Cedric se lasă în spate pe scaunul biroului și pentru o clipă a avut senzația că va cădea. Își duse mâinile în față, apoi își împreună degetele pentru a le pocni. Era obiceiul lui, mereu își pocnea degetele atunci când scria și era conștient că urmările acestui lucru se vor arata abia când va fi bătrân. Pielea i se făcu de găină cand în minte îi veniră gândurile sfârșitului său inevitabil. Scutură din cap și se ridică de la masa de lucru, se îndreptă spre fereastra care făcea posibilă vederea în spatele casei, cu pași silențioşi, își dă ochelarii jos, apoi privește prin sticla ușor murdară din cauza stropilor de ploaie.

O privește pe Camelia cum se leagănă lin in leagănul de lemn din foișorul vopsit în maro.

Fata îl captivase încă din seara petrecerii, și nu din cauza felului ei sălbatic de a consuma alcool. Ea îi stârnise curiozitate, iar el se simțise viu, prima dată după mult timp. Voia să alfle motivul sălbăticiei ei, voia să o caute, și a gasit-o înainte ca măcar să încerce. Destinul era de partea lui, iar Cedric era nerăbdător să afle ce are acesta plănuit pentru el.

Se așeză lângă Camelia în leagăn, iar aceasta îl privi din nou cu dispreț. Ar fi putut să îi arunce și el o astfel de privire rece, dar atunci când îi văzu ochii întunecați si umezi, cu creionul dermatograf întins, inimă i se topise. Îi mângâie ușor obrazul fin, iar furia ei dispare, și se simt amândoi îmbătați de atingere.