Mirosul de alcool era prezent în aer, iar o sticlă goală lăsată pe jos mi-a adeverit bănuiala. Noaptea asta îmi amintea periculos de mult de noaptea începutului nostru, când a lăsat armele jos, lăsându-mă să descopăr.

         Dacă aș fi știut de la început ce urma să aflu despre povestea lui aș fi fugit, căci inima mea nu mai puteau suporta o lovitură.

         Dar ceva m-a făcut să merg mai departe, intrând în camera noastră comună si văzând cum stătea pe canapea, având o sticlă în mână, iar pachetul lui de țigări era gol.

         Ce ai pățit, Hyperion? Cine a îndrăznit să iți strice lumea? Ar fi trebuit să rămân cu tine azi, căci furtuna nu   s-ar mai fi mărit.

         Am mers mai aproape, pașii mei auzindu-se ușor pe podeaua ce scârțâia,  dar privirea lui a rămas într-un punct mort, bând din sticlă.

        –Mon dieu?*am șoptit.

        Ochii lui au sclipit ușor, iar în secunda următoare am văzut ceva ce nu credeam că o să se întâmple niciodată.

        Plângea în fața mea, cu adevărat, aruncând sticla aia în perete și lăsându-se pradă lacrimilor. Bărbatul pe care îl credeam un adevărat zeu puternic era doar un adolescent ce avea nevoie să uite de tot.

         M-am așezat în genunchi, luându-l în brațe fără să accept proteste, iar el și-a lăsat capul pe pieptul meu, plângând.

         Era uimitor câtă putere poate avea o femeie asupra unui bărbat, căci, în final, doar la pieptul ei va plânge și doar ea îi poate găsi leac.

         — A murit și ea, iubito. M-a lăsat singur, fără căldura ei, a șoptit și m-a strâns în brațe.

          Amalia Melton fusese bolnavă de mult, dar acum ... s-a dus. Iar el a pierdut cea mai scumpă femeie pentru el, mereu îmi vorbise despre ea, pentru băiatul ei această femeie era și va rămâne centrul Universului.

        Și îmi părea rău, o parte din mine înțelegea, acea parte care o văzuse pe Lily murind pe un pat de spital știa exact ce simte.

         I-am șoptit în ureche cât de mult îl iubesc, vorbindu-i despre stele și mare, despre iubire și moarte, mângâindu-i părul blond, încercând să îi alung durerea.

        Era imposibil, pentru că o mama e mama, nu există o durere mai groaznică decat pierderea ei.

         — Și ea m-a lăsat în aceeași zi, a părăsit lumea asta nedreaptă, le-am pierdut pe amândouă, a șoptit, ridicându-și fața spre mine.

          Mi-am trecut ușor mâna prin părul lui, privindu-l cu blândețe, deși în mine totul era vraiște. Nu înțelegeam despre cine vorbește, dar puteam bănui că era acea iubită a lui, singura despre care spusese vreodată că o iubise.

         — Era așa frumoasă, ca un înger mic și râdea când o luam pe sus. Îi plăcea să spună că sunt un uriaș pe lângă ea. Mi-am lăsat familia pentru ea, au spus că sunt nebun să iubesc o femeie mai mare cu trei ani.

         — Au spus?repet, uitându-mă la el.

          Durea a naibii de tare să aud cât de îndrăgostit fusese, iar eu nu puteam nici măcar să primesc un gram de iubire din partea lui.

          — El a omorât-o. Mark mi-a furat-o și știi unde e acum? Are un loc frumos în cimitir, a spus, strângându-și pumnii.

         Femeia care l-a învins era moartă. Iubita lui murise, iar prietenul lui cel mai bun a făcut asta.

         De ce nu poți să mă iubești și pe mine așa cum ai iubit-o pe ea? De ce nu îmi povestești și mie despre stele și nu mă ți de mână cum făceai cu ea? Și, de ce, doamne iartă-mă, nu poți să fii doar al meu și te încăpățânezi să fii al ei?

           O urăsc, și știi de ce? Pentru că te-a făcut să mori și nu a fost acolo să te iubească ca o nebună când te-ai întors. Pentru că a plecat și te-a lăsat, te-a lăsat incapabil să mă iubești așa cum o fac eu.

*mon dieu(lb.franceză)=zeul meu