Am rămas câteva minute în urmă, uitându-mă la ușa pe care ieșise. În mintea mea speram cumva că o să se întoarcă, având același zâmbet arogant pe față, o să glumească cu mine, o să mă facă a lui și o să îmi spună că nu vorbea serios. Dar nu a fost așa, căci nu s-a întors și nu cred că ar fi făcut-o vreodată pentru mine.

          Curvă? Cuvântul ăsta îmi răsuna peste tot, era o șoaptă continuă care mă urmarea și nu mă lasă in pace. Căci niciodată nu îmi spusese așa, niciodată nu mă gândisem că el asta crede despre mine.

          Mi-am luat hainele și m-am îmbrăcat, încă roșie în obraji și nedumerita. Am părăsit biroul ce acum îmi aducea atâtea amintiri, calde și reci deopotrivă. Nu băgasem de seamă ora tarzie,asșa că nu m-am mirat când am văzut soarele apunând. Elevii erau la masă, holurile fiind pustii.

          Puteam să fiu doar eu acum, împreună cu toate fantomele trecutului.

          Am închis ușa după mine trântind-o destul de tare, iar un elev rătăcit a țipat, speriindu-se si fugind, lăsând holul gol. La fel cum ar fi fost bine să fie și inima mea, căci nu voiam să mai simt nimic. Îmi doream să îl urăsc, să nu îl știu, pur și simplu să dispară orice urmă a lui din viața mea.

          Era inutil, căci fiecare lucru din mica cameră comună pe care o împărțeam se referea la el. Pâna și sacoul cu însemnul verde pe care îl lăsase pe canapea, aruncat, parcă menit să îmi transmită iar că era si va fi mereu in preajma mea. Și chiar  dacă eu nu vreau lucrul ăsta tot o să se întâmple.

          Când mă îndrăgostisem așa de Hyperion? De ce?

          Îmi zâmbise, țin minte ca și cum ar fi fost ieri. În momentul ăla mi-am dat seama cât de mult îl iubesc și cât înseamnă el pentru mine. Nu l-am văzut niciodată zâmbind așa frumos, și fusesem atentă la el, mult prea atentă pentru binele meu propriu.

          Nu cred că a zâmbit vreodată ca atunci, când îl văzusem prima data, dar nu avea nevoie de asta ca să îl iubesc. Pur și simplu inima mea bătea de o mie de ori mai tare când îl vedeam. Avea puteri asupra mea, era tot ce îmi doream și visam, iar acum, când au trecut șapte ani, eu tot îl iubesc, iar el se uită la mine de sus, exact ca un zeu care stă pe tronul lui.

          Nu îl vedeam nici Hades, nici Zeus sau Ares, poate Apollo, dar cum blondul avea deja numele unui zeu îmi plăcea să îi spun Hyperion. Era un nume rar si minunat, iar el era doar zeul meu și al astrelor.

          Ușa camerei s-a deschis singură parcă, adierea rece de vânt care mi-a suflat în fața fiind destul ca să mă trezească la realitate și să îmi ia gândurile de la toți monștrii.

          Oricine are monștrii lui, așa cum oricine a iubit și va iubi ca un copil inocent.

          Nu am crezut vreodată că mă voi îndrăgosti de Hyperion, așa cum nu am știut ca inima mea îi va aparține. Iar el se va folosi de ea pentru a se vindeca și a renaște, în timp ce eu mă voi pierde petală cu petală în adierea vântului.

          Pentru mine este cea mai pură iubire, ce îmi va arăta cât de puternică sunt, chit că la sfârșit o să plâng zile și nopți.

          Iar ziua în care am început să îl cunosc cu adevărat a fost chiar cea în care am deschis ușa și l-am văzut făcând sex cu o roșcată

          Ziua aia e de fapt azi.

          O lipise pe roșcată de perete, sărutându-i gâtul expus în timp ce se mișca rapid în ea. O lăsa să geamă numele lui în voie, aproape strigând cu toată gura, asta dacă nu voia cumva să îi facă și un oral.

          Am rămas proastă, uitându-mă la el și nici acum nu știu ce m-a rănit mai tare. Simțeam doar cum inima mea cădea din piept și se spărgea dureros, rămânând împrăștiată pe podea.

           — Ești tâmpit?

           — Doar excitat, micuțo, te rezolv și pe tine dacă vrei, zice și iese din roșcată, lasand-o neterminată, zâmbindu-mi larg.

          — Te urăsc, spun dură, lipindu-mă de perete și văzând că fata plecase de acolo, probabil futută bine.

           — Greșit, iubito, ăsta e momentul când îmi gemi numele ca o curvulita bună ce esti si încep sa te las sa il descoperi pe adevăratul Alezander Hyperion Melton.

Un Alez care și-o trage cu o roșcată în camera lui Amethyst. Păreri? Și cine naibii e roșcata?