În aceste zile Vlad a fost mai mult acasă, cred că motivul fiind că vrea să mă observe, să-mi vadă mișcările, dar a dispărut iarăși ieri dimineață fără a se face văzut. Între timp, eu profit de absența sa pentru a ieși din casă chiar dacă aceasta presupune să mă opun "șefului".

Merg până la supermarket pentru niște cumpăraturi, frigiderul e gol, și dacă au mai rămas rezerve le ține Vlad ascunse, se gândește ca aș putea să-i termin mâncarea.

Mă mulțumesc cu faptul că încă nu am căzut in depresie din cauza tristeței acumulate în acest an.

În cărucior pun orice e necesar, de la macaroane și orez până la confecțiile de tonno.

«E nevoie de ajutor?» o voce masculină răsună în spatele meu.

«Da, sigur.» răspund întorcându-mă puțin. «Nu ajung să iau lada aceea, am nevoie numaidecât de ulei, altfel n-am cum să gătesc cina.» nu știu nici eu de ce dau toate aceste detalii inutile unei persoane complet necunoscute.

«Țineți două sticle.» îmi înmână două sticle de ulei extravergine de măslină.

«Mulțumesc.» îi zâmbesc gentil. «E o onoare pentru magazin să aibă personal ca dumneavoastră.»

Tânărul se limitează să-mi zâmbească în timp ce eu continui să-mi fac cumpărăturile. Mă mai învârt prin magazin pentru a vedea toate ofertele împingând căruciorul fără a presta prea multă atenție, atingând pe cineva.

«Din nou dumneavoastră.» zice bărbatul zâmbind, prea tânăr pentru a fi definit astfel.

«Mă scuzați, eram prea atentă la prețuri încât să nu-mi dau seama încotro o iau.»

«Stai liniștită.» a început să mă tutuiască fără ca nici măcar să întrebe dacă poate să facă asta. Nu mă deranjează, dar nu vreau să am prea mare confidență.

«Okay.» zâmbesc în mod gentil și-mi continui strada.

În sfârșit stau în rând pentru plată, dar surpriza mare este când văd băiatul de mai înainte puțin mai în fața mea așteptând să plătească și el. Credeam că muncește aici și apoi nici măcar nu a obiectat când am făcut referire la faptul că acest magazin e onorat pentru faptul că are astfel de persoane muncitoare.

«Țineți chitanța, doamnă.» îmi zice femeia de la casă înmânându-mi foia cu nota de plată. O salut cum fac de obicei înainte ca să ies afară cu sacoșele pline.

Nu am stat mult timp in supermarket, dar nourii s-au adunat acoperind soarele făcând astfel încât întunericul să predomine. Este doar ora patru după amiaza dar pare c-ar fi trecut de ora opt. Împing căruciorul până la locul său după care îmi i-au sacoșele grele îndepărtându-mă spre casă. Nu locuiesc prea departe dar cu greutatea cumpărăturilor mi se pare că sunt prea departe.

«Ai nevoie de ajutor?» același băiat de mai înainte se interesează de mine.

«Nu, locuiesc aici aproape.» zic și neg cu capul fără să mă opresc pentru al mulțumi pentru generozitatea sa.

«Nu te preface că ți-e ușor, se vede că ai nevoie.» îmi zâmbește, același zâmbet de câteva minute în urmă.

Se apropie de mine luându-mi sacoșele grele din mână în timp ce merge cu pasul său lejer ascultând indicațiile mele.

Mi-e teamă că Vlad ar putea să ne vadă și aia care va avea de plătit consecințele sunt doar eu. Am încercat să-l fac pe acest băiat să înțeleagă că nu am nevoie de ajutor, puteam să ajung cu acele sacoșe acasă fără probleme, dar el nu a vrut nici măcar să mă asculte. Simt mâinele ude din cauza fricii, mă rog doar ca Vlad să nu fie acasă și să nu asiste la această scenă cu băiatul grijuliu. Nu-mi doresc să primesc alte palme pentru ceva ce nici măcar nu am făcut.

«Mulțumesc.» îi adresez același zâmbet gentil, și îl las la ușă, iar eu iau sacoșele și intru în casă impunându-mi să uit de el și de acel zâmbet afascinant.

«Bogdan, ma cheamă Bogdan.» se prezintă înainte ca eu să închid ușa după mine.

Reordonez cumpărăturile la locul lor și las chitanțele pe masă, la un loc vizibil, astfel încât Vlad să le vadă. Cel puțin, asupra faptului că nu fac cumpărăturile nu are ce comenta.

Vlad, în firea sa, are momente în care e chiar gentil și îmi face multe complimente, mă face să mă simt apreciată. Dar din păcate, aceste momente durează foarte puțin, și de obicei se comporta așa cu mine seara, când are nevoie de ceva de la mine. Nu mă supun mereu și nu cedez avansurilor sale de fiecare dată, dar totuși până nu de mult nu a mai ridicat mâna asupra mea.

Îngândurată, iau o poza de pe dulăpiorul din cameră și o privesc melanconic. Mama mea îmi lipsește enorm chiar și în pofida faptului că nu am avut niciodată un raport prea strâns sau prea confidențial. Ea era la muncă, eu trebuia să am grijă de casă.

___

E greu să traduci, mai ales când cuvintele cele mai banale îți fug din minte.

Sper să va placa si a doua parte, pe parcurs părțile vor fi mai mari.

Am încercat sa fiu atenta la gramatica, in caz ca am uitat sa corectez ceva, Iertați-mă.

V-am pupat,
Dindarela