~5~
Blondul mi-a zâmbit, parcă încercând să îmi ia gândurile de la toată conversația haotică, dar sinceră. Și cine eram eu să nu fac asta dacă Hyperion mi-o cerea?
— Dacă până acum mi-ai știut numele de acum o să îl adori, micuțo. O să mă rogi să ți-o trag mai tare, mi-a șoptit în ureche, sărutându-mi gâtul și avansând puțin în jos.
Aș fi putut să spun "nu", știam că blondul nu avea nici un drept să mă atingă fără voia mea. În definitiv dacă eu nu voiam să fac sex cu el nu mă putea forța. Melton nu ar fi violat niciodată o femeie. Oricum le avea pe toate la picioare fără să le ceară asta. Eu nu mă diferențiam cu nimic față de ele, poate doar prin faptul că aveam parte de atingerile lui acum și aici, în biroul directoarei.
Mi-am permis să mă las atinsă de el, să îi las buzele să îmi atingă gâtul și pieptul. Alezander îmi arăta clar că el este cel care domina, nici nu mă așteptam la altceva din partea lui. Nu eram pudică, nu fusesem niciodată. Așa că acum când buzele lui mi-au sărutat sânii și mâinile lui mi-au dat ușor cupele sutienului la o parte ca să îmi poată lua sfârcurile în gură mă simțeam iubită, si aveam să profit de senzația asta.
Mi-am făcut curaj și i-am descheiat cămașa așa cum și el făcuse cu a mea, dând-o la o parte și atingându-i pieptul. Comparația pe care o făcusem mereu între el și un zeu părea acum perfectă. Căci, cu părul ciufulit si buzele umede, excitat până peste cap și dornic să mă aibă semăna cu cel mai frumos și letal zeu.
Mâinile lui mi-au dat ușor părul de pe frunte, șuvițele răznețe de altă dată stând cuminți după atingerea lui fină. A început să urce cu săruturile de pe sâni pe față, găsindu-mi buzele și începând să le guste.
Mă săruta. Hyperion își găsise timp și pentru mine, chiar dacă după asta urma să mă ignore. Eram fericită că îmi acorda atenție, că in sfârșit aveam parte de atingerea după care tânjeam. Și, în numele Domnului, buzele lui se simțeau așa de bine. Nu mai fusesem sărutată așa de când învățasem arta asta. Melton era, cu adevărat, un maestru al seducției, iar faptul că aveam un sărut pasional cu el îmi făcea pulsul să o ia razna.
M-a lipit pe mine de peretele rece, dar parcă toată camera ardea, atât de excitată eram de apropierea asta intimă dintre noi doi. Își lipise corpul de al meu, penisul lui excitat simțindu-se destul de bine prin materialul pantalonilor, de care blondul voia să scape, căci îmi desfăcea ușor blugii.
— Credeam că trebuie să te salvez de moarte, dar se pare că te distrezi, Alez, am auzit o voce amuzată. Blondul s-a întors imediat spre sursa ei, lăsându-mă nedumerita.
Eram amândoi aproape goi, excitați, iar obrajii mei erau roșii. Dar brunetul ce privea toată scena din prag rânjea, trecându-și o mână prin păr și mușcându-și buzele. Privirea lui a trecut peste tot corpul meu dezgolit, făcându-mă să mă uit urât la el. Cine îmi stricase momentul petrecut in Rai, mă rog?
— Ești o bucată buna, nu am ce zice, mi-a spus și a fluierat ușor, făcându-mă să roșesc.
— Vrei să o împărțim? Doar că e cam strâmtă pentru amândoi, l-am auzit pe Hyperion.
Eu eram o bucată pe care o puteau împărți? Nu era nimic romantic în atingerile lui, pur și simplu pentru el era o nevoie pe care și-o putea satisface cu mine.
Nici măcar nu ai verificat dacă sunt strâmtă, idiotule.
— Nu i-o trag unei curve de-a ta, deși m-as înfinge puțin în ea. Te aștept afară, avem treabă, lasă sexul, a spus brunetul al cărui nume nu îl știam și a plecat.
Cine era, mă rog? Și de ce Hyperion avea atâta încredere în el?
Curvă? Asta eram eu pentru orice bărbat din cauza lui Alezander. Oare toată Academia era conștientă că eram îndrăgostită, chit că nu aveam dreptul și că tânjeam după el?
— Continuăm altă dată, iubito. Ți-am spus că pot să te las udă, mi-a spus râzând și mângâindu-mi bărbia.
— Nu sunt curva ta, Melton, i-am răspuns dură, încercând să mă uit la el cât de rece puteam.
Cum naiba să îl urăsc când mă juca pe degete și avea un râs atât de frumos?
— Eu zic să te mai gândești, micuțo, cred că ai uitat că urma să ți-o trag în biroul directoarei. Nu că ai fi prima, dar bănuiesc că gemi mai frumos ca restul, doar ai ceva experiență, a răspuns amuzat, trăgându-și tricoul pe el.
Am rămas să mă uit la el, strâmbându-mă fără să îmi dau seama. Eram supărată pe cuvintele lui și toată căldura emanată de el dispăruse acum.
— Promit că data viitoare o să te gust puțin, nu pot să îmi las fata preferată așa. Pe bune, să mă aștepți goală, poate așa ești mai atrăgătoare. Doar să fi epilată, nu îmi plac fetele altfel, a aruncat râzând, părăsind camera.
Te urăsc și dacă nu o fac sper din tot sufletul să învăț să o fac.
Isi merita bătaie, da. Si cine e brunetul asta asa interesant? Va astept parerile în comentarii, vreau sa vorbesc cu voi. Lăsați întrebări în comentarii, vreau sa vorbesc cu voi, poate asa scriu mai repede =)
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top