foarte bine de ce face Aisha toate astea, chiar dacă înțelege că nu e vina ei, totuși nu suportă să se simtă așa . Astfel că, chiar și fără să vrea Alima simte că doar purtându-se astfel,  e singura ei șansă de a scăpa . Chiar dacă încă nu e sigură că-nțelege de ce anume vrea să scape de fapt .

             Și fugi înapoi în camera ei micuță, dinspre răsărit . Singurul ei refugiu real în care își găsește adesea adăpost . Lacrimile îi inundară din nou ochii triști, iar tânăra căzu pe lângă tocul ușii,  trecându-și – dezamăgită de propria reacție – mâinile prin păr . Încearcă să găsească o soluție noii problemei create, conștientizând c-a rănit-o chiar și involuntar pe sora ei, dar cumva nu reușește să facă asta .

             Brusc, dinspre curtea ce dă către fereastra din camera ei, se auzi un zgomot asemănător unei voci masculine. Așa că Aly își șterse cu rapiditate lacrimile și-și trase nasul ridicându-și privirea spre aceasta. Știe regulamentul pe dinafară privind ieșirea din casă și cunoaște și pedepsele aduse de încălcarea acestuia. Însă vocea aceea îi amintește atât de puternic trecutul . 

            Fiind curioasă din fire și pregătită să-nfrunte orice, Alima se ridică în picioare și-ncepu să pășească timid către fereastră, chiar și-n ciuda tremuratului enervant care-i acaparase de această dată gleznele-i subțiri . Dădu încet perdeaua înflorată la o parte și privi cum o siluetă masculină, trecută de prima tinerețe se tot apleacă și ridică având o minge în mâini.

             Și zâmbi. Căci ideea ei cu privire la bunătatea oamenilor din vilă părea a se materializa acum . Dar în locul unui cățel – așa cum își imaginase ea inițial că va vedea afară – văzu un copilaș de până în doi ani. Veselia de pe chipul ei se preschimbă rapid în tristețe . Amintirile trecutului o loviră peste față ca palme grele și reci, iar vocile părinților ei naturali îi acaparaseră din nou mintea eliberată cumva de frica de-acum ceva timp în urmă și știu. Viața acelui copil e atât de asemănătoare ei, încât cu siguranță viitorul lui va fi l-a fel: dur, implacabil, rece și întunecat.

             Însă, poate destinul acelui copilaș va fi diferit. Nu-i așa? se întrebă ea atunci, continuând cumva să admire trupul micuț, drăgălaș, firav și-atât de fericit al acelui copil din casa alăturată.