Rochia neagră îi cădea lin pe șolduri, apoi se oprea brusc în dreptul genunchilor. Stătea într-un colț ferit al încăperii pline de oameni și îl asculta emoționată pe Cedric, care vorbea cu înflăcărare despre noua lui carte care tocmai fusese scoasă de la tipar.

- Durerea de a pierde pe cineva iubit este, de fapt, tema principală a cărții. răspunse cu o expresie serioasă unei întrebări.

Ochii Cameliei se umeziră, ea știa cel mai bine cum este să pierzi pe cineva iubit. Își pierduse fratele cu ceva timp în urmă, și încă se simțea vinovată pentru că îl sunase în acea seară. Avusese accident de mașină, zburase de pe un pod, drept în apele unui râu înghețat. Moartea lui a fost una lentă și dureroasă. Nici măcar nu avea curaj să se gândească la ce simțise el în ultimile lui clipe, dar era mai mult ca sigură că simțise doar spaimă.

Lacrimile începuseră să îi curgă pe obraji chiar când Cedric ajunse lângă ea. Îi strânse talia cu un braț, apoi îi sărută fruntea.

- Ce s-a întâmplat? o întreabă în șoaptă.

Nu i-a răspuns.

Îl iubea, dar pentru a nu știu câta oară se gândi că nu merită iubirea lui. Ea își omorâse fratele și merita să sufere. Și deși Cedric îi jurase că nu va pleca niciodată, ea nu îi promisese nimic.