Cândva eram geloasă până și pe paharul ce iți atingea buzele, dar după lucrurile s-au schimbat, iar eu și tu, muritoare și zeu, am devenit noi. Periculos și romantic  cuvânt, nu crezi asta? Dar Universul avea alte planuri pentru noi, căci poveștile de iubire nu sunt așa simple cum crede toată lumea.

           Iubirea înseamnă să mori de o sută de ori pentru iubitul tău și totuși să fi acolo pentru el, trup și suflet.

           Afară soarele lumina străzile, iar localnicii se plimbau în voie. Unii aveau ochii acoperiți, alții urechile sau pur și simplu sufletul, fie cu ochelari, măști sau electronice. Fiecare persoană de pe stradă își purta propria mască a egoismului, iar eu învățasem să o port la perfecție.

             Ziua perfecta era eclipsată de ce se întâmpla acasă, lucrurile între noi doi se schimbau și nu îmi plăcea deloc. Alezander întârzia în fiecare seară, nu îmi răspundea și întotdeauna avea mâinile pline de sângele cuiva. Nu mai comunicam, ne întorsesem la primele capitole din viața noastră, când eu îl urmam orbește, iar el profita.

             Te iubesc, Alez, vreau să ne întoarcem la iubirea noastră.

             Dar soarta deja hotărâse ce se întâmpla, nu eram prea atentă în jurul meu, dovadă fiind că biroul meu era plin de dosare ce trebuiau rezolvate. I-a apucat pe toți divorțul în momentul ăsta? Secretara a bătut la ușă, iar bătrânica mi-a lăsat cafeaua pe birou. Privirea pe care mi-a aruncat-o părea nesigură, iar eu m-am temut încă de atunci. Au trecut câteva secunde până să iau edițiile din ziar, una era ieftină, iar a doua era Profetul Zilei. Mâinile au început să îmi tremure, iar ziarul a căzut lin pe podea, foile lui împrăștiindu-se peste tot.

             Spune-mi că nu e adevărat, Hyperion. Te urăsc, idiotule, să te duci dracului!

             Nu știu cum am ajuns acasă sau cum am ignorat telefonul ce îmi tot suna, fiind probabil curioși să îmi vadă reacția. Singura privire asupra știrilor îmi lăsase un gust amar în gură și o inimă rănită. E a suta oara când mă dezamăgești, cum de mai găsești metode să o faci? Mi-am aruncat cheile cu zgomot pe masă, iar mâinile mele au șters rapid lacrimile ce amenințau să cadă, mergând după zgomot, știind că e acasă.

            Melton se sprijinea de blat, locul unde acum câteva zile mi-o trăsese sălbatic. Fuma o țigară, iar pachetul pe terminate îi stătea în mână, gata să fie consumat.

            — Te urăsc, am reușit să spun.

            — Doar atât? Poți mai mult, Amethyst, haide!m-a provocat râzând.

             Am răbufnit în plâns, privind cât de liniștit era și cum îmi vorbea. Nu ai ținut la mine niciodată și nu ai vrut decât să mă simți. Ești un ticălos arătos, atât.

             — Să te duci dracului! De ce, Alezander? Cine dracu e?l-am întrebat lovindu-l în piept.

             — Femeia aia este logodnica mea și mama viitorului meu copil, iar tu ești doar o curvă ușoară căreia  i-am tras-o.

             L-am lovit, nu m-am putut abține. Palma mea i-a lovit puternic obrazul, iar capul lui s-a întors fără vreo reacție. Plângeam ca nebuna în fața lui, iar el nu putea decât să îmi spună că femeia cu care fusese fotografiat era logodnica și mama copilul lui.

            Cum ai reușit să mă înnebunești îm halul ăsta, iar pe la spate să faci un copil cu alta, să o iubești pe ea? Nu am însemnat niciodată nimic, nu am fost o prioritate pentru tine, nu o să fiu niciodată.

            — Pleacă, i-am șoptit, alunecând în jos.

              Vreau o scară, nu ca să urc la stele, pur și simplu nu am de ce să mă țin. Greșit, am căzut deja, sunt moartă, el a omorât încă o femeie, cea de care spunea că nu vrea să o vadă rănită vreodată.

             Și a plecat, s-a dus lângă femeia pe care o văzuse mereu pe la spatele meu, cea care îi purta copilul. Nu o să fiu niciodată la fel de bună ca ea pentru el, iar eu și copilul pe care îl port nu o să îl convingem vreodată că merităm o șansă.

             Dar îți promit ceva, Hyperion. Îți promit că seara asta a fost ultima în care am plâns după tine, iți promit că nu o să mă mai uit după tine și nu o să îmi mai pese dacă îmi vorbești sau nu. De azi las în urmă tot ce am avut, tot ce am simțit și trăit, iar daca tu iți vei da seama într-o zi că m-ai iubit eu o să fiu plecată de mult. Dacă vreodată o să vrei să îmi scrii, să mă cauți sau să îmi vorbești să te oprești, căci vei realiza că așa cum tu ai plecat din viața mea lăsându-mă în lacrimi și eu te-am uitat deja.

              M-ai distrus, Alezander, iar povestea noastră are cel mai trist final.

             
Sad ending.